Previous Prev Day Next DayNext

M’Cheyne Bible Reading Plan

The classic M'Cheyne plan--read the Old Testament, New Testament, and Psalms or Gospels every day.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Geneza 20

Avraam la Gherar

20 De acolo, Avraam a călătorit spre ţinutul Neghev[a] şi a locuit între Kadeş şi Şur. În timp ce locuia ca străin în Gherar, el pretindea că soţia sa, Sara, este sora lui. Regele Abimelek din Gherar a trimis după Sara pe care a luat-o de soţie. Dar Dumnezeu a venit la Abimelek noaptea într-un vis şi i-a zis:

– Vei muri din cauza femeii pe care ai luat-o de soţie, deoarece ea este măritată.

Întrucât nu se atinsese de ea, Abimelek a spus:

– Stăpâne, vei distruge Tu un popor nevinovat? Nu mi-a spus el că este sora lui? Şi ea însăşi a mărturisit că el este fratele ei. Am făcut acest lucru în curăţie de inimă şi cu mâini nevinovate.

Atunci Dumnezeu i-a zis în vis:

– Ştiu că ai făcut acest lucru cu integritate, dar te-am oprit să păcătuieşti împotriva Mea; de aceea nu te-am lăsat să te atingi de ea. Acum, dă-i bărbatului soţia înapoi! Întrucât este profet, el se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar, dacă nu i-o dai înapoi, să ştii că vei muri, tu şi toţi ai tăi.

Abimelek s-a sculat dis-de-dimineaţă, i-a chemat pe toţi curtenii săi, le-a istorisit toate aceste lucruri, iar bărbaţii s-au temut foarte tare. Apoi Abimelek l-a chemat pe Avraam şi l-a întrebat:

– Ce ne-ai făcut? Cu ce-am păcătuit împotriva ta ca să aduci o vină aşa de mare peste mine şi peste regatul meu?

Mi-ai făcut ceea ce n-ar fi trebuit. 10 Ce urmăreai când ai făcut acest lucru?

11 Avraam i-a răspuns:

Am făcut acest lucru gândindu-mă că nu este frică de Dumnezeu în acest loc şi temându-mă că mă veţi omorî din pricina soţiei mele. 12 De altfel, ea este într-adevăr sora mea, fiica tatălui meu, dar nu şi fiica mamei mele şi a ajuns soţia mea. 13 Când Dumnezeu m-a chemat să plec din casa tatălui meu, i-am cerut această favoare: ca oriunde vom merge să spună despre mine că sunt fratele ei.

14 Atunci Abimelek a luat oi şi boi, sclavi şi sclave, i le-a dat lui Avraam şi i-a dat-o înapoi şi pe Sara, soţia lui. 15 Abimelek i-a zis: „Ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi place.“ 16 Iar Sarei i-a zis: „Iată, îi dau fratelui tău o mie de şecheli[b] de argint. Ei sunt dovada că eşti fără vină înaintea tuturor; eşti pe deplin dezvinovăţită.“ 17 Atunci Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a vindecat pe Abimelek, pe soţia lui, precum şi pe sclavele lui, pentru ca ele să poată avea din nou copii, 18 deoarece Domnul închisese pântecele tuturor celor de la curtea lui Abimelek din cauza Sarei, soţia lui Avraam.

Matei 19

Despre divorţ

19 După ce a terminat de rostit aceste cuvinte, Isus a plecat din Galileea şi a venit în regiunea Iudeii, dincolo de Iordan. L-au urmat mulţimi mari de oameni şi acolo El i-a vindecat pe cei bolnavi.

Nişte farisei au venit la El, ca să-L pună la încercare, şi L-au întrebat:

– Are voie un bărbat să divorţeze de soţia lui din orice motiv?

Isus le-a răspuns:

– Oare n-aţi citit că de la început Creatorul „i-a făcut bărbat şi femeie“[a]? Şi apoi a zis: „De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar cei doi vor deveni un singur trup“[b]. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup! Deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

Ei au zis:

– Atunci de ce a poruncit Moise ca bărbatul să-i dea soţiei o carte de despărţire şi s-o lase să plece?

Isus le-a răspuns:

– Din cauza inimilor voastre împietrite v-a dat voie Moise să vă lăsaţi soţiile, însă la început nu a fost aşa. Eu însă vă spun că cel ce divorţează de soţia lui, în afară de cazul în care este vorba de adulter, şi se căsătoreşte cu altcineva comite adulter.

10 Ucenicii I-au zis:

– Dacă astfel stau lucrurile cu soţul şi soţia, nu merită să te căsătoreşti!

11 Dar El le-a răspuns:

– Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat. 12 Căci există eunuci care s-au născut aşa din pântecele mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi eunuci de către oameni şi există eunuci care s-au făcut eunuci[c] de dragul Împărăţiei Cerurilor. Cel ce poate să primească cuvântul acesta, să-l primească!

Isus şi copilaşii

13 Atunci au fost aduşi la El nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus. 14 Isus însă le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei!“ 15 Apoi Şi-a pus mâinile peste ei şi a plecat de acolo.

Isus şi tânărul bogat

16 Şi iată că un om a venit la El şi L-a întrebat:

– Învăţătorule, ce lucru bun să fac, ca să am viaţă veşnică?

17 Isus i-a răspuns:

– De ce Mă întrebi despre „ce lucru bun“? Cel Ce este bun este Unul singur! Dar dacă vrei să intri în viaţă, împlineşte poruncile!

18 – Care? L-a întrebat acesta.

Isus i-a răspuns:

– „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, 19 „Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta“[d] şi „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“[e].

20 Tânărul I-a spus:

– Pe toate acestea le-am împlinit. Ce-mi mai lipseşte?

21 Isus i-a răspuns:

– Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile şi dă săracilor, şi vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează-Mă!

22 Când a auzit cuvintele acestea, tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe posesiuni.

23 Isus le-a zis ucenicilor Săi:

– Adevărat vă spun că cu greu va intra cel bogat în Împărăţia Cerurilor! 24 Şi vă mai spun că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!

25 Când au auzit lucrul acesta, ucenicii au rămas foarte uimiţi şi s-au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?“

26 Isus i-a privit ţintă şi le-a zis:

– Lucrul acesta este imposibil pentru oameni, dar pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

27 Atunci Petru I-a zis:

– Iată, noi am lăsat totul şi Te-am urmat. Noi ce vom avea?

28 Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul slavei Sale, voi, cei care M-aţi urmat, veţi sta, de asemenea, pe douăsprezece tronuri şi le veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

29 Şi oricine îşi lasă case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă[f], sau copii, sau ogoare de dragul Numelui Meu, va primi de o sută de ori mai mult şi va moşteni viaţa veşnică. 30 Dar mulţi dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.

Neemia 9

Israeliţii îşi mărturisesc păcatele

În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, israeliţii, încinşi cu saci şi având ţărână pe cap, s-au strâns laolaltă pentru ţinerea unui post. Cei din neamul lui Israel s-au separat de toţi străinii şi, stând în picioare, şi-au mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile strămoşilor lor. S-au aşezat la locurile lor şi, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într-un alt sfert din zi, şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat Domnului, Dumnezeul lor.

Iosua, Bani, Kadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au urcat pe estrada leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. Leviţii Iosua, Kadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:

„Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe Domnul, Dumnezeul vostru,
    Care este din veşnicie în veşnicie![a]
Binecuvântat să-Ţi fie Numele cel slăvit,
    care este mai presus de orice binecuvântare şi laudă!
Tu eşti Domnul şi în afară de Tine nu este un altul!
    Tu ai făcut cerurile
        şi cerurile cerurilor cu toată oştirea lor,
pământul cu tot ce este pe el,
    mările cu tot ce este în ele;
Tu le dai viaţă tuturor,
    iar oştirea cerurilor Ţi se închină.
Tu eşti Domnul,
    Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram,
Care l-ai scos din Ur, din Caldeea,
    şi i-ai pus numele Avraam.
Tu i-ai găsit inima credincioasă înaintea Ta
    şi ai încheiat un legământ cu el,
promiţând că-i vei da ţara canaaniţilor,
    a hitiţilor, a amoriţilor,
a periziţilor, a iebusiţilor, a ghirgaşiţilor,
    promiţând că o vei da seminţei[b] lui;
Ţi-ai împlinit promisiunea,
    căci Tu eşti drept.
Apoi ai văzut suferinţele strămoşilor noştri în Egipt,
    le-ai auzit strigătele de pe malul Mării Roşii[c].
10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon,
    împotriva tuturor slujitorilor săi şi împotriva întregului popor din ţara sa,
căci ai luat cunoştinţă de mândria lor faţă de strămoşii noştri
    şi Ţi-ai făcut un Nume, cum se ştie astăzi.
11 Ai despărţit marea înaintea lor
    şi ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat;
pe urmăritorii lor însă i-ai aruncat în adâncuri
    ca pe o piatră în ape adânci.
12 Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua,
    şi printr-un stâlp de foc noaptea,
        ca să le luminezi calea pe care mergeau.
13 Te-ai coborât pe muntele Sinai
    şi le-ai vorbit din ceruri.
Le-ai dat reguli drepte,
    legi adevărate, orânduiri şi porunci bune.
14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt
    şi le-ai dat porunci, orânduiri şi o Lege
        prin robul Tău Moise.
15 Le-ai dat pâine din ceruri, atunci când le era foame,
    le-ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete
şi le-ai spus să vină
    să ia în stăpânire ţara
        pe care juraseşi că le-o vei da.
16 Însă ei, strămoşii noştri, s-au fălit,
    au fost încăpăţânaţi
        şi nu Ţi-au ascultat poruncile.
17 Au refuzat să asculte
    şi nu şi-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei.
Au fost încăpăţânaţi şi în răzvrătirea lor şi-au numit o căpetenie,
    ca să se întoarcă în sclavia lor.
Dar Tu eşti un Dumnezeu iertător,
    îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi plin de dragoste
    şi de aceea nu i-ai părăsit.
18 Chiar şi atunci când şi-au făcut
    un viţel turnat,
zicând: «Acesta este Dumnezeul tău
    Care te-a scos din Egipt!»
        şi s-au făcut vinovaţi de multă blasfemie,
19 Tu, în marea Ta îndurare,
    nu i-ai părăsit în pustie.
Stâlpul de nor n-a încetat
    să-i călăuzească ziua pe drum,
iar stâlpul de foc n-a încetat
    să le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuiau să meargă.
20 Le-ai dat chiar şi Duhul Tău cel bun
    ca să-i instruiască.
Nu Ţi-ai retras mana de la gurile lor
    şi ai continuat să le dai apă ca să-şi potolească setea.
21 Timp de patruzeci de ani i-ai îngrijit în pustie
    şi nu au dus lipsă de nimic;
hainele nu li s-au învechit,
    iar picioarele nu li s-au umflat.
22 Le-ai dat în mână regate şi popoare,
    ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei.
Astfel au moştenit ţara lui Sihon,
    adică ţara regelui din Heşbon[d],
şi ţara lui Og,
    regele Başanului.
23 Le-ai înmulţit fiii
    ca stelele cerurilor
şi i-ai adus în ţara
    în care le-ai spus părinţilor lor
        să intre ca s-o ia în stăpânire.
24 Fiii lor au intrat şi au luat în stăpânire ţara,
    iar Tu i-ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaniţi,
şi ai dat în mâinile lor pe regii acestora şi popoarele ţării,
    ca să le faci pe plac.
25 Au cucerit cetăţi fortificate,
    pământuri roditoare,
au luat în stăpânire case,
    tot felul de bunuri,
fântâni deja săpate, vii, măslini
    şi o mulţime de pomi fructiferi.
Au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat
    şi s-au desfătat datorită bunătăţii Tale celei mari.
26 Dar apoi s-au arătat neascultători, s-au răzvrătit împotriva Ta,
    au aruncat înapoia lor Legea Ta,
i-au ucis pe profeţii Tăi,
    care mărturiseau împotriva lor
        pentru a-i întoarce la Tine,
şi s-au făcut astfel vinovaţi de multă blasfemie.
27 Atunci i-ai dat pe mâna duşmanilor lor,
    care i-au asuprit.
Totuşi, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine,
    iar Tu i-ai auzit din ceruri.
        În marea Ta îndurare le-ai dat izbăvitori care i-au eliberat din mâna duşmanilor lor.
28 Când au avut odihnă însă,
    ei au săvârşit iarăşi ce este rău înaintea Ta.
        Atunci iar i-ai lăsat pe mâna vrăjmaşilor lor care i-au stăpânit.
Dar ei s-au întors şi au strigat din nou către Tine,
    iar Tu i-ai auzit din ceruri şi,
        în îndurarea Ta, i-ai izbăvit în numeroase rânduri.
29 I-ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta,
    dar ei s-au îngâmfat, nu au ascultat
de poruncile Tale şi au păcătuit împotriva hotărârilor Tale,
    deşi omul care le împlineşte va trăi prin ele.
Şi-au întors spatele cu încăpăţânare,
    au fost îndărătnici şi nu au ascultat.
30 I-ai îngăduit aşa mulţi ani,
    i-ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeţii Tăi,
dar ei tot nu au luat aminte,
    astfel că i-ai dat pe mâna popoarelor străine.
31 Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit,
    nici nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milos şi îndurător!
32 Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare,
    Puternic şi Înfricoşător,
        Cel Care-Ţi păstrezi legământul şi îndurarea[e],
nu privi ca puţin lucru toată suferinţa pe care am îndurat-o atât noi, cât şi regii noştri,
    conducătorii noştri, preoţii noştri, profeţii noştri şi strămoşii noştri, deci tot poporul Tău,
        de pe vremea împăraţilor Asiriei şi până acum!
33 Cu privire la tot ce a venit peste noi,
    Tu ai fost drept,
căci Tu ai lucrat cu credincioşie,
    dar noi am făcut ceea ce este rău!
34 Regii, conducătorii, preoţii şi părinţii noştri
    nu au împlinit Legea Ta;
nu au dat ascultare poruncilor şi înştiinţărilor Tale
    prin care i-ai prevenit.
35 În regatul lor, în mijlocul multor bunătăţi primite de la Tine,
    în ţara cea întinsă şi bogată pe care le-o dăduseşi,
ei nu Ţi-au slujit şi nu s-au întors
    de la faptele lor cele rele.
36 Şi iată-ne astăzi sclavi
    în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri,
ca să-i mănânce roadele şi bunătăţile!
    Iată-ne sclavi chiar în ţara aceasta!
37 Rodul ei îi îmbogăţeşte pe împăraţii
    pe care i-ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre.
Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre,
    iar noi ne aflăm într-un mare necaz.“

Poporul încheie o înţelegere

38 Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înţelegere de neclintit, pe document punându-şi pecetea conducătorii, leviţii şi preoţii.

Faptele Apostolilor 19

Pavel în Efes

19 În timp ce Apolos era în Corint, Pavel a călătorit prin regiunile din interior şi a ajuns în Efes[a]. Acolo a găsit câţiva ucenici şi i-a întrebat:

– Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?

Ei i-au răspuns:

– Dar nici n-am auzit că este un Duh Sfânt!

El le-a zis:

– Atunci cu ce botez aţi fost botezaţi?

Ei i-au răspuns:

– Cu botezul lui Ioan.

Pavel a zis:

– Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea poporului să creadă în Cel Ce vine după el, adică în Isus.

Când au auzit ei aceasta, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când Pavel şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească. Erau, cu toţii, cam doisprezece bărbaţi.

Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, purtând discuţii şi încercând să convingă cu privire la lucrurile despre Împărăţia lui Dumnezeu. Dar fiindcă unii rămâneau încăpăţânaţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii, Pavel s-a îndepărtat de ei, luându-i cu el şi pe ucenici. Şi în fiecare zi purta discuţii în sala de prelegeri[b] a lui Tiranus. 10 Lucrul acesta a ţinut timp de doi ani, astfel că toţi cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât şi greci, au auzit Cuvântul Domnului. 11 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, 12 aşa încât la cei bolnavi erau aduse până şi batistele sau şorţurile care îi atinseseră acestuia trupul, şi bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieşeau din ei.

Cei şapte fii ai lui Sceva

13 Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „În Numele lui Isus, pe Care-L predică Pavel, vă poruncesc să ieşiţi!“ 14 Cei ce făceau lucrul aceasta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot conducător[c] iudeu. 15 Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?!“ 16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa fel încât au fugit din casa aceea goi şi răniţi. 17 Lucrul acesta a fost cunoscut atât de către toţi iudeii, cât şi de către toţi grecii care locuiau în Efes; şi pe toţi i-a cuprins frica, iar Numele Domnului era preamărit. 18 Mulţi dintre cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să-şi spună faptele. 19 Şi mulţi dintre cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adunat cărţile şi le-au ars în faţa tuturor.[d] Au socotit preţul acestora şi l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginţi[e]. 20 Astfel, prin tăria Domnului, Cuvântul se răspândea şi se întărea.

O mare tulburare în Efes

21 După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia[f]. El îşi zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd şi Roma!“ 22 I-a trimis în Macedonia pe Timotei şi pe Erastus, doi dintre ajutoarele lui, iar el a mai rămas un timp în Asia[g].

23 În perioada aceea, s-a stârnit o mare tulburare cu privire la Cale. 24 Un argintar pe nume Demetrius, făcea replici în argint ale templului lui Artemis[h] şi aducea astfel lucrătorilor săi nu puţin câştig.[i] 25 El i-a strâns la un loc, împreună cu alţi lucrători de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Bărbaţi, ştiţi că prosperitatea noastră vine din meseria aceasta 26 şi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins şi a dus în rătăcire o mare mulţime de oameni, spunând că zeii făcuţi de mâini nu sunt de fapt zei! 27 Prin urmare, există pericolul nu numai ca această muncă a noastră să ajungă de tot dispreţul, ci şi ca templul marii zeiţe Artemis să fie socotit ca o nimica şi chiar măreţia ei să fie distrusă, a ei, cea la care se închină toată Asia şi toată lumea!“

28 Când au auzit ei aceste lucruri, s-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Artemis a efesenilor!“ 29 Cetatea s-a umplut de zarvă. S-au repezit într-un singur gând spre teatru, târându-i acolo şi pe macedoneenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii de drum ai lui Pavel. 30 Pavel voia să vină la norod, dar ucenicii nu l-au lăsat. 31 Chiar şi unii dintre conducătorii provinciei Asia[j], care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru. 32 Unii strigau ceva, alţii strigau altceva, căci adunarea era în confuzie, iar cei mai mulţi nici nu ştiau de ce se adunaseră. 33 Unii din mulţime l-au înştiinţat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în faţă, spunându-i despre ce este vorba. Alexandru a făcut semn cu mâna, vrând să se apere înaintea norodului, 34 dar ei, recunoscându-l că este iudeu, au strigat cu toţii într-un glas, timp de aproape două ore: „Mare este Artemis a efesenilor!“ 35 Funcţionarul[k] cetăţii a reuşit să liniştească mulţimea, zicând: „Bărbaţi ai Efesului, cine este omul acela care să nu ştie că cetatea Efes este păzitoarea templului măreţei Artemis şi a imaginii ei căzute din cer[l]?! 36 Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, ar trebui să vă liniştiţi şi să nu faceţi nimic nesăbuit. 37 Căci i-aţi adus aici pe bărbaţii aceştia care nu sunt nici jefuitori ai templului şi nici blasfemiatori ai zeiţei noastre! 38 Deci, dacă într-adevăr Demetrius şi lucrătorii lui au o acuzaţie împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise şi există proconsuli[m]; să se acuze acolo unii pe alţii! 39 Însă dacă vreţi ceva în plus, se va clarifica într-o adunare legală[n]. 40 Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzaţi de răscoală, deoarece nu există nici o cauză pentru această zarvă, şi noi nu putem motiva agitaţia aceasta!“ 41 Şi spunând aceste lucruri, a dat drumul adunării.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.