M’Cheyne Bible Reading Plan
16 În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Başa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda. 2 Asa a luat argintul şi aurul din vistieriile Casei Domnului şi din vistieriile palatului regelui şi le-a trimis lui Ben-Hadad, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel: 3 „Să fie un legământ între mine şi tine, aşa cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur! Du-te deci şi rupe legământul tău cu Başa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“
4 Ben-Hadad a ascultat de regele Asa şi i-a trimis pe conducătorii oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel. Ei au cucerit cetăţile Iyon, Dan, Abel-Maim[a], precum şi toate cetăţile cu provizii din Neftali. 5 Când Başa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama şi a oprit lucrarea. 6 Atunci regele Asa i-a pus pe toţi cei din Iuda să ia pietrele şi lemnele folosite de Başa la fortificarea Ramei. El le-a folosit la fortificarea Ghevei şi a Miţpei.
7 În vremea aceea, văzătorul Hanani a venit la Asa, regele lui Iuda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe regele Aramului şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea regelui Aramului din mâna ta! 8 Nu aveau cuşiţii[b] şi libienii o oştire numeroasă, cu care şi cu foarte mulţi călăreţi? Şi totuşi, pentru că te-ai încrezut în Domnul, El i-a dat în mâna ta. 9 Căci ochii Domnului străbat întreg pământul ca să-i întărească pe cei a căror inimă este devotată Lui. Ai lucrat ca un nebun în această privinţă şi de aceea, de acum încolo, vei avea parte de războaie!“
10 Asa s-a mâniat pe văzător şi l-a aruncat în temniţă[c], căci era foarte furios pe acesta. În acelaşi timp, Asa îi chinuia şi pe unii din popor. 11 Faptele lui Asa, de la început până la sfârşit, sunt scrise în „Cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel“. 12 În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, regele Asa a avut o boală de picioare, iar suferinţa i-a fost foarte mare. Dar chiar şi în boala sa, el nu L-a întrebat pe Domnul, ci pe doctori[d].
13 Asa s-a culcat alături de părinţii săi, murind în al patruzeci şi unulea an al domniei sale. 14 L-au înmormântat în mormântul pe care şi l-a săpat în Cetatea lui David. L-au aşezat pe un pat umplut cu mirodenii şi cu felurite miresme preparate din uleiuri şi au făcut, în cinstea lui, un foc foarte mare.
Sulul scris şi Mielul
5 În mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părţi şi sigilat cu şapte sigilii. 2 Am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine este vrednic să desfacă sulul şi să-i rupă sigiliile?“ 3 Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să desfacă sulul şi să se uite în el. 4 Am plâns mult, pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să desfacă sulul şi să se uite în el. 5 Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins şi este vrednic să desfacă sulul şi cele şapte sigilii ale lui!“
6 M-am uitat şi am văzut un Miel, care părea înjunghiat, stând în mijlocul tronului şi al celor patru fiinţe vii şi printre bătrâni. Avea şapte coarne[a] şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. 7 El a venit şi a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron. 8 Când Mielul a luat sulul, cele patru fiinţe vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut la pământ înaintea Lui. Fiecare avea o harfă şi vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinţilor – 9 şi cântau un cântec nou:
„Tu eşti vrednic să iei sulul
şi să-i rupi sigiliile,
pentru că ai fost înjunghiat
şi prin sângele Tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu
oameni din orice seminţie, limbă, popor şi neam
10 şi i-ai făcut o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru;
şi ei vor domni pe pământ!“
11 M-am uitat şi am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al fiinţelor vii şi al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi de o mie de ori o mie[b]. 12 Ei spuneau cu glas puternic:
„Vrednic este Mielul, Care a fost înjunghiat,
să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie,
onoare, slavă şi laudă!“
13 Apoi, pe orice făptură care este în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice făptură ce se află în aceste locuri, am auzit-o zicând:
„A Celui Ce şade pe tron şi a Mielului
să fie lauda, onoarea, slava şi puterea,
în vecii vecilor!“
14 Şi cele patru fiinţe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii au căzut la pământ şi s-au închinat.
Chemare la pocăinţă
1 În luna a opta, în cel de-al doilea an[a] al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, şi i-a zis:
2 „Domnul s-a mâniat foarte tare pe strămoşii voştri! 3 Spune-le deci celor din popor că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor[b]: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul Oştirilor, şi mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul Oştirilor. 4 Nu fiţi ca strămoşii voştri, cărora le proclamau profeţii din vechime, zicându-le din partea Domnului Oştirilor: ‘Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!’ Ei n-au ascultat şi nici măcar nu Mi-au dat atenţie, zice Domnul. 5 Unde sunt acum strămoşii voştri? Cât despre profeţi, trăiesc ei oare veşnic? 6 Totuşi cuvintele şi hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeţii, n-au atins ele, în cele din urmă, inima părinţilor voştri?»
Atunci ei s-au întors şi au spus: «Domnul Oştirilor ne-a făcut aşa cum hotărâse să ne facă, ca urmare a căilor şi a faptelor noastre.»“
Prima viziune: omul dintre mirţi
7 În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, adică luna Şebat[c], în cel de-al doilea an al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Zaharia a zis:
8 „M-am uitat în timpul nopţii şi iată că un bărbat era călare pe un cal roşu! El stătea între mirţii din vale, iar în urma lui erau cai roşii, bruni şi albi. 9 Eu am întrebat:
– Ce sunt aceştia, stăpânul meu?
Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:
– Îţi voi arăta ce sunt!
10 Bărbatul care stătea între mirţi a răspuns:
– Aceştia sunt cei pe care i-a trimis Domnul să străbată pământul.
11 Ei i-au vorbit îngerului[d] Domnului, care stătea între mirţi, astfel: «Am străbătut pământul şi iată că tot pământul este liniştit şi în pace!»
12 Atunci îngerul Domnului a întrebat:
– Doamne al Oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care ai fost mânios în aceşti şaptezeci de ani[e]?
13 Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.
14 Apoi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:
– Vesteşte şi zi că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, 15 dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu mă supărasem numai puţin însă ele au mărit nenorocirea!»
16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oştirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim!»
17 Vesteşte mai departe şi spune că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Cetăţile Mele se vor revărsa din nou de belşug! Domnul va mângâia iarăşi Sionul şi va alege din nou Ierusalimul!»“
A doua viziune: cele patru coarne şi cei patru artizani
18 Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi am văzut patru coarne. 19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:
– Ce înseamnă acestea?
El mi-a răspuns:
– Acestea sunt coarnele care au împrăştiat Iuda, Israelul şi Ierusalimul.
20 Domnul mi-a arătat patru meşteşugari.
21 – Ce vin să facă aceştia? am întrebat eu.
El mi-a răspuns:
– Acelea sunt coarnele care l-au împrăştiat pe Iuda, astfel încât nici un om nu a mai putut ridica capul. Dar aceşti meşteşugari au venit să le sperie şi să taie coarnele neamurilor care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca s-o împrăştie.
Isus şi femeia samariteancă
4 Când Isus[a] a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan – 2 cu toate că nu Isus Însuşi boteza, ci ucenicii Lui – 3 a părăsit Iudeea şi S-a întors iarăşi în Galileea. 4 Trebuia să treacă prin Samaria[b], 5 prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. 6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea[c].
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis:
– Dă-Mi să beau!
8 Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9 Femeia samariteancă I-a zis:
– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!
Iudeii, într-adevăr, nu au legături cu samaritenii[d].
10 Isus i-a răspuns:
– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăţi I-ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie!
11 Femeia I-a zis:
– Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie?! 12 Eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna şi care a băut el însuşi din ea, atât el, cât şi fiii şi turmele lui?
13 Isus i-a răspuns:
– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. 14 Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.
15 Femeia I-a zis:
– Domnule, dă-mi şi mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot!
16 El i-a zis:
– Du-te, cheamă-l pe soţul tău şi vino aici!
17 Femeia I-a răspuns:
– N-am soţ!
Isus i-a zis:
– Ai spus bine: „N-am soţ!“, 18 pentru că cinci soţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Este adevărat ceea ce ai spus.
19 Femeia I-a zis:
– Domnule, văd că Tu eşti profet! 20 Strămoşii noştri s-au închinat pe muntele acesta[e], iar voi spuneţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.
21 Isus i-a răspuns:
– Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta şi nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem, căci mântuirea este de la iudei. 23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl. 24 Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.
25 Femeia I-a zis:
– Ştiu că urmează să vină Mesia – Căruia I se zice Cristos. Când va veni El, ne va spune toate lucrurile.
26 Isus i-a zis:
– Eu, Cel Care-ţi vorbeşte, sunt Acela.
27 Chiar atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul n-a întrebat: „Ce cauţi[f]?“ sau „De ce vorbeşti cu ea?“ 28 Femeia a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a zis oamenilor: 29 „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“ 30 Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El. 31 Între timp, ucenicii Îl rugau:
– Rabbi[g], mănâncă!
32 Dar El le-a răspuns:
– Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu ştiţi.
33 Ca urmare, ucenicii şi-au zis unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?“
34 Isus le-a mai zis:
– Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. 35 Nu ziceţi voi că mai sunt încă patru luni şi vine secerişul? Iată, Eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi ogoarele; ele sunt albe, gata pentru seceriş! Chiar acum, 36 cel[h] ce seceră primeşte răsplată şi strânge rod pentru viaţa veşnică, pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure împreună. 37 Căci în această privinţă este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“ 38 Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi străduit; alţii s-au străduit, iar voi aţi intrat în strădania lor.
39 Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în El din pricina mărturiei femeii care zicea: „Mi-a spus tot ce-am făcut!“ 40 Aşadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulţi au crezut apoi din pricina cuvintelor Lui 42 şi-i ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, căci am auzit noi înşine şi ştim că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“
Vindecarea fiului unui slujbaş al regelui
43 După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. 44 Căci El Însuşi spusese că un profet nu are parte de onoare în patria lui. 45 Când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare.
46 A venit din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Era acolo un slujbaş al regelui[i], al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47 Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină să-i vindece fiul, căci era pe moarte.
48 Isus i-a zis:
– Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nicidecum nu veţi crede!
49 Slujbaşul regelui I-a zis:
– Doamne, vino până nu moare copilaşul meu!
50 Isus i-a răspuns:
– Du-te; fiul tău trăieşte!
Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus şi a plecat. 51 În timp ce se cobora el spre casă, sclavii lui l-au întâmpinat şi i-au zis că fiul lui trăieşte! 52 Atunci el i-a întrebat de ceasul în care începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri la ceasul al şaptelea[j] l-a lăsat febra.“ 53 Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăieşte!“ Şi a crezut el şi toată casa lui.
54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.