M’Cheyne Bible Reading Plan

Fuga lui David la Nob

21 David a venit la Nob, la preotul Ahimelek. Acesta i-a ieşit în întâmpinare tremurând şi l-a întrebat:

– De ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?

² David i-a răspuns preotului Ahimelek:

– Regele mi-a încredinţat o misiune, spunându-mi: „Nimeni să nu ştie nimic despre misiunea în care te-am trimis şi pe care ţi-am încredinţat-o.“ Iar cu oamenii mei am hotărât un anume loc de întâlnire. ³ Acum însă ce ai la îndemână? Dă-mi vreo cinci pâini sau ce vei găsi.

⁴ Dar preotul i-a zis:

– Nu am la îndemână pâine obişnuită. Pot doar să-ţi dau pâine sfinţită, însă numai dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei.^[a]

⁵ David i-a răspuns preotului:

– Cu adevărat, femeile au fost ţinute departe de noi de când am plecat^[b]. Trupurile^[c] tinerilor ar fi fost sfinte, chiar dacă ar fi fost o misiune obişnuită. Cu cât mai mult astăzi vor fi sfinte trupurile lor?

⁶ Atunci preotul i-a dat pâine sfinţită pentru că nu se afla acolo alt fel de pâine decât pâinea prezentării, care fusese luată dinaintea Domnului şi înlocuită cu pâine caldă în ziua în care o luaseră pe cealaltă.^[d]

⁷ În acea zi se afla acolo, închis înaintea Domnului, unul dintre slujitorii lui Saul, edomitul Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.

⁸ – Nu ai aici, la îndemână, o suliţă sau o sabie? l-a întrebat David pe Ahimelek. Eu nu mi-am luat cu mine sabia şi armele, pentru că porunca regelui era urgentă.

⁹ Preotul i-a răspuns:

– Sabia filisteanului Goliat, pe care l-ai ucis în valea Ela, se află aici. Este înfăşurată într-o învelitoare, în spatele efodului. Dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.

– Nu este alta ca ea! Dă-mi-o! a zis David.

Fuga lui David la Gat

¹⁰ David a fugit de Saul în acea zi şi a venit la Achiş, regele Gatului. ¹¹ Slujitorii lui Achiş i-au zis acestuia:

– Nu este acesta David, regele ţării, şi nu despre el cântau dansând şi spunând:

¹² David a pus la inimă aceste cuvinte şi i-a fost foarte frică de Achiş, regele Gatului. ¹³ Şi, sub privirea lor, el şi-a schimbat purtarea, făcând pe nebunul în mâinile lor: făcea semne pe uşile porţii şi lăsa să-i curgă saliva pe barbă. ¹⁴ Atunci Achiş le-a zis slujitorilor săi:

– Vedeţi bine că omul este nebun. Pentru ce mi l-aţi adus? ¹⁵ Oare duc eu lipsă de nebuni de l-aţi adus pe acesta să facă nebunii înaintea mea? Să intre oare acesta în casa mea?

Fuga lui David la Adulam şi Miţpa

22 David a plecat de acolo şi a fugit în peştera Adulam. Când au auzit lucrul acesta, fraţii săi şi întreaga familie a tatălui său au venit acolo la el. ² Toţi cei care erau strâmtoraţi, datori şi nemulţumiţi s-au adunat la el, iar el a devenit conducătorul lor. Erau cu el în jur de patru sute de bărbaţi.

³ David a plecat de acolo la Miţpa, în Moab. I-a spus regelui Moabului:

– Dă-le voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.

⁴ David i-a lăsat cu regele Moabului, iar ei au locuit cu acesta pe toată perioada cât David s-a aflat în fortăreaţă^[e]. ⁵ Însă profetul Gad i-a spus lui David:

– Să nu rămâi în fortăreaţă, ci du-te în teritoriul lui Iuda!

Astfel, David a plecat şi a ajuns în pădurea Heret.

Represaliile lui Saul asupra cetăţii Nob

⁶ Saul a auzit că David, împreună cu oamenii care se aflau cu el, a fost descoperit. Saul, având în mână o suliţă, şedea sub tamariscul de pe înălţimea din Ghiva şi toţi slujitorii săi se aflau în jurul său. ⁷ Saul le-a zis acestora:

– Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Işai vouă, tuturor, ogoare şi vii? Vă va face el pe voi, pe toţi, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute? ⁸ Totuşi voi toţi aţi uneltit împotriva mea şi nimeni nu m-a înştiinţat când fiul meu a încheiat un legământ cu fiul lui Işai. Nici unuia dintre voi nu i-a păsat de mine şi nu m-a înştiinţat că fiul meu l-a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să mă pândească aşa cum o face astăzi.

⁹ Edomitul Doeg, care stătea lângă slujitorii lui Saul, a zis:

– Eu l-am văzut pe fiul lui Işai venind la Nob, la Ahimelek, fiul lui Ahitub. ¹⁰ Acesta a întrebat pe Domnul pentru David^[f], i-a dat provizii şi i-a dat şi sabia filisteanului Goliat.

¹¹ Atunci regele a trimis să cheme pe preotul Ahimelek, fiul lui Ahitub, şi pe tot neamul său, preoţii care se aflau în Nob. Aceştia au venit cu toţii la rege. ¹² Saul a zis:

– Ascultă, fiul lui Ahitub!

– Porunceşte, stăpânul meu! i-a răspuns acesta.

¹³ Saul i-a spus:

– De ce ai uneltit împotriva mea, împreună cu fiul lui Işai, dându-i pâine şi o sabie şi întrebând pe Dumnezeu pentru el? Ca să se răscoale împotriva mea şi să mă pândească aşa cum o face astăzi?

¹⁴ Ahimelek i-a răspuns regelui:

– Care dintre toţi supuşii tăi este atât de credincios ca David? El este ginerele regelui, conducătorul gărzii tale şi cu mare vază în casa ta. ¹⁵ Oare de astăzi am început să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce regele nici o vină asupra slujitorului său, nici asupra vreunuia din familia tatălui meu, pentru că slujitorul tău n-a ştiut nimic de toate acestea, nici lucru mic şi nici lucru mare.

¹⁶ Dar regele a zis:

– Trebuie să mori, Ahimelek, tu şi toată familia tatălui tău.

¹⁷ Apoi le-a zis gărzilor care stăteau lângă el:

– Ucideţi-i pe preoţii Domnului căci şi ei sunt de partea lui David. Au ştiut că este un fugar şi nu mi-au dat de ştire.

Însă slujitorii regelui n-au vrut să-şi întindă mâna şi să lovească preoţii Domnului. ¹⁸ Atunci regele i-a spus lui Doeg:

– Loveşte-i tu pe preoţi!

Edomitul Doeg i-a lovit el pe preoţi. A ucis în acea zi optzeci şi cinci de bărbaţi care purtau efodul de in. ¹⁹ A trecut chiar şi cetatea preoţească Nob prin ascuţişul sabiei: bărbaţi şi femei, copii şi sugari, boi, măgari şi oi; pe toţi i-a trecut prin ascuţişul sabiei.

²⁰ Un fiu de-al lui Ahimelek, fiul lui Ahitub, pe nume Abiatar, a reuşit să scape şi a fugit după David. ²¹ Acesta i-a spus lui David că Saul i-a ucis pe preoţii Domnului. ²² Atunci David i-a spus lui Abiatar:

– Am ştiut în ziua aceea că edomitul Doeg, fiind acolo, sigur îi va da de ştire lui Saul. Eu sunt vinovat de moartea tuturor celor din familia tatălui tău. ²³ Rămâi cu mine şi nu te teme, pentru că cel care caută să-mi ia mie viaţa caută să ţi-o ia şi ţie. Cu mine vei fi în siguranţă.

Despre imaturitate

3 Eu, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unor oameni lumeşti, ca unor copilaşi în Cristos. ² V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare, pentru că încă nu o puteaţi mânca. Şi nici chiar acum nu puteţi, ³ pentru că încă sunteţi lumeşti. Într-adevăr, când între voi există invidie, ceartă şi (dezbinări)^[a], nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? ⁴ Atunci când cineva spune: „Eu sunt al lui Pavel!“, iar altul: „Eu sunt al lui Apolos!“, nu sunteţi voi ca ceilalţi oameni? ⁵ Aşadar, cine este Apolos? Şi cine este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut, aşa cum Domnul i-a dat fiecăruia. ⁶ Eu am sădit, Apolos a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească! ⁷ Aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci numai Dumnezeu, Care face să crească! ⁸ Însă cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt una şi fiecare îşi va primi răsplata după strădania lui. ⁹ Căci noi suntem conlucrători cu Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

¹⁰ Potrivit cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter constructor priceput, am pus temelia, şi altul construieşte pe ea. Dar fiecare să aibă grijă cum construieşte pe ea, ¹¹ pentru că nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este pusă şi care este Isus Cristos. ¹² Iar dacă cineva construieşte, pe această temelie, aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, ¹³ lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că Ziua o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. ¹⁴ Dacă lucrarea pe care a construit-o cineva, va rămâne, el va primi o răsplată. ¹⁵ Dar dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va suferi pierderea; cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc. ¹⁶ Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? ¹⁷ Dacă cineva distruge^[b] templul lui Dumnezeu, îl va distruge şi Dumnezeu pe el, pentru că templul lui Dumnezeu este sfânt; şi acest templu sunteţi voi.

¹⁸ Nici unul dintre voi să nu se înşele! Dacă vreunul dintre voi crede că este înţelept în felul veacului acestuia, să se facă „nebun“ ca să devină înţelept! ¹⁹ Căci înţelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu! Fiindcă este scris:

²⁰ Şi, din nou:

²¹ Astfel, nimeni să nu se laude cu oameni, pentru că toate lucrurile sunt ale voastre: ²² fie Pavel, fie Apolos, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie prezentul, fie viitorul, toate sunt ale voastre, ²³ iar voi sunteţi ai lui Cristos, şi Cristos este al lui Dumnezeu.

Chemarea lui Ezechiel

1 În al treizecilea an^[a], în a cincea zi a lunii a patra^[b], în timp ce mă aflam printre exilaţii de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis şi am văzut vedenii dumnezeieşti.

² În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – ³ Cuvântul Domnului a venit la Ezechiel, fiul preotului Buzi,^[c] în ţara caldeenilor^[d], la râul Chebar, şi mâna Domnului a fost peste el acolo.

⁴ M-am uitat şi am văzut un vânt năprasnic venind dinspre nord şi aducând cu el un nor mare strălucind de jur împrejur şi fulgere luminând. În mijloc, în inima focului, era ceva ca metalul lustruit^[e]. ⁵ În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru fiinţe, a căror înfăţişare era ca înfăţişarea unui om. ⁶ Fiecare fiinţă avea câte patru feţe şi câte patru aripi. ⁷ Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui viţel, strălucind ca bronzul lustruit. ⁸ Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părţi, se afla câte o mână de om. Toate cele patru fiinţe aveau feţe şi aripi. ⁹ Se atingeau una de alta cu aripile, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare se orienta drept înainte.

¹⁰ Feţele lor arătau astfel: înainte, fiecare fiinţă avea câte o faţă de om; în partea dreaptă, toate cele patru fiinţe aveau câte o faţă de leu; în partea stângă, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. ¹¹ Aşa arătau feţele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, şi alte două aripi cu care îşi acoperea trupul. ¹² Fiecare dintre cele patru fiinţe mergea înainte: mergeau încotro le îndruma duhul să meargă, fără să se abată din mersul lor. ¹³ Aspectul fiinţelor, înfăţişarea lor exterioară, era asemenea unor cărbuni aprinşi, asemenea unor torţe care umblau încoace şi încolo printre fiinţe. Strălucirea lor era ca a focului, iar din foc ieşeau străfulgerări. ¹⁴ Fiinţele fugeau şi se întorceau cu o repeziciune ca a fulgerului.

¹⁵ În timp ce mă uitam la acele fiinţe, am observat că pe pământ, în apropierea fiecărei fiinţe, se afla câte o roată, în total patru, câte una pentru fiecare faţă. ¹⁶ Înfăţişarea roţilor şi lucrătura lor era ca strălucirea crisolitului; toate cele patru roţi aveau aceeaşi înfăţişare; aspectul şi lucrătura lor se asemăna cu o roată în mijlocul altei roţi. ¹⁷ Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcţii, fără să se rotească în mers. ¹⁸ Obezile lor erau înalte şi totodată înspăimântătoare, căci erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru fiinţe. ¹⁹ Când mergeau fiinţele, mergeau şi roţile alături de ele, iar când se ridicau fiinţele de la pământ, se ridicau şi roţile. ²⁰ De aceea fiinţele mergeau acolo unde le punea duhul să meargă, încotro le îndruma duhul să meargă, iar roţile se ridicau să li se alăture, deoarece duhul fiinţelor era în roţi. ²¹ Când fiinţele mergeau, când se opreau sau când se ridicau de la pământ, li se alăturau şi roţile, deoarece duhul fiinţelor era în roţi.

²² Deasupra capetelor celor patru fiinţe se afla ceva ca o întindere, având sclipirea minunată a cristalului, ce se aşternea în înălţime, deasupra capetelor lor. ²³ Dedesubtul întinderii, aripile le stăteau întinse, una spre cealaltă, fiecare fiinţă având câte două aripi cu care se acoperea. ²⁴ Am auzit bătaia aripilor lor când se mişcau, aceasta fiind ca vuietul unor ape mari, asemenea glasului Celui Atotputernic^[f], asemenea unui vuiet de furtună, asemenea zgomotului unei oştiri. Când fiinţele se opreau, îşi lăsau aripile în jos. ²⁵ Vuietul se auzea de deasupra întinderii care era peste capetele lor; când fiinţele se opreau, îşi lăsau aripile jos.^{[g] 26} Peste întinderea aflată deasupra capetelor lor se afla ceva asemănător cu un tron, având strălucirea pietrei de safir^[h], iar deasupra a ceea ce părea a fi un tron se afla cineva care la înfăţişare era asemănător cu un om. ²⁷ De la ceea ce părea a fi brâul său în sus am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său în jos am văzut ceva ca înfăţişarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare.

²⁸ Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, aşa era înfăţişarea sclipirii ce radia de jur împrejur. Aşa arăta înfăţişarea ce părea a fi slava Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia Care vorbea.

Psalmul 37^[a]

Al lui David