M’Cheyne Bible Reading Plan
Neamurile rămase în Canaan
3 Iată care sunt neamurile pe care le-a lăsat Domnul pentru ca, prin ele, să-i pună la încercare pe israeliţi, pe aceia care nu luaseră parte la războaiele din Canaan. 2 El a lăsat acele neamuri, doar pentru că dorea să-i înveţe arta războiului pe cei din generaţiile următoare ale israeliţilor, care n-o cunoscuseră dinainte.
3 Aşadar neamurile acestea erau: filistenii cu cei cinci domnitori ai lor, toţi canaaniţii, sidonienii, hiviţii care locuiau în regiunea muntoasă a Libanului, de la muntele Baal-Hermon până la Lebo-Hamat[a]. 4 Ele au fost folosite pentru a-i pune la încercare pe israeliţi, căci Domnul voia să vadă dacă vor păzi poruncile pe care le-a încredinţat strămoşilor lor prin Moise. 5 Şi astfel israeliţii au locuit printre canaaniţi, hitiţi, amoriţi, periziţi, hiviţi şi iebusiţi. 6 Au luat pe fetele lor de soţii, au dat pe fetele lor fiilor acestora şi au slujit zeilor lor.
Otniel
7 Israeliţii au făcut ce este rău în ochii Domnului. L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, şi au slujit baalilor[b] şi aşerelor[c] de tot felul. 8 Domnul s-a aprins de mânie împotriva poporului Israel şi El i-a vândut în mâna lui Cuşan-Rişatayim, regele din Aram-Naharayim[d]. Israeliţii i-au slujit lui Cuşan-Rişatayim timp de opt ani. 9 Atunci israeliţii au strigat către Domnul şi Domnul le-a ridicat un salvator, care i-a eliberat: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb. 10 Duhul Domnului a fost peste el şi el a judecat[e] Israelul. A pornit la război şi Domnul l-a dat în mâna lui pe Cuşan-Rişatayim, regele Aramului. Mâna lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişatayim. 11 Astfel, în ţară a fost pace timp de patruzeci de ani[f]. Apoi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
Ehud
12 Israeliţii au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului şi de aceea Domnul a întărit stăpânirea lui Eglon, regele Moabului, asupra lor. 13 El i-a chemat pe amoniţi şi pe amalekiţi să i se alăture şi împreună au pornit la război. L-a învins pe Israel şi a ocupat Cetatea Palmierilor[g]. 14 Astfel, israeliţii i-au slujit lui Eglon, regele Moabului, timp de optsprezece ani.
15 Israeliţii au strigat din nou către Domnul şi Domnul le-a ridicat un alt salvator: pe Ehud, fiul beniamitului Ghera, care era stângaci. Israeliţii au trimis tributul prin el, lui Eglon, regele Moabului. 16 Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, având o lungime de un cot[h] şi a fixat-o sub haină pe coapsa dreaptă. 17 Apoi a sosit cu tributul la Eglon, regele Moabului, care era un bărbat foarte gras. 18 După ce a înmânat tributul, i-a trimis înapoi pe oamenii care-l aduseseră. 19 După aceea, el însuşi a făcut cale întoarsă de la idolii de piatră[i] care erau aproape de Ghilgal şi i-a zis lui Eglon:
– Majestate, am un mesaj numai pentru tine!
– Tăcere, a zis regele.
Şi toţi cei ce stăteau în jurul lui au plecat.
20 Ehud s-a apropiat de el; acesta stătea singur în odaia de vară de pe acoperiş[j]. Ehud i-a zis: „Am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru tine!“ Regele s-a ridicat de pe scaun. 21 Ehud şi-a întins mâna stângă, a luat sabia de pe coapsa dreaptă şi i-a înfipt-o în burtă. 22 Lama a intrat cu mâner cu tot, iar grăsimea s-a strâns în jurul lamei, astfel încât nu i-a mai scos sabia din burtă, iar măruntaiele i-au ieşit afară[k]. 23 Ehud a ieşit prin verandă[l], a închis după el uşile odăii de pe acoperiş şi le-a încuiat.
24 După ce a plecat Ehud, au venit slujitorii regelui, s-au uitat şi au observat că uşile odăii de pe acoperiş erau închise. Ei şi-au zis: „Cu siguranţă că el îşi acoperă picioarele[m] în odaia de vară!“ 25 Şi s-au tot învârtit prin preajmă până ce şi-au pierdut răbdarea. Când au văzut că nu deschide uşile odăii, au luat cheia, au deschis şi l-au găsit pe stăpânul lor zăcând mort pe pământ.
26 În timp ce ei aşteptau, Ehud a fugit, a trecut de idolii de piatră şi a scăpat în Seira. 27 De îndată ce a ajuns acolo, a sunat din corn prin toată regiunea muntoasă a lui Efraim. Israeliţii au coborât şi ei împreună cu el de pe munte, acesta stând în fruntea lor.
28 El le-a zis: „Urmaţi-mă, căci Domnul i-a dat în mâinile voastre pe moabiţi, duşmanii voştri!“ Ei l-au urmat, au ocupat vadurile Iordanului, care duc spre Moab şi n-au lăsat pe nimeni să treacă. 29 Au ucis atunci în jur de zece mii de moabiţi, toţi bărbaţi robuşti şi puternici. Nici un om nu a scăpat.
30 În ziua aceea Moabul a fost umilit de către Israel şi astfel în ţară a fost pace timp de optzeci de ani.
Şamgar
31 După el a urmat Şamgar, fiul lui Anat[n]. El a ucis şase sute de filisteni cu o ţepuşă de mânat vite şi l-a eliberat astfel pe Israel.
Ştefan se adresează Sinedriului
7 Marele preot l-a întrebat:
– Aşa stau lucrurile?
2 El a răspuns:
– Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, 3 şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!“[a] 4 Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor[b] şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum, 5 dar nu i-a dat în ea nici o moştenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da ca posesiune, lui şi seminţei[c] lui după el, cu toate că nu avea nici un copil. 6 Dumnezeu i-a spus că urmaşii lui vor locui ca străini într-o ţară străină şi că vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani[d]. 7 „Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieşi de acolo şi Mi se vor închina Mie în locul acesta.“[e] 8 Apoi i-a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l-a circumcis pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9 Patriarhii, fiind invidioşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el 10 şi l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har şi înţelepciune în prezenţa lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 A venit o foamete în tot Egiptul şi în Canaan; necazul era mare şi strămoşii noştri nu găseau de mâncare. 12 Iacov a auzit că în Egipt era grâu, aşa că i-a trimis acolo pe strămoşii noştri pentru prima oară. 13 Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. 14 Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum şi întreaga familie, în număr de şaptezeci şi cinci de suflete[f]. 15 Şi astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât şi strămoşii noştri au murit. 16 Au fost mutaţi în Şehem şi puşi în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Şehem, în schimbul unei sume în argint. 17 Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creştea şi se înmulţea tot mai mult în Egipt, 18 până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. 19 Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul şi i-a tratat rău pe strămoşii noştri, cerându-le să-şi abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască. 20 În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, 21 iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe propriul ei fiu. 22 Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi fapte.
23 Când avea patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorinţa să-i viziteze pe fraţii săi, pe israeliţi. 24 A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate şi i-a luat apărarea; el l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean. 25 Credea că fraţii săi vor înţelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înţeles. 26 În ziua următoare, i-a văzut pe doi bătându-se şi i-a îndemnat la pace, spunându-le: „Bărbaţilor, voi sunteţi fraţi; de ce vă faceţi rău unul altuia?“ 27 Dar cel ce-i făcea rău semenului său, l-a împins şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? 28 Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis ieri pe egiptean“?[g] 29 Când a auzit aceasta, Moise a fugit şi a locuit ca străin în ţara Midian, unde i s-au născut doi fii.
30 După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un înger[h] în pustia muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. 31 Când a văzut tufişul, Moise s-a mirat de priveliştea aceea şi, în timp ce se apropia ca să se uite mai bine, glasul Domnului i-a vorbit astfel: 32 „Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul) lui Isaac şi (Dumnezeul)[i] lui Iacov!“[j] Moise tremura şi nu îndrăznea să se uite. 33 Domnul i-a zis: „Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! 34 Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit geamătul, aşa că M-am coborât să-l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“[k] 35 Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră zicând: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător?“, pe el l-a trimis Dumnezeu drept conducător şi eliberator, cu ajutorul îngerului care i s-a arătat în tufiş. 36 El i-a scos din Egipt şi a făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, la Marea Roşie[l] şi în pustie, timp de patruzeci de ani. 37 El este acelaşi Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie.“[m] 38 El este acela care a fost în adunare, în pustie, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu strămoşii noştri; şi el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. 39 Strămoşii noştri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins şi, în inimile lor, s-au întors în Egipt. 40 Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne nişte zei care să meargă înaintea noastră, căci nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului!“[n] 41 Şi în zilele acelea şi-au făcut un viţel, au adus jertfă acelui idol şi s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. 42 Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a lăsat să se închine oştirii cerului, aşa cum este scris în Cartea Profeţilor:
„Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare,
timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?
43 Aţi purtat cortul lui Moloh
şi steaua zeului vostru Refan,
chipurile idoleşti pe care vi le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor!
De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“[o]
44 Cortul Mărturiei era cu strămoşii noştri în pustie, aşa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. 45 Strămoşii noştri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoşilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David, 46 care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov[p] un loc de locuit. 47 Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă. 48 Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, aşa cum zice profetul:
49 „Cerul este tronul Meu,
iar pământul este aşternutul picioarelor Mele!
Ce fel de casă Mi-aţi putea zidi voi Mie? zice Domnul.
Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
50 Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“[q]
51 Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! 52 Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, 53 voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!
Lapidarea lui Ştefan
54 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului[r] stând la dreapta lui Dumnezeu!“ 57 Atunci ei au început să strige cu glas tare şi n-au vrut să mai asculte, ci s-au repezit într-un singur gând asupra lui; 58 l-au scos afară din cetate şi l-au lovit cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59 Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!“ 60 Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!“ Şi spunând aceasta, a adormit.
Nenorociri şi binecuvântări
16 După aceea, Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 2 „Să nu-ţi iei soţie şi să nu ai în locul acesta nici fii, nici fiice! 3 Aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care-i vor naşte şi despre taţii care-i vor concepe în ţara aceasta: 4 «Ei vor muri de boli ucigătoare. Nimeni nu-i va jeli, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi întins pe faţa pământului; vor pieri de sabie şi de foamete, iar hoiturile lor vor deveni hrană pentru păsările cerului şi pentru fiarele pământului.»
5 Căci aşa vorbeşte Domnul: «Să nu intri în nici o casă de jale, să nu mergi să plângi şi să jeleşti cu ei, fiindcă Eu Mi-am retras de la poporul acesta pacea, îndurarea şi mila, zice Domnul. 6 Cei mari şi cei mici vor muri în ţara aceasta şi nu vor fi îngropaţi. Nimeni nu-i va jeli, nimeni nu-şi va face tăieturi din cauza lor şi nimeni nu-şi va rade capul pentru ei. 7 Nimeni nu va frânge pâine pentru cei ce jelesc, ca să-i mângâie pentru cel mort, nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
8 Să nu intri în nici o casă de petrecere ca să te aşezi cu ei, să mănânci sau să bei.» 9 Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, sub ochii voştri şi în zilele voastre, voi face să înceteze în locul acesta strigătele de bucurie şi de veselie, glasul mirelui şi al miresei.»
10 Când îi vei spune acestui popor toate aceste cuvinte, ei te vor întreba: «De ce a hotărât Domnul împotriva noastră toate aceste mari nenorociri? Care este nelegiuirea noastră? Ce păcat am săvârşit împotriva Domnului, Dumnezeul nostru?» 11 Atunci să le răspunzi astfel: «Pentru că strămoşii voştri M-au părăsit, zice Domnul, s-au dus după alţi dumnezei, le-au slujit şi li s-au închinat. Ei M-au uitat şi nu au păzit Legea Mea. 12 Iar voi aţi făcut şi mai rău decât strămoşii voştri. Iată, fiecare dintre voi umblă după încăpăţânarea inimii lui rele şi nu Mă ascultaţi. 13 De aceea, vă voi arunca din ţara aceasta într-o ţară pe care n-aţi cunoscut-o, nici voi şi nici strămoşii voştri. Acolo veţi sluji altor dumnezei zi şi noapte, căci nu vă voi arăta îndurare.»
14 Totuşi, iată că vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, Care i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului!», 15 ci se va zice: «Viu este Domnul, Care i-a scos pe israeliţi din ţara de nord şi din toate ţările unde îi izgonise!», căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care le-am dat-o strămoşilor lor.
16 Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, care îi vor pescui. După aceea, voi trimite o mulţime de vânători, care îi vor vâna pe toţi munţii, pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor, 17 căci ochii Mei sunt asupra tuturor căilor lor; ele nu sunt ascunse dinaintea feţei Mele, iar vina lor nu este ascunsă de ochii Mei. 18 Mai întâi le voi răsplăti îndoit pentru vina şi păcatul lor, fiindcă Mi-au pângărit ţara cu formele fără viaţă ale idolilor[a] lor hidoşi şi mi-au umplut moştenirea cu urâciunile lor.“
19 „Doamne, Tăria mea, Cetăţuia mea
şi Refugiul meu în ziua necazului!
Neamurile vor veni la Tine
de la marginile pământului şi vor zice:
«Strămoşii noştri n-au moştenit decât minciună,
lucruri fără valoare[b], care nu le-au fost de nici un folos!»
20 Poate oare omul să-şi facă proprii lui zei?
Poate, dar aceştia nu sunt Dumnezeu!“
21 „De aceea, iată, îi voi învăţa,
de data aceasta îi voi face să cunoască
mâna Mea şi puterea Mea.
Atunci vor şti
că Numele Meu este Domnul!
Isus vindecă un paralitic
2 Câteva zile mai târziu, Isus a venit din nou în Capernaum. Când s-a auzit că El este în casă, 2 s-au adunat atât de mulţi oameni, încât nu mai rămăsese loc nici măcar în faţa uşii. Isus le vorbea din Cuvânt. 3 Atunci au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. 4 Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei[a] unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul. 5 Când a văzut Isus credinţa lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“
6 Câţiva cărturari, care şedeau acolo, îşi ziceau în inimile lor: 7 „Cum vorbeşte Omul Acesta astfel? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu?!“
8 Isus însă, cunoscând imediat, în duhul Său, că ei gândeau astfel în ei înşişi, le-a zis: „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? 9 Ce este mai uşor, a spune paraliticului: «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? 10 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului[b] are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele ...“, şi atunci i-a zis paraliticului: 11 „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!“
12 El s-a ridicat, şi-a luat imediat targa şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi erau uimiţi şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva!“
Chemarea lui Levi
13 Isus a ieşit din nou lângă mare. Toată mulţimea a venit la El, iar El îi învăţa. 14 Plecând mai departe, El l-a văzut pe Levi[c], fiul lui Alfeu, şezând la masa unde se colectau taxele[d] şi i-a zis: „Urmează-Mă!“ El s-a ridicat şi L-a urmat.
15 În timp ce Isus şedea la masă în casa lui Levi, mulţi colectori de taxe[e] şi păcătoşi[f] şedeau acolo la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care Îl urmau. 16 Când cărturarii care erau farisei[g] au văzut că El mănâncă împreună cu păcătoşii şi cu colectorii de taxe, i-au întrebat pe ucenicii Lui: „De ce mănâncă[h] cu colectorii de taxe şi cu păcătoşii?“
17 Însă Isus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi! Eu n-am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi!“
Despre post
18 Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor obişnuiau să postească[i]. Ei au venit la Isus şi L-au întrebat:
– De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?
19 Isus le-a răspuns:
– Pot posti nuntaşii în timp ce mirele este cu ei? Atâta vreme cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti. 20 Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.
21 Nimeni nu coase o bucată de pânză nouă la o haină veche, pentru că altfel peticul cel nou se va desprinde din haina cea veche şi ruptura se va face mai mare. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Dacă face aşa, vinul va crăpa burdufurile, iar vinul şi burdufurile vor fi distruse. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi.
Isus, Domnul Sabatului
23 Într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. În timp ce mergeau, ucenicii Lui au început să smulgă spice de grâu. 24 Fariseii I-au zis lui Isus:
– Uite, de ce fac ei ce nu este voie în ziua de Sabat?
25 El le-a răspuns:
– N-aţi citit niciodată ce a făcut David[j] atunci când a fost în nevoie şi i s-a făcut foame, atât lui, cât şi celor ce erau cu el? 26 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui[k] Abiatar, marele preot, şi a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este voie să le mănânce decât preoţii, şi cum a dat şi celor ce erau cu el?
27 Apoi le-a zis:
– Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat! 28 Aşa că Fiul Omului este Domn chiar şi al Sabatului.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.