M’Cheyne Bible Reading Plan
Iosif şi fraţii săi
37 Iacov s-a aşezat în ţara în care a locuit tatăl său, în Canaan.
2 Aceasta este istoria[a] lui Iacov.
La vârsta de şaptesprezece ani, Iosif păştea turma împreună cu fraţii săi, fiii Bilhei şi ai Zilpei, soţiile tatălui său; el îi spunea tatălui lor lucrurile rele pe care aceştia le făceau. 3 Israel îl îndrăgea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrâneţe şi i-a făcut o tunică decorată[b]. 4 Când fraţii săi au văzut că tatăl lor îl îndrăgea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif şi n-au putut să-i vorbească prieteneşte. 5 Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraţilor săi, dar aceştia l-au urât şi mai mult. 6 El le-a zis:
– Ascultaţi visul pe care l-am avut! 7 Se făcea că eram la legatul snopilor pe câmp. Deodată, snopul meu s-a ridicat în picioare, iar snopii voştri s-au adunat în jurul lui şi s-au plecat înaintea snopului meu.
8 Fraţii săi i-au răspuns:
– Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?!
Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor şi a cuvintelor sale. 9 Iosif a mai avut un vis şi l-a istorisit şi pe acesta fraţilor săi:
– Am mai avut un vis, a spus el. Se făcea că soarele, luna şi unsprezece stele se plecau înaintea mea.
10 Dar când le-a istorisit acest vis tatălui şi fraţilor săi, tatăl său l-a mustrat zicându-i:
– Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi ca să ne prosternăm înaintea ta?
11 Fraţii săi l-au invidiat, dar tatăl său a ţinut minte acest vis.
12 Fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Şehem. 13 Israel i-a zis lui Iosif:
– Ştii că fraţii tăi pasc oile lângă Şehem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.
– Sunt gata, a răspuns el.
14 – Du-te, vezi dacă fraţii tăi şi turma sunt bine şi adu-mi veşti! i-a zis Israel.
Apoi l-a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Şehem, 15 un om l-a găsit rătăcind pe câmp şi l-a întrebat:
– Ce cauţi?
16 – Îi caut pe fraţii mei, a răspuns el; spune-mi, te rog, unde pasc ei turma?
17 Omul acela i-a răspuns:
– Au plecat de aici. I-am auzit sfătuindu-se să meargă la Dotan.
Iosif s-a dus pe urma fraţilor săi şi i-a găsit la Dotan. 18 Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. 19 Ei s-au sfătuit astfel:
– Vine „visătorul“! 20 Haideţi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a mâncat un animal sălbatic şi vom vedea ce se va alege de visele lui.
21 Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:
– Să nu-i luăm viaţa! 22 Fără vărsare de sânge! a continuat el. Aruncaţi-l în această fântână din pustie, fără să vă întindeţi mâna asupra lui.
Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. 23 Când Iosif a ajuns la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, 24 l-au luat şi l-au aruncat într-o fântână; fântâna era goală, fără pic de apă în ea. 25 Apoi s-au aşezat să mănânce. Dintr-odată au observat apropiindu-se o caravană de-a ismaeliţilor venind din Ghilad şi ducând în Egipt, pe cămilele lor, condimente, balsam şi smirnă. 26 Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce câştigăm dacă ne omorâm fratele şi-i ascundem sângele? 27 Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne întindem mâna asupra lui, căci totuşi este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Fraţii săi au fost de acord. 28 Când s-au apropiat negustorii midianiţi, fraţii săi l-au scos pe Iosif afară din fântână şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de şecheli[c] de argint. Aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt. 29 Când Ruben s-a întors la fântână şi a văzut că Iosif nu mai era acolo, şi-a sfâşiat hainele. 30 Apoi s-a dus la fraţii săi şi le-a zis: „Copilul a dispărut; ce mă fac?“ 31 Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un ţap şi au înmuiat tunica în sânge. 32 I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta; vezi dacă nu este tunica fiului tău.“ 33 El a recunoscut-o şi a zis: „Este tunica fiului meu! L-a mâncat un animal sălbatic; fără îndoială, Iosif a fost sfâşiat în bucăţi.“ 34 Atunci Iacov şi-a sfâşiat hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi l-a jelit pe fiul său multe zile. 35 Toţi fiii şi fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, ci l-a bocit zicând: „Jelind voi coborî la fiul meu în Locuinţa Morţilor[d].“ 36 Midianiţii[e] l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, unul dintre demnitarii lui Faraon şi conducător al gărzii[f].
Isus şi tradiţia bătrânilor
7 Fariseii şi câţiva dintre cărturarii care veniseră de la Ierusalim s-au adunat la El 2 şi i-au văzut pe câţiva dintre ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile „necurate“, adică nespălate. – 3 Căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu-şi spală cu atenţie mâinile,[a] respectând astfel tradiţia bătrânilor[b]. 4 Iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu s-au scăldat. Şi mai sunt multe alte lucruri pe care le-au luat să le respecte, cum ar fi: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a vaselor de bronz (şi a paturilor)[c] –
5 Atunci fariseii şi cărturarii L-au întrebat pe Isus:
– De ce ucenicii Tăi nu respectă tradiţia bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile „necurate“?
6 El le-a răspuns:
– Ipocriţilor! Bine a profeţit Isaia despre voi, aşa cum este scris:
„Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
7 Degeaba însă Mi se închină ei,
dând ca învăţături
nişte porunci de-ale oamenilor!“[d]
8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi tradiţia oamenilor[e]!
9 Apoi le-a zis: „Şi aţi respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi[f] tradiţia voastră! 10 Căci Moise a zis: «Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta!»[g] şi «Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.»[h] 11 Însă voi ziceţi: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: ‘Orice ai putea primi de la mine este korban’ – adică este deja închinat ca dar lui Dumnezeu[i] –, 12 pe acela nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!»[j] 13 Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră pe care o răspândiţi! Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!“
Lucrurile care-l spurcă pe om
14 Isus a chemat din nou mulţimea şi a zis: „Ascultaţi-Mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu există nimic din afara omului, care, intrând în el, să-l poată spurca, ci ceea ce iese din om, aceea îl spurcă!“ 16 (Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!)[k]
17 După ce a lăsat mulţimea şi a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat despre pildă. 18 El le-a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în om din afară nu-l poate spurca, 19 fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar apoi este aruncat afară, în latrină?“ A declarat astfel curate toate bucatele.
20 Apoi a zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl spurcă pe om. 21 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, curviile[l], furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, depravarea, ochiul rău[m], blasfemia, mândria şi prostia! 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi ele îl spurcă pe om!“
Credinţa femeii siro-feniciene
24 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în regiunile Tirului[n]. Vrând să nu ştie nimeni că se află acolo, a intrat într-o casă, dar n-a putut rămâne neobservat, 25 căci imediat, o femeie care auzise despre El şi a cărei fetiţă avea un duh necurat, a venit la El şi I-a căzut la picioare. 26 Femeia era o grecoaică[o], originară din Siro-Fenicia[p]. Ea L-a rugat să scoată demonul din fetiţa ei, 27 dar Isus i-a zis:
– Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!
28 – Da, Doamne, I-a zis ea, dar şi căţeluşii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor!
29 Atunci El i-a zis:
– Pentru răspunsul acesta, du-te; demonul a ieşit din fetiţa ta!
30 Ea a plecat acasă şi a găsit copilul culcat pe pat, iar demonul ieşise.
Isus vindecă un surdo-mut
31 Isus S-a întors din regiunea Tirului şi S-a dus, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin regiunea Decapolis[q]. 32 Au adus la El un surd, care totodată vorbea greu, şi L-au rugat să-Şi pună mâna peste El. 33 Isus l-a luat deoparte din mulţime, Şi-a pus degetele în urechile lui şi i-a atins limba cu saliva Lui. 34 Apoi a privit spre cer, a oftat şi i-a zis: „Efata!“, care înseamnă: „Deschide-te!“ 35 Şi (imediat)[r] i s-au deschis urechile, i s-a descleştat limba şi a început să vorbească desluşit. 36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să nu spună, cu atât ei vesteau aceasta mai mult. 37 Ei erau uimiţi peste măsură şi ziceau: „El pe toate le face bine; chiar şi pe surzi îi face să audă, iar pe muţi, să vorbească!“
Plângerea lui Iov
3 După toate aceasta, Iov şi-a deschis gura şi a început să blesteme ziua în care s-a născut. 2 Iov a zis:
3 „Să piară ziua în care m-am născut
şi noaptea în care s-a zis: «S-a născut un băiat!»
4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea!
Fie ca Dumnezeu să nu se îngrijească de ea din ceruri,
iar lumina să nu strălucească peste ea!
5 Negura şi bezna[a] să o cuprindă,
norii să o acopere,
întunecimea zilei să o înspăimânte!
6 Întunericul să stăpânească noaptea aceea!
Să nu se bucure între zilele din an,
să nu fie numărată între luni!
7 Da, noaptea aceea să fie stearpă,
să nu se audă nici un strigăt de bucurie în ea!
8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele[b],
de cei ce se pricep să întărâte Leviatanul[c]!
9 Stelele zorilor ei să fie întunecate,
să dorească lumina, dar să nu o primească!
Să nu vadă pleoapele dimineţii,
10 pentru că n-a închis uşile pântecelui mamei mele
şi n-a ascuns necazul de ochii mei.
11 De ce n-am murit la naştere
şi n-am pierit când am ieşit din pântece?
12 De ce au fost genunchi care să mă primească
şi sâni care să mă alăpteze?
13 Acum aş fi stat culcat şi liniştit,
aş fi dormit şi m-aş fi odihnit
14 cu împăraţii şi sfetnicii pământului,
care şi-au zidit falnice morminte,
15 cu prinţii care au avut aur,
care şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau de ce n-am fost îngropat ca o stârpitură,
ca un prunc care niciodată n-a văzut lumina?
17 Acolo cei răi nu te mai necăjesc
şi acolo cei obosiţi se odihnesc.
18 Acolo prizonierii se bucură,
nu mai aud glasul asupritorului.
19 Şi cel mic şi cel mare sunt acolo,
iar sclavii sunt eliberaţi de stăpânii lor.
20 De ce i se dă lumină celui nenorocit
şi viaţă celui cu amărăciune în suflet,
21 celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine,
care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă,
22 celor care nu mai pot de bucurie
şi de veselie când găsesc mormântul,
23 omului a cărui cale este ascunsă
şi pe care Dumnezeu l-a îngrădit de jur împrejur?
24 Gemetele îmi sunt pâinea,
şi suspinele mi se varsă ca apa.
25 Lucrul de care mă temeam a venit asupra mea
şi lucrul de care îmi era groază a venit peste mine.
26 N-am nici pace, nici tihnă,
n-am nici odihnă, ci numai nelinişte.“
Creştinul – mort faţă de Lege, înnoit prin Duhul
7 Oare nu ştiţi, fraţilor, – căci eu le vorbesc unora care cunosc Legea –, că Legea domneşte peste un om atâta timp cât trăieşte el? 2 O femeie măritată este legată prin Lege de soţul ei, atâta timp cât acesta trăieşte, însă dacă soţul ei moare, ea este dezlegată de Lege în ce priveşte legătura cu soţul ei. 3 Deci, dacă ea trăieşte cu un alt bărbat câtă vreme soţul ei este în viaţă, se va numi adulterină, însă dacă soţul ei moare, ea este liberă faţă de Lege şi nu se va numi adulterină dacă se mărită cu un alt bărbat. 4 Tot astfel şi voi, fraţii mei, aţi murit faţă de Lege, prin trupul lui Cristos, ca să fiţi ai Altuia, ai Celui Ce a fost înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5 Căci, în timp ce trăiam potrivit firii[a], patimile păcatelor stârnite de Lege erau la lucru în mădularele noastre, aducând roade pentru moarte. 6 Dar acum am fost eliberaţi de Lege[b], murind faţă de ceea ce ne ţinea captivi, astfel încât să putem sluji în noutatea Duhului, şi nu după vechea literă[c].
Legea şi păcatul
7 Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? În nici un caz! Totuşi eu n-aş fi cunoscut păcatul decât prin Lege, pentru că n-aş fi ştiut ce înseamnă să pofteşti, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“[d] 8 Dar păcatul, prinzând un prilej prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte, pentru că, fără Lege, păcatul este mort. 9 Odinioară, fără Lege, eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viaţă, 10 iar eu am murit. Astfel, porunca, cea care era pentru viaţă, s-a dovedit a fi una care mi-a adus moartea. 11 Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înşelat şi, prin ea, m-a omorât. 12 Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
13 Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat şi, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. 14 Noi ştim că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc[e], vândut ca sclav păcatului[f]. 15 Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc! 16 Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. 17 Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot! 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac! 20 Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent. 22 Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! 25 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea sunt sclav al legii păcatului.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.