Book of Common Prayer
Psalmul 119[a]
1 Ferice de cei integri în căile lor,
care umblă după Legea[b] Domnului.
2 Ferice de cei ce păzesc mărturiile Lui
şi-L caută din toată inima:
3 aceia nu săvârşesc nici o nedreptate
şi umblă pe căile Lui.
4 Tu ne-ai dat orânduirile Tale,
ca să fie păzite cu scumpătate.
5 O, de-ar ţinti căile mele
să păzească orânduirile Tale!
6 Când urmez poruncile Tale,
nu mă ruşinez.
7 Când voi ajunge să cunosc judecăţile Tale cele drepte,
Te voi lăuda în curăţie de inimă.
8 Voi păzi orânduirile Tale:
nu mă părăsi de tot!
9 Cum îşi va păstra tânărul curată cărarea?
Păzind Cuvântul Tău.
10 Te caut din toată inima mea:
nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!
11 Strâng[c] cuvintele[d] Tale în inima mea,
ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.
12 Binecuvântat să fii Tu, Doamne!
Învaţă-mă orânduirile Tale!
13 Buzele mele vestesc
toate judecăţile rostite de gura Ta.
14 Când împlinesc mărturiile Tale, mă bucur
de parcă aş avea toate bogăţiile.
15 Cuget la hotărârile Tale
şi dau atenţie căilor Tale.
16 Îmi găsesc plăcerea în orânduirile Tale;
nu voi uita Cuvântul Tău!
17 Răsplăteşte-i robului Tău cu viaţă
şi voi păzi Cuvântul Tău!
18 Deschide-mi ochii, ca să văd
minunile din Legea Ta!
19 Eu sunt doar un străin pe pământ:
nu-Ţi ascunde de mine poruncile Tale!
20 Sufletul mi se topeşte de dor
după judecăţile Tale, tot timpul.
21 Tu-i mustri pe cei îngâmfaţi, pe cei blestemaţi,
pe cei ce se rătăcesc de la poruncile Tale.
22 Îndepărtează de la mine ocara şi dispreţul,
căci păzesc mărturiile Tale!
23 Prinţii stau şi vorbesc împotriva mea,
dar robul Tău cugetă la orânduirile Tale.
24 Mărturiile Tale sunt desfătarea mea,
sunt sfetnicii mei.
Psalmul 12
Pentru dirijor. De cântat în şeminit[a]. Un psalm al lui David.
1 Vino în ajutor, Doamne, căci se duc cei evlavioşi[b]
şi pier cei credincioşi dintre fiii oamenilor!
2 În zadar se linguşesc unul pe altul
şi vorbesc de la inimă la inimă.
3 Nimicească Domnul buzele linguşitoare
şi limba lăudăroasă,
4 pe cei care zic: „Cu limba noastră vom reuşi;
suntem stăpânii buzelor noastre! Cine poate stăpâni peste noi?“
5 „Din pricina violenţei faţă de cel sărman şi a strigătelor celui nevoiaş,
chiar acum Mă voi ridica, zice Domnul,
şi-i voi mântui de prigonitorul lor.“
6 Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate,
ca argintul purificat într-un cuptor de pământ,
rafinat de şapte ori.
7 Tu, Doamne, ne vei păzi,
Tu ne vei păzi în veci de asemenea oameni[c].
8 Cei răi mişună peste tot,
când ticăloşia este înălţată printre fiii oamenilor.
Psalmul 13
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Până când, Doamne? Mă vei uita pentru totdeauna?
Până când Îţi vei ascunde faţa de mine?
2 Până când să mă frământ în sufletul meu
şi să găsesc zi de zi în inima mea întristare?
Până când să mă tot biruie duşmanul meu?
3 Ia aminte la necazul meu, Doamne, Dumnezeul meu!
Luminează-mi ochii, ca să nu mă apuce somnul morţii,
4 ca să nu zică duşmanul meu: „L-am biruit!“
şi să nu se bucure prigonitorii mei când sunt doborât.
5 Dar eu mă încred în îndurarea Ta
şi inima mea se bucură de mântuirea Ta.
6 Mă voi bucura în Domnul,
căci El mi-a făcut bine!
Psalmul 14
Pentru dirijor. Al lui David.
1 Nebunul[d] zice în inima lui:
„Nu este Dumnezeu!“
S-au pervertit oamenii, săvârşesc fapte îngrozitoare;
nu mai există nici unul care să facă binele.
2 Domnul Îşi pleacă privirea din ceruri
peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă există vreunul care să aibă pricepere,
vreunul care să-L caute pe Dumnezeu.
3 Toţi s-au rătăcit,
cu toţii au devenit corupţi!
Nu mai există nici unul care să facă binele,
nici unul măcar!
4 Oare n-au minte cei ce săvârşesc nelegiuirea,
cei ce-mi mănâncă poporul ca pe pâine
şi nu-L cheamă pe Domnul?
5 Chiar acolo unde sunt îi va apuca groaza,
căci Dumnezeu este cu neamul celor drepţi.
6 Râdeţi voi de planul celui sărman,
dar Domnul este adăpostul lui!
7 O, de ar veni din Sion izbăvirea lui Israel?
Când Domnul va aduce înapoi captivii poporului Său,[e]
să se înveselească Iacov
şi să se bucure Israel!
David, uns drept rege al lui Israel
16 Domnul i-a zis lui Samuel:
– Până când îl vei mai plânge pe Saul, din moment ce Eu l-am respins, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te acolo unde te trimit: la Işai, betleemitul, pentru că pe unul din fiii săi Mi l-am ales ca rege.
2 Dar Samuel I-a zis:
– Cum aş putea să plec? Saul va auzi lucrul acesta şi mă va omorî.
Domnul i-a răspuns:
– Să iei o juncană cu tine şi să zici: „Am venit să aduc Domnului o jertfă.“ 3 Invită la aducerea jertfei şi pe Işai, iar eu îţi voi arăta ce trebuie să faci. Vei unge pentru Mine pe acela pe care ţi-l voi arăta.
4 Samuel a făcut aşa cum îi spusese Domnul şi a venit la Betleem. Cei din sfatul bătrânilor cetăţii i-au ieşit în întâmpinare tremurând de spaimă. L-au întrebat:
– Vii cu pace?
5 Iar el le-a răspuns:
– Da, cu pace. Vin ca să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la aducerea jertfei.
Samuel l-a sfinţit pe Işai şi pe fiii săi şi i-a invitat la aducerea jertfei. 6 Când aceştia au sosit şi Samuel l-a văzut pe Eliab s-a gândit: „Cu siguranţă unsul Domnului se află aici, înaintea Lui.“ 7 Însă Domnul i-a zis: „Nu te uita la înfăţişarea sau la înălţimea staturii lui, pentru că l-am respins, căci Domnul nu se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfăţişare, pe când Domnul se uită la inimă.“
8 Atunci Işai l-a chemat pe Abinadab şi l-a prezentat lui Samuel. El i-a zis:
– Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.
9 Işai l-a prezentat apoi pe Şama, dar Samuel a zis:
– Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.
10 Aşa i-a prezentat Işai lui Samuel pe şapte din fiii săi, însă Samuel i-a zis lui Işai:
– Domnul nu i-a ales nici pe aceştia.
11 Apoi a mai adăugat:
– Aceştia sunt toţi fiii pe care îi ai?
– A mai rămas cel mai tânăr dintre ei, i-a răspuns Işai. Dar acesta este cu oile la păscut.
– Trimite după el fiindcă nu ne vom aşeza[a] până nu vine aici, i-a zis Samuel
12 Işai a trimis după el şi a fost adus. Tânărul avea părul roşcat, ochii frumoşi şi era chipeş. Domnul i-a zis lui Samuel:
– Ridică-te şi unge-l, pentru că el este.
13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, iar Duhul Domnului a venit cu putere peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a întors la Rama.
Corneliu
10 În Cezareea era un om pe nume Corneliu, un centurion[a] din cohorta[b] numită „Italiana“. 2 Era evlavios şi temător de Dumnezeu[c], împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii poporului şi se ruga mereu lui Dumnezeu. 3 Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea[d], a văzut clar, într-o viziune, pe un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi spunându-i:
– Corneliu!
4 Corneliu s-a uitat ţintă la el şi s-a înspăimântat. El a zis:
– Ce este, domnule?
Îngerul i-a spus:
– Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte[e]. 5 Acum, trimite nişte bărbaţi la Iafo şi cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit şi Petru. 6 El găzduieşte la Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare.
7 Cum a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi din slujitorii săi din casă şi un soldat evlavios, care-i era devotat tot timpul, 8 şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iafo.
Viziunea lui Petru
9 În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş să se roage pe la ceasul al şaselea[f]. 10 I s-a făcut foame şi a vrut să mănânce. În timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească. 11 A văzut cerul deschis şi ceva ca o pânză mare fiind coborâtă pe pământ de cele patru colţuri. 12 În ea se aflau tot felul de patrupede, animale mici[g] ale pământului şi păsări ale cerului. 13 Un glas i-a vorbit astfel:
– Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!
14 Însă Petru a zis:
– În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva pângărit sau necurat!
15 Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară:
– Ceea ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti pângărit!
16 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori; apoi, imediat pânza a fost luată la cer.
12 Petru însă s-a ridicat şi a alergat la mormânt. Când s-a aplecat ca să se uite înăuntru, a văzut doar fâşiile de pânză. Apoi s-a întors acasă, mirat de ce s-a întâmplat.
Pe drumul spre Emaus
13 În aceeaşi zi, iată că doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emaus, care era la o distanţă de şaizeci de stadii[a] de Ierusalim. 14 Aceştia vorbeau unul cu altul despre lucrurile care se întâmplaseră. 15 În timp ce vorbeau şi se întrebau, Isus Însuşi S-a apropiat şi mergea alături de ei. 16 Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L recunoască. 17 El i-a întrebat:
– Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?
Ei s-au oprit, uitându-se trişti, 18 iar unul dintre ei, pe nume Cleopa, i-a răspuns:
– Tu eşti singurul străin în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el în zilele acestea?!
19 – Ce anume? i-a întrebat El.
– Cele privitoare la Isus din Nazaret, i-au răspuns ei, Care era un profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20 Şi cum conducătorii preoţilor şi conducătorii noştri L-au dat să fie condamnat la moarte şi L-au răstignit. 21 Noi însă speram că El este Cel Ce avea să-l răscumpere pe Israel. Da, şi pe lângă toate acestea, iată că aceasta este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri! 22 Mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au uimit cu totul. Ele au fost dis-de-dimineaţă la mormânt 23 şi nu I-au mai găsit trupul. Când au venit, ne-au spus că au văzut o vedenie cu îngeri care le-au spus că El trăieşte. 24 Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit exact aşa cum au spus femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25 El le-a zis:
– O, cât de nesăbuiţi şi de înceţi la inimă sunteţi când este vorba să credeţi tot ce au spus profeţii! 26 Nu trebuia oare Cristosul să sufere aceste lucruri şi să intre în slava Lui?
27 Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile.
28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, El s-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29 Dar ei au stăruit de El, zicând:
– Rămâi cu noi, pentru că este spre seară şi ziua este deja pe sfârşite!
Astfel El a intrat să rămână cu ei. 30 În timp ce stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a rostit binecuvântarea, apoi a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi L-au recunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Şi-au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima (în noi)[b] când ne vorbea pe drum şi când ne deschidea Scripturile?“ 33 S-au ridicat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim şi i-au găsit adunaţi laolaltă pe cei unsprezece şi pe cei care erau împreună cu ei. 34 Ei le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi i S-a arătat lui Simon!“ 35 Şi le-au istorisit ce s-a întâmplat pe drum şi cum li S-a făcut cunoscut la frângerea pâinii.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.