Book of Common Prayer
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!
29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat;
fie ca mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
30 Atunci voi lăuda prin cântec Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări prin mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou
sau un viţel cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi vor vedea şi se vor bucura.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul ascultă pe cei sărmani
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui!
34 Să-L laude cerul şi pământul,
mările şi tot ce mişună prin ele,
35 căci Dumnezeu va mântui Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 urmaşii robilor Săi le vor moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.
CARTEA A TREIA
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.
2 Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece paşii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
când vedeam bunăstarea celor răi.
4 Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
7 li se bulbucă ochii de grăsime,[b]
iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
9 îşi înalţă gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul[d] se întoarce spre ei
şi soarbe cuvintele lor ca apa.[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“
12 Aşa sunt cei răi:
liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.
13 Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci sunt lovit toată ziua
şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
şi am luat aminte la sfârşitul lor.
18 Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
îi arunci în dezastru.
19 Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
20 Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.
21 Când inima-mi era mâhnită
şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
22 eram ca o brută fără pricepere;
eram ca dobitoacele înaintea Ta.
23 Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
Tu mă ţii de mâna dreaptă,
24 mă călăuzeşti cu sfatul Tău
şi apoi mă vei lua în slavă.
25 Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
şi partea mea de moştenire pe vecie.
27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
28 Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate isprăvile Tale!
David, uns drept rege al lui Israel
5 Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron şi i-au zis: „Suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta! 2 Odinioară, pe când Saul ne era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Domnul ţi-a promis, de altfel: «Tu vei păstori poporul Meu Israel şi vei fi conducător peste Israel!»“ 3 Toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că regele David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului la Hebron. Apoi ei l-au uns pe David ca rege peste Israel. 4 David era în vârstă de treizeci de ani când a devenit rege şi a domnit timp de patruzeci de ani: 5 la Hebron a domnit, peste Iuda, timp de şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci şi trei de ani peste întreg Israelul şi peste Iuda.
David cucereşte Ierusalimul
6 Regele şi oamenii săi au înaintat spre Ierusalim împotriva iebusiţilor care locuiau acolo. Aceştia i-au zis lui David: „Nu vei intra aici, căci până şi orbii şi ologii te vor respinge.“ Credeau că David nu va reuşi să intre în cetate. 7 David a capturat însă fortăreaţa Sionului, care a devenit Cetatea lui David. 8 David zisese în acea zi: „Oricine vrea să îi învingă pe iebusiţi să folosească canalul de apă[a] pentru a ajunge la acei «ologi» şi «orbi»[b], care sunt duşmanii lui David[c].“ De aceea se zice: „Orbii şi ologii n-au voie să intre în palat[d].“ 9 David s-a stabilit în fortăreaţă şi a numit-o „Cetatea lui David“. David a rezidit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo[e] înspre interior.
10 David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul, Dumnezeul Oştirilor[f], era cu el. 11 Hiram, regele Tirului, i-a trimis soli lui David, iar aceştia i-au adus lemn de cedru, precum şi tâmplari şi zidari care i-au zidit un palat. 12 David a înţeles că Domnul l-a pus drept rege peste Israel şi i-a întărit domnia de dragul poporului Său, Israel.
În Tesalonic
17 Au trecut prin Amfipolis şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde se afla o sinagogă a iudeilor. 2 Aşa cum obişnuia, Pavel a intrat în sinagogă şi, timp de trei Sabate, a discutat cu ei din Scripturi, 3 explicând şi dovedind că Cristos trebuia să sufere şi să învie dintre cei morţi. „Şi Acest Isus, pe Care vi-L vestesc eu, este Cristosul!“ zicea el. 4 Unii dintre ei au fost convinşi şi li s-au alăturat lui Pavel şi lui Silas; tot aşa au făcut şi o mare mulţime de greci devotaţi şi nu puţine femei de seamă. 5 Dar iudeii au devenit invidioşi şi, luând de prin pieţe nişte oameni răi, au format o gloată şi au întărâtat cetatea. Au venit la casa lui Iason şi au început să-i caute pe Pavel şi pe Silas ca să-i aducă afară, la mulţime. 6 Pentru că nu i-au găsit, l-au târât pe Iason şi pe alţi câţiva fraţi înaintea conducătorilor cetăţii[a], strigând: „Cei care au răscolit lumea au venit şi aici, 7 iar Iason i-a găzduit! Toţi aceştia lucrează împotriva decretelor lui Cezar, spunând că există un alt Împărat: Isus!“ 8 Când mulţimea şi magistraţii au auzit aceste lucruri, s-au tulburat. 9 Apoi, după ce au luat de la Iason şi de la ceilalţi o garanţie, le-au dat drumul.
În Berea
10 Imediat ce s-a înnoptat, fraţii i-au trimis pe Pavel şi pe Silas la Berea. Când au sosit, s-au dus la sinagoga iudeilor. 11 Aceştia aveau o minte mai deschisă[b] decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată înflăcărarea şi, în fiecare zi, studiau Scripturile, ca să vadă dacă lucrurile stăteau astfel. 12 Mulţi dintre ei au crezut, inclusiv nişte femei grecoaice cu influenţă şi nu puţini bărbaţi. 13 Când însă iudeii din Tesalonic au aflat că Pavel a vestit Cuvântul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo ca să agite şi să tulbure mulţimile. 14 Atunci fraţii l-au trimis imediat pe Pavel către mare, iar Silas şi Timotei au rămas acolo. 15 Cei ce l-au însoţit pe Pavel l-au condus până la Atena, şi apoi, după ce au primit porunca pentru Silas şi Timotei ca să vină cât mai repede la Pavel, s-au întors.
Credinţa femeii siro-feniciene
24 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în regiunile Tirului[a]. Vrând să nu ştie nimeni că se află acolo, a intrat într-o casă, dar n-a putut rămâne neobservat, 25 căci imediat, o femeie care auzise despre El şi a cărei fetiţă avea un duh necurat, a venit la El şi I-a căzut la picioare. 26 Femeia era o grecoaică[b], originară din Siro-Fenicia[c]. Ea L-a rugat să scoată demonul din fetiţa ei, 27 dar Isus i-a zis:
– Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!
28 – Da, Doamne, I-a zis ea, dar şi căţeluşii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor!
29 Atunci El i-a zis:
– Pentru răspunsul acesta, du-te; demonul a ieşit din fetiţa ta!
30 Ea a plecat acasă şi a găsit copilul culcat pe pat, iar demonul ieşise.
Isus vindecă un surdo-mut
31 Isus S-a întors din regiunea Tirului şi S-a dus, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin regiunea Decapolis[d]. 32 Au adus la El un surd, care totodată vorbea greu, şi L-au rugat să-Şi pună mâna peste El. 33 Isus l-a luat deoparte din mulţime, Şi-a pus degetele în urechile lui şi i-a atins limba cu saliva Lui. 34 Apoi a privit spre cer, a oftat şi i-a zis: „Efata!“, care înseamnă: „Deschide-te!“ 35 Şi (imediat)[e] i s-au deschis urechile, i s-a descleştat limba şi a început să vorbească desluşit. 36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să nu spună, cu atât ei vesteau aceasta mai mult. 37 Ei erau uimiţi peste măsură şi ziceau: „El pe toate le face bine; chiar şi pe surzi îi face să audă, iar pe muţi, să vorbească!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.