Isaia 47

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

47 „Pogoară-te^(A) şi şezi^(B) în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica haldeenilor, căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută. ² Ia^(C) pietrele de moară şi macină făină; scoate-ţi marama, ridică-ţi poala rochiei, descoperă-ţi picioarele, treci râurile! ³ Goliciunea^(D) ţi se va descoperi şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna^(E) şi nu voi cruţa pe nimeni.” – ⁴ „Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor^(F), Sfântul lui Israel.” – ⁵ „Şezi într-un colţ şi taci^(G), fata haldeenilor, căci^(H) nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor. ⁶ Mă^(I) mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem^(J) moştenirea şi-i dădusem în mâinile tale, dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu^(K) jugul asupra bătrânului. ⁷ Tu ziceai: ‘În veci voi fi împărăteasă^(L)!’ şi nu te-ai gândit^(M), nici^(N) n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească. ⁸ Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: ‘Eu^(O), şi numai eu nu voi fi niciodată văduvă şi nu^(P) voi fi niciodată lipsită de copii!’ ⁹ Şi totuşi aceste două^(Q) lucruri ţi se vor întâmpla deodată^(R), în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor^(S) tale descântece. ¹⁰ Căci^(T) te încredeai în răutatea ta şi ziceai^(U): ‘Nimeni nu mă vede!’ Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ‘Eu şi numai eu.’ ¹¹ De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca şi deodată va veni peste tine prăpădul^(V), pe neaşteptate. ¹² Vino dar cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. ¹³ Te-ai obosit^(W) tot întrebând – să se scoale, dar şi să te scape cei^(X) ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple! ¹⁴ Iată-i, au ajuns ca miriştea^(Y) pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzeşte cineva, nici ca un foc la care stă. ¹⁵ Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu^(Z) care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.”