Old/New Testament
Odăile preoţilor
42 Apoi m-a scos în curtea exterioară, în partea de nord, şi m-a dus la odăile dinaintea locului gol[a], adică în faţa clădirii din partea de nord. 2 Partea din faţă a clădirii, a cărei poartă dădea spre nord, avea o lungime de o sută de coţi şi o lăţime de cincizeci de coţi[b]. 3 De-a lungul celor douăzeci de coţi ai curţii interioare şi în faţa pavimentului curţii exterioare, pe cele trei niveluri erau galerii, una lângă alta. 4 În faţa odăilor era un pasaj interior, lat de zece coţi şi lung de o sută de coţi[c], iar uşile acestora dădeau înspre nord. 5 Odăile de sus erau mai înguste, deoarece galeriile ocupau mai mult din spaţiul lor decât din spaţiul celor de la nivelurile de jos şi de mijloc ale clădirii. 6 Odăile de la al treilea nivel nu aveau stâlpi, aşa cum avea curtea, astfel că, începând de jos, ele erau mai mici decât cele de la nivelurile de jos şi de mijloc. 7 Paralel cu odăile, înspre curtea exterioară, era un zid exterior care se întindea în faţa odăilor, pe o lungime de cincizeci de coţi. 8 Lungimea şirului de odăi din curtea exterioară era de cincizeci de coţi, în timp ce lungimea celor din faţa Locului Sfânt era de o sută de coţi. 9 Primul nivel de odăi avea o intrare în partea de răsărit, cum se vine la ele dinspre curtea exterioară.
10 În partea de sud[d], de-a lungul zidului curţii exterioare, în dreptul locului gol şi în dreptul clădirii, erau şi acolo odăi. 11 Pasajul dinaintea lor era la fel ca cel al odăilor din partea de nord, de aceeaşi lungime şi lăţime. Toate ieşirile lor, precum şi întocmirea şi uşile lor erau ca ale celorlalte. 12 Tot aşa erau şi uşile odăilor din partea de sud. Era o uşă la capătul pasajului, care se afla în faţa zidului dinspre răsărit, prin care se intra în odăi.
13 El mi-a spus: „Odăile din nord şi odăile din sud, din faţa locului gol, sunt odăile sfinte unde vor mânca lucrurile preasfinte preoţii care se apropie de Domnul. Acolo vor pune lucrurile preasfinte, darurile de mâncare, jertfele pentru păcat şi jertfele pentru vină, căci este un loc sfânt. 14 Când preoţii vor intra, ei nu vor avea voie să iasă din Locul Sfânt în curtea exterioară, fără ca să-şi fi lăsat acolo hainele cu care au slujit, căci sunt sfinte. Ei se vor îmbrăca în alte haine şi numai după aceea se vor apropia de curtea care este pentru popor.“
15 Când a terminat de măsurat partea interioară a Casei, m-a condus afară pe poarta de răsărit şi a măsurat de jur împrejur. 16 A măsurat partea de răsărit cu trestia de măsurat şi a găsit cinci sute de coţi[e]. 17 A măsurat partea de nord cu trestia de măsurat şi a găsit cinci sute de coţi[f]. 18 A măsurat şi partea de sud cu trestia de măsurat şi a găsit cinci sute de coţi. 19 S-a întors spre partea de apus, a măsurat-o cu trestia de măsurat şi a găsit cinci sute de coţi. 20 A măsurat zidul celor patru părţi de jur împrejur; lungimea era de cinci sute de coţi, iar lăţimea tot de cinci sute de coţi; el despărţea ce este sfânt de ce este obişnuit.
Slava lui Dumnezeu se întoarce în Templu
43 M-a dus apoi la poartă, poarta care dădea înspre răsărit. 2 Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit. Glasul Lui era ca vuietul unor ape mari, iar pământul strălucea de slava Lui. 3 Vedenia aceasta era ca vedenia pe care am văzut-o înainte, ca vedenia pe care am avut-o când a[g] venit să distrugă cetatea şi ca vedeniile pe care le-am avut la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. 4 Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta de răsărit. 5 Atunci Duhul m-a ridicat şi m-a dus în curtea interioară. Şi iată că slava Domnului a umplut Casa.
6 În timp ce omul stătea lângă mine, am auzit pe Cineva vorbindu-mi din Casă.
7 El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul tronului Meu, locul unde stă talpa piciorului Meu! Aici voi locui în mijlocul israeliţilor pe vecie. Cei din Casa lui Israel şi regii lor nu vor mai profana Numele Meu cel sfânt prin prostituţia[h] lor şi prin trupurile moarte ale regilor lor la moartea lor.[i] 8 Când îşi puneau pragul lângă pragul Meu şi uşorii alături de uşorii Mei, nefiind decât un zid între Mine şi ei, Îmi profanau Numele Meu cel sfânt prin urâciunile pe care le săvârşeau. De aceea i-am mistuit în mânia Mea. 9 Acum, să îndepărteze dinaintea Mea prostituţia lor şi trupurile moarte ale regilor lor, iar Eu voi locui în mijlocul lor pe vecie.
10 Tu, fiul omului, vorbeşte-le celor din Casa lui Israel despre Casa acesta pentru ca să le fie ruşine din pricina fărădelegilor lor! Lasă-i să-i măsoare planul! 11 Dacă le va fi ruşine de tot ce au făcut, fă-le cunoscut planul Casei cu întocmirea ei, cu ieşirile ei, cu intrările ei – întregul plan cu toate reglementările lui, întregul plan cu toate legile lui. Aşterne toate acestea în scris, de faţă cu ei, ca să respecte întocmai întregul plan şi toate reglementările lui!
12 Aceasta este Legea cu privire la Casă: toată zona de jur împrejurul muntelui este preasfântă. Iată, aceasta este Legea cu privire la Casă.
Altarul şi consacrarea sa
13 Iată care sunt măsurile în coţi ale altarului, cotul acesta fiind mai mare cu un lat de palmă decât cotul obişnuit[j]: jgheabul[k] este de un cot adâncime şi un cot lăţime, cu o margine, de jur împrejur, de o palmă[l]. Iată care este înălţimea altarului: 14 de la jgheabul aşezat pe pământ până la pervazul de jos este o înălţime de doi coţi, cu o lăţime de un cot. De la pervazul cel mic până la pervazul de sus este o înălţime de patru coţi, cu o lăţime de un cot. 15 Vatra altarului este de patru coţi înălţime, iar din vatră se înalţă patru coarne. 16 Vatra este de doisprezece coţi lungime şi doisprezece coţi lăţime, având patru laturi şi alcătuind astfel un pătrat. 17 Pervazul superior este de paisprezece coţi lungime şi paisprezece coţi lăţime şi are patru laturi, cu o margine de jur împrejur largă de o jumătate de cot şi cu un jgheab de jur împrejur de un cot. Treptele altarului sunt în partea lui de răsărit.“
18 El mi-a mai zis: „Fiul omului, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată care sunt reglementările cu privire la altar pentru ziua când va fi construit ca să fie aduse pe el arderi de tot şi să se stropească pe el sânge: 19 Să le dai preoţilor un viţel tânăr ca să aducă o jertfă pentru păcat, şi anume leviţilor care sunt urmaşii lui Ţadok şi care au dreptul să se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Stăpânul Domn. 20 Să iei din sângele lui şi să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colţuri ale pervazului de sus şi marginea, de jur împrejur. Să cureți astfel altarul şi să faci ispăşire pentru el. 21 Să iei viţelul adus ca jertfă pentru păcat şi să-l arzi în locul anume rânduit de lângă Casă, în afara Lăcaşului.
22 A doua zi să aduci ca jertfă pentru păcat un ţap fără meteahnă. Să cureţe astfel altarul cum l-au curăţit şi cu sângele viţelului. 23 După ce vei termina curăţirea, să aduci un viţel tânăr şi un berbec din turmă, amândoi fără meteahnă. 24 Să-i aduci înaintea Domnului, iar preoţii să arunce pe ei sare şi să-i aducă Domnului ca ardere de tot.
25 Şapte zile la rând să aduci câte un ţap pe zi ca jertfă pentru păcat, precum şi câte un viţel tânăr şi câte un berbec din turmă, toţi fără meteahnă. 26 Timp de şapte zile, preoţii să facă ispăşire pentru altar şi să-l cureţe; astfel îl vor dedica pentru slujbă. 27 Când se vor încheia aceste zile, începând din ziua a opta, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de pace[m] şi Eu vă voi accepta, zice Stăpânul Domn.»“
Reglementarea accesului în noul Templu
44 M-a dus înapoi la poarta exterioară a Lăcaşului, care dădea înspre răsărit, dar era închisă. 2 Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va rămâne închisă şi nu va mai fi deschisă! Nimeni nu va intra pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea va rămâne închisă. 3 Numai prinţul va avea voie să stea înăuntrul porţii pentru a mânca pâine înaintea Domnului. El va trebui să intre însă prin porticul porţii şi să iasă tot pe acolo.“
4 M-a dus apoi prin poarta de nord în faţa Casei. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Atunci am căzut cu faţa la pământ.
5 Domnul mi-a zis: „Fiul omului, ia aminte, priveşte cu atenţie şi ascultă cu băgare de seamă tot ceea ce-ţi spun despre toate reglementările şi despre toate legile privitoare la Casa Domnului. Fii cu luare aminte la intrarea Casei şi la toate ieşirile Lăcaşului. 6 Spune-le răzvrătiţilor acestora, celor din Casa lui Israel, că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Voi cei din Casa lui Israel, destul cu urâciunile voastre! 7 Pe lângă toate urâciunile voastre, aţi mai adus în Lăcaşul Meu şi nişte străini, cu inima necircumcisă şi cu trupul necircumcis, ca să-Mi profaneze Casa, în timp ce-Mi aduceaţi pâinea, grăsimea şi sângele ce Mi se cuveneau, şi aţi rupt astfel legământul Meu.[n] 8 Nu aţi păzit rânduiala lucrurilor Mele sfinte, ci i-aţi pus pe alţii în locul vostru să păzească rânduiala din Lăcaşul Meu.»
9 Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Nici un străin cu inima şi cu trupul necircumcise nu va intra în Lăcaşul Meu, nici unul dintre străinii care locuiesc printre israeliţi.
10 Iar leviţii care s-au îndepărtat de Mine, pe vremea când şi Israel rătăcea, care s-au abătut de la Mine, umblând după idoli, îşi vor purta pedeapsa pentru aceasta. 11 Ei vor fi în Lăcaşul Meu slujitori însărcinaţi cu supravegherea porţilor Casei, slujitori ai Casei care vor înjunghia arderile de tot şi jertfele celor din popor şi vor sta înaintea lor ca să le slujească. 12 Pentru că au slujit înaintea idolilor şi au fost o pricină de poticnire pentru cei din Casa lui Israel, jur cu mâna ridicată, zice Stăpânul Domn, că îşi vor purta pedeapsa. 13 Nu se vor apropia de Mine ca să-Mi slujească ca preoţi, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile preasfinte, ci îşi vor purta ruşinea pentru urâciunile pe care le-au săvârşit. 14 Totuşi le voi da slujba de păzitori ai rânduielilor din Casă, a tot ce se lucrează în ea, a tot ce se face acolo.
15 Dar preoţii, adică leviţii, urmaşii lui Ţadok, care au păzit rânduiala Lăcaşului Meu când israeliţii rătăceau departe de Mine, ei se vor putea apropia de Mine ca să-Mi slujească şi vor putea sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Stăpânul Domn. 16 Numai ei vor putea intra în Lăcaşul Meu şi doar ei se vor putea apropia de masa Mea ca să-Mi slujească şi să păzească rânduiala Mea.
17 Când vor intra pe porţile curţii interioare, vor trebui să îmbrace haine de in şi să nu urce să slujească dincolo de porţile curţii interioare sau în Casă cu haine de lână pe ei. 18 Vor trebui să aibă pe cap turban de in, iar pe coapse izmene de in. Să nu se îmbrace cu nimic care i-ar putea face să transpire. 19 Când vor ieşi spre curtea exterioară, spre curtea din exterior unde este poporul, să se dezbrace de veşmintele cu care au slujit şi să le lase în odăile sfinte. Să se îmbrace cu alte veşminte, ca să nu sfinţească poporul cu veşmintele lor.
20 Să nu-şi radă capul şi nici să nu-şi lase părul să crească în voie, ci să-l tundă. 21 Nici un preot să nu bea vin când intră în curtea interioară. 22 Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie lăsată de bărbat, ci numai cu o fecioară israelită. Totuşi vor putea să se căsătorească şi cu o văduvă de preot. 23 Să-Mi înveţe poporul să facă deosebire între ce este sfânt şi ce este obişnuit şi să le arate diferenţa dintre ce este necurat şi ce este curat.
24 În orice ceartă, ei vor avea dreptul să judece şi să hotărască după rânduielile Mele. Să păzească legile şi hotărârile Mele cu privire la toate sărbătorile Mele şi să sfinţească Sabatele Mele.
25 Să nu se apropie de un mort, ca să nu se întineze. Se va putea întina doar dacă mortul i-a fost tată, mamă, fiu, fiică, frate sau soră care nu era măritată. 26 După ce se va curăţi, să numere şapte zile. 27 În ziua când va intra în Lăcaş, în curtea interioară, ca să slujească în Lăcaş, să aducă o jertfă pentru păcat, zice Stăpânul Domn.
28 Iată moştenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moştenirea lor! Să nu le daţi altă moştenire în Israel, pentru că Eu sunt moştenirea lor! 29 Să se hrănească cu jertfele de mâncare, cu jertfele pentru păcat şi cu jertfele pentru vină; toate lucrurile închinate[o] Mie în Israel să fie ale lor. 30 Cele mai bune din primele roade de orice fel şi fiecare dar din toate contribuţiile voastre de orice fel să fie ale preoţilor. Să daţi preoţilor şi ce este mai bun din făina voastră, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră. 31 Preoţii nu vor avea voie să mănânce nici o pasăre sau animal care au murit de la sine sau au fost sfâşiate de fiare.
Cuvântul vieţii
1 Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au atins cu privire la Cuvântul vieţii 2 – căci viaţa a fost arătată, iar noi am văzut-o şi depunem mărturie şi vă vestim viaţa veşnică care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată – 3 deci ceea ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos. 4 Scriem aceste lucruri pentru ca bucuria noastră[a] să fie deplină.
Umblând în lumină
5 Mesajul pe care l-am auzit de la El şi pe care vi-l vestim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric deloc. 6 Dacă spunem că avem părtăşie cu El, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. 7 Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat. 8 Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate. 10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.