M’Cheyne Bible Reading Plan
Campania din sudul Canaanului
10 Adoni-Ţedek, regele Ierusalimului, a auzit că Iosua capturase cetatea Ai şi o distrusese de tot[a], că-i făcuse cetăţii Ai şi regelui ei la fel cum îi făcuse Ierihonului şi regelui lui şi că locuitorii Ghivonului încheiaseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor. 2 Atunci a fost cuprins de frică, fiindcă Ghivon era o cetate mare, asemenea unei cetăţi regale. Era mai mare chiar decât Ai şi toţi bărbaţii ei erau războinici. 3 Adoni-Ţedek, regele Ierusalimului, le-a trimis un mesaj lui Hoham, regele Hebronului, lui Piram, regele Iarmutului, lui Iafia, regele Lachişului şi lui Debir, regele Eglonului, spunându-le: 4 „Veniţi şi ajutaţi-mă să atac Ghivonul, fiindcă a făcut pace cu Iosua şi cu israeliţii.“
5 Cei cinci regi ai amoriţilor – regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachişului şi regele Eglonului – şi-au unit forţele şi, împreună cu toată oştirea lor, şi-au aşezat tabăra lângă Ghivon şi au început lupta împotriva lui.
6 Ghivoniţii au apelat atunci la Iosua, aflat în tabăra de la Ghilgal: „Nu-i părăsi pe slujitorii tăi!“ au trimis ei să i se spună lui Iosua. „Grăbeşte-te şi salvează-ne! Ajută-ne, căci toţi regii amoriţi care locuiesc în regiunea muntoasă şi-au unit forţele împotriva noastră!“
7 Iosua a pornit din Ghilgal în fruntea întregii oştiri şi a tuturor vitejilor. 8 „Nu te teme de ei, i-a spus Domnul lui Iosua, căci i-am dat în mâna ta şi nici unul nu-ţi va putea sta împotrivă!“
9 Iosua i-a atacat pe neaşteptate, după ce a mărşăluit toată noaptea de la Ghilgal. 10 Domnul i-a făcut să intre în panică înaintea lui Israel, care i-a învins şi a reuşit astfel o mare victorie la Ghivon. Israeliţii i-au urmărit pe drumul care urcă la Bet-Horon, nimicindu-i pe drum până la Azeka şi pâna la Makkeda. 11 În timp ce fugeau dinaintea lui Israel, pe drumul care cobora de la Bet-Horon spre Azeka, Domnul a făcut să cadă din cer asupra lor pietre mari de grindină şi ei au murit. Cei care au fost nimiciţi de pietrele grindinei au fost în număr mai mare decât cei ucişi cu sabia de către israeliţi.
12 În ziua în care Domnul i-a dat pe amoriţi în mâna lui Israel, Iosua s-a adresat Domnului în prezenţa lui Israel:
„Soare, rămâi nemişcat deasupra Ghivonului
şi lună, rămâi peste valea Aialon.“
13 Soarele a rămas nemişcat,
iar luna s-a oprit
până când poporul s-a răzbunat pe duşmanii lui.
Nu este scris lucrul acesta şi în Cartea lui Iaşar[b]? Soarele a rămas nemişcat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună timp de aproape o zi. 14 Nu a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după, o zi în care Domnul să fi ascultat glasul unui om; fiindcă Domnul lupta pentru Israel. 15 Apoi Iosua şi oştirea lui Israel s-au întors în tabăra de la Ghilgal.
16 Cei cinci regi însă fugiseră şi se ascunseseră într-o peşteră la Makkeda. 17 Când i s-a spus lui Iosua că cei cinci regi au fost găsiţi ascunşi într-o peşteră la Makkeda, 18 acesta a zis: „Rostogoliţi nişte pietre mari la gura peşterii şi puneţi acolo nişte oameni ca să-i păzească! 19 Voi însă nu vă opriţi, ci continuaţi să-i urmăriţi pe duşmanii voştri şi să-i loviţi din urmă până îi veţi nimici! Nu-i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul, Dumnezeul vostru, a hotărât să îi dea în mâna voastră.“
20 Iosua şi israeliţii au reuşit nimicirea lor, lovindu-i până i-au distrus de tot. Au scăpat doar câţiva, aceştia adăpostindu-se în cetăţile fortificate. 21 Întreaga oştire s-a întors apoi în siguranţă la Iosua, în tabăra de la Makkeda şi nimeni nu a îndrăznit să rostească nici măcar un cuvânt împotriva israeliţilor.
22 Iosua a zis atunci: „Eliberaţi intrarea peşterii şi scoateţi-i afară la mine pe cei cinci regi dinăuntrul ei!“ 23 Ei au făcut întocmai: i-au scos afară din peşteră pe cei cinci regi, şi anume pe regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Lachişului şi pe regele Eglonului. 24 După ce au fost aduşi aceşti regi înaintea lui Iosua, acesta a convocat oştirea lui Israel şi le-a zis conducătorilor oştirii care fuseseră cu el la luptă: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe gâturile acestor regi!“ Ei s-au apropiat şi şi-au pus picioarele pe gâturile lor.
25 Iosua le-a mai zis: „Nu vă temeţi şi nu vă descurajaţi! Fiţi tari şi curajoşi, fiindcă astfel va face Domnul tuturor duşmanilor voştri împotriva cărora veţi lupta.“
26 Apoi Iosua i-a lovit şi i-a omorât, după care i-a spânzurat[c] de cinci copaci şi i-a lăsat atârnaţi acolo până seara.
27 La apusul soarelui Iosua a poruncit să fie coborâţi din copaci şi să fie aruncaţi în peştera în care se ascunseseră. La gura peşterii au pus nişte pietre mari care au rămas acolo până în ziua de azi.
28 În aceeaşi zi, Iosua a cucerit Makkeda şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei. L-a ucis pe regele ei şi i-a nimicit cu desăvârşire pe toţi oamenii care erau în ea, nelăsând nici un supravieţuitor. I-a făcut regelui din Makkeda la fel cum îi făcuse regelui din Ierihon.
29 Apoi, din Makkeda, Iosua împreună cu toată oştirea au pornit spre Libna şi au început lupta împotriva Libnei. 30 Domnul, de asemenea, a dat-o în mâna lui Israel împreună cu regele ei. Israel a trecut cetatea şi pe oamenii care erau în ea prin ascuţişul sabiei, nelăsând nici un supravieţuitor şi i-a făcut regelui ei la fel cum îi făcuse regelui Ierihonului.
31 Din Libna, Iosua împreună cu toată oştirea lui Israel au pornit spre Lachiş; şi-au aşezat tabăra în apropierea cetăţii şi au început lupta împotriva ei. 32 Domnul a dat cetatea Lachiş în mâna lui Israel. El a capturat-o în cea de-a doua zi a asediului, trecând prin ascuţişul sabiei pe toţi oamenii care se aflau în ea, la fel cum făcuse şi în Libna. 33 Între timp Horam, regele Ghezerului, venise în ajutorul cetăţii Lachiş, dar Iosua l-a învins, pe el şi oştirea lui, fără să lase vreun supravieţuitor.
34 Din Lachiş, Iosua împreună cu toată oştirea lui Israel au pornit spre Eglon; şi-au aşezat tabăra în apropierea cetăţii şi au început lupta împotriva ei. 35 Au capturat cetatea în aceeaşi zi, trecând-o prin ascuţişul sabiei şi i-au nimicit cu desăvârşire pe toţi oamenii care se aflau în ea, la fel cum făcuseră cu cetatea Lachiş.
36 Din Eglon, Iosua împreună cu oştirea lui Israel au pornit spre cetatea Hebron şi au început lupta împotriva ei. 37 Au capturat-o şi au trecut-o prin ascuţişul sabiei împreună cu regele ei, toate satele din împrejurimile ei şi toţi oamenii care se aflau în ea, nelăsând nici un supravieţuitor. Au nimicit cu desăvârşire Hebronul împreună cu toţi oamenii care se aflau în el, la fel cum făcuseră cu Eglonul.
38 Apoi Iosua împreună cu oştirea lui Israel s-au întors înspre cetatea Debir şi au început lupta împotriva ei. 39 Au capturat-o şi au trecut-o prin ascuţişul sabiei împreună cu regele ei şi toate satele din împrejurimile ei, nimicind cu desăvârşire pe toţi oamenii care se aflau în ea, nelăsând nici un supravieţuitor. I-au făcut Debirului şi regelui lui aşa cum i-au făcut Hebronului şi aşa cum i-au făcut Libnei şi regelui ei.
40 Iosua i-a învins astfel pe toţi regii din întreaga regiune: din zona muntoasă[d], din Neghev[e], din zona deluroasă[f] şi de la poalele munţilor. Nu a lăsat nici un supravieţuitor, nimicind întreaga populaţie, aşa cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel. 41 Iosua a cucerit de la Kadeş-Barnea până la Gaza şi întreaga regiune Goşen[g] până la Ghivon. 42 Iosua i-a învins pe toţi aceşti regi şi a cucerit regatele[h] lor într-o singură campanie, deoarece Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel. 43 În cele din urmă, Iosua şi oştirea lui Israel s-au reîntors în tabăra de la Ghilgal.
Psalmul 142
Un maschil[a] al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peşteră. O rugăciune.
1 Cu glasul meu eu strig către Domnul,
cu glasul meu eu caut îndurare la Domnul.
2 Îmi vărs plângerea înaintea Lui,
îmi povestesc necazul înaintea Lui.
3 Când duhul îmi este mâhnit,
Tu-mi cunoşti cărarea.
Pe calea pe care merg,
ei mi-au ascuns curse.
4 Priveşte la dreapta mea şi ia aminte;
nimeni nu mă mai cunoaşte!
Am rămas fără adăpost;
nimănui nu-i pasă de viaţa mea!
5 Te chem, Doamne,
zicând: „Tu eşti adăpostul meu,
moştenirea mea pe pământul celor vii!“
6 Ascultă-mi strigătul,
căci sunt foarte nenorocit!
Izbăveşte-mă de prigonitorii mei,
căci sunt mai tari decât mine!
7 Scoate-mă din temniţă,
ca să laud Numele Tău!
Cei drepţi se vor aduna împrejurul meu
când îmi vei face bine.
Psalmul 143
Un psalm al lui David
1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea!
Pleacă-Ţi urechea la ruga mea!
În credincioşia şi dreptatea Ta,
răspunde-mi!
2 Nu intra la judecată cu robul Tău,
căci nici un om viu nu-şi poate apăra dreptatea înaintea Ta!
3 Duşmanul mă prigoneşte,
mă zdrobeşte de pământ,
mă face să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morţi demult.
4 Duhul îmi este sleit;
inima îmi este tulburată înăuntrul meu.
5 Îmi aduc aminte de zilele de odinioară,
cuget la toate lucrările Tale
şi mă gândesc la ceea ce au făcut mâinile Tale.
6 Îmi întind mâinile către Tine;
sufletul meu însetează după Tine ca pământul uscat.Sela
7 Doamne, grăbeşte-Te să-mi răspunzi,
căci duhul îmi este istovit!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
ca să nu ajung asemenea celor ce se coboară în groapă!
8 Fă-mă să aud dimineaţa despre îndurarea Ta,
căci în Tine mă încred!
Fă-mi cunoscută calea pe care să merg,
căci la Tine îmi înalţ sufletul!
9 Doamne, izbăveşte-mă de duşmanii mei,
căci la Tine caut adăpost!
10 Învaţă-mă cum să-Ţi împlinesc voia,
căci Tu eşti Dumnezeul meu!
Fie ca Duhul Tău cel bun
să mă călăuzească prin locuri netede!
11 Din pricina Numelui Tău, Doamne, înviorează-mă!
Din pricina dreptăţii Tale, scapă-mi sufletul din necaz!
12 Din pricina îndurării Tale isprăveşte cu duşmanii mei
Şi nimiceşte toţi prigonitorii sufletului meu,
căci eu sunt robul Tău!
4 „Dacă te vei întoarce, Israele, zice Domnul,
dacă te vei întoarce la Mine,
dacă vei alunga urâciunile tale dinaintea Mea
şi nu vei mai rătăci,
2 dacă vei jura: «Viu este Domnul!»,
făcând lucrul acesta cu credincioşie, cu judecată şi cu dreptate,
atunci neamurile vor fi binecuvântate în El
şi se vor lăuda cu El.
3 Căci aşa vorbeşte Domnul bărbaţilor din Iuda şi din Ierusalim:
«Desţeleniţi-vă un ogor nou
şi nu semănaţi între spini!
4 Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul,
circumcideţi-vă inimile,
bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului!
Altfel, mânia Mea se va dezlănţui ca un foc
şi va arde fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutăţii faptelor voastre.
Invazie din nord
5 Daţi de ştire în Iuda, vestiţi în Ierusalim şi spuneţi:
‘Sunaţi din trâmbiţă în ţară!’
Strigaţi în gura mare şi ziceţi:
‘Strângeţi-vă
şi haideţi în cetăţile fortificate!’
6 Înălţaţi un steag îndreptat spre Sion!
Fugiţi şi nu vă opriţi!
Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea
şi un mare prăpăd!»“
7 „Leul a ieşit din tufişul său
şi nimicitorul neamurilor a pornit.
El şi-a părăsit locul
ca să distrugă ţara.
Cetăţile tale vor zăcea în ruină,
fără nici un locuitor.
8 De aceea, îmbrăcaţi-vă cu saci,
plângeţi şi tânguiţi-vă,
căci mânia aprigă a Domnului
nu s-a îndepărtat de la noi.“
9 „În ziua aceea, zice Domnul,
regele şi conducătorii îşi vor pierde curajul,
preoţii vor fi îngroziţi
şi profeţii vor rămâne înmărmuriţi.“
10 Eu am zis:
– O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înşelat poporul acesta şi Ierusalimul când ai zis: „Veţi avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!
11 – În vremea aceea se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului că un vânt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe. 12 Totuşi un vânt şi mai puternic va veni de la Mine[a]! Acum însă îmi voi rosti judecăţile împotriva lor.
13 „Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca un vârtej,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruşi!“
14 „Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15 Căci o voce strigă din Dan
şi anunţă nenorocirea din muntele lui Efraim.
16 Aduceţi aminte neamurilor lucrul acesta!
Iată, vestiţi în Ierusalim
că nişte asediatori vin dintr-o ţară îndepărtată
şi îşi ridică glasurile împotriva cetăţilor lui Iuda.
17 Ca cei care păzesc un ogor, aşa înconjoară ei Ierusalimul,
căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.
18 Căile şi faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
şi cum te pătrunde până în inimă!“
19 „Ah, măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc în durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcneşte inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiţei
şi strigătul de război.
20 Se vesteşte dărâmare după dărâmare,
căci toată ţara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate dintr-odată,
iar acoperişul într-o clipă.
21 Până când voi vedea steagul
şi voi auzi sunetul trâmbiţei?“
22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni;
ei nu Mă cunosc.
Sunt nişte copii fără minte,
lipsiţi de discernământ.
Sunt pricepuţi să facă răul;
nu ştiu să facă binele.“
23 „Mă uit la pământ
şi iată că este pustiu şi gol.
Mă uit la ceruri
şi iată că lumina lor a pierit.
24 Mă uit la munţi
şi iată că ei se cutremură
iar toate dealurile se clatină.
25 Mă uit şi iată că nu mai este nici un om
şi toate păsările cerului au fugit.
26 Mă uit şi iată că ţinutul roditor[b] este un pustiu
şi toate cetăţile lui sunt dărâmate
înaintea Domnului şi înaintea aprigei Lui mânii.
27 Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Toată ţara va fi pustiită,
însă nu o voi distruge complet.
28 Din cauza aceasta pământul se va jeli,
iar cerurile se vor întuneca.
Eu am vorbit şi am plănuit aceasta!
Nu-Mi pare rău şi nici nu mă voi răzgândi!»
29 La vuietul călăreţilor şi la strigătul arcaşilor
toţi cei din cetăţi o iau la fugă;
se ascund în păduri
şi se urcă pe stânci.
Toate cetăţile sunt părăsite
şi nimeni nu mai locuieşte în ele.
30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în roşu[c],
te vei împodobi cu giuvaiere de aur şi îţi vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseţa!
Iubiţii tăi te dispreţuiesc
şi vor să-ţi ia viaţa.
31 Aud nişte strigăte ca ale unei femei în chinurile naşterii,
strigăte ale unei femei care naşte pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu
şi îşi întinde mâinile, zicând:
«Vai de mine! Mi-e sufletul sleit
din cauza ucigaşilor!»“
Cel mai mare în Împărăţia Cerurilor
18 Chiar în ceasul acela ucenicii au venit la Isus şi L-au întrebat:
– Cine este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor?
2 Isus a chemat un copilaş, l-a pus să stea în mijlocul lor 3 şi le-a zis:
– Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbaţi şi nu deveniţi ca şi copilaşii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia Cerurilor! 4 Prin urmare, oricine se smereşte ca acest copilaş este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor. 5 Şi oricine primeşte un astfel de copilaş în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte. 6 Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.
7 Vai de lumea aceasta, din cauza prilejurilor de păcătuire! Căci prilejurile de păcătuire vin în mod inevitabil, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8 Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuieşti, taie-le şi aruncă-le! Este mai bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic! 9 Şi dacă ochiul tău te face să păcătuieşti, scoate-l şi aruncă-l! Este mai bine pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul Gheenei[a]!
Pilda cu oaia rătăcită
10 Vedeţi să nu cumva să-l dispreţuiţi pe vreunul dintre aceşti micuţi, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri! 11 (Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.)[b]
12 Ce părere aveţi? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăceşte una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce s-o caute pe cea rătăcită? 13 Şi dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit! 14 Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre aceşti micuţi.
Dacă semenul tău păcătuieşte (împotriva ta)
15 Dacă fratele tău păcătuieşte (împotriva ta)[c], du-te şi mustră-l doar între tine şi el. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie susţinută pe baza mărturiei a doi sau trei martori”[d]. 17 Dacă nici de ei nu vrea să asculte, spune acest lucru bisericii[e]. Dar dacă nici de biserică nu vrea să asculte, atunci să fie pentru tine ca unul dintre neamuri[f] şi ca un colector de taxe.
18 Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.[g]
19 Din nou, (adevărat)[h] vă spun că, dacă doi dintre voi se înţeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri. 20 Căci unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt şi Eu!
Pilda cu sclavul nemilostiv
21 Atunci Petru a venit la El şi L-a întrebat:
– Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui faţă de mine? Până la şapte ori?
22 Isus i-a răspuns:
– Eu nu-ţi zic să-l ierţi până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte[i].
23 De aceea, Împărăţia Cerurilor poate fi asemănată cu un împărat care a vrut să-şi pună în ordine socotelile cu sclavii săi. 24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanţi[j]. 25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui, copiii lui şi tot ce avea, pentru a fi plătită datoria. 26 Sclavul a căzut la pământ, i s-a închinat şi i-a zis:
– Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti tot!
27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, aşa că l-a lăsat şi i-a iertat datoria.
28 După ce a ieşit afară, sclavul acela s-a întâlnit cu un confrate de-al său, care-i datora o sută de denari[k]. El l-a înşfăcat şi, în timp ce-l strângea de gât, i-a zis:
– Plăteşte ce-mi datorezi!
29 Atunci confratele său a căzut la pământ şi i-a zis:
– Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti!
30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în închisoare până va plăti ce este dator. 31 Când confraţii acestuia au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus şi i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.
32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el şi i-a zis:
– Sclav rău, eu ţi-am iertat ţie toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat! 33 Nu trebuia oare să ai milă de confratele tău, aşa cum am avut milă şi eu de tine?
34 Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna celor care torturau, până va plăti tot ce este dator.
35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu ceresc dacă nu-l iertaţi fiecare, din inimă, pe fratele vostru.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.