Romani 3-4

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Întâietatea iudeului

3 Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? ² Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că^(A) lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. ³ Şi ce are a face dacă unii^(B) n-au crezut? Necredinţa^(C) lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? ⁴ Nicidecum^(D)! Dimpotrivă, Dumnezeu^(E) să fie găsit adevărat şi toţi^(F) oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca^(G) să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat”. ⁵ Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc^(H) în felul oamenilor.) ⁶ Nicidecum! Pentru că, altfel, cum^(I) va judeca Dumnezeu lumea? ⁷ Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? ⁸ Şi de ce să^(J) nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

Iudeii şi neamurile sunt la fel

⁹ Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi^(K), fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, ¹⁰ după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. ¹¹ Nu^(L) este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. ¹² Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. ¹³ Gâtlejul^(M) lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin^(N) de aspidă; ¹⁴ gura^(O) le este plină de blestem şi de amărăciune; ¹⁵ au picioarele grabnice^(P) să verse sânge; ¹⁶ prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; ¹⁷ nu cunosc calea păcii; ¹⁸ frica de Dumnezeu nu^(Q) este înaintea ochilor lor.” ¹⁹ Ştim însă că tot ce^(R) spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice^(S) gură să fie astupată şi toată^(T) lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. ²⁰ Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin^(U) faptele Legii, deoarece prin^(V) Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Iertarea prin credinţă

²¹ Dar acum s-a arătat o neprihănire^[a](W), pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc^(X) Legea şi^(Y) Prorocii – ²² şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin^(Z) credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu^(AA) este nicio deosebire. ²³ Căci toţi^(AB) au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. ²⁴ Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin^(AC) harul Său, prin^(AD) răscumpărarea care este în Hristos Isus. ²⁵ Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie^(AE), prin credinţa în sângele^(AF) Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci^(AG) trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, ²⁶ pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. ²⁷ Unde este dar^(AH) pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei. ²⁸ Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin^(AI) credinţă, fără faptele Legii. ²⁹ Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al neamurilor? Da, este şi al neamurilor, ³⁰ deoarece Dumnezeu este unul^(AJ) singur şi El va socoti neprihăniţi prin credinţă pe cei tăiaţi împrejur şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

Pilda lui Avraam

³¹ Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

4 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam^(AK)? ² Dacă Avraam a fost socotit neprihănit^(AL) prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. ³ Căci ce zice Scriptura? „Avraam^(AM) a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” ⁴ Însă, celui^(AN) ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; ⁵ pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit^(AO), credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. ⁶ Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. ⁷ „Ferice^(AP)”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! ⁸ Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” ⁹ Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” ¹⁰ Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. ¹¹ Apoi, a^(AQ) primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să^(AR) fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta ¹² şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

Moştenirea vine prin credinţă

¹³ În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni^(AS) lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. ¹⁴ Căci^(AT), dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, ¹⁵ pentru că Legea^(AU) aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. ¹⁶ De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har^(AV), şi pentru ca^(AW) făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care^(AX) are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, ¹⁷ după cum este scris: „Te-am^(AY) rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care^(AZ) învie morţii şi care cheamă lucrurile^(BA) care nu sunt, ca şi cum ar fi. ¹⁸ Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa^(BB) va fi sămânţa ta”. ¹⁹ Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a^(BC) uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. ²⁰ El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, ²¹ deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate^(BD) să şi împlinească. ²² De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” ²³ Dar nu^(BE) numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ²⁴ ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel^(BF) ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, ²⁵ care^(BG) a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat^(BH) din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.