Previous Prev Day Next DayNext

M’Cheyne Bible Reading Plan

The classic M'Cheyne plan--read the Old Testament, New Testament, and Psalms or Gospels every day.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Deuteronom 26

Primele roade şi zeciuiala

26 După ce vei intra în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire, după ce o vei lua în stăpânire şi te vei aşeza în ea, să iei din primele roade ale pământului, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi le-a dat, să le pui într-un coş şi să te duci în locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl va alege ca să Îşi aşeze Numele acolo. Să mergi la preotul care va fi în slujbă în vremea aceea şi să-i spui: «Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor noştri că ne-o va da.» Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l aşeze înaintea altarului Domnului, Dumnezeul tău. Apoi să iei iarăşi cuvântul înaintea Domnului, Dumnezeul tău, şi să zici:

«Strămoşul meu era un arameu pribeag, care a plecat spre Egipt împreună cu puţini oameni; ei au locuit acolo şi au devenit un neam mare, puternic şi numeros. Dar egiptenii ne-au asuprit, ne-au făcut să suferim şi ne-au supus la munci grele. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul strămoşilor noştri. El ne-a auzit glasul şi a văzut umilirea, truda şi asuprirea noastră. Astfel că Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi braţ întins, cu mare teroare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară unde curge lapte şi miere. 10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade ale pământului, pe care Tu, Doamne, mi le-ai dat.»

Să-l aşezi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, şi să te închini înaintea Lui. 11 Să te bucuri atât tu împreună cu familia ta, cât şi levitul şi străinul care sunt printre voi, de toate bunurile pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va fi dat.

12 Când vei termina de luat a zecea parte din toate roadele tale din anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; ei să mănânce şi să se sature în cetatea ta. 13 Să declari înaintea Domnului, Dumnezeul tău, astfel:

«Am scos din gospodăria mea partea consacrată şi am dat-o levitului, străinului, orfanului şi văduvei, ţinând cont de toate poruncile pe care mi le-ai dat. Nu m-am îndepărtat de poruncile Tale, nici nu le-am uitat. 14 Nu am mâncat nimic din roadele acestea în perioada de jale, n-am luat nimic din ele cât timp am fost necurat şi n-am dat nimic din ele cu prilejul morţii cuiva. Am ascultat de glasul Domnului Dumnezeu şi am împlinit tot ceea ce mi-a poruncit. 15 Priveşte din cer, din Lăcaşul Tău cel Sfânt, binecuvântează pe poporul Israel şi ţara pe care ne-ai dat-o, aşa cum ai promis strămoşilor noştri, ţara aceasta unde curge lapte şi miere.»

16 Astăzi, Domnul, Dumnezeul vostru, vă porunceşte să împliniţi poruncile şi legile acestea. Să le păziţi şi să le împliniţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 17 Astăzi aţi declarat înaintea Domnului că El este Dumnezeul vostru şi că veţi umbla în căile Lui, veţi păzi poruncile, legile şi hotărârile Lui şi veţi asculta de glasul Lui. 18 Astăzi, Domnul, Dumnezeul vostru, v-a declarat că sunteţi poporul Lui, comoara Lui, după cum v-a promis, iar voi va trebui să păziţi toate poruncile Lui. 19 El vă va da întâietate, în slavă, în renume şi în măreţie, peste toate neamurile pe care le-a creat. Veţi fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum v-a promis.“

Psalmii 117-118

Psalmul 117

Lăudaţi-L pe Domnul, toate neamurile!
    Daţi-I laudă, toate popoarele!
Căci măreaţă Îi este îndurarea faţă de noi
    şi credincioşia Domnului este veşnică.

Lăudaţi-L pe Domnul!

Psalmul 118

Mulţumiţi-I Domnului, căci este bun,
    căci veşnică-I este îndurarea!

Israel să zică:
    „Veşnică-I este îndurarea!“
Casa lui Aaron să zică:
    „Veşnică-I este îndurarea!“
Cei ce se tem de Domnul să zică:
    „Veşnică-I este îndurarea!“

În mijlocul necazului L-am chemat pe Domnul
    şi Domnul mi-a răspuns şi m-a scos la loc larg.
Domnul este de partea mea;[a] de aceea nu mă voi teme.
    Ce-mi poate face un om?!
Domnul este de partea mea; El este ajutorul meu.
    De aceea voi privi triumfător la cei ce mă urăsc.

Mai bine să cauţi scăparea la Domnul,
    decât să te încrezi în om.
Mai bine să cauţi scăparea la Domnul,
    decât să te încrezi în cei mari.

10 Toate neamurile mă înconjurau,
    dar le-am nimicit în Numele Domnului.
11 Mă încercuiau, da, mă împresurau,
    dar le-am respins în Numele Domnului.
12 Mă împresurau ca nişte albine,
    dar au fost stinse ca un foc de paie:
        le-am respins în Numele Domnului.

13 Eram împins cu putere, ca să cad,
    dar Domnul m-a ajutat.
14 Domnul este tăria şi cântarea mea;
    El a devenit mântuirea mea.
15 Strigăte de bucurie şi de izbăvire
    se înalţă din corturile celor drepţi;
dreapta Domnului aduce izbânda.
16     Dreapta Domnului este înălţată;
        dreapta Domnului aduce izbânda.

17 Nu voi muri, ci voi trăi
    şi voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m-a disciplinat aspru,
    dar nu m-a dat morţii.

19 Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
    ca să intru să-L laud pe Domnul!
20 Aceasta este poarta Domnului;
    cei drepţi intră pe ea.
21 Te voi lăuda, căci mi-ai răspuns
    şi mi-ai dat izbăvire.

22 Piatra pe care au respins-o zidarii,
    a devenit piatra din capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru.
    El este o minune în ochii noştri.

24 Aceasta este ziua pe care Domnul a rânduit-o,
    pentru ca noi să ne veselim şi să ne bucurăm în ea.

25 Doamne, Te rugăm, mântuieşte-ne!
    Doamne, Te rugăm, dă-ne izbândă!
26 Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului !
    Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu
    şi El ne luminează.
Legaţi cu funii jertfa
    şi aduceţi-o până la coarnele altarului![b]

28 Tu eşti Dumnezeul meu şi Te voi lăuda!
    Tu eşti Dumnezeul meu şi Te voi înălţa!

29 Mulţumiţi-I Domnului, căci este bun,
    căci veşnică-I este îndurarea!

Isaia 53

53 Cine a crezut mesajul nostru?
    Cui i-a fost descoperit braţul Domnului?
El a crescut înaintea Lui ca un lăstar,
    ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat;
nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă,
    nu era nimic în înfăţişarea Lui care să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni,
    Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa,
era atât de dispreţuit, încât oamenii îşi ascundeau faţa de El,
    iar noi nu L-am luat în seamă.

Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele noastre
    şi a purtat bolile noastre.
Noi însă L-am considerat lovit,
    zdrobit de Dumnezeu şi nenorocit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre,
    zdrobit pentru fărădelegile noastre;
pedeapsa care ne dă pacea era peste El
    şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,
    fiecare urmându-şi propriul drum,
dar Domnul a pus asupra Lui
    nelegiuirea noastră, a tuturor.

Când a fost asuprit şi chinuit,
    El nu Şi-a deschis gura.
Ca un miel care este dus la tăiere
    şi ca o oaie care tace înaintea celui ce o tunde,
        tot aşa nici El nu Şi-a deschis gura.
A fost luat prin forţă şi judecată nedreaptă.
    Dar cine din generaţia Sa s-ar fi gândit
[a] El era şters de pe tărâmul celor vii
    şi lovit pentru nelegiuirile poporului Meu?
I-au pus mormântul lângă al celor răi

şi L-au aşezat în[b] mormântul[c] celui bogat,

deşi El nu a săvârşit nici un act de violenţă
    şi în gura Lui nu s-a găsit nici o înşelăciune.

10 Domnul însă a vrut să-L zdrobească prin suferinţă.
    Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru vină,
Îşi va vedea urmaşii[d] şi va trăi multe zile,
    iar voia Domnului va propăşi prin El.
11 «La sfârşitul suferinţelor Lui va vedea lumina[e]
    şi va fi mulţumit;[f]
prin cunoştinţa Sa[g] Robul Meu cel drept va îndreptăţi pe mulţi
    şi le va purta nelegiuirile.
12 De aceea Îi voi da o parte la un loc cu cei mari[h]
    şi va împărţi prada cu cel puternic[i],
căci S-a dat pe Sine Însuşi la moarte
    şi a fost numărat alături de cei nelegiuiţi.
Totuşi El a purtat păcatul celor mulţi
    şi a mijlocit pentru cei păcătoşi.»

Matei 1

Cartea genealogiei lui Isus Cristos

Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Lui Avraam i s-a născut Isaac,

lui Isaac i s-a născut Iacov,

lui Iacov i s-au născut Iuda şi fraţii acestuia,

lui Iuda i s-au născut Pereţ şi Zerah, mama lor fiind Tamar,

lui Pereţ i s-a născut Heţron,

lui Heţron i s-a născut Ram,

lui Ram i s-a născut Aminadab,

lui Aminadab i s-a născut Nahşon,

lui Nahşon i s-a născut Salmon,

lui Salmon i s-a născut Boaz, mama acestuia fiind Rahab,

lui Boaz i s-a născut Obed, mama acestuia fiind Rut,

lui Obed i s-a născut Işai, iar lui Işai i s-a născut regele David.

Lui David i s-a născut Solomon, a cărui mamă fusese înainte soţia lui Urie,

lui Solomon i s-a născut Roboam,

lui Roboam i s-a născut Abia,

lui Abia i s-a născut Asa,

lui Asa i s-a născut Iehoşafat,

lui Iehoşafat i s-a născut Iehoram,

lui Iehoram i s-a născut Uzia,

lui Uzia i s-a născut Iotam,

lui Iotam i s-a născut Ahaz,

lui Ahaz i s-a născut Ezechia,

10 lui Ezechia i s-a născut Manase,

lui Manase i s-a născut Amon,

lui Amon i s-a născut Iosia,

11 iar lui Iosia i s-a născut Iehonia şi fraţii acestuia, pe vremea exilului în Babilon.

12 După exilul în Babilon,

lui Iehonia i s-a născut Şealtiel,

lui Şealtiel i s-a născut Zerub-Babel,

13 lui Zerub-Babel i s-a născut Abiud,

lui Abiud i s-a născut Eliachim,

lui Eliachim i s-a născut Azor,

14 lui Azor i s-a născut Ţadok,

lui Ţadok i s-a născut Achim,

lui Achim i s-a născut Eliud,

15 lui Eliud i s-a născut Elazar,

lui Elazar i s-a născut Mattan,

lui Mattan i s-a născut Iacov,

16 iar lui Iacov i s-a născut Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, Cel Care este numit Cristos[a].

17 Aşadar, de la Avraam până la David sunt în total paisprezece generaţii, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generaţii, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generaţii.[b]

Naşterea lui Isus Cristos

18 Iată însă cum a avut loc naşterea lui Isus Cristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif însă, soţul ei, era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea el şi-a propus s-o părăsească pe ascuns[c].

20 Dar în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soţie, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus[d], pentru că El Îşi va mântui poporul de păcatele lui!“

22 Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: 23 „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi Îi vor pune numele Emanuel“[e], nume care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“.

24 Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului. A luat-o pe Maria de soţie, 25 dar n-a cunoscut-o până când ea nu a dat naştere unui Fiu. Iar el I-a pus numele Isus.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.