Old/New Testament
30 Dar acum ei mă batjocoresc,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
să-i pun printre câinii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
3 Epuizaţi de sărăcie şi de foame,
cutreierau pustia[a],
noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
4 smulgeau nalbă dintre arbuşti,
mâncau chiar şi[b] rădăcini de verigel.
5 Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor,
striga lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Ei locuiau în văi uscate,
între stânci şi-n gropile pământului.
7 Urlau printre tufişuri,
se îngrămădeau în mărăcini.
8 Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume,
ei au fost izgoniţi din ţară.
9 Dar acum ei cântă, râzând de mine;
am devenit de pomină printre ei.
10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului[c] şi m-a smerit,
ei nu mai au frâu faţă de mine.
12 La dreapta mea se ridică o gloată.[d]
Ei întind curse picioarelor mele
şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13 Îmi nimicesc cărările,
îmi măresc necazul
şi nimeni nu-i opreşte[e].
14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15 Spaimele mă copleşesc,
demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
siguranţa mea se risipeşte ca un nor.
16 Sufletul mi-e vărsat din mine,
m-au cuprins zilele suferinţei.
17 Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n-au odihnă.
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19 El m-a aruncat în noroi
şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine[f].
21 Ai devenit crud cu mine,
mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
22 mă ridici deasupra vântului
şi mă arunci în furia furtunii.
23 Ştiu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toţi cei vii.
24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
când strigă după ajutor în necazul său.
25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
26 Dar când aşteptam binele, a venit răul
şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zile de suferinţă vin peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
29 Am ajuns frate cu şacalii
şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mi se înnegreşte şi cade,
şi oasele îmi ard de febră.
31 Lira îmi este instrument de jale,
iar fluierul meu scoate sunete de plâns.
31 Am încheiat un legământ cu ochii mei,
să nu-mi aţintesc privirea asupra unei fecioare.
2 Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus
şi moştenire de la Cel Atotputernic din înălţimi?
3 Oare necazul nu este pentru cel nedrept
şi dezastrul pentru cei ce săvârşesc fărădelegea?
4 Oare nu vede El căile mele
şi nu numără El toţi paşii mei?
5 Dacă am umblat în minciună
şi paşii mei s-au grăbit să înşele,
6 atunci să mă cântărească Dumnezeu într-o cumpănă dreaptă
şi-mi va cunoaşte curăţia!
7 Dacă paşii mi s-au abătut de pe cale,
dacă inima mi-a urmat ochii
şi dacă mi s-au pângărit mâinile,
8 atunci alţii să mănânce ce am semănat
şi roadele mele să fie smulse din rădăcini.
9 Dacă mi-a fost atrasă inima de vreo femeie
şi dacă am pândit la uşa vecinului meu,
10 atunci soţia mea să macine pentru altul
şi alţii să se culce cu ea.
11 Aceasta ar fi fost o nelegiuire,
ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.
12 Ar fi fost un foc ce ar fi mistuit până la Nimicire,
ce mi-ar fi ars până la rădăcină tot secerişul.
13 Dacă n-am făcut dreptate sclavului sau sclavei mele,
atunci când s-au plâns împotriva mea,
14 ce voi face când se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El?
15 Cel Ce m-a făcut pe mine în pântece, nu i-a făcut şi pe ei?
Oare nu Acelaşi ne-a întocmit în pântecele mamelor noastre?
16 Dacă n-am dat celui sărac ce-mi cerea
sau dacă am făcut să se mâhnească ochii văduvei,
17 dacă mi-am mâncat pâinea de unul singur,
iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
18 eu care, din tinereţe, l-am crescut ca un tată
şi de când m-am născut am călăuzit pe văduvă, –
19 dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine
sau pe cel nevoiaş fără îmbrăcăminte,
20 iar inima lui nu m-a binecuvântat
atunci când l-am încălzit cu lâna oilor mele,
21 dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului
pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetăţii,
22 atunci să-mi cadă umărul de la locul lui
şi să-mi fie smulsă mâna din încheietură.
23 Dar pentru că m-am temut de nenorocirile lui Dumnezeu
şi îmi era frică de măreţia Sa, n-am putut face astfel de lucruri.
24 Dacă mi-am pus încrederea în aur
sau am zis aurului curat: «Tu îmi dai încredere!»
25 sau dacă m-am bucurat de marea mea avere
şi de bogăţia pe care mâinile mele au adunat-o,
26 dacă am privit soarele în strălucirea sa
sau luna mişcându-se în splendoarea ei
27 şi mi s-a amăgit în taină inima,
dacă mâna mea le-a dat sărutări,
28 aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,
pentru că aş fi fost necredincios Celui Preaînalt.
29 Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi-a părut bine când a venit necazul peste el,
30 dacă mi-am lăsat gura să păcătuiască
cerând blestem peste vieţile lor,
31 dacă oamenii din cortul meu n-au zis niciodată:
«Cine nu s-a săturat din carnea lui?»,
32 – străinul însă n-a rămas în drum peste noapte
şi uşa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
33 dacă mi-am ascuns păcatele cum fac oamenii[g],
zăvorându-mi nedreptatea în inimă
34 pentru că m-aş fi temut de mulţime,
iar dispreţul clanurilor m-ar fi înspăimântat,
tăcând şi neîndrăznind să ies afară …
35 Oh! De-aş găsi pe cineva să mă asculte!
(Iată, îmi semnez acum apărarea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic!
Să Îşi scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
36 O voi pune pe umăr,
o voi purta ca pe o coroană.
37 Îi voi da socoteală de toţi paşii mei,
mă voi apropia de El ca un prinţ.)
38 Dacă pământul meu a strigat împotriva mea
şi dacă brazdele lui au plâns împreună,
39 dacă i-am mâncat roada fără să plătesc
sau dacă i-am dat la moarte pe proprietarii lui,
40 atunci să crească pe el spini în loc de grâu
şi neghină în loc de orz!“
Cuvintele lui Iov au luat sfârşit.
26 Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi voi, care vă temeţi de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! 27 Însă locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor nu L-au recunoscut pe Isus şi, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit cuvintele din Profeţi, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. 28 Şi, măcar că nu au găsit nici un motiv de condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare. 29 După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt. 30 Dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi; 31 El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim şi care acum sunt martorii Lui în faţa poporului. 32 Aşadar, noi vă aducem această veste bună că, promisiunea făcută strămoşilor noştri, 33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, aşa cum este scris în Psalmul al doilea:
«Tu eşti Fiul Meu!
Astăzi Te-am născut!»[a]
34 Că L-a înviat dintre cei morţi, aşa că nu urmează să Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o când a zis:
«Vă voi da promisiunile sfinte şi demne de încredere făcute lui David.»[b]
35 De aceea mai zice şi în alt psalm:
36 Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generaţia sa, a adormit, a fost adăugat la strămoşii săi şi a văzut putrezirea! 37 Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea! 38 Să vă fie deci cunoscut, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi, de toate păcatele de care nu aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise, 39 este îndreptăţit oricine crede în El. 40 Vedeţi deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeţi:
41 «Uitaţi-vă, dispreţuitorilor,
miraţi-vă şi pieriţi!
Căci în zilele voastre am să fac o lucrare
pe care n-aţi crede-o
dacă v-ar povesti-o cineva!»“[e]
42 În timp ce ieşeau, Barnabas şi Saul au fost rugaţi să vorbească despre aceste lucruri şi în Sabatul următor. 43 După ce s-a dat drumul adunării din sinagogă, mulţi iudei şi prozeliţi devotaţi i-au urmat pe Pavel şi Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, încurajându-i să rămână în harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul următor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l insultau. 46 Barnabas şi Pavel însă au vorbit cu îndrăzneală şi au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeţi şi vă judecaţi astfel ca fiind nedemni de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. 47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul:
«Te-am pus să fii o lumină pentru neamuri,
ca să duci mântuirea până la marginile pământului!»“[f]
48 Neamurile s-au bucurat când au auzit lucrul acesta şi au lăudat Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau desemnaţi pentru viaţă veşnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului se răspândea prin toată regiunea. 50 Dar iudeii le-au incitat pe femeile devotate, care aveau influenţă, şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Pavel şi a lui Barnabas şi i-au alungat din ţinuturile lor. 51 Pavel şi Barnabas şi-au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia. 52 Ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.