M’Cheyne Bible Reading Plan
David şi Ionatan
20 David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan şi l-a întrebat:
– Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea şi cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de caută să-mi ia viaţa?
2 Ionatan i-a răspuns:
– Nici vorbă! Nu vei muri! Tatăl meu nu face nici un lucru, nici mare, nici mic, fără să mi-l dezvăluie. Pentru ce ar ascunde tatăl meu tocmai lucrul acesta de mine? Nu poate fi adevărat.
3 Dar David a jurat din nou, zicând:
– Cu siguranţă că tatăl tău a ştiut că am găsit bunăvoinţă la tine şi s-a gândit: „Să nu ştie Ionatan lucrul acesta căci s-ar întrista.“ Însă, cu adevărat, viu este Domnul şi viu este sufletul tău că între mine şi moarte nu mai este decât un pas.
4 – Voi face pentru tine tot ceea ce doreşti, i-a spus Ionatan lui David.
5 – Iată, mâine va fi lună nouă[a] şi ar trebui să stau la masă împreună cu regele, i-a zis David. Dă-mi voie însă să plec şi să mă ascund în câmp până în seara zilei a treia. 6 Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-i dau voie să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, deoarece acolo va fi adusă jertfa anuală pentru tot clanul.“ 7 Dacă va accepta, atunci va fi pace pentru slujitorul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să ştii că a hotărât să-mi facă rău. 8 În ceea ce te priveşte, arată bunătate faţă de slujitorul tău, fiindcă ai făcut cu el un legământ înaintea Domnului. Iar dacă se găseşte vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuţi! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?
9 – Niciodată! i-a zis Ionatan. Dacă aş fi ştiut că tatăl meu a hotărât să-ţi facă rău, oare nu ţi-aş fi spus?
10 – Cine îmi va da de ştire dacă tatăl tău îţi va răspunde cu asprime? l-a întrebat David pe Ionatan.
11 Ionatan i-a răspuns:
– Vino, să ieşim în câmp.
Au ieşit amândoi în câmp 12 şi acolo Ionatan i-a spus lui David:
– Domnul, Dumnezeul lui Israel, este martor că voi iscodi pe tatăl meu mâine şi poimâine cam pe la ceasul acesta. Dacă are gânduri bune pentru tine îţi voi da de ştire. 13 Domnul să se poarte cu Ionatan cu toată asprimea[b] dacă tatăl meu va dori să-ţi facă rău şi eu nu-ţi voi dezvălui lucrul acesta şi nu te voi lăsa să pleci în siguranţă. Domnul să fie cu tine aşa cum a fost şi cu tatăl meu. 14 Dacă voi mai trăi, să arăţi faţă de mine o îndurare[c] ca cea a lui Dumnezeu, aşa încât să nu fiu ucis 15 şi să nu-ţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de familia mea, atunci când Domnul va şterge de pe faţa pământului pe fiecare din duşmanii lui David.
16 Astfel a încheiat Ionatan legământ cu familia lui David, spunând: „Domnul să ceară socoteală duşmanilor lui David!“ 17 Ionatan l-a pus pe David să-şi reînnoiască jurământul din pricina dragostei pe care o nutrea pentru el, pentru că-l iubea aşa cum îşi iubea sufletul lui. 18 Apoi i-a zis: „Mâine este lună nouă şi lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol. 19 Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te-ai ascuns prima oară şi să aştepţi lângă stânca Ezel[d]. 20 Eu voi trage trei săgeţi spre ea ca şi când aş trage la ţintă. 21 Apoi voi trimite băiatul, poruncindu-i să caute săgeţile. Dacă îi voi spune: «Iată, săgeţile sunt dincoace de tine. Adu-le încoace!» atunci să vii pentru că, viu este Domnul, te afli în siguranţă. Nu este nici un pericol. 22 Dacă însă îi voi spune băiatului: «Iată, săgeţile sunt dincolo de tine», atunci să pleci pentru că Domnul te trimite. 23 Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, Domnul este martor între mine şi tine pe vecie.“
24 David s-a ascuns în câmp. Când a început luna nouă, regele s-a aşezat la masă să mănânce. 25 Regele s-a aşezat pe locul său obişnuit, lângă perete, avându-l pe Ionatan în faţa sa[e], iar pe Abner lângă el, în timp ce locul lui David era gol. 26 Saul n-a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s-a întâmplat ceva cu David. Îşi spunea: „El nu este curat, cu siguranţă nu este curat.“ 27 În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol. Atunci Saul l-a întrebat pe fiul său Ionatan:
– De ce nu a venit fiul lui Işai nici ieri şi nici astăzi la masă?
28 Ionatan i-a răspuns:
– David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. 29 El mi-a spus: „Dă-mi voie, te rog, să merg acasă fiindcă clanul nostru aduce o jertfă în cetate, iar fratele meu mi-a poruncit să fiu acolo. Fii bun, dă-mi voie, te rog, să merg şi să-mi văd fraţii!“ De aceea nu a venit la masa regelui.
30 Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a spus:
– Bastard răzvrătit[f] ce eşti! Crezi că nu ştiu că ţi-ai ales ca prieten pe fiul lui Işai, spre ruşinea ta şi a mamei tale care te-a născut[g]? 31 Atâta timp cât fiul lui Işai trăieşte pe acest pământ, nici tu şi nici regatul tău nu veţi fi în siguranţă. Trimite deci şi adu-l la mine pentru că trebuie să moară.
32 Dar Ionatan i-a răspuns tatălui său, Saul:
– Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?
33 Atunci Saul a aruncat suliţa spre el ca să-l lovească. Astfel, Ionatan a înţeles că tatăl său avea de gând să-l ucidă pe David. 34 S-a ridicat de la masă arzând de mânie şi în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic pentru că era întristat din pricina lui David, căci tatăl său l-a umilit.
35 În dimineaţa următoare, Ionatan a ieşit în câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un băieţaş. 36 El i-a spus băieţaşului: „Aleargă de găseşte săgeţile pe care le-am tras.“
Băieţaşul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el. 37 Când băieţaşul a sosit la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după el:
– Nu-i aşa că săgeata e dincolo de tine?
38 Ionatan a strigat după el:
– Iute! Grăbeşte-te! Nu te opri!
Băieţaşul a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul său. 39 Acesta nu înţelegea nimic; doar Ionatan şi David înţelegeau ce se întâmpla. 40 Ionatan i-a dat băieţaşului armele sale, spunându-i:
– Du-te şi du-le în cetate!
41 După ce a plecat băiatul, David s-a ridicat din partea de sud a stâncii, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Apoi s-au sărutat şi au plâns împreună, dar David a plâns mai mult. 42 Ionatan i-a zis lui David:
– Mergi în pace! Fie cum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: „Domnul să fie între mine şi tine şi între urmaşii mei şi urmaşii tăi pe vecie.“
Apoi David s-a ridicat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.
2 Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înţelepciune strălucită, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. 3 Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică şi în mare tremur, 4 iar cuvântul şi predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci pe dovada Duhului şi a puterii, 5 ca astfel credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea care vine prin Duhul
6 Totuşi ceea ce vorbim noi printre cei maturi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia şi nici a conducătorilor acestui veac, cărora li se va pune capăt, 7 ci vorbim despre înţelepciunea tainică[a] a lui Dumnezeu, care a fost ascunsă şi pe care Dumnezeu a destinat-o, înainte de a fi veacurile, pentru gloria noastră. 8 Nici unul dintre conducătorii acestei lumi n-a înţeles-o, pentru că, dacă ar fi înţeles-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Totuşi, aşa cum este scris:
„Nici un ochi n-a văzut,
nici o ureche n-a auzit
şi la mintea omului nu s-a suit
ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.“[b]
10 Dumnezeu însă ne-a descoperit aceste lucruri prin Duhul, pentru că Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11 Cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile care ne-au fost oferite prin har de către Dumnezeu. 13 Nu vorbim prin cuvinte învăţate prin înţelepciunea omenească, ci prin învăţături de la Duhul, întrebuinţând lucrurile duhovniceşti pentru cei duhovniceşti. 14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. 15 Cel duhovnicesc însă judecă toate lucrurile, iar el nu poate fi judecat de nimeni. 16 Căci
„Cine a cunoscut gândul Domnului,
ca să-L poată sfătui?“[c]
Noi însă avem gândul lui Cristos.
Rugăciunea poporului
5 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-te şi vezi ruşinea noastră!
2 Moştenirea noastră s-a dus la necunoscuţi,
iar casele noastre – la străini.
3 Am ajuns orfani de tată,
iar mamele noastre sunt ca nişte văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
5 Prigonitorii noştri sunt pe urmele noastre.
Suntem obosiţi, dar nu suntem lăsaţi să ne odihnim.
6 Ne-am aliat cu Egiptul şi cu Asiria,
ca să ne săturăm cu pâine.
7 Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt,
iar noi purtăm pedeapsa lor.
8 Sclavii stăpânesc peste noi
şi nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
9 Ne câştigăm pâinea riscându-ne viaţa
din cauza sabiei din pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor
de febra pricinuită de foame.
11 Au necinstit pe femei în Sion,
pe fecioare – în cetăţile lui Iuda.
12 Prinţii au fost spânzuraţi de mâinile lor,
iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13 Tinerii trudesc la piatra de moară,
iar copiii cad sub poverile de lemne.
14 Bătrânii nu mai vin la poarta cetăţii,
iar tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre,
iar dansul nostru s-a prefăcut în jale.
16 A căzut coroana de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Iată de ce ne leşină inima,
iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18 muntele Sion a ajuns pustiit
şi pe el se plimbă şacalii[a].
19 Doamne, Tu împărăţeşti veşnic.
Tronul Tău dăinuie din generaţie în generaţie.
20 De ce să ne uiţi pentru totdeauna?
De ce să ne părăseşti pentru mult timp?[b]
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem!
Dă-ne iarăşi zile ca cele din trecut!
22 Să ne fi respins Tu oare de tot
şi să te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!
Psalmul 36
Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului.
1 O rostire cu privire la nelegiuirea celui rău
se află înăuntrul inimii mele:
Nu este frică de Dumnezeu
înaintea ochilor lui.[a]
2 Căci se măguleşte prea mult în ochii săi
ca să-şi mai găsească păcatul şi să-l urască.
3 Cuvintele gurii lui sunt rele şi înşelătoare;
a încetat să mai fie înţelept şi să facă binele.
4 Plănuieşte răul chiar şi în aşternutul său,
stă pe o cale care nu este bună
şi nu respinge răul.
5 Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri
şi credincioşia Ta – până la nori!
6 Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu
şi judecata Ta – ca adâncul cel mare!
Doamne, Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât şi animalelor!
7 Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule!
La umbra aripilor Tale îşi caută adăpost
fiii oamenilor.[b]
8 Ei se satură de belşugul casei Tale
şi Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.
9 Căci la Tine este izvorul vieţii
şi prin lumina Ta vedem lumina.
10 Continuă să-Ţi arăţi îndurarea faţă de cei ce Te cunosc,
şi dreptatea faţă de cei cu inima dreaptă!
11 Să nu m-ajungă piciorul celui mândru,
iar mâna celor răi să nu mă izgonească!
12 Au şi căzut făcătorii de rele!
Au fost aruncaţi şi nu se mai pot ridica!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.