M’Cheyne Bible Reading Plan
Prima călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt
42 Când Iacov a aflat că în Egipt se găsesc grâne, le-a zis fiilor săi: „De ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii? 2 Am auzit că în Egipt se găsesc grâne; duceţi-vă şi cumpăraţi-ne de acolo grâne, pentru ca să trăim şi să nu murim.“ 3 Zece dintre fraţii lui Iosif s-au dus să cumpere grâne din Egipt. 4 Dar Iacov nu l-a trimis şi pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu fraţii săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5 Astfel, pentru că şi în Canaan era foamete, fiii lui Israel s-au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alţi oameni care mergeau într-acolo.
6 Iosif era stăpânul ţării, cel care vindea hrană întregului popor al ţării. Când fraţii lui Iosif au ajuns la el, s-au plecat cu faţa până la pământ înaintea lui. 7 De îndată ce şi-a văzut fraţii, Iosif i-a recunoscut, dar s-a prefăcut că nu-i cunoaşte şi le-a vorbit cu asprime.
– De unde veniţi? i-a întrebat el.
– Venim din Canaan, ca să cumpărăm hrană, au răspuns ei.
8 Iosif i-a recunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au recunoscut pe el. 9 El şi-a amintit visele pe care le-a avut despre ei şi le-a zis:
– Voi sunteţi iscoade şi aţi venit să vedeţi unde este ţara neprotejată!
10 – Nu, stăpâne, au răspuns ei, slujitorii tăi au venit să cumpere hrană. 11 Toţi suntem fiii aceluiaşi om. Suntem oameni cinstiţi; slujitorii tăi nu sunt iscoade.
12 Dar el le-a zis:
– Nu e adevărat, ci voi aţi venit să vedeţi unde este ţara neprotejată!
13 Ei au răspuns:
– Noi, slujitorii tăi, suntem doisprezece fraţi, fiii aceluiaşi om din Canaan; cel mai mic este acum cu tatăl nostru, iar unul nu mai este.
14 Dar Iosif le-a zis:
– Sunteţi iscoade, aşa cum v-am spus! 15 Iată cum veţi fi testaţi: pe viaţa lui Faraon că nu veţi pleca din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic! 16 Trimiteţi-l pe unul dintre voi să-l aducă pe fratele vostru, iar ceilalţi să rămână în temniţă, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare şi să se vadă dacă spuneţi adevărul; dacă nu, pe viaţa lui Faraon, cu siguranţă că sunteţi iscoade!
17 Şi i-a aruncat pe toţi în temniţă pentru trei zile. 18 A treia zi, Iosif le-a zis:
– Faceţi acest lucru şi veţi trăi; eu mă tem de Dumnezeu. 19 Dacă sunteţi oameni cinstiţi, unul dintre voi să rămână aici în temniţă, iar ceilalţi mergeţi, duceţi grâne familiilor voastre înfometate 20 şi aduceţi-mi-l pe fratele vostru mai mic. Aşa vor fi verificate cuvintele voastre şi nu veţi muri.
Ei au făcut întocmai. 21 Şi-au zis unul altuia:
– Cu siguranţă plătim pedeapsa pentru ceea ce i-am făcut fratelui nostru, pentru că i-am văzut durerea sufletului când ne ruga pentru viaţa lui, dar nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi necazul acesta.
22 Ruben le-a răspuns:
– Nu v-am spus eu să nu păcătuiţi împotriva băiatului? Dar nu m-aţi ascultat. Acum trebuie să dăm socoteală de sângele lui.
23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelege, pentru că vorbea cu ei printr-un traducător. 24 Iosif a plecat de lângă ei şi a început să plângă. Apoi s-a întors şi le-a vorbit din nou. L-a luat pe Simeon şi l-a legat în prezenţa lor. 25 Apoi a dat poruncă să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac şi să li se dea provizii pentru drum. După ce li s-au făcut aceste lucruri, 26 ei au încărcat grânele pe măgari şi au plecat. 27 Când unul dintre ei şi-a deschis sacul ca să dea măgarului său nutreţ, în locul în care au înnoptat, şi-a văzut argintul la gura sacului. 28 El le-a zis fraţilor săi: „Argintul mi-a fost dat înapoi; este aici în sacul meu!“ Atunci li s-au înmuiat inimile şi şi-au zis unul altuia tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?“
29 Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în Canaan, i-au povestit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
30 – Acel om, stăpânul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade ale ţării. 31 Dar noi i-am spus: „Suntem oameni cinstiţi, nu suntem iscoade. 32 Suntem doisprezece fraţi, fiii aceluiaşi tată; unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în Canaan.“ 33 Atunci, omul acela, stăpânul ţării, ne-a spus: „Iată cum voi şti dacă sunteţi oameni cinstiţi: lăsaţi-l pe unul dintre voi cu mine, luaţi grâne pentru familiile voastre înfometate şi plecaţi. 34 Dar aduceţi-mi-l pe fratele vostru mai mic şi voi şti că nu sunteţi iscoade, ci oameni cinstiţi. Apoi vi-l voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea face negoţ în ţară[a].“
35 Când şi-au golit sacii, fiecare a găsit în sacul său punga cu argint. Văzând pungile cu argint, ei şi tatăl lor s-au temut. 36 Tatăl lor, Iacov, le-a zis:
– Voi m-aţi lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi acum vreţi să-l luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea![b]
37 Atunci Ruben i-a zis tatălui său:
– Să-i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ţi-l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă-l în grija mea şi ţi-l voi aduce înapoi.
38 Dar el a răspuns:
– Fiul meu nu va merge cu voi, pentru că fratele său este mort şi doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî capul încărunţit în Locuinţa Morţilor.
12 Apoi a început să le vorbească în pilde:
– Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază.[a] Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 2 La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei.
3 Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. 5 A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
6 Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“
7 Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ 8 Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie.
9 Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit piatra din capul unghiului.
11 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri!“?[b]
12 Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului
13 I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni[c] ca să-L prindă în cursă cu vorba. 14 Ei au venit şi I-au zis:
– Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului[d] sau nu? Să plătim sau să nu plătim?
15 El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis:
– De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar[e], să-l văd!
16 Ei I-au adus. Isus i-a întrebat:
– Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt?
– Ale Cezarului, I-au răspuns ei.
17 Isus le-a zis:
– Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu![f]
Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere
18 Au venit la El saducheii[g], care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:
19 – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.[h] 20 Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. 21 Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. 22 Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. 23 La înviere, (când se vor scula,)[i] soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!
24 Isus le-a răspuns:
– Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. 26 Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.“[j]? 27 El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă
28 Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat:
– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29 Isus i-a răspuns:
– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.[k] 30 Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“[l] (Aceasta este cea dintâi poruncă.)[m] 31 Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“[n] Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32 Cărturarul I-a zis:
– Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33 şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
34 Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis:
– Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.
Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui fiu este Cristos?
35 În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat:
– Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36 David însuşi, în Duhul Sfânt, spune:
37 David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui?
Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
38 În învăţătura Lui, spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe 39 şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. 40 Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă şi dărnicia ei
41 S-a aşezat în faţa vistieriei[q] Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. 42 A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta[r], care fac un codrantes[s].
43 Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, 44 pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Primul discurs al lui Bildad din Şuah
8 Atunci Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2 „Până când vei mai vorbi astfel
şi până când vor fi cuvintele tale ca un vânt năprasnic?
3 Oare va perverti Dumnezeu judecata dreaptă?
Va perverti Cel Atotputernic ce e drept?
4 Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui,
El i-a pedepsit pentru păcatul lor.
5 Dacă tu Îl cauţi pe Dumnezeu
şi te rogi Celui Atotputernic,
6 dacă eşti curat şi drept,
cu siguranţă, El Însuşi te va apăra
şi-ţi va da înapoi locuinţa dreptăţii tale.
7 Deşi începutul tău a fost neînsemnat,
zilele tale de pe urmă vor fi prospere.
8 Întreabă generaţiile anterioare
şi află ce-au învăţat părinţii lor,
9 pentru că noi suntem doar de ieri şi nu ştim nimic,
iar zilele noastre pe pământ sunt doar o umbră.
10 Oare nu te vor învăţa şi nu-ţi vor spune
şi nu vor scoate ei cuvinte din mintea lor?
11 Creşte papirusul unde nu este mlaştină?
Creşte trestia unde nu este apă?
12 Pe când este încă verde şi netăiată,
se usucă mai repede ca iarba.
13 Aşa sunt căile celor ce uită pe Dumnezeu;
aşa piere nădejdea celui lipsit de evlavie.
14 Încrederea lui este ca un fir subţire[a]
şi sprijinul lui este ca pânza unui păianjen.
15 Se bizuie pe casa lui, dar ea nu este tare,
se prinde de ea, dar ea nu ţine.
16 El este ca o plantă plină de sevă în lumina soarelui,
care îşi întinde ramurile deasupra grădinii,
17 îşi ţese rădăcinile printre pietre,
caută un loc între stânci.
18 Dar când e smulsă din locul ei,
locul acela îi spune: «Nu te-am văzut niciodată!»
19 Aceasta este bucuria căii ei[b],
iar din pământ vor răsări altele.[c]
20 Nu, Dumnezeu nu-l va respinge pe cel curat,
nici nu va întări mâinile celor ce fac rău.
21 El va umple din nou cu râsete gura ta,
şi va aşeza strigăte de bucurie pe buzele tale.
22 Cei ce te urăsc vor fi acoperiţi de ruşine
şi cortul celui rău nu va mai fi.“
Vieţi consacrate lui Dumnezeu
12 Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească[a] din partea voastră! 2 Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Smerenie şi slujire
3 Prin darul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci fiţi modeşti în gândirea voastră, fiecare după măsura de credinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu. 4 Pentru că, aşa cum într-un trup avem multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie, 5 tot astfel şi noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos, iar în mod individual ne suntem mădulare unii altora. 6 Avem diferite daruri, după harul care ne-a fost dat: dacă darul cuiva este profeţia, să-l folosească după măsura credinţei sale; 7 dacă este slujirea, să slujească; dacă este cel de a da învăţătură, să dea învăţătură; 8 dacă este încurajarea, să încurajeze; dacă este dărnicia, să dea cu generozitate; dacă este acela de a conduce, s-o facă cu dedicare; dacă este acela de a fi milostiv, s-o facă cu bucurie.
Dragostea
9 Dragostea să vă fie sinceră; urâţi răul, lipiţi-vă de bine! 10 Iubiţi-vă unii pe alţii[b] cu o dragoste frăţească! Luaţi-vă la întrecere în ce priveşte respectul pe care vi-l acordaţi reciproc.[c] 11 În ce priveşte dedicarea, să nu fiţi leneşi! Fiţi plini de râvnă cu duhul! Slujiţi Domnului! 12 Fiţi bucuroşi în nădejdea voastră! Fiţi răbdători în necaz! Dedicaţi-vă rugăciunii! 13 Ajutaţi-i pe sfinţii care sunt în nevoi! Fiţi ospitalieri! 14 Binecuvântaţi-i pe cei care vă persecută! Binecuvântaţi, nu blestemaţi! 15 Bucuraţi-vă cu cei care se bucură, plângeţi cu cei care plâng! 16 Trăiţi în armonie unii cu alţii![d] Nu vă gândiţi la lucrurile înalte, ci asociaţi-vă cu cei smeriţi[e]! Nu vă consideraţi singuri înţelepţi! 17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău! Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor! 18 Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii! 19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi niciodată singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! zice Domnul.“[f] 20 Însă „dacă duşmanul tău este flămând, dă-i de mâncare, iar dacă-i este sete, dă-i să bea, căci, făcând aşa, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui“[g]. 21 Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.