M’Cheyne Bible Reading Plan

Iacov obţine binecuvântarea prin înşelăciune

27 Când a îmbătrânit şi i-au slăbit ochii, astfel încât nu mai putea să vadă, Isaac l-a chemat pe Esau, fiul său cel mare, şi i-a zis:

– Fiule!

– Iată-mă! a răspuns el.

² – Eu sunt bătrân şi nu ştiu ziua morţii mele, i-a spus Isaac. ³ Deci ia-ţi armele – tolba cu săgeţi şi arcul – du-te la câmp şi adu-mi vânat. ⁴ Apoi pregăteşte-mi o mâncare gustoasă, aşa cum îmi place mie şi adu-mi-o să o mănânc, pentru ca să te pot binecuvânta înainte de a muri.

⁵ Rebeca a tras cu urechea la ceea ce Isaac i-a spus fiului său Esau. Apoi, după ce Esau a plecat la câmp ca să prindă vânat şi să-l aducă, ⁶ Rebeca i-a zis fiului său Iacov:

– L-am auzit pe tatăl tău cerându-i fratelui tău, Esau, ⁷ să-i aducă vânat şi să-i pregătească o mâncare gustoasă ca să o mănânce, pentru ca să îl binecuvânteze înaintea Domnului înainte de a muri. ⁸ De aceea, fiule, ascultă-mă şi fă ceea ce-ţi poruncesc! ⁹ Du-te la turmă şi alege-mi de acolo doi iezi, ca să-i fac tatălui tău o mâncare gustoasă, aşa cum îi place lui; ¹⁰ apoi tu o vei duce tatălui tău să o mănânce, pentru ca el să te binecuvânteze înainte să moară.

¹¹ Dar Iacov i-a răspuns mamei sale, Rebeca:

– Fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă. ¹² Dacă tatăl meu mă va pipăi, mă va considera un înşelător şi voi atrage asupra mea blestemul în locul binecuvântării.

¹³ – Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule, a spus mama sa. Ascultă-mă deci! Du-te şi adu-mi iezii!

¹⁴ El s-a dus, i-a luat şi i-a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit o mâncare gustoasă, aşa cum îi plăcea tatălui său. ¹⁵ După aceea, a luat cele mai bune haine ale fiului său cel mare, Esau, pe care le avea acasă şi l-a îmbrăcat cu ele pe fiul său cel mic, Iacov; ¹⁶ ea a pus pieile iezilor pe mâinile lui şi pe partea netedă a gâtului său. ¹⁷ Apoi i-a dat fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise, ¹⁸ iar el s-a dus la tatăl său şi i-a zis:

– Tată!

– Aici sunt! a răspuns el. Care eşti, fiule?

¹⁹ – Sunt Esau, întâiul tău născut, i-a răspuns Iacov. Am făcut aşa cum mi-ai spus; acum scoală-te, şezi şi mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvântezi.

²⁰ – Cum de l-ai găsit aşa de repede, fiule? l-a întrebat Isaac.

– Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos în cale, a răspuns el.

²¹ Atunci Isaac i-a zis lui Iacov:

– Apropie-te ca să te pot pipăi, fiule, pentru ca să-mi dau seama dacă tu eşti într-adevăr fiul meu Esau.

²² Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi şi-a zis: „Vocea este a lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau.“ ²³ Nu l-a recunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase la fel ca şi mâinile fratelui său, Esau; aşa că l-a binecuvântat. ²⁴ Isaac l-a întrebat încă o dată:

– Eşti tu într-adevăr fiul meu Esau?

– Da, sunt! a răspuns Iacov.

²⁵ Atunci Isaac a zis:

– Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, pentru ca să te binecuvântez.

Iacov i-a adus mâncarea, iar Isaac a mâncat; i-a adus şi vin ca să bea. ²⁶ Apoi tatăl său, Isaac, i-a zis:

– Apropie-te şi sărută-mă, fiule.

²⁷ El s-a apropiat şi l-a sărutat; Isaac a simţit mirosul hainelor lui şi l-a binecuvântat zicând:

³⁰ Imediat după ce Isaac l-a binecuvântat pe Iacov, iar acesta a plecat dinaintea tatălui său, Isaac, fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare. ³¹ A pregătit şi el o mâncare gustoasă şi i-a adus-o tatălui său, zicând:

– Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvântezi.

³² – Tu cine eşti? l-a întrebat tatăl său, Isaac.

– Sunt fiul tău cel întâi născut, Esau! a răspuns el.

³³ Atunci Isaac a început să tremure foarte tare şi a zis:

– Atunci cine a fost cel care a prins vânat şi mi l-a adus? Din a cui mâncare am mâncat eu înainte să vii tu şi pe cine am binecuvântat? Cu siguranţă, el va fi binecuvântat.

³⁴ Când a auzit cuvintele tatălui său, Esau a scos un strigăt puternic, plin de amărăciune, şi i-a spus tatălui său:

– Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!

³⁵ – Fratele tău a venit cu înşelăciune şi ţi-a luat binecuvântarea, i-a răspuns tatăl său.

³⁶ – Nu pe bună dreptate se numeşte el Iacov^[a]? a zis Esau. M-a înşelat de două ori: mai întâi mi-a luat dreptul de întâi născut, iar acum mi-a luat şi binecuvântarea. N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine? a adăugat el.

³⁷ Isaac i-a răspuns lui Esau:

– L-am rânduit drept stăpân peste tine, i le-am dat pe toate rudele sale ca slujitori şi l-am ajutat cu grâne şi vin. Ce mai pot face pentru tine, fiule?

³⁸ – Numai o binecuvântare ai, tată? i-a zis Esau tatălui său. Binecuvântează-mă şi pe mine!

Apoi şi-a ridicat glasul şi a plâns. ³⁹ Tatăl său, Isaac, i-a răspuns:

Fuga lui Iacov la Laban

⁴¹ Esau l-a urât pe Iacov din cauza binecuvântării pe care tatăl său i-a dat-o şi şi-a zis: „Zilele de jale pentru tatăl meu se apropie; apoi îl voi ucide pe fratele meu, Iacov.“ ⁴² Când a aflat de planurile lui Esau, fiul ei cel mare, Rebeca a trimis după Iacov, fiul ei cel mic, şi i-a zis: „Fratele tău, Esau, se împacă cu gândul că te va omorî. ⁴³ De aceea, fiule, ascultă-mă! Fugi de îndată la fratele meu, Laban, în Haran ⁴⁴ şi stai la el pentru o vreme, până va scădea ura fratelui tău, ⁴⁵ până se va potoli mânia lui faţă de tine şi va uita ce i-ai făcut. Apoi voi trimite după tine şi te voi aduce înapoi de acolo. De ce să vă pierd pe amândoi în aceeaşi zi?“

⁴⁶ După aceea, Rebeca i-a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă din cauza acestor hitite; dacă Iacov îşi va lua o soţie dintre fetele ţării, o hitită ca acestea, la ce-mi mai este bună viaţa?“

Uneltire împotriva lui Isus

26 După ce a terminat de spus aceste cuvinte, Isus le-a zis ucenicilor Săi: ² „Ştiţi că peste două zile va fi Paştele, iar Fiul Omului va fi trădat ca să fie răstignit“.

³ Atunci conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului s-au strâns în curtea marelui preot, numit Caiafa^[a], ⁴ şi au uneltit să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. ⁵ Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“.

Ungerea lui Isus la Betania

⁶ În timp ce Isus se afla în Betania, în casa lui Simon, leprosul, ⁷ a venit la El o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu un parfum foarte scump. Ea a turnat parfumul pe capul lui Isus, în timp ce El stătea la masă. ⁸ Ucenicii însă au fost indignaţi când au văzut acest lucru şi au zis: „Pentru ce risipa aceasta? ⁹ Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde scump, iar banii să le fie daţi săracilor!“

¹⁰ Isus ştia ce zic ei, aşa că le-a spus: „De ce îi cauzaţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine! ¹¹ Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna! ¹² Când a turnat acest parfum pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta, ca să Mă pregătească pentru înmormântare. ¹³ Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită această Evanghelie, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în amintirea ei“.

Trădarea lui Iuda

¹⁴ Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoţilor ¹⁵ şi i-a întrebat: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-L dau pe mâna voastră?“ Ei i-au plătit treizeci de arginţi^[b]. ¹⁶ De atunci, el a început să caute un prilej, ca să-L dea pe mâna lor.

Masa pascală

¹⁷ În prima zi a Sărbătorii Azimelor^[c], ucenicii au venit la Isus şi L-au întrebat:

– Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci mielul de Paşte?

¹⁸ El le-a răspuns:

– Duceţi-vă în cetate la un anumit om şi spuneţi-i astfel: „Învăţătorul zice: «Timpul Meu este aproape; voi sărbători Paştele la tine, împreună cu ucenicii Mei!»“

¹⁹ Ucenicii au făcut aşa cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.

Descoperirea trădătorului

²⁰ Când s-a înserat, Isus S-a aşezat la masă împreună cu cei doisprezece. ²¹ În timp ce mâncau, Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.

²² Ei s-au întristat foarte tare şi au început să-L întrebe unul câte unul:

– Nu cumva sunt eu, Doamne?

²³ El le-a răspuns:

– Cel ce-şi pune mâna în castron împreună cu Mine, acela Mă va trăda!^{[d] 24} Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!

²⁵ Iuda, trădătorul, a întrebat:

– Nu cumva sunt eu acela, Rabbi^[e]?

Isus i-a răspuns:

– Este aşa cum spui.

Cina Domnului

²⁶ În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi! Acesta este trupul Meu“. ²⁷ Apoi a luat un pahar şi, după ce a adus mulţumiri^[f], l-a dat ucenicilor, zicând: „Beţi toţi din el, ²⁸ căci acesta este sângele Meu, sângele legământului^[g], care este vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor. ²⁹ Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu“. ³⁰ După ce au cântat psalmii^[h], s-au dus spre Muntele Măslinilor.

Isus prezice lepădarea lui Petru

³¹ Atunci Isus le-a zis:

– În noaptea aceasta toţi vă veţi poticni în Mine, pentru că este scris:

³² Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.

³³ Petru I-a răspuns:

– Chiar dacă toţi se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!

³⁴ Isus i-a zis:

– Adevărat îţi spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoşului^[j], te vei lepăda de Mine de trei ori!

³⁵ Petru I-a răspuns:

– Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine!

Şi toţi ucenicii au spus la fel.

Ghetsimani

³⁶ Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor: „Staţi jos aici în timp ce Eu Mă voi duce acolo să mă rog!“ ³⁷ I-a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să se întristeze şi să se mâhnească. ³⁸ Atunci le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine!“

³⁹ S-a depărtat puţin, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat: „Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul^[k] acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“

⁴⁰ Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: „Aşadar, n-aţi putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? ⁴¹ Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!“

⁴² S-a îndepărtat a doua oară şi s-a rugat din nou, zicând: „Tată, dacă nu se poate să fie îndepărtat acest pahar de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“

⁴³ A venit iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn.

⁴⁴ I-a lăsat iarăşi, s-a îndepărtat şi s-a rugat pentru a treia oară, spunând aceleaşi cuvinte. ⁴⁵ Atunci a venit la ucenici şi le-a zis: „Încă mai dormiţi şi vă odihniţi? Iată, s-a apropiat ceasul! Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoşilor. ⁴⁶ Sculaţi-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează!“

Arestarea lui Isus

⁴⁷ În timp ce El încă vorbea, iată că vine Iuda, unul dintre cei doisprezece, împreună cu o mulţime mare de oameni cu săbii şi ciomege, trimişi de conducătorii preoţilor şi de bătrânii poporului. ⁴⁸ Trădătorul le dăduse următorul semn: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să-L arestaţi!“ ⁴⁹ El a venit imediat la Isus şi I-a zis:

– Salutare, Rabbi!

Şi L-a sărutat.

⁵⁰ Isus i-a zis:

– Prietene, fă potrivit cu ceea ce eşti aici să faci!^[l]

Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus şi L-au arestat. ⁵¹ Şi iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, şi-a scos sabia şi l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i o ureche.

⁵² Însă Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la loc, căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri! ⁵³ Sau crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-ar pune chiar acum la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni^[m] de îngeri? ⁵⁴ Dar cum s-ar împlini atunci Scripturile care spun că aşa trebuie să se întâmple?“

⁵⁵ În ceasul acela, Isus a zis mulţimilor: „Aţi ieşit să Mă prindeţi cu săbii şi ciomege, ca pe un tâlhar^[n]? În fiecare zi Mă aşezam în Templu şi dădeam învăţătură, dar nu M-aţi arestat! ⁵⁶ Însă toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeţilor“.

Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.

Isus înaintea Sinedriului

⁵⁷ Atunci cei ce L-au arestat pe Isus L-au dus la Caiafa, marele preot, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. ⁵⁸ Petru L-a urmat de la distanţă până la curtea marelui preot. A intrat înăuntru şi s-a aşezat împreună cu gărzile, ca să vadă care va fi sfârşitul.

⁵⁹ Conducătorii preoţilor şi întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte, ⁶⁰ dar n-au găsit niciuna, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. La urmă, au venit doi ⁶¹ care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu şi să-l reconstruiesc în trei zile!»“

⁶² Marele preot s-a ridicat şi L-a întrebat:

– Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?

⁶³ Dar Isus tăcea.^[o]

Marele preot i-a zis:

– Te pun sub jurământ în faţa Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!

⁶⁴ Isus i-a răspuns:

– Este aşa cum spui. Dar vă spun că,

⁶⁵ Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis:

– A blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori?! Iată, acum aţi auzit blasfemia! ⁶⁶ Ce părere aveţi?

Ei au răspuns:

– Este vinovat şi vrednic de moarte!

⁶⁷ Atunci L-au scuipat în faţă şi L-au lovit. Unii L-au pălmuit, ⁶⁸ zicând: „Profeţeşte-ne, Cristoase, cine este cel ce Te-a lovit?“^[q]

Lepădarea lui Petru

⁶⁹ Petru stătea afară, în curte. A venit la el o slujnică şi i-a zis:

– Şi tu erai cu Isus, galileeanul!

⁷⁰ Însă el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând:

– Nu ştiu despre ce vorbeşti.

⁷¹ Când s-a îndreptat spre poartă, l-a văzut o altă slujnică, care le-a zis celor de acolo:

– Acesta era cu Isus din Nazaret!

⁷² El s-a lepădat din nou, spunând cu jurământ:

– Nu-L cunosc pe Acest Om!

⁷³ După puţin timp însă cei ce stăteau acolo au venit şi i-au zis lui Petru:

– Cu siguranţă şi tu eşti unul dintre ei, căci te dă de gol accentul!

⁷⁴ Atunci el a început să se blesteme şi să jure, zicând:

– Nu-L cunosc pe Acest Om!

Şi imediat a cântat cocoşul. ⁷⁵ Atunci Petru şi-a adus aminte cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte de cântatul cocoşului, te vei lepăda de Mine de trei ori!“ Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

Conspiraţia antievreiască

3 După toate acestea, împăratul Ahaşveroş l-a avansat în funcţie pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul. Împăratul l-a înălţat şi l-a pus conducător al tuturor demnitarilor săi. ² Toţi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta acestuia, îngenuncheau şi se prosternau înaintea lui Haman, căci aşa le poruncise împăratul. Mardoheu însă nu îngenunchea şi nu se prosterna. ³ Slujitorii împăratului, care stăteau la poarta acestuia, i-au zis lui Mardoheu: „De ce încalci porunca împăratului?“ ⁴ Deoarece i se spunea lucrul acesta în fiecare zi, iar el continua să nu asculte, slujitorii împăratului l-au înştiinţat pe Haman, ca să vadă dacă atitudinea^[a] lui Mardoheu va fi tolerată, căci acesta le spusese că este iudeu. ⁵ Când Haman a văzut că Mardoheu nu îngenunchea şi nu se prosterna înaintea lui, s-a umplut de mânie. ⁶ A considerat prea puţin lucru să pună mâna numai pe Mardoheu şi, pentru că-l înştiinţaseră despre poporul lui Mardoheu, Haman a plănuit nimicirea tuturor iudeilor, poporul lui Mardoheu, din toată împărăţia lui Ahaşveroş. ⁷ În prima lună, adică în luna Nisan, în anul al doisprezecelea al împăratului Ahaşveroş, au aruncat „Purul“, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru o zi şi pentru o lună, şi a căzut pe^[b] luna a douăsprezecea, adică luna Adar^[c].

⁸ Atunci Haman i-a zis împăratului Ahaşveroş:

– Există un anumit popor care a fost împrăştiat şi împărţit printre popoare, în toate provinciile împărăţiei tale, un popor ale cărui legi sunt diferite de ale tuturor popoarelor şi nu împlineşte legile împăratului. Nu se cade ca împăratul să le dea pace! ⁹ Dacă împăratul încuviinţează, să se scrie atunci un decret prin care ei să fie nimiciţi, iar eu voi cântări zece mii de talanţi^[d] de argint în mâinile slujbaşilor ca să fie puşi în vistieria împăratului.

¹⁰ Împăratul şi-a scos inelul de pe deget şi i l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, duşmanul iudeilor. ¹¹ Împăratul i-a zis lui Haman:

– Poţi să-ţi păstrezi argintul! Iar în privinţa poporului, fă cu ei ce crezi tu de cuviinţă!

¹² Scribii împăratului au fost chemaţi în luna întâi, în ziua a treisprezecea, iar ei au scris tot ce le-a poruncit Haman satrapilor împăratului, guvernatorilor puşi peste fiecare provincie şi conducătorilor fiecărui popor, fiecărei provincii în scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui. S-a scris în numele împăratului Ahaşveroş şi s-a pus apoi pecetea cu inelul împăratului. ¹³ Scrisorile au fost trimise, prin curieri, spre toate provinciile împăratului şi aveau în vedere atât nimicirea, uciderea şi stârpirea tuturor iudeilor, tineri şi bătrâni, copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar, cât şi prădarea bunurilor lor. ¹⁴ Câte o copie a documentului a fost dată ca decret în fiecare provincie, anunţând fiecare popor să fie pregătit în vederea acestei zile. ¹⁵ Curierii au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat şi în citadela Susei. În timp ce împăratul şi Haman s-au aşezat să bea, cei din cetatea Susa au rămas înmărmuriţi.

26 Agrippa i-a zis lui Pavel:

– Ţi se dă voie să vorbeşti în apărarea ta!

Atunci Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:

² – Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei, ³ mai ales pentru că tu eşti cunoscător al tuturor obiceiurilor şi controverselor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculţi cu răbdare. ⁴ Toţi iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viaţa încă din tinereţe, viaţă pe care mi-am petrecut-o de la început în mijlocul neamului meu şi în Ierusalim. ⁵ Dacă vor să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp şi ştiu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă partidă a religiei noastre. ⁶ Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din pricina nădejdii în promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu strămoşilor noştri, ⁷ promisiune pe care cele douăsprezece seminţii ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi şi noapte, speră să o primească. Pentru această nădejde, rege, sunt acuzat eu de către iudei! ⁸ Ce, vi se pare de necrezut faptul că Dumnezeu învie morţii?! ⁹ Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, ¹⁰ şi aşa am şi făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoţilor i-am băgat în închisoare pe mulţi sfinţi, iar când erau condamnaţi la moarte îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. ¹¹ De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze; şi fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar şi în cetăţile străine!

¹² Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate şi putere deplină de la conducătorii preoţilor. ¹³ Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine, o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui. ¹⁴ Toţi am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba aramaică^[a]: „Saul, Saul, de ce Mă persecuţi? Îţi este greu să dai cu piciorul într-un ţepuş!^[b]“ ¹⁵ Eu am întrebat: „Cine eşti, Doamne^[c]?“ Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi! ¹⁶ Dar ridică-te şi stai în picioare! Căci M-am arătat ţie ca să te numesc slujitor şi martor atât al lucrurilor în care M-ai văzut pe Mine, cât şi al lucrurilor în care Mă voi arăta ţie. ¹⁷ Te-am scos din mijlocul poporului tău şi din mijlocul neamurilor la care te trimit, ¹⁸ ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan^[d] la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenire alături de cei sfinţiţi.“

¹⁹ De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător faţă de viziunea cerească, ²⁰ ci le-am proclamat mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim şi din întreaga regiune a Iudeii, iar apoi neamurilor că trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte vrednice de pocăinţă. ²¹ Pentru aceste lucruri m-au prins iudeii în Templu şi au încercat să mă omoare! ²² Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu şi stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât şi înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeţii şi Moise^[e] au zis că urmează să se întâmple, ²³ şi anume că Cristos va trebui să sufere şi, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morţi, va vesti lumină atât poporului Său, cât şi neamurilor.

²⁴ În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare:

– Ţi-ai ieşit din minţi, Pavel! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie!

²⁵ Însă Pavel i-a răspuns:

– Nu mi-am ieşit din minţi, prea alesule Festus, ci cuvintele pe care le rostesc ţin de adevăr şi de o judecată sănătoasă! ²⁶ Pentru că regele ştie despre aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc deschis, întrucât sunt convins că nu i-a scăpat nimic din acestea, deoarece nu s-au întâmplat într-un colţ! ²⁷ Crezi tu în Profeţi, rege Agrippa? Ştiu că tu crezi!

²⁸ Însă Agrippa i-a zis lui Pavel:

– Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin!

²⁹ Pavel i-a răspuns:

– Fie curând, fie târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt eu, în afară de lanţurile acestea!

³⁰ Regele, guvernatorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au ridicat ³¹ şi, în timp ce plecau, îşi spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri!“ ³² Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar!“