M’Cheyne Bible Reading Plan

Iuda şi Tamar

38 În vremea aceea, Iuda a plecat de la fraţii săi şi s-a aşezat în vecinătatea unui adulamit pe care îl chema Hira. ² Iuda a întâlnit-o acolo pe fiica unui canaanit pe care-l chema Şua, s-a căsătorit cu ea şi a intrat la ea. ³ Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu căruia Iuda i-a pus numele Er. ⁴ Ea a rămas din nou însărcinată şi a născut un fiu căruia i-a pus numele Onan. ⁵ A născut un alt fiu şi i-a pus numele Şela. Ea l-a născut în Chezib.

⁶ Iuda i-a luat o soţie lui Er, întâiul său născut; numele ei era Tamar. ⁷ Dar Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, astfel că Domnul l-a omorât. ⁸ Atunci Iuda i-a zis lui Onan: „Căsătoreşte-te cu soţia fratelui tău şi împlineşte-ţi faţă de ea datoria de cumnat^[a]: ridică-i un urmaş fratelui tău.“ ⁹ Dar pentru că ştia că urmaşul nu va fi al său, Onan vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori intra la soţia fratelui său, pentru a nu-i da un urmaş fratelui său. ¹⁰ Ceea ce făcea Onan era o nelegiuire înaintea Domnului, aşa că Domnul l-a omorât şi pe el. ¹¹ Atunci Iuda i-a zis nurorii sale, Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.“ El spunea însă aşa, de teamă ca nu cumva şi acesta să moară, ca şi fraţii săi. Astfel, Tamar s-a întors în casa tatălui ei.

¹² După mai multă vreme, soţia lui Iuda, fiica lui Şua, a murit. După ce a depăşit durerea pierderii ei, Iuda s-a dus împreună cu adulamitul Hira, prietenul său, la Timna, la cei care-i tundeau oile. ¹³ Tamarei i s-a spus: „Socrul tău se duce la Timna, ca să-şi tundă oile.“ ¹⁴ Atunci ea şi-a schimbat hainele de văduvă, s-a acoperit cu un văl şi s-a înfăşurat cu un şal, apoi s-a aşezat la intrarea în Enayim, care se află în drum spre Timna. Îşi dăduse seama că, deşi Şela crescuse, ea nu-i fusese dată de soţie. ¹⁵ Când Iuda a văzut-o, a crezut că este o prostituată, pentru că avea faţa acoperită. ¹⁶ El s-a îndreptat către ea pe marginea drumului şi, fără să ştie că era nora sa, i-a zis:

– Lasă-mă să intru la tine!

– Ce-mi vei da, dacă intri la mine? a întrebat ea.

¹⁷ – Îţi voi trimite un ied din turmă, a răspuns el.

– Doar dacă îmi dai o garanţie până îl vei trimite, a spus ea.

¹⁸ – Ce garanţie să-ţi dau? a întrebat el.

– Sigiliul^[b] tău, şnurul tău şi toiagul din mâna ta, a răspuns ea.

El i le-a dat şi a intrat la ea, iar ea a rămas însărcinată de la el. ¹⁹ După aceea ea a plecat îndată, şi-a dat jos vălul şi s-a schimbat în hainele de văduvă. ²⁰ Când Iuda a trimis iedul prin prietenul său adulamit, ca să recupereze garanţia de la femeie, acesta n-a mai găsit-o. ²¹ El i-a întrebat pe localnici:

– Unde este prostituata^[c] care stătea lângă drum, la Enayim?

– N-a fost aici nici o prostituată, au răspuns ei.

²² El s-a întors la Iuda şi i-a zis:

– N-am găsit-o; mai mult, localnicii au zis că n-a fost nici o prostituată acolo.

²³ Iuda a răspuns:

– Să ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs; am trimis acest ied, dar n-ai mai găsit-o.

²⁴ După trei luni, lui Iuda i s-a spus:

– Nora ta, Tamar, s-a prostituat şi chiar a rămas însărcinată în urma desfrânării ei.

– Scoateţi-o afară ca să fie arsă! a spus Iuda.

²⁵ Pe când era scoasă afară, ea i-a trimis vorbă socrului ei: „Proprietarul acestor lucruri m-a lăsat însărcinată; vezi dacă recunoşti ale cui sunt acest sigiliu, şnur şi toiag.“ ²⁶ Iuda le-a recunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, pentru că nu i-am dat-o de soţie fiului meu Şela.“ De atunci nu s-a mai apropiat de ea. ²⁷ Când i-a venit vremea să nască, în pântecele ei se aflau gemeni. ²⁸ În timpul naşterii, unul dintre ei a scos mâna; moaşa i-a apucat-o şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit primul!“ ²⁹ Dar el şi-a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său; atunci ea a zis: „Ce spărtură ai făcut!“ De aceea i s-a pus numele Pereţ^[d]. ³⁰ După aceea a ieşit fratele său, cel cu firul roşu legat la mână şi i s-a pus numele Zerah^[e].

Isus hrăneşte peste patru mii de oameni

8 În zilele acelea s-a adunat din nou o mare mulţime de oameni şi nu aveau ce să mănânce. Isus i-a chemat pe ucenici şi le-a zis:

² – Mi-e milă de mulţime, pentru că sunt deja trei zile de când stau cu Mine şi nu au ce să mănânce, ³ iar dacă-i las să plece acasă flămânzi, vor leşina pe drum, mai ales că unii dintre ei au venit de departe.

⁴ Ucenicii I-au zis:

– De unde ar putea lua cineva pâini aici, în pustie, ca să-i sature pe aceşti oameni?

⁵ Isus i-a întrebat:

– Câte pâini aveţi?

– Şapte, I-au răspuns ei.

⁶ Isus a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. Apoi a luat cele şapte pâini, a adus mulţumiri, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, iar ei le-au împărţit mulţimii. ⁷ Mai aveau şi câţiva peştişori; El i-a binecuvântat şi a zis să fie împărţiţi şi aceştia. ⁸ Au mâncat şi s-au săturat; şi au adunat şapte coşuri pline cu firimiturile rămase. ⁹ Cei ce mâncaseră erau în jur de patru mii de bărbaţi. După ce le-a dat drumul, ¹⁰ Isus S-a suit imediat în barcă împreună cu ucenicii Lui şi s-au dus în părţile Dalmanutei.^[a]

Fariseii cer un semn

¹¹ Fariseii au venit la El, au început să stea de vorbă cu El şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut să le arate un semn din cer^[b]. ¹² Isus a oftat adânc în duhul Său şi a zis: „De ce cere această generaţie un semn? Adevărat vă spun că acestei generaţii nu i se va da nici un semn.“ ¹³ Apoi i-a lăsat, S-a suit iarăşi în barcă şi S-a dus de cealaltă parte a mării.

Drojdia fariseilor şi a lui Irod

¹⁴ Ucenicii uitaseră să ia pâini şi nu aveau cu ei în barcă decât o pâine. ¹⁵ Isus i-a avertizat şi le-a zis: „Fiţi atenţi şi feriţi-vă de drojdia fariseilor şi de drojdia lui Irod!“

¹⁶ Ei au început să vorbească unii cu alţii şi să spună: „Ne zice aşa pentru că nu avem pâini!“ ¹⁷ Înţelegând aceasta, Isus le-a zis:

– De ce vorbiţi între voi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi, nici nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? ¹⁸ Aveţi ochi, dar nu vedeţi şi aveţi urechi, dar nu auziţi?^[c] Nu vă mai amintiţi, ¹⁹ atunci când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coşuri pline cu firimituri aţi adunat?

– Douăsprezece, I-au răspuns ei.

²⁰ – Iar când am frânt cele şapte pâini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi adunat?

– Şapte, au răspuns ei.

²¹ Atunci El le-a zis:

– Tot nu înţelegeţi?

Isus vindecă un orb la Betsaida

²² Au venit în Betsaida. I-au adus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el. ²³ Isus l-a luat pe orb de mână şi l-a dus afară din sat. A scuipat pe ochii acestuia, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat:

– Vezi ceva?

²⁴ Omul s-a uitat şi a zis:

– Văd nişte oameni, dar mi se par ca nişte copaci care umblă!

²⁵ Atunci Isus Şi-a pus din nou mâinile peste ochii acestuia, iar omul a privit ţintă şi i-a revenit vederea; acum el vedea toate lucrurile clar. ²⁶ Isus l-a trimis acasă, spunându-i:

– Să nu intri în sat (şi nici să nu spui cuiva în sat)^[d]!

Mărturisirea de credinţă a lui Petru

²⁷ Isus şi ucenicii Lui s-au dus spre satele Cezareii lui Filip^[e]. Pe drum, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi:

– Cine zic oamenii că sunt Eu?

²⁸ Ei I-au răspuns:

– Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii zic că eşti Ilie, iar alţii zic că eşti unul dintre profeţi.

²⁹ – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.

Petru a răspuns:

– Tu eşti Cristosul!

³⁰ Isus i-a avertizat să nu spună nimănui despre El.

Isus vorbeşte despre moartea şi învierea Sa

³¹ Apoi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere mult^[f] şi să fie respins de către bătrâni^[g], de către conducătorii preoţilor şi de către cărturari, să fie omorât, iar după trei zile să învie. ³² Le vorbea deschis despre aceasta. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.

³³ Dar Isus S-a întors, s-a uitat la ucenicii Săi şi l-a mustrat pe Petru, zicând: „Înapoia Mea, Satan^[h], căci tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor!“

³⁴ Apoi a chemat mulţimea şi pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze! ³⁵ Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa^[i], o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, o va salva. ³⁶ Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? ³⁷ Sau ce va da un om în schimbul sufletului său? ³⁸ Căci de cel ce îi va fi ruşine de Mine şi de cuvintele Mele, în această generaţie adulteră şi păcătoasă, de acela Îi va fi ruşine şi Fiului Omului când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.“

Primul discurs al lui Elifaz din Teman

4 Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul şi i-a zis:

Viaţa primită prin Duhul

8 Aşadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus (care nu trăiesc potrivit cu firea^[a], ci potrivit cu Duhul)^[b]. ² Căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a^[c] eliberat de legea păcatului şi a morţii. ³ Fiindcă ceea ce era cu neputinţă pentru Lege, întrucât era făcută neputincioasă de fire^[d], Dumnezeu a înfăptuit trimiţând, din pricina păcatului, pe propriul Său Fiu, în asemănarea firii păcătoase, şi condamnând astfel păcatul în fire, ⁴ pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim potrivit cu firea, ci potrivit cu Duhul. ⁵ Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit cu firea se gândesc la lucrurile firii, însă cei ce trăiesc potrivit cu Duhul se gândesc la lucrurile Duhului. ⁶ Căci preocuparea pentru fire este moarte, însă preocuparea pentru lucrurile Duhului este viaţă şi pace. ⁷ Şi aceasta, deoarece preocuparea pentru fire este duşmănie faţă de Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate s-o facă. ⁸ Deci cei ce sunt în fire nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu. ⁹ Voi însă nu mai sunteţi în fire, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci nu este al Lui. ¹⁰ Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort, din cauza păcatului, dar Duhul este viaţa voastră^[e], datorită dreptăţii. ¹¹ Şi dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos din morţi le va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuieşte în voi.

¹² Deci, fraţilor, noi nu suntem datori faţă de fire, ca să trăim potrivit ei! ¹³ Pentru că, dacă trăiţi potrivit firii, veţi muri, dar dacă, prin Duhul, daţi morţii faptele trupului, veţi trăi! ¹⁴ Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. ¹⁵ Fiindcă voi n-aţi primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii^[f] prin care strigăm: „Abba!“^[g], adică „Tată!“ ¹⁶ Duhul Însuşi depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. ¹⁷ Iar dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să putem fi şi proslăviţi împreună cu El.

Slava care ne aşteaptă

¹⁸ Căci consider că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită. ¹⁹ Chiar şi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, ²⁰ întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea ²¹ că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. ²² Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. ²³ Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod^[h], adică Duhul^[i], gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. ²⁴ Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?! ²⁵ Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.

²⁶ În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim cum ar trebui^[j] să ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine nerostite^[k]; ²⁷ însă Cel Care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit

²⁸ Noi ştim că toate lucrează împreună^[l] spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său. ²⁹ Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, ca Acesta să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi. ³⁰ Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe aceia pe care i-a îndreptăţit, i-a şi glorificat.

³¹ Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! ³² El, Care nu Şi-a cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?! ³³ Cine va aduce vreo acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care-i îndreptăţeşte. ³⁴ Cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit şi Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. ³⁵ Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau greutăţile, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia? ³⁶ Aşa cum este scris:

³⁷ Însă, în toate aceste lucruri, noi avem victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit. ³⁸ Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii^[n] , nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, ³⁹ nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!