M’Cheyne Bible Reading Plan

Domnia lui Amaţia peste Iuda

25 Amaţia era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi nouă de ani. Mama lui se numea Iehoadin^[a] şi era din Ierusalim. ² El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar totuşi nu din toată inima. ³ După ce şi-a întărit domnia, el i-a omorât pe slujitorii care-l uciseseră pe tatăl său, regele. ⁴ Totuşi pe fiii lor el nu i-a omorât din pricina a ceea ce este scris în Lege, în Cartea lui Moise, unde Domnul porunceşte: „Să nu-i omori pe părinţi pentru copii şi nici pe copii pentru părinţi, ci fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui.“^[b]

⁵ Amaţia i-a strâns pe cei din Iuda, a aşezat tot poporul lui Iuda şi al lui Beniamin după familiile lor, potrivit căpeteniilor peste mii şi căpeteniilor peste sute şi i-a numărat pe cei de la douăzeci de ani în sus. Astfel, a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, în stare să iasă la luptă şi să mânuiască lancea şi scutul. ⁶ El a mai tocmit o sută de mii de războinici viteji din Israel cu o sută de talanţi^[c] de argint. ⁷ Dar un om al lui Dumnezeu a venit la rege şi i-a zis:

– Nu lua cu tine oştirea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toţi aceşti fii ai lui Efraim! ⁸ Căci, chiar dacă te vei duce şi vei fi curajos în luptă, Dumnezeu va face să te prăbuşeşti înaintea duşmanului, pentru că El are putere să ajute, dar şi să prăbuşească.

⁹ Amaţia l-a întrebat pe omul lui Dumnezeu:

– Dar cum rămâne cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat cetei lui Israel?

Omul lui Dumnezeu i-a răspuns:

– Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.

¹⁰ Amaţia şi-a despărţit oamenii de ceata venită din Efraim, după care a trimis ceata acasă. Ei s-au mâniat foarte tare pe cei din Iuda şi s-au întors acasă înfuriaţi. ¹¹ Amaţia s-a pregătit şi şi-a condus poporul, mergând în Valea Sării, unde au omorât zece mii de oameni din Seir. ¹² Cei din Iuda au capturat de vii zece mii de bărbaţi pe care i-au urcat pe vârful unei stânci, de unde i-au prăvălit, astfel încât toţi au fost zdrobiţi. ¹³ Între timp ceata pe care Amaţia o trimisese înapoi şi nu o lăsase să meargă cu ei la luptă, invadase cetăţile lui Iuda, din Samaria şi până la Bet-Horon, ucigând trei mii de oameni şi luând o pradă mare.

¹⁴ După ce s-a întors de la înfrângerea edomiţilor, Amaţia a adus zeii poporului din Seir şi i-a pus ca zei ai săi. El se închina înaintea lor şi aducea tămâie pentru ei. ¹⁵ Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Amaţia şi i-a trimis un profet care i-a spus astfel:

– De ce ai întrebat pe zeii care nu şi-au putut izbăvi propriul popor din mâna ta?

¹⁶ În timp ce acesta vorbea, regele i-a zis:

– Te-am pus eu să fii sfetnicul regelui? Încetează! Sau vrei să te lovesc?

Profetul s-a oprit, dar a mai adăugat:

– Ştiu acum că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta şi nu ai ascultat de sfatul meu.

¹⁷ După ce s-a sfătuit, Amaţia, regele lui Iuda, a trimis nişte soli la Iehoaş^[d], fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel, zicându-i:

– Vino să ne confruntăm!

¹⁸ Dar Iehoaş, regele lui Israel, i-a răspuns lui Amaţia, regele lui Iuda, astfel:

– Spinul din Liban a trimis un sol să-i spună cedrului din Liban: „Dă-o pe fiica ta de soţie fiului meu!“ Imediat însă animalele sălbatice au trecut pe acolo şi au călcat spinul în picioare. ¹⁹ Tu zici: „Iată, am învins Edomul!“ Şi de aceea ţi s-a înălţat inima, mândrindu-te. Rămâi mai bine acasă! De ce să stârneşti o nenorocire care ar duce la căderea ta şi a lui Iuda?“ ²⁰ Amaţia însă nu a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea pe cei din Iuda în mâna lui Iehoaş, deoarece căutaseră pe zeii Edomului. ²¹ Prin urmare, Iehoaş, regele lui Israel, a pornit la atac. El şi Amaţia, regele lui Iuda, s-au confruntat la Bet-Şemeş, în Iuda. ²² Iuda a fost învins de Israel şi fiecare om a fugit acasă. ²³ Iehoaş, regele lui Israel, l-a prins pe Amaţia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, fiul lui Ahazia^[e], la Bet-Şemeş şi l-a adus la Ierusalim. Apoi a spart zidul Ierusalimului de la Poarta Efraim până la Poarta Unghiului, pe o lungime de patru sute de coţi^[f]. ²⁴ A luat tot aurul şi argintul, împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în Casa lui Dumnezeu, aflate în grija lui Obed-Edom şi a golit vistieriile palatului regelui. A luat şi prizonieri, după care s-a întors în Samaria. ²⁵ Amaţia, fiul lui Ioaş, regele lui Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaş, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel.

²⁶ Celelalte fapte ale lui Amaţia, de la început până la sfârşit, nu sunt scrise oare în „Cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel?“ ²⁷ De când Amaţia s-a depărtat de Domnul, slujitorii lui au pus la cale un complot împotriva lui la Ierusalim. El a fugit la Lachiş, dar ei au trimis după el oameni care l-au omorât acolo. ²⁸ L-au adus pe cai şi l-au înmormântat alături de părinţii săi în Cetatea lui David^[g].

Femeia şi balaurul

12 În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, ² era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii. ³ În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur^[a] mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având pe capete şapte diademe, ⁴ a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l mănânce. ⁵ Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său. ⁶ Iar femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile^[b].

⁷ În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei, ⁸ dar nu au putut învinge şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. ⁹ Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. ¹⁰ Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând:

¹³ Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul. ¹⁴ Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deşert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi^[e], departe de faţa şarpelui. ¹⁵ Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul, ¹⁶ dar pământul a venit în ajutorul femeii; şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. ¹⁷ Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu rămăşiţa seminţei^[f] ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus. ¹⁸ Apoi a stat^[g] pe ţărmul mării.

Domnul promite restaurarea Ierusalimului

8 Cuvântul Domnului Oştirilor a venit la mine şi mi-a zis:

² „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

³ Aşa vorbeşte Domnul:

⁴ Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

⁶ Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

⁷ Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

⁹ De aceea, aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Întăriţi-vă mâinile, voi care ascultaţi în aceste zile cuvintele rostite prin gura profeţilor, care au vorbit în ziua când temelia Casei Domnului Oştirilor a fost pusă pentru zidirea Templului! ¹⁰ Căci înainte de aceste zile nu exista răsplată nici pentru om, nici pentru animale şi, din cauza duşmanului, cei ce se duceau şi veneau nu aveau pace. Îi stârnisem pe toţi oamenii împotriva semenilor lor! ¹¹ Dar acum nu-i voi mai face rămăşiţei acestui popor ca în trecut, zice Domnul Oştirilor, ¹² ci vor semăna în pace^[b], viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da recolta iar cerurile îşi vor lăsa roua să cadă. Toate acestea le voi da în stăpânirea rămăşiţei acestui popor. ¹³ Şi, aşa cum aţi fost un blestem printre neamuri, Casă a lui Iuda şi Casă a lui Israel, tot astfel vă voi mântui şi veţi fi o binecuvântare! Nu vă fie frică deci, ci întăriţi-vă mâinile!

¹⁴ Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: ‘După cum am plănuit să vă fac rău când M-au mâniat părinţii voştri, zice Domnul Oştirilor, şi nu Mi-a părut rău, ¹⁵ tot aşa şi acum, în zilele acestea, plănuiesc să fac bine din nou Ierusalimului şi Casei lui Iuda! Nu vă fie frică! ¹⁶ Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le faceţi: fiecare să spună semenului său adevărul! Să judecaţi la porţile voastre pe temeiul adevărului şi al dreptăţii depline! ¹⁷ Să nu gândiţi rău în inima voastră împotriva semenului vostru şi să nu iubiţi jurământul fals, căci toate acestea sunt lucruri pe care Eu le urăsc, zice Domnul.’»“

¹⁸ Cuvântul Domnului Oştirilor a venit la mine şi mi-a zis: ¹⁹ „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea^[c] vor deveni pentru Casa lui Iuda prilejuri de bucurie şi de veselie şi sărbători plăcute! Iubiţi deci adevărul şi pacea!»

²⁰ Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

²³ Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «În zilele acelea, zece oameni din orice limbă a neamurilor^[d] vor apuca un iudeu de poala hainei, îl vor apuca şi-i vor zice: ‘Vrem să mergem cu voi, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu voi!’»“

Moartea lui Lazăr

11 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. ² Maria era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum şi I-a şters picioarele cu părul ei; fratele ei, Lazăr, era bolnav. ³ Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubeşti este bolnav!“ ⁴ Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“ ⁵ Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr. ⁶ Totuşi, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas în locul unde era încă două zile. ⁷ După aceea le-a zis ucenicilor:

– Să ne ducem din nou în Iudeea!

⁸ Ucenicii I-au răspuns:

– Rabbi^[a], până acum iudeii căutau să arunce cu pietre în Tine şi Tu Te duci din nou acolo?!

⁹ Isus le-a răspuns:

– Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi, ¹⁰ dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.

¹¹ După ce a spus acestea, le-a zis:

– Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc.

¹² Ucenicii I-au zis:

– Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine!

¹³ Isus vorbise însă despre moartea Lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. ¹⁴ Atunci Isus le-a spus deschis:

– Lazăr a murit. ¹⁵ Şi mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeţi. Dar să mergem la el!

¹⁶ Atunci Toma, căruia i se zicea „Didimus“^[b], le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim împreună cu El!“

Isus, învierea şi viaţa

¹⁷ Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile^[c] în mormânt. ¹⁸ Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii^[d], ¹⁹ şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi la Maria ca să le consoleze pentru moartea fratelui lor. ²⁰ Când a auzit Marta că vine Isus, s-a dus să-L întâmpine. Maria însă şedea în casă. ²¹ Marta I-a zis lui Isus:

– Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! ²² Dar şi acum ştiu că orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da!

²³ Isus i-a zis:

– Fratele tău va învia!

²⁴ Marta I-a răspuns:

– Ştiu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.

²⁵ Isus i-a zis:

– Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. ²⁶ Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?

²⁷ Ea I-a răspuns:

– Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume!

²⁸ Şi spunând aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, zicându-i în şoaptă: „A sosit Învăţătorul şi te cheamă!“ ²⁹ Cum a auzit aceasta, Maria s-a ridicat repede şi s-a dus la El. ³⁰ Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde-L întâmpinase Marta. ³¹ Iudeii care erau cu ea în casă şi o consolau, când au văzut că Maria se ridică repede şi iese, au urmat-o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo. ³² Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ ³³ Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, s-a înfiorat^[e] în duh şi s-a tulburat. ³⁴ A întrebat:

– Unde l-aţi pus?

Ei I-au răspuns:

– Doamne, vino şi vezi!

³⁵ Isus a început să plângă.^{[f] 36} Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ ³⁷ Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“

Învierea lui Lazăr

³⁸ Isus s-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt, care era o peşteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră. ³⁹ Isus a zis: „Daţi la o parte piatra!“ Marta, sora celui mort, I-a zis:

– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!

⁴⁰ Isus i-a zis:

– Nu ţi-am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?

⁴¹ Au dat deci piatra la o parte. Isus Şi-a ridicat ochii şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat^[g]! ⁴² Ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar am spus aceasta din pricina mulţimii care stă împrejur, pentru ca ei să creadă că Tu M-ai trimis.“ ⁴³ După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ ⁴⁴ Mortul a ieşit cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată într-un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“

Uneltire împotriva lui Isus

⁴⁵ Mulţi dintre iudeii care au venit la Maria şi care au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. ⁴⁶ Dar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus. ⁴⁷ Conducătorii preoţilor şi fariseii au adunat Sinedriul^[h] şi au zis:

– Ce să facem? Omul Acesta face multe semne. ⁴⁸ Dacă-L lăsăm să continue aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor nimici atât locul^[i], cât şi neamul!

⁴⁹ Însă unul dintre ei, Caiafa^[j], care era mare preot în anul acela, le-a zis:

– Voi nu ştiţi nimic! ⁵⁰ Nu vă daţi seama că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam?!

⁵¹ Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus urma să moară pentru neam ⁵² şi nu numai pentru neam, ci şi ca să-i adune laolaltă^[k] pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. ⁵³ Aşadar, din ziua aceea au plănuit să-L omoare.

⁵⁴ Ca urmare, Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într-o cetate numită Efraim, şi a rămas acolo cu ucenicii.

⁵⁵ Paştele iudeilor era aproape şi mulţi din ţinutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paşte ca să se curăţească. ⁵⁶ Ei Îl căutau pe Isus şi-şi spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeţi? Nu va veni la sărbătoare?“ ⁵⁷ Dar conducătorii preoţilor şi fariseii dăduseră poruncă ca, dacă cineva ştie unde este, să le dea de ştire, astfel încât să-L poată aresta.