M’Cheyne Bible Reading Plan
20 Domnul va trimite împotriva ta blestemul, neliniştea şi mustrarea în mijlocul tuturor lucrurilor pe care le vei face, până când vei fi nimicit şi vei pieri repede din cauza faptelor tale rele, pentru care L-ai[a] părăsit. 21 Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici din ţara în care ai intrat ca s-o stăpâneşti. 22 El te va lovi cu tifos şi cu friguri, cu inflamaţie şi cu febră, cu sabie, cu filoxeră şi cu mană. Ele te vor urmări până te vor distruge. 23 Cerul de deasupra capului tău va fi de cupru, iar pământul de sub tine va fi de fier. 24 Domnul va trimite pe pământul tău ploaie de praf şi de pulbere. Ea va cădea din cer peste tine ca să te nimicească. 25 Domnul va face să fii biruit de duşmanii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor şi pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor. Vei fi o pricină de groază pentru toate regatele pământului. 26 Trupurile alor tăi vor fi hrană pentru toate păsările cerului şi pentru toate animalele pământului şi nu va fi nimeni care să le sperie.
27 Domnul te va lovi cu bubele Egiptului şi cu răni, cu umflături şi cu scabie, de care nu te vei putea vindeca. 28 El te va lovi cu nebunie, cu orbire şi cu rătăcire a minţii.
29 Ziua în amiaza mare vei bâjbâi cum umblă orbul prin întuneric. Nu vei prospera în nimic din ceea ce vei face; cu adevărat, în fiecare zi vei fi asuprit şi jefuit şi nu va fi nimeni care să îţi vină în ajutor. 30 Te vei logodi cu o femeie, dar altul o va lua şi se va culca cu ea. Vei construi case şi nu vei locui în ele, vei planta vii şi nu te vei bucura de rodul lor. 31 Boii tăi vor fi înjunghiaţi înaintea ochilor tăi şi nu vei mânca din ei. Ţi se vor lua asinii dinaintea ta şi nu ţi se vor mai da înapoi. Turmele tale vor fi date duşmanilor tăi şi nimeni nu îţi va veni în ajutor. 32 Fiii şi fiicele tale vor fi date unui alt popor, iar ochii tăi vor îmbătrâni uitându-se în fiecare zi după ei şi mâinile tale vor fi fără putere. 33 Un popor pe care nu-l cunoşti va mânca rodul câmpurilor tale şi tot venitul muncii tale şi în toate zilele vei fi asuprit şi zdrobit. 34 Priveliştea aceasta, pe care o vei vedea zilnic, te va face să înnebuneşti. 35 Domnul te va lovi cu bube rele la genunchi şi la picioare, de care nu vei fi în stare să te vindeci, te va lovi din talpa piciorului până în creştetul capului.
36 Domnul te va duce, pe tine şi pe regele pe care îl vei pune să domnească peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi. Acolo vei sluji altor dumnezei, idolilor din lemn şi din piatră. 37 Vei fi de râs, de pomină şi de batjocură printre toate popoarele, pe unde te va duce Domnul.
38 Vei semăna multă sămânţă pe câmpurile tale, dar vei recolta puţin, pentru că o vor mânca lăcustele. 39 Vei sădi vii şi le vei lucra, dar nu vei bea şi nu vei strânge struguri din ele, pentru că le vor mânca viermii. 40 Vei avea măslini pe toată întinderea ţării, dar nu te vei unge cu ulei, pentru că măslinele se vor strica. 41 Ţi se vor naşte fii şi fiice, dar nu vor rămâne ai tăi, pentru că vor merge în captivitate. 42 Omizile îţi vor mânca toţi pomii şi rodul pământului.
43 Străinul care locuieşte în mijlocul tău se va ridica tot mai sus, deasupra ta, iar tu te vei coborî tot mai jos. 44 El te va putea împrumuta, dar tu nu vei fi în stare să-l împrumuţi. El va fi cap, iar tu vei fi coadă.
45 Toate aceste blesteme vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge din urmă, până te vor nimici, fiindcă nu ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind poruncile şi hotărârile pe care ţi le-a dat. 46 Ele vor fi pentru totdeauna un semn şi o minune pentru tine şi urmaşii tăi. 47 Fiindcă nu ai slujit Domnului, Dumnezeul tău, în vreme de prosperitate, cu bucurie şi cu inimă bună, 48 vei sluji, flămând, însetat şi dezbrăcat, duşmanilor tăi, pe care Domnul îi va trimite împotriva ta. El îţi va aşeza pe gât un jug de fier până când te va nimici.
49 Domnul va aduce de departe un neam împotriva ta, de la marginile pământului, care se va năpusti asupra ta asemenea vulturului, un neam a cărui limbă nu o vei înţelege, 50 un neam cu o înfăţişare necruţătoare, care nu va avea respect faţă de bătrân sau milă pentru tânăr. 51 Ei îţi vor mânca rodul cirezilor tale şi rodul pământului tău, până când te vor face să pieri. Nu îţi vor lăsa nici grâne, nici vin, nici ulei, nici viţei în cirezile tale sau miei în turmele tale, până când te vor face să pieri. 52 Ei îţi vor asedia toate cetăţile de pe toată întinderea ţării, ca să îţi dărâme zidurile cele înalte şi fortificate, în care te-ai încrezut. Ei îţi vor asedia toate cetăţile din întreaga ţară, pe care ţi-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău.
53 Din cauza asediului şi a strâmtorării în care te va aduce duşmanul tău, te vei hrăni cu rodul pântecelui tău, carnea fiilor şi a fiicelor tale, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi i-a dat. 54 Bărbatul cel mai delicat şi mai sensibil dintre ai tăi va privi cu răutate la fratele lui, la femeia care se odihneşte la pieptul lui şi la copiii pe care i-a lăsat să trăiască 55 şi nu le va da nimic din carnea copiilor cu care se hrăneşte, pentru că nu-i va mai rămâne nimic din cauza asediului şi a strâmtorării în care te va aduce duşmanul tău, în toate cetăţile tale. 56 Femeia cea mai delicată şi mai sensibilă – care, de delicată şi de sensibilă ce era, nu ştia cum să calce mai fin cu piciorul pe pământ – va privi cu răutate pe bărbatul de la pieptul ei, pe fiii şi pe fiicele ei 57 şi nu le va da nimic din resturile ieşite, după naştere, dintre picioarele ei sau din copiii pe care îi va naşte, pentru că îi va mânca pe toţi în ascuns din cauza asediului şi a strâmtorării în care te va aduce duşmanul tău, în cetăţile tale.
58 Dacă nu vei păzi şi împlini toate cuvintele acestei Legi, scrise în cartea aceasta, temându-te de acest Nume slăvit şi înfricoşător – adică de Domnul, Dumnezeul tău – 59 atunci Domnul te va lovi, în chip nemaiauzit, pe tine şi pe urmaşii tăi, cu plăgi adânci şi îndelungate şi cu boli grave şi prelungite. 60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului, de care ţi-a fost frică şi se vor lipi de tine. 61 Mai mult, Domnul va aduce peste tine, până te va distruge, toate bolile şi rănile care nu sunt scrise în această Carte a Legii.
62 După ce ai fost atât de numeros precum stelele cerului, vei rămâne un mic număr de oameni, fiindcă nu ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul tău. 63 Aşa cum Domnul s-a bucurat să îţi facă bine şi să te înmulţească, tot aşa Domnul se va bucura să te ruineze şi să te nimicească. Şi vei fi smuls din ţara în care ai intrat s-o stăpâneşti.
64 Domnul te va împrăştia printre toate popoarele de la o margine până la cealaltă a pământului. Acolo vei sluji altor dumnezei, idolilor din lemn şi din piatră, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi. 65 Printre aceste neamuri nu vei avea pace şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Acolo Domnul îţi va da o inimă care tremură, nişte ochi lâncezi şi un suflet amorţit. 66 Vei trăi în continuă nesiguranţă, te vei teme noaptea şi ziua şi niciodată nu vei fi sigur de viaţa ta. 67 Dimineaţa vei spune: «O, dacă ar veni seara!», iar seara vei spune: «O, dacă ar veni dimineaţa!», din cauza groazei care îţi va umple inima şi a lucrurilor pe care ochii tăi le vor vedea. 68 Domnul te va întoarce cu corăbiile în Egipt pe drumul despre care îţi spusesem: «Să nu-l mai vezi din nou!» Acolo vă veţi vinde duşmanilor voştri ca sclavi şi sclave, dar nu va fi nimeni să vă cumpere.“
25 Sufletul meu este lipit de ţărână:
înviorează-mă, după Cuvântul Tău!
26 Mi-am cercetat căile şi Tu mi-ai răspuns:
învaţă-mă orânduirile Tale!
27 Deprinde-mă cu hotărârile Tale
şi voi cugeta la minunile Tale!
28 Sufletul îmi plânge de întristare:
ridică-mă, după Cuvântul Tău!
29 Ţine-mă departe de calea înşelăciunii;
binevoieşte să mă înveţi Legea Ta!
30 Aleg calea credincioşiei;
accept judecăţile tale.
31 Mă alipesc de mărturiile Tale:
Doamne, nu mă lăsa să fiu dat de ruşine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale,
căci Tu dai alinare inimii mele.
33 Învaţă-mă, Doamne, să trăiesc după orânduirile Tale,
şi le voi respecta până la sfârşitul vieţii!
34 Dă-mi pricepere şi voi respecta Legea Ta,
o voi păzi din toată inima mea!
35 Condu-mă pe cărarea poruncilor Tale,
căci în aceasta îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre mărturiile Tale
şi nu spre câştigul mârşav!
37 Abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deşarte;
înviorează-mă pe calea Ta![a]
38 Împlineşte-Ţi promisiunea făcută robului Tău
şi celor ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara ce mă-nspăimântă,
căci judecăţile Tale sunt bune!
40 O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale:
înviorează-mă după dreptatea Ta!
41 Să vină, Doamne, peste mine marea Ta îndurare
şi mântuirea Ta din pricina promisiunii Tale!
42 Atunci îi voi putea răspunde celui ce mă ocărăşte,
căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,
căci nădăjduiesc în judecăţile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta
întotdeauna şi pentru veci de veci!
45 Voi umbla liber,
căci caut hotărârile Tale.
46 Voi vesti mărturiile Tale înaintea regilor
şi nu mă voi ruşina.
47 Mă voi desfăta cu poruncile Tale,
pe care le iubesc.
48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
şi cuget la orânduirile Tale.
Invitaţie la abundenţă
55 Voi toţi cei care sunteţi însetaţi,
veniţi la ape!
Voi care n-aveţi argint,
veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi!
Veniţi, cumpăraţi vin şi lapte
fără argint şi fără plată!
2 De ce vă cheltuiţi argintul pe ceea ce nu este pâine
şi truda pe ceea ce nu satură?
Ascultaţi-Mă cu atenţie şi mâncaţi ce este bun,
desfătaţi-vă sufletul cu mâncare gustoasă!
3 Luaţi aminte şi veniţi la Mine!
Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi!
Voi încheia cu voi un legământ veşnic
şi astfel îndurările faţă de David vor fi întărite.
4 Iată, l-am făcut un martor înaintea popoarelor,
un conducător şi un stăpânitor pentru popoare.
5 Iată, vei aduna neamuri pe care nu le cunoşti
şi neamuri care nu te cunosc vor alerga la tine,
din pricina Domnului, Dumnezeul tău,
a Sfântului lui Israel,
căci El te-a împodobit cu glorie.»
6 Căutaţi pe Domnul cât timp mai poate fi găsit!
Chemaţi-L cât timp mai este aproape!
7 Nelegiuitul să-şi părăsească calea,
iar omul rău să renunţe la gândurile lui!
Să se întoarcă la Domnul, Care îi va arăta îndurare,
la Dumnezeul nostru, Care îl va ierta pe deplin.
8 «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre,
iar căile voastre nu sunt căile Mele,
zice Domnul.
9 Pentru că, aşa cum sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot aşa sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre
şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
10 Căci, aşa cum ploaia şi zăpada
coboară din ceruri
şi nu se întorc înapoi
până nu udă pământul,
făcându-l să rodească şi să încolţească,
dând sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,
11 tot aşa este şi cu al Meu Cuvânt, care iese din gura Mea:
nu se va întoarce la Mine fără rod,
ci Îmi va împlini dorinţa
şi va reuşi în lucrul pentru care L-am trimis.
12 Veţi ieşi cu bucurie
şi veţi fi călăuziţi în pace;
munţii şi dealurile
vor izbucni în strigăte de bucurie înaintea voastră
şi toţi copacii câmpiei
vor bate din palme.
13 În locul mărăcinilor va creşte chiparosul
şi în locul ciulinului[a] va creşte mirtul,
iar aceasta va fi o faimă pentru Domnul,
un semn veşnic, nepieritor.»“
Lucrarea lui Ioan Botezătorul
3 În acele zile, Ioan Botezătorul a venit în pustia Iudeii şi a început să predice. 2 El spunea: „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor[a] este aproape!“ 3 El este acela despre care s-a vorbit prin profetul Isaia care zice:
„Un glas strigă în pustie:
«Pregătiţi calea Domnului,
neteziţi-I cărările!»“[b]
4 Ioan purta o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. Hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică.
5 Cei din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toată regiunea Iordanului au început să vină la el 6 şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
7 Dar când a văzut că mulţi farisei[c] şi saduchei[d] vin la botezul lui, Ioan le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a arătat cum să fugiţi de pedeapsa care vine?! 8 Faceţi roade vrednice de pocăinţă! 9 Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: «Îl avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Avraam copii chiar şi din pietrele acestea! 10 Toporul este pus deja la rădăcina copacilor! Prin urmare, orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. 11 Eu vă botez cu[e] apă spre pocăinţă, dar după Mine vine Cel Ce este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I duc sandalele! El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. 12 El Îşi are în mână furca de treierat; Îşi va curăţi aria de treierat şi Îşi va strânge grâul în hambar; pleava însă o va arde într-un foc care nu se stinge“.
Botezul lui Isus
13 Atunci Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 14 Însă Ioan încerca să-L oprească spunând:
– Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15 Isus i-a răspuns:
– Lasă să fie aşa acum, căci se cuvine să împlinim tot ce este drept.
Atunci Ioan a încuviinţat. 16 Imediat după ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi iată că cerurile (Îi)[f] erau deschise şi L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind peste El[g]. 17 Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!“[h]
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.