M’Cheyne Bible Reading Plan
Iefta îi învinge pe amoniţi
12 După aceea, Iefta a trimis nişte soli la regele amoniţilor ca să-i spună:
– Ce ai cu mine, de ai venit să lupţi împotriva ţării mele?
13 Regele amoniţilor le-a răspuns solilor lui Iefta:
– Pentru că atunci când venea din Egipt, Israel mi-a luat ţara, de la Arnon până la Iabok şi până la Iordan. Acum, înapoiază-mi-o pe cale paşnică!
14 Iefta a trimis din nou soli regelui amoniţilor 15 ca să-i spună:
– Aşa vorbeşte Iefta: „Nu Israel a luat ţara Moabului şi ţara amoniţilor 16 pentru că, atunci când veneau din Egipt, israeliţii au mers prin pustie până la Marea Roşie[a] şi apoi şi-au continuat drumul până la Kadeş. 17 Israel a trimis atunci soli regelui Edomului, rugându-l să-i lase să treacă prin ţara lui, dar regele Edomului nu i-a îngăduit. A mai trimis soli şi regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeş. 18 Apoi au călătorit prin pustie, au înconjurat ţara Edomului şi ţara Moabului, au ajuns în partea de răsărit şi şi-au aşezat tabăra dincoace de Arnon. Deci nu au păşit pe hotarul Moabului, întrucât Arnon făcea parte din teritoriul Moabului. 19 Atunci Israel a trimis soli lui Sihon, regele amoriţilor, rege al Heşbonului. Israel l-a rugat să-l lase să treacă prin ţara lui ca să ajungă la locul lui. 20 Dar Sihon nu a avut încredere în Israel ca să-l lase să treacă prin teritoriul lui, ci şi-a adunat poporul, a venit la Iahaţ şi s-a luptat cu Israel. 21 Însă Domnul, Dumnezeul lui Israel, l-a dat pe Sihon şi pe toţi oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i-au învins şi astfel Israel a ocupat tot teritoriul amoriţilor care locuiau în această ţară. 22 Ei au moştenit tot teritoriul amoriţilor de la Arnon până la Iabok şi din pustie până la Iordan. 23 Acum, după ce Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a izgonit pe amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să-i ocupi teritoriul? 24 Oare nu vei moşteni tu ceea ce îţi dă în stăpânire zeul tău Chemoş[b]? Deci şi noi vom moşteni tot ceea ce Domnul, Dumnezeul nostru, va dezmoşteni de la alţii pentru noi! 25 Crezi că eşti mai puternic decât Balak, fiul lui Ţipor, regele Moabului? S-a certat el oare vreodată cu Israel sau s-a luptat el împotriva lui? 26 Israel locuieşte de trei sute de ani în Heşbon şi în satele dimprejurul lui, în Aroer şi în satele dimprejurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le-aţi luat în tot acest timp? 27 Eu nu ţi-am greşit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându-te cu mine. Domnul să judece astăzi! El să fie Judecător între israeliţi şi amoniţi!“
28 Regele amoniţilor nu a luat în seamă mesajul pe care i l-a trimis Iefta.
29 Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul şi Manase, a trecut prin Miţpa Ghiladului şi din Miţpa Ghiladului a înaintat împotriva amoniţilor. 30 Iefta a făcut un jurământ înaintea Domnului, zicându-I: „Dacă îi vei da în mâna mea pe amoniţi, 31 atunci oricine mă va întâmpina la porţile locuinţei mele, când mă voi întoarce în pace de la amoniţi, va fi al Domnului şi îl voi aduce ca ardere de tot!“
32 Iefta a început lupta împotriva amoniţilor şi Domnul i-a dat în mâna lui. 33 El i-a măcelărit de la Aroer până la intrarea în Minit şi până la Abel-Cheramim, distrugând douăzeci de cetăţi. A fost un măcel foarte mare. Astfel, amoniţii au fost umiliţi înaintea Israeliţilor.
34 Iefta s-a întors acasă, la Miţpa, şi tocmai atunci fiica sa i-a ieşit în întâmpinare cu tamburine şi dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea nici un alt fiu sau fiică. 35 Când a văzut-o, şi-a sfâşiat hainele şi a zis:
– Vai, fata mea! Mi se frânge inima de durere! Nu ştiu ce să fac, căci am făcut un jurământ înaintea Domnului şi nu pot să-l retrag!
36 Ea i-a răspuns:
– Tată, dacă ai făcut un jurământ înaintea Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ai jurat, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe amoniţi, duşmanii tăi! 37 Îngăduie-mi însă un lucru, a continuat ea. Lasă-mă singură două luni căci vreau să plec, să mă duc în munţi cu prietenele mele şi să-mi plâng fecioria!
38 – Du-te! i-a răspuns el.
Şi a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei şi şi-a plâns fecioria în munţi. 39 La sfârşitul celor două luni, s-a întors la tatăl ei şi el şi-a împlinit jurământul făcut. Ea fusese fecioară. De atunci s-a statornicit în Israel obiceiul 40 ca în fiecare an, timp de patru zile, israelitele s-o jelească pe fata ghiladitului Iefta.
Sinodul de la Ierusalim
15 Au venit însă din Iudeea unii care îi învăţau pe fraţi astfel: „Dacă nu sunteţi circumcişi, după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi!“ 2 S-a stârnit o mare neînţelegere şi dispută între Pavel şi Barnabas, de o parte, şi ei, de cealaltă parte. Drept urmare, fraţii i-au desemnat pe Pavel, pe Barnabas şi pe alţi câţiva dintre ei să se suie la Ierusalim pentru această problemă, la apostoli şi la bătrâni[a]. 3 Aşadar, după ce au fost însoţiţi de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia şi Samaria şi au istorisit despre cum s-au convertit neamurile. Şi le-au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraţilor. 4 Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de bătrâni şi au povestit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. 5 Atunci unii din partida fariseilor care crezuseră s-au ridicat şi au spus că şi neamurile trebuie să fie circumcise şi că trebuie să li se poruncească şi lor să păzească Legea lui Moise.
6 Apostolii şi bătrânii s-au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă. 7 După multe discuţii, Petru s-a ridicat şi le-a zis: „Bărbaţi, fraţilor, voi ştiţi că de o bună bucată de vreme, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. 8 Şi Dumnezeu, Care cunoaşte inimile, a depus mărturie pentru ele, dându-le Duhul Sfânt la fel ca şi nouă. 9 El n-a făcut nici o deosebire între noi şi ele, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă. 10 Acum deci, de ce-L puneţi la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoşii noştri şi nici noi nu l-am putut purta? 11 Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus, la fel ca şi ele.“
12 Toată mulţimea a tăcut şi i-a ascultat pe Barnabas şi pe Pavel istorisind toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre neamuri. 13 Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Bărbaţi, fraţilor, ascultaţi-mă! 14 Simon[b] ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu Şi-a arătat grija luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său. 15 Şi cu acest lucru sunt de acord cuvintele profeţilor, aşa cum este scris:
16 «După aceea, Mă voi întoarce
şi voi ridica cortul căzut al lui David.
Îi voi ridica ruinele
şi-l voi reclădi,
17 ca astfel rămăşiţa de oameni să-L caute pe Domnul,
precum şi toate neamurile peste care este chemat Numele Meu,
zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri[c]
18 şi Căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.»[d]
19 De aceea, eu sunt de părere să nu le pricinuim greutăţi acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, 20 ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite de idoli[e], de adulter, de animale sugrumate[f] şi de sânge. 21 Căci încă din generaţiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.“
Scrisoarea Sinodului către credincioşii dintre neamuri
22 Atunci apostolii şi bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei nişte bărbaţi pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas şi cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit şi Barsabas, şi pe Silas, bărbaţi cu funcţie de conducere între fraţi. 23 Au trimis prin ei următoarea scrisoare:
„Apostolii şi bătrânii, fraţii voştri, către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria şi Cilicia. Salutare! 24 Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor şi v-au necăjit sufletele, (zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea,)[g] 25 am hotărât într-un singur gând să alegem nişte bărbaţi pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnabas şi Pavel, 26 oameni care şi-au riscat viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos. 27 Aşadar, i-am trimis pe Iuda şi pe Silas, şi ei vă vor spune, prin viu grai, aceleaşi lucruri. 28 Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem nici o altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare 29 şi anume: să vă feriţi de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de adulter, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!“
30 Aşadar, când cei trimişi au ajuns în Antiohia, au adunat mulţimea şi le-au dat scrisoarea. 31 Citind-o, fraţii s-au bucurat de mesajul de încurajare. 32 Iuda şi Silas, care şi ei erau profeţi, i-au încurajat pe fraţi şi i-au întărit prin multe cuvinte. 33 După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsaţi de către fraţi să plece în pace la cei care-i trimiseseră. 34 (Totuşi Silas a hotărât să rămână acolo.)[h] 35 Pavel şi Barnabas au rămas în Antiohia şi, împreună cu mulţi alţii, dădeau învăţătură şi vesteau Cuvântul Domnului.
Disputa dintre Pavel şi Barnabas
36 După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnabas: „Să ne întoarcem şi să vizităm fraţii din fiecare cetate în care am predicat Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!“ 37 Barnabas voia să-l ia cu ei şi pe Ioan, numit Marcu, 38 dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care-i părăsise în Pamfilia şi nu-i însoţise mai departe în lucrare. 39 Disputa a fost atât de aprinsă, încât s-au despărţit unul de altul. Barnabas l-a luat pe Marcu şi a plecat pe mare în Cipru, 40 iar Pavel l-a ales pe Silas şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului. 41 El a călătorit prin Siria şi Cilicia, întărind bisericile.
Smochinele cele bune şi cele rele
24 După ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, i-a dus în captivitate din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin[a], fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, pe conducătorii lui Iuda, pe tâmplari şi pe fierari, Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine, aşezate înaintea Templului Domnului. 2 Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele timpurii, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, atât de rele încât nu puteau fi mâncate.
3 Domnul m-a întrebat:
– Ce vezi, Ieremia?
Eu am răspuns:
– Nişte smochine. Cele ce arată bine sunt foarte bune, dar cele ce arată rău sunt atât de rele încât nu pot fi mâncate.
4 Apoi Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:
5 – Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Aşa cum ai recunoscut tu aceste smochine bune, tot aşa îi voi recunoaşte şi Eu, ca să le arăt îndurare, pe exilaţii lui Iuda, pe care i-am alungat din locul acesta în ţara caldeenilor.
6 Ochii Mei vor veghea asupra lor ca să le fac bine, şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta. Îi voi clădi şi nu-i voi mai dărâma; îi voi planta şi nu-i voi mai smulge. 7 Le voi da o inimă ca să Mă cunoască, căci Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, căci se vor întoarce la Mine din toată inima lor.
8 Dar pe Zedechia, regele lui Iuda, pe conducătorii poporului, pe rămăşiţa Ierusalimului, pe cei care au mai rămas în ţară şi pe cei care locuiesc în ţara Egiptului îi voi face ca smochinele cele rele, care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul.
9 Îi voi face o pricină de groază şi de nenorocire pentru toate regatele pământului, un motiv de ruşine, de pomină, de batjocură şi de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni. 10 Voi trimite printre ei sabia, foametea şi molima până vor pieri din ţara pe care le-am dat-o lor şi strămoşilor lor.“
Despre divorţ
10 Apoi a plecat de acolo şi a venit în regiunea Iudeii (şi)[a] dincolo de Iordan. Mulţimile s-au adunat din nou în jurul Lui, iar El, după cum Îi era obiceiul, a început iarăşi să-i înveţe.
2 Nişte farisei au venit la El ca să-L pună la încercare şi L-au întrebat:
– Are voie un bărbat să divorţeze de soţia lui?
3 Isus i-a întrebat:
– Ce v-a poruncit Moise?
4 Ei I-au răspuns:
– Moise a dat voie ca bărbatul să-i scrie soţiei o carte de despărţire şi s-o lase să plece.
5 Dar Isus le-a zis:
– Din cauza inimilor voastre împietrite v-a scris el această poruncă, 6 însă la începutul creaţiei Dumnezeu „i-a făcut bărbat şi femeie“[b]. 7 „De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama (şi se va uni cu soţia lui)[c], 8 iar cei doi vor deveni un singur trup.“[d] Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup! 9 Deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!
10 În casă, ucenicii L-au întrebat cu privire la aceasta. 11 El le-a zis: „Oricine divorţează de soţia lui şi se căsătoreşte cu altcineva, comite adulter împotriva ei. 12 Şi dacă o soţie divorţează de bărbatul ei şi se căsătoreşte cu altcineva, comite adulter.“
Isus şi copilaşii
13 I-au adus nişte copilaşi, ca să se atingă de ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus. 14 Isus însă, când a văzut acest lucru, s-a indignat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15 Adevărat vă spun că oricine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!“ 16 Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat punându-Şi mâinile peste ei.
Isus şi tânărul bogat
17 Chiar când pornea la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat:
– Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?
18 Isus i-a răspuns:
– De ce Mă numeşti „bun“? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu. 19 Cunoşti poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu înşeli“, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.“[e]
20 El I-a spus:
– Învăţătorule, pe toate acestea le-am împlinit încă din tinereţea mea.
21 Privindu-l, Isus l-a iubit şi i-a zis:
– Îţi lipseşte un singur lucru: du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor, şi vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează-Mă!
22 Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.
23 Isus a privit în jur şi le-a zis ucenicilor Săi:
– Cât de greu va fi pentru cei bogaţi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
24 Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus le-a zis iarăşi:
– Copii, cât de greu este (pentru cei ce se încred în bogăţii)[f] să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! 25 Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.
26 Ei au rămas foarte uimiţi şi se întrebau între ei: „Atunci cine poate fi mântuit?“
27 Isus i-a privit şi a zis:
– Este imposibil pentru oameni, dar nu şi pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
28 Petru a început să-I zică:
– Iată, noi am lăsat totul şi Te-am urmat.
29 Isus a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii sau ogorul de dragul Meu şi de dragul Evangheliei 30 şi care să nu primească de o sută de ori mai mult acum, în vremea aceasta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, împreună cu persecuţii, iar în veacul care vine – viaţă veşnică. 31 Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.
Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa
32 Ei erau pe drum şi se îndreptau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau neliniştiţi, iar cei care-L urmau erau speriaţi. Isus i-a luat din nou deoparte pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: 33 „Iată că ne suim spre Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoţilor şi a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi-L vor da pe mâna neamurilor, 34 care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui şi-L vor omorî. Dar după trei zile va învia.“
Cererea fiilor lui Zebedei
35 Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El şi I-au zis:
– Învăţătorule, vrem să faci pentru noi orice-Ţi vom cere.
36 Isus i-a întrebat:
– Ce vreţi să fac pentru voi?
37 Ei I-au răspuns:
– Dă-ne voie să şedem unul la dreapta şi altul la stânga Ta, în slava Ta.
38 Isus le-a zis:
– Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care îl beau Eu[g] sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu[h]?
39 – Putem! au răspuns ei.
Isus le-a zis:
– Veţi bea paharul pe care-l voi bea Eu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu, 40 dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ţine de Mine să-l dau, ci este pentru aceia cărora le-a fost pregătit.
41 Ceilalţi zece, când au auzit, au început să fie indignaţi de Iacov şi Ioan. 42 Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei care sunt consideraţi domnitorii neamurilor fac pe stăpânii cu ele, iar mai marii lor se poartă cu tiranie cu ele. 43 Între voi să nu fie aşa! Ci oricine vrea să fie mai mare între voi trebuie să devină slujitorul vostru, 44 iar cel ce vrea să fie primul între voi trebuie să devină sclavul tuturor. 45 Căci Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“
Vindecarea orbului Bartimeu
46 Au ajuns în Ierihon. Când a ieşit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui şi cu o mulţime destul de mare de oameni, un cerşetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea lângă drum. 47 Când a auzit el că trece Isus din Nazaret, a început să strige:
– Fiul lui David[i], Isuse, ai milă de mine!
48 Mulţi îl mustrau spunându-i să tacă, dar el striga şi mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
49 Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!“ Ei l-au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte! Ridică-te, căci te cheamă!“ 50 El şi-a aruncat haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus. 51 Isus l-a întrebat:
– Ce vrei să fac pentru tine?
El I-a răspuns:
– Rabbuni[j], să-mi recapăt vederea!
52 Isus i-a zis:
– Du-te, credinţa ta te-a vindecat!
Imediat el şi-a recăpătat vederea şi L-a urmat pe Isus pe drum.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.