Chronological

Melhisedek, preotul Dumnezeului celui Preaînalt

7 Acest Melhisedek, rege al Salemului, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, l-a întâlnit pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor şi l-a binecuvântat, ² iar Avraam i-a dat zeciuială din toate. Numele lui înseamnă, în primul rând, „Rege al dreptăţii“^[a], apoi, de asemenea, el este şi „Rege al Salemului“, adică „Rege al păcii“^[b], ³ fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, şi astfel, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna.^[c]

⁴ Înţelegeţi deci cât de mare a fost acesta, căruia chiar şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cea mai bună parte din pradă! ⁵ Acelora dintre fiii lui Levi, care sunt preoţi, li se cere, potrivit Legii, să adune zeciuiala de la oameni, adică de la fraţii lor, chiar dacă ei se trag din Avraam. ⁶ Însă acest om, deşi nu aparţinea genealogiei lor, totuşi a adunat zeciuiala de la Avraam şi l-a binecuvântat, pe el, care avea promisiunile. ⁷ Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. ⁸ Într-un caz, zeciuielile sunt primite de oameni care sunt muritori, în altul – de cel despre care se depune mărturie că trăieşte. ⁹ Şi, într-un sens, prin Avraam, chiar Levi, cel care primeşte zeciuiala, a dat zeciuială, ¹⁰ pentru că el urma să fie urmaşul lui Avraam, dar încă nu se născuse atunci când Melhisedek l-a întâlnit pe strămoşul său.

Isus, asemenea lui Melhisedek

¹¹ Acum, dacă desăvârşirea ar fi fost posibilă prin preoţia levitică, pentru că poporul a primit Legea sub această preoţie, ce nevoie ar fi fost să mai vorbim despre un Alt Preot, Care să vină potrivit rânduielii lui Melhisedek, şi nu potrivit rânduielii lui Aaron? ¹² Atunci când este schimbată preoţia, este necesară şi o schimbare a Legii. ¹³ Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri a aparţinut unei alte seminţii, din care nimeni n-a slujit la altar. ¹⁴ Acum, este clar că Domnul nostru S-a ridicat din Iuda, iar, în legătură cu această seminţie, Moise n-a spus nimic cu privire la preoţi. ¹⁵ Acest lucru este mult mai evident atunci când vine un Alt Preot, la fel ca Melhisedek, ¹⁶ Unul Care nu a devenit preot prin porunca unei legi pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. ¹⁷ Căci este depusă următoarea mărturie:

¹⁸ Pe de o parte, porunca veche a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă şi fără vreun beneficiu, ¹⁹ pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârşit, iar, pe de altă parte, este asigurată o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

²⁰ Şi aceasta nu s-a făcut fără jurământ! Căci ei au devenit preoţi fără să depună un jurământ, ²¹ dar El a devenit preot cu jurământ, prin Cel Ce I-a spus:

²² În consecinţă, Isus a devenit garantul unui legământ mai bun. ²³ Într-adevăr, preoţii au fost mulţi la număr, pentru că erau împiedicaţi de moarte să-şi continue lucrarea. ²⁴ Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoţie permanentă. ²⁵ De aceea, El poate să-i mântuiască pe deplin^[e] pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, întrucât El trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei.

²⁶ Era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, fără pată, nepângărit, despărţit de păcătoşi şi înălţat deasupra cerurilor. ²⁷ Spre deosebire de alţi mari preoţi, El nu are nevoie să aducă jertfe în fiecare zi – mai întâi pentru păcatele Sale, iar apoi pentru ale poporului – pentru că a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. ²⁸ Legea îi desemnează ca mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, desemnează un Fiu, Care a fost făcut desăvârşit pentru totdeauna.

8 Lucrul cel mai important din ceea ce am spus este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri, ² slujitor în Locul Sfânt şi în adevăratul Cort, ridicat de Domnul, nu de oameni. ³ Fiecare preot este desemnat să aducă atât daruri, cât şi jertfe. Astfel, a trebuit ca şi Acesta să aibă ceva să aducă. ⁴ Aşadar, dacă era pe pământ, atunci nu mai era preot, întrucât există preoţi care aduc daruri potrivit cu Legea. ⁵ Ei slujesc într-un sanctuar care este o copie şi o umbră a celui ceresc – aşa cum i-a fost arătat lui Moise atunci când urma să ridice cortul. Lui i-a spus: „Vezi să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!“^{[f] 6} Însă acum El a obţinut o lucrare mult mai deosebită, în aceeaşi măsură în care şi legământul pe care El îl mijloceşte este mai bun, legământ care a fost dat ca o lege, bazat pe promisiuni mai bune.

⁷ Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. ⁸ Dar El i-a acuzat, zicând:

¹³ Vorbind despre un nou legământ, l-a făcut pe primul învechit, iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit va dispărea în curând.

Închinarea în Tabernacul

9 Primul legământ a avut reguli pentru închinare şi pentru un Loc Sfânt pe pământ. ² A fost construit primul cort, în care erau sfeşnicele, masa şi pâinea prezentării; acesta a fost numit „Locul Sfânt“. ³ Însă dincolo de a doua draperie era cortul numit „Locul Preasfânt“, ⁴ în care se aflau altarul de aur pentru tămâie şi Chivotul Legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aron care înmugurise şi Tablele Legământului. ⁵ Deasupra erau heruvimii Slavei^[h], umbrind locul ispăşirii^[i]. Nu putem vorbi acum în detaliu despre aceste lucruri.

⁶ După ce au fost făcute astfel de pregătiri, preoţii intrau periodic în primul cort pentru a-şi îndeplini sarcinile, ⁷ însă numai marele preot intra în al doilea, şi chiar şi el numai o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului. ⁸ Duhul Sfânt a arătat prin aceasta că încă nu era deschisă calea către Locul Preasfânt atâta timp cât primul cort încă exista. ⁹ Aceasta este o ilustraţie a timpului prezent, arătând că atât darurile, cât şi jertfele care erau aduse nu puteau să ducă la desăvârşire conştiinţa celui care se închina. ¹⁰ Acestea sunt în legătură numai cu mâncarea, cu băutura şi cu diferite ceremonii de purificare; sunt reguli exterioare, care există până la vremea stabilirii noii ordini.

Sângele lui Cristos

¹¹ Însă atunci când Cristos, ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a intrat în cortul mai mare şi perfect care nu este făcut de mâini – adică nu este parte a acestei creaţii – ¹² nu cu sânge de capre şi de viţei, ci cu propriul Lui sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, obţinând astfel o răscumpărare veşnică. ¹³ Dacă sângele caprelor şi al boilor şi stropirea cu cenuşa unei juninci îi sfinţeşte pe cei pângăriţi (având în vedere curăţirea trupului), ¹⁴ cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul veşnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu – va curăţi conştiinţa noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu!

¹⁵ De aceea, El este mijlocitorul unui nou legământ, pentru ca aceia care sunt chemaţi să poată primi moştenirea veşnică promisă, întrucât a avut loc o moarte care-i răscumpără din neascultările comise sub primul legământ. ¹⁶ Unde este un legământ, trebuie să se dovedească faptul că cel care l-a făcut a murit. ¹⁷ Căci un legământ intră în vigoare numai când cineva moare, pentru că un legământ nu este în vigoare atâta timp cât cel care l-a făcut este încă viu. ¹⁸ De aceea, nici chiar primul legământ n-a intrat în vigoare fără sânge, ¹⁹ pentru că, atunci când fiecare poruncă le-a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, el a luat sânge de viţei şi de capre, cu apă, lână cărămizie şi isop, şi a stropit sulul însuşi şi tot poporul, ²⁰ spunând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu.“^{[j] 21} În acelaşi fel a stropit cortul şi obiectele folosite la închinare. ²² Potrivit Legii, aproape totul este curăţit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.

²³ Aşadar, a fost necesar să fie curăţite cu aceste jertfe copiile lucrurilor cereşti, dar lucrurile cereşti înseşi aveau nevoie de jertfe mai bune decât acestea. ²⁴ Nu este ca şi cum Cristos ar fi intrat într-un loc sfânt făcut de om, o imagine a celui adevărat, ci El a intrat chiar în ceruri, ca să Se înfăţişeze acum pentru noi în prezenţa lui Dumnezeu. ²⁵ Nu că El trebuia să Se jertfească din nou şi din nou, aşa cum marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, ²⁶ pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou şi din nou de la crearea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. ²⁷ Aşa cum fiecare dintre oameni trebuie să moară o dată, iar după aceea urmează judecata, ²⁸ la fel şi Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în legătură cu păcatul, ci pentru a-i mântui pe cei care-L aşteaptă cu nerăbdare.

Jertfa lui Cristos, o dată pentru totdeauna

10 Legea are doar o umbră a lucrurilor bune care urmează să vină, nu înfăţişarea propriu-zisă a lucrurilor. De aceea, ea nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care sunt aduse an de an, să-i desăvârşească pe cei care se apropie. ² Altfel, oare n-ar fi încetat ele să fie aduse, dacă cei care se închină ar fi fost curăţiţi o dată pentru totdeauna şi n-ar mai fi avut conştienţa păcatului? ³ Însă aceste jertfe amintesc anual de păcate, ⁴ pentru că este imposibil ca sângele boilor şi al caprelor să îndepărteze păcatul.

⁵ De aceea când vine în lume, El spune:

⁸ După ce a zis, mai sus: „Tu nu ai dorit, nici nu Ţi-au plăcut jertfe, daruri de mâncare, arderi de tot şi jertfe pentru păcat“ – care sunt aduse potrivit cu Legea – ⁹ a adăugat: „Iată că vin să fac voia Ta.“ A dat astfel la o parte prima ordine pentru a o instaura pe a doua. ¹⁰ Prin acea voie am fost noi sfinţiţi, şi anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.

¹¹ Fiecare preot stă în fiecare zi şi îşi face slujba, aducând din nou şi din nou aceleaşi jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele, ¹² însă după ce Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu ¹³ şi de atunci aşteaptă până când duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. ¹⁴ Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

¹⁵ Duhul Sfânt, de asemenea, depune mărturie înaintea noastră. După ce spune:

¹⁷ adaugă:

¹⁸ Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat.

Îndemn la perseverenţă

¹⁹ Aşadar, fraţilor, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos, ²⁰ prin calea cea nouă şi vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său – ²¹ şi întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, ²² să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de conştiinţa rea şi trupurile spălate cu apă curată! ²³ Să păstrăm cu fermitate nădejdea pe care o mărturisim, pentru că Cel Care a promis este credincios! ²⁴ Să fim preocupaţi cum să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune! ²⁵ Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!

²⁶ Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat, ²⁷ ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu. ²⁸ Oricine n-a ascultat de Legea lui Moise a murit fără îndurare, pe baza mărturiei a doi sau trei martori. ²⁹ Cu cât mai sever credeţi că trebuie pedepsit un om care-L dispreţuieşte pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră ca fiind fără valoare sângele legământului prin care a fost sfinţit şi care-L insultă pe Duhul harului?! ³⁰ Îl cunoaştem pe Cel Care a spus:

Şi, din nou:

³¹ Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

³² Amintiţi-vă însă de acele zile de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat multă luptă, în suferinţe, ³³ fiind uneori expuşi în mod public abuzului şi persecuţiei, iar alteori fiind părtaşi cu cei ce au fost trataţi astfel. ³⁴ Aţi împărtăşit suferinţele celor închişi şi aţi răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că voi aveţi ceva mai bun şi care rămâne. ³⁵ De aceea, să nu vă părăsiţi acea încredere, care aduce o mare răsplată! ³⁶ Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ceea ce a fost promis.

³⁹ Însă noi nu suntem dintre cei ce dau înapoi şi care astfel sunt pierduţi, ci dintre cei ce au credinţă pentru a-şi scăpa sufletul.