M’Cheyne Bible Reading Plan

Visele celor doi demnitari ai lui Faraon

40 După toate acestea, paharnicul şi brutarul monarhului Egiptului au păcătuit împotriva stăpânului lor, monarhul Egiptului. ² Faraon s-a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe căpetenia paharnicilor şi pe căpetenia brutarilor, ³ şi i-a pus sub pază în palatul conducătorului gărzii^[a], în aceeaşi temniţă în care era închis şi Iosif. ⁴ Conducătorul gărzii i-a dat în grija lui Iosif şi el i-a slujit, iar aceştia au rămas sub pază pentru o vreme. ⁵ Într-o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât şi brutarul monarhului Egiptului, care erau întemniţaţi, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificaţia lui. ⁶ Dimineaţa, când a venit la ei, Iosif a observat că erau tulburaţi. ⁷ El i-a întrebat pe demnitarii lui Faraon, care erau sub pază împreună cu el în palatul stăpânului său:

– De ce sunteţi atât de abătuţi astăzi?

⁸ – Am avut nişte vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta, au răspuns ei.

Atunci Iosif le-a zis:

– Oare nu lui Dumnezeu Îi aparţin interpretările viselor? Istorisiţi-mi mie visele.

⁹ Căpetenia paharnicilor i-a istorisit visul său lui Iosif:

– În visul meu am văzut o viţă ¹⁰ care avea trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s-a deschis floarea, iar ciorchinii s-au făcut struguri copţi. ¹¹ Eu aveam cupa lui Faraon în mână, am luat strugurii, apoi i-am stors în cupă şi am pus cupa în mâna lui Faraon.

¹² Iosif i-a zis:

– Aceasta este interpretarea visului: cele trei ramuri reprezintă trei zile; ¹³ peste trei zile, Faraon îţi va înălţa capul şi te va repune în slujbă, iar tu vei pune cupa în mâna sa, aşa cum făceai înainte, când erai paharnicul lui. ¹⁴ Dar când îţi va merge bine, adu-ţi aminte de mine, arată-ţi îndurarea faţă de mine, vorbindu-i lui Faraon despre mine şi scoate-mă din această temniţă, ¹⁵ pentru că am fost luat cu forţa din ţara evreilor şi nici chiar aici n-am făcut nimic pentru care să merit să fiu aruncat în temniţă^[b].

¹⁶ Când căpetenia brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare îmbucurătoare, i-a zis:

– Şi eu am avut un vis! Se făcea că pe capul meu se aflau trei coşuri de pâine^[c]; ¹⁷ în coşul de deasupra erau tot felul de aluaturi coapte pentru Faraon, dar păsările le mâncau din coşul de pe capul meu.

¹⁸ Iosif i-a răspuns:

– Aceasta este interpretarea visului: cele trei coşuri reprezintă trei zile; ¹⁹ peste trei zile, Faraon îţi va tăia capul^[d] şi te va spânzura de un copac^[e], iar carnea ţi-o vor mânca păsările.

²⁰ A treia zi, Faraon şi-a sărbătorit ziua de naştere şi le-a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi. Dintre demnitarii săi, Faraon a înălţat capul căpeteniei paharnicilor şi pe al căpeteniei brutarilor. ²¹ El a repus în slujbă pe căpetenia paharnicilor, care a pus din nou cupa în mâna lui Faraon, ²² însă pe căpetenia brutarilor a spânzurat-o, întocmai cum le interpretase Iosif. ²³ Dar căpetenia paharnicilor nu şi-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat.

Despre divorţ

10 Apoi a plecat de acolo şi a venit în regiunea Iudeii (şi)^[a] dincolo de Iordan. Mulţimile s-au adunat din nou în jurul Lui, iar El, după cum Îi era obiceiul, a început iarăşi să-i înveţe.

² Nişte farisei au venit la El ca să-L pună la încercare şi L-au întrebat:

– Are voie un bărbat să divorţeze de soţia lui?

³ Isus i-a întrebat:

– Ce v-a poruncit Moise?

⁴ Ei I-au răspuns:

– Moise a dat voie ca bărbatul să-i scrie soţiei o carte de despărţire şi s-o lase să plece.

⁵ Dar Isus le-a zis:

– Din cauza inimilor voastre împietrite v-a scris el această poruncă, ⁶ însă la începutul creaţiei Dumnezeu „i-a făcut bărbat şi femeie“^[b]. ⁷ „De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama (şi se va uni cu soţia lui)^[c], ⁸ iar cei doi vor deveni un singur trup.“^[d] Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup! ⁹ Deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

¹⁰ În casă, ucenicii L-au întrebat cu privire la aceasta. ¹¹ El le-a zis: „Oricine divorţează de soţia lui şi se căsătoreşte cu altcineva, comite adulter împotriva ei. ¹² Şi dacă o soţie divorţează de bărbatul ei şi se căsătoreşte cu altcineva, comite adulter.“

Isus şi copilaşii

¹³ I-au adus nişte copilaşi, ca să se atingă de ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus. ¹⁴ Isus însă, când a văzut acest lucru, s-a indignat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei! ¹⁵ Adevărat vă spun că oricine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!“ ¹⁶ Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat punându-Şi mâinile peste ei.

Isus şi tânărul bogat

¹⁷ Chiar când pornea la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat:

– Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?

¹⁸ Isus i-a răspuns:

– De ce Mă numeşti „bun“? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu. ¹⁹ Cunoşti poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu înşeli“, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.“^[e]

²⁰ El I-a spus:

– Învăţătorule, pe toate acestea le-am împlinit încă din tinereţea mea.

²¹ Privindu-l, Isus l-a iubit şi i-a zis:

– Îţi lipseşte un singur lucru: du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor, şi vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează-Mă!

²² Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.

²³ Isus a privit în jur şi le-a zis ucenicilor Săi:

– Cât de greu va fi pentru cei bogaţi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

²⁴ Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus le-a zis iarăşi:

– Copii, cât de greu este (pentru cei ce se încred în bogăţii)^[f] să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! ²⁵ Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.

²⁶ Ei au rămas foarte uimiţi şi se întrebau între ei: „Atunci cine poate fi mântuit?“

²⁷ Isus i-a privit şi a zis:

– Este imposibil pentru oameni, dar nu şi pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

²⁸ Petru a început să-I zică:

– Iată, noi am lăsat totul şi Te-am urmat.

²⁹ Isus a răspuns:

– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii sau ogorul de dragul Meu şi de dragul Evangheliei ³⁰ şi care să nu primească de o sută de ori mai mult acum, în vremea aceasta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, împreună cu persecuţii, iar în veacul care vine – viaţă veşnică. ³¹ Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.

Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa

³² Ei erau pe drum şi se îndreptau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau neliniştiţi, iar cei care-L urmau erau speriaţi. Isus i-a luat din nou deoparte pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: ³³ „Iată că ne suim spre Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoţilor şi a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi-L vor da pe mâna neamurilor, ³⁴ care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui şi-L vor omorî. Dar după trei zile va învia.“

Cererea fiilor lui Zebedei

³⁵ Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El şi I-au zis:

– Învăţătorule, vrem să faci pentru noi orice-Ţi vom cere.

³⁶ Isus i-a întrebat:

– Ce vreţi să fac pentru voi?

³⁷ Ei I-au răspuns:

– Dă-ne voie să şedem unul la dreapta şi altul la stânga Ta, în slava Ta.

³⁸ Isus le-a zis:

– Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care îl beau Eu^[g] sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu^[h]?

³⁹ – Putem! au răspuns ei.

Isus le-a zis:

– Veţi bea paharul pe care-l voi bea Eu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu, ⁴⁰ dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ţine de Mine să-l dau, ci este pentru aceia cărora le-a fost pregătit.

⁴¹ Ceilalţi zece, când au auzit, au început să fie indignaţi de Iacov şi Ioan. ⁴² Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei care sunt consideraţi domnitorii neamurilor fac pe stăpânii cu ele, iar mai marii lor se poartă cu tiranie cu ele. ⁴³ Între voi să nu fie aşa! Ci oricine vrea să fie mai mare între voi trebuie să devină slujitorul vostru, ⁴⁴ iar cel ce vrea să fie primul între voi trebuie să devină sclavul tuturor. ⁴⁵ Căci Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“

Vindecarea orbului Bartimeu

⁴⁶ Au ajuns în Ierihon. Când a ieşit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui şi cu o mulţime destul de mare de oameni, un cerşetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea lângă drum. ⁴⁷ Când a auzit el că trece Isus din Nazaret, a început să strige:

– Fiul lui David^[i], Isuse, ai milă de mine!

⁴⁸ Mulţi îl mustrau spunându-i să tacă, dar el striga şi mai tare:

– Fiul lui David, ai milă de mine!

⁴⁹ Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!“ Ei l-au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte! Ridică-te, căci te cheamă!“ ⁵⁰ El şi-a aruncat haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus. ⁵¹ Isus l-a întrebat:

– Ce vrei să fac pentru tine?

El I-a răspuns:

– Rabbuni^[j], să-mi recapăt vederea!

⁵² Isus i-a zis:

– Du-te, credinţa ta te-a vindecat!

Imediat el şi-a recăpătat vederea şi L-a urmat pe Isus pe drum.

Răspunsul lui Iov

6 Iov a răspuns:

10 Fraţilor, dorinţa inimii mele, rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi, este ca ei să fie mântuiţi. ² Căci pot mărturisi despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, însă fără a fi întemeiată pe cunoaştere. ³ Căci, întrucât n-au cunoscut dreptatea pe care o oferă Dumnezeu, au căutat să-şi stabilească o dreptate a lor înşişi şi nu s-au supus astfel dreptăţii pe care o oferă Dumnezeu. ⁴ Căci Cristos este sfârşitul^[a] Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.

Mântuirea este pentru toţi cei care cred

⁵ Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“^{[b] 6} Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“^[c] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – ⁷ „sau: «Cine va coborî în Adânc^[d]?»“^[e] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! ⁸ Şi atunci, ce spune ea?

Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. ⁹ Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn^[g] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. ¹⁰ Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; ¹¹ întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“^{[h] 12} Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, ¹³ fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“^[i]

¹⁴ Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără ca cineva să le predice? ¹⁵ Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc veşti bune!“^{[j] 16} Însă nu toţi au acceptat veştile bune^[k], pentru că Isaia spune: „Doamne, cine a crezut mesajul nostru?“^{[l] 17} Astfel, credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. ¹⁸ Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da! Căci:

¹⁹ Însă eu întreb: oare n-a înţeles Israel? Mai întâi, Moise spune:

²⁰ Iar Isaia este atât de îndrăzneţ, încât spune:

²¹ Însă, despre Israel, spune: