M’Cheyne Bible Reading Plan
25 Când doi oameni se vor certa între ei, să se înfăţişeze la judecată şi să fie judecaţi. Să fie considerat drept cel nevinovat, iar cel vinovat să fie condamnat. 2 Dacă cel vinovat merită să fie lovit, judecătorul să pună să-l întindă la pământ ca să fie lovit înaintea lui cu un număr de lovituri potrivit vinovăţiei lui, 3 dar să nu i se dea mai mult de patruzeci de lovituri, pentru ca nu cumva, dându-i-se mai multe lovituri, fratele vostru să fie înjosit în ochii voştri.
4 Să nu legi gura boului în timp ce treieră grâul.
Legea leviratului
5 Dacă fraţii locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, soţia celui mort să nu se mărite în afara familiei. Fratele soţului ei trebuie să intre la ea[a] şi să se căsătorească cu ea, împlinindu-şi astfel datoria de cumnat faţă de aceasta. 6 Întâiul născut pe care ea îl va naşte, va purta numele celui mort pentru ca să nu i se piardă numele în Israel.[b] 7 Dacă bărbatul acesta nu va dori să se căsătorească cu soţia fratelui lui, atunci ea să se ducă la cei din sfatul bătrânilor, la porţile cetăţii şi să le spună: «Cumnatul meu nu vrea să ridice numele fratelui său în Israel şi nu doreşte să-şi împlinească datoria de cumnat.» 8 Cei din sfatul bătrânilor cetăţii să-l cheme la ei şi să-i vorbească. Dacă el refuză în continuare să se căsătorească cu ea, 9 cumnata lui să se apropie de el înaintea sfatului bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în faţă şi să-i spună: «Astfel se face bărbatului care nu vrea să ridice un moştenitor fratelui său.» 10 Familia lui va fi cunoscută în Israel ca «familia celui descălţat».
Diferite reglementări
11 Dacă doi oameni se vor lupta unul cu celălalt, iar soţia unuia dintre ei se va apropia ca să-şi scape soţul din mâna celui ce-l loveşte şi, întinzându-şi mâna, îl prinde pe acesta de părţile ruşinoase, 12 să-i tăiaţi mâna. Să nu vă fie milă de ea.
13 Să nu ai în sacul tău două greutăţi diferite: una mai grea şi alta mai uşoară. 14 Să nu ai în casă două unităţi de măsură diferite: una mai îngustă decât cealaltă. 15 Să ai o greutate adevărată şi dreaptă şi o unitate de măsură adevărată şi dreaptă, ca să trăieşti multe zile în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă. 16 Căci toţi aceia care fac astfel de lucruri, toţi aceia care fac ce nu este drept sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.
17 Aduceţi-vă aminte ce v-au făcut amalekiţii pe drum, când aţi ieşit din Egipt. 18 Când eraţi obosiţi şi sleiţi de puteri, ei v-au întâlnit pe drum şi i-au atacat pe toţi cei care erau istoviţi în urma voastră; ei n-au avut nici o teamă de Dumnezeu. 19 Când Domnul, Dumnezeul vostru, vă va da odihnă de toţi duşmanii care sunt în jurul vostru, în ţara pe care El v-o dă drept moştenire, ca s-o stăpâniţi, să ştergeţi amintirea lui Amalek de sub cer. Să nu uitaţi lucrul acesta!
Psalmul 116
1 Îl iubesc pe Domnul, căci El ascultă
glasul meu, cererile mele.
2 Pentru că Şi-a plecat urechea spre mine,
Îl voi chema în toate zilele mele.
3 Mă înfăşuraseră legăturile morţii
şi mă cuprinseseră sudorile Locuinţei Morţilor;
eram copleşit de necaz şi de durere.
4 Dar am chemat Numele Domnului, zicând:
„Doamne, Te rog, izbăveşte-mi sufletul!“
5 Domnul este îndurător şi drept,
Dumnezeul nostru este milostiv.
6 Domnul păzeşte pe cei neştiutori[a];
eram nenorocit de tot, dar El m-a izbăvit.
7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta,
căci Domnul ţi-a făcut bine!
8 Da, Tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte,
ochii – de lacrimi,
şi picioarele – de poticnire,
9 astfel că voi putea umbla înaintea Domnului
pe pământul celor vii!
10 Am crezut, chiar dacă am continuat să spun:
„Sunt foarte nenorocit!“
11 În neliniştea mea ziceam:
„Orice om este mincinos!“
12 Dar cum I-aş putea răsplăti Domnului
toate binefacerile Lui faţă de mine?
13 Voi ridica cupa izbăvirilor
şi voi chema Numele Domnului.
14 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului
înaintea poporului Său.
15 Preţioasă este în ochii Domnului
moartea[b] credincioşilor Săi.
16 Doamne, Te-am rugat, ca rob al Tău ce sunt,
ca rob al Tău, fiu al slujitoarei Tale[c],
şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.
17 Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire
şi voi chema mereu Numele Domnului.
18 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului
înaintea întregului Său popor,
19 în curţile Casei Domnului,
în mijlocul tău, Ierusalime!
Lăudaţi-L pe Domnul!
Să se bucure Sionul!
52 Trezeşte-te! Trezeşte-te!
Îmbracă-ţi puterea, Sioane!
Îmbracă-ţi hainele frumoase,
Ierusalime, cetate sfântă!
Căci cel necircumcis şi cel necurat
nu vor mai intra în tine.
2 Scutură-te de ţărână!
Ridică-te şi şezi, Ierusalime!
Dezleagă-ţi legăturile de la gât,
fiică captivă a Sionului!
3 Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Fără plată aţi fost vânduţi,
fără argint veţi fi şi răscumpăraţi!»
4 Fiindcă aşa vorbeşte Stăpânul Domn:
«Odinioară, poporul Meu s-a dus în Egipt, ca să locuiască acolo.
Mai târziu, Asiria l-a asuprit fără motiv.
5 Prin urmare, ce am să fac acum, zice Domnul,
văzând că poporul Meu este luat pe nimic?
Stăpânitorii lui strigă triumfători, zice Domnul,
şi cât este ziua de mare Numele Meu este blasfemiat.
6 De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu;
de aceea în ziua amintită vor şti
că Eu sunt Cel Ce rostesc: ‘Iată-Mă!’»
7 Cât de frumoase sunt pe munţi
picioarele mesagerului
care vesteşte pacea şi aduce veşti bune,
care vesteşte mântuirea
şi spune Sionului:
«Dumnezeul tău împărăţeşte!»
8 Ascultă! Străjerii tăi îşi înalţă glasurile
şi strigă împreună de bucurie,
căci văd cu ochii lor
cum Se întoarce Domnul în Sion.
9 Izbucniţi împreună în strigăte de bucurie,
ruine ale Ierusalimului!
Căci Domnul Şi-a mângâiat poporul
şi a răscumpărat Ierusalimul.
10 Domnul Şi-a descoperit braţul Său cel sfânt
înaintea tuturor neamurilor
şi toate marginile pământului vor vedea
mântuirea Dumnezeului nostru.
11 Îndepărtaţi-vă, îndepărtaţi-vă! Ieşiţi de acolo!
Nu atingeţi nimic necurat!
Ieşiţi din mijlocul ei şi curăţiţi-vă,
voi, care purtaţi vasele Domnului!
12 Nu trebuie să ieşiţi în grabă
sau să plecaţi în fugă,
căci Domnul va merge înaintea voastră
şi Dumnezeul lui Israel vă va fi ariergardă.
Suferinţa şi înălţarea Robului Domnului
13 «Iată, Robul Meu va propăşi[a],
va fi înălţat şi ridicat şi va ajunge foarte sus.
14 Aşa cum pentru mulţi a fost[b] o pricină de groază –
atât de sluţită Îi era faţa, diferită de cea a omului,
nemaiavând înfăţişarea fiilor oamenilor –
15 tot aşa El va uimi[c] multe neamuri;
împăraţii vor amuţi înaintea Lui,
căci vor vedea ceva ce nu le-a mai fost spus
şi vor înţelege ceva ce n-au mai auzit.»
22 Atunci mi-a arătat râul apei vieţii, scânteind ca şi cristalul. El ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, 2 trecând prin mijlocul străzii cetăţii. Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieţii, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-şi rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. 3 Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în cetate[a], iar robii Lui I se vor închina. 4 Îi vor vedea faţa, iar Numele Lui va fi pe frunţile lor. 5 Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii şi nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor.
6 Mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeţilor, Şi-a trimis îngerul să le arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.“
Isus vine în curând
7 „Iată, Eu vin curând! Ferice[b] de cel ce păzeşte cuvintele profeţiei din această carte!“
8 Eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit şi le-am văzut, am căzut să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat. 9 Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine, cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“ 10 Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele profeţiei din această carte, căci vremea este aproape. 11 Cel ce face rău, să facă rău şi mai departe; cel întinat să se întineze şi mai departe; cel drept să facă dreptate şi mai departe; iar cel sfânt să se sfinţească şi mai departe!“
12 „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. 13 Eu sunt Alfa şi Omega[c], Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.
14 Ferice de cei ce-şi spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să poată intra pe porţi în cetate! 15 Afară sunt câinii[d], vrăjitorii, cei desfrânaţi, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte şi practică minciuna.
16 Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu ca să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Spiţa lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă[e].“ 17 Duhul şi Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“ Cel însetat, să vină; iar cel ce doreşte, să ia fără plată apa vieţii!
18 Depun mărturie înaintea oricui aude cuvintele profeţiei din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte; 19 şi dacă cineva scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va lua partea de la pomul vieţii şi din Cetatea Sfântă, care sunt descrise în această carte.
20 Cel Ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.“ Amin! Vino, Doamne Isuse!
21 Harul Domnului Isus să fie cu toţi!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.