Previous Prev Day Next DayNext

Chronological

Read the Bible in the chronological order in which its stories and events occurred.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Matei 20-21

Pilda lucrătorilor viei

20 Căci Împărăţia Cerurilor este ca stăpânul unei case, care a ieşit dis-de-dimineaţă să angajeze lucrători în via lui. S-a înţeles cu ei să le plătească un denar[a] pe zi şi i-a trimis în via lui. Pe la ceasul al treilea[b] a ieşit şi i-a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. El le-a zis acestora: „Duceţi-vă şi voi în via mea şi vă voi da ceea ce este drept! Şi ei s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea[c] şi a făcut la fel. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea[d], i-a găsit pe alţii stând în piaţă şi i-a întrebat:

– De ce staţi aici toată ziua fără lucru?

Ei i-au răspuns:

– Pentru că nu ne-a angajat nimeni!

Atunci el le-a zis:

– Duceţi-vă şi voi în via mea (şi veţi primi ceea ce este drept)[e].

Când s-a făcut seară, stăpânul viei i-a zis supraveghetorului său: „Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi“.

Au venit cei de la ceasul al unsprezecelea şi au primit fiecare câte un denar. 10 Când au venit cei dintâi, s-au gândit că vor primi mai mult, dar au primit şi ei tot câte un denar fiecare. 11 După ce i-au primit, au început să murmure împotriva stăpânului casei 12 şi să spună:

– Aceştia din urmă au muncit doar o oră şi i-ai făcut egali cu noi, care am îndurat greul şi arşiţa zilei!

13 Stăpânul i-a răspuns unuia dintre ei:

– Prietene, eu nu te nedreptăţesc! Nu te-ai înţeles cu mine pentru un denar? 14 Ia ce-ţi aparţine şi pleacă! Eu vreau să-i dau şi acestuia din urmă ca şi ţie! 15 Nu am voie să fac ce vreau cu ceea ce-mi aparţine? Sau ochiul tău este rău[f], fiindcă eu sunt bun?

16 Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. (Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.)[g]

Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa

17 În timp ce Se suia spre Ierusalim, Isus i-a luat deoparte, pe drum, pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: 18 „Iată că ne suim spre Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoţilor şi a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte 19 şi-L vor da pe mâna neamurilor, ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit. Dar a treia zi va fi înviat“.

Cererea unei mame

20 Atunci a venit la El mama fiilor lui Zebedei, împreună cu fiii ei. I s-a închinat şi a vrut să-I facă o cerere. 21 Isus a întrebat-o:

– Ce vrei?

Ea a răspuns:

– Porunceşte ca aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta şi altul la stânga Ta, în Împărăţia Ta!

22 Isus a zis:

– Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care urmează să-l beau Eu[h] (şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu)[i]?

– Putem! au răspuns ei.

23 Isus le-a zis:

– Veţi bea într-adevăr paharul Meu (şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu)[j], dar dreptul de a sta la dreapta şi la stânga Mea nu ţine de Mine să-l dau, ci este pentru aceia cărora le-a fost pregătit de Tatăl Meu.

24 Ceilalţi zece, când au auzit, au fost indignaţi de cei doi fraţi. 25 Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii neamurilor fac pe stăpânii cu ele, iar mai marii lor se poartă cu tiranie cu ele. 26 Între voi să nu fie aşa! Ci oricine vrea să fie mai mare între voi trebuie să devină slujitorul vostru, 27 iar cel ce vrea să fie primul între voi trebuie să devină sclavul vostru, 28 tot aşa cum şi Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“.

Isus vindecă doi orbi la Ierihon

29 Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime de oameni L-a urmat pe Isus. 30 Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige:

– Ai milă de noi, (Doamne,)[k] Fiul lui David!

31 Mulţimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau şi mai tare:

– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!

32 Isus S-a oprit, i-a chemat şi i-a întrebat:

– Ce vreţi să fac pentru voi?

33 Ei au răspuns:

– Doamne, să ne fie deschişi ochii!

34 Lui Isus I s-a făcut milă de ei şi le-a atins ochii. Imediat ei şi-au recăpătat vederea şi L-au urmat.

Intrarea triumfală în Ierusalim

21 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, lângă Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, spunându-le: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi imediat ce intraţi în el veţi găsi o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine! Dacă vă va zice cineva ceva, să-i spuneţi că Domnul are nevoie de ei. Şi imediat îi va trimite“. Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:

„Spuneţi-i fiicei Sionului:
    «Iată că Împăratul tău vine la tine,
smerit şi călare pe un măgar,
    pe un măgăruş, pe mânzul unei măgăriţe!»“[l]

Ucenicii s-au dus şi au făcut aşa cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a aşezat deasupra lor. O mare mulţime de oameni îşi aşterneau hainele pe drum[m], iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea lui Isus şi cele care-L urmau strigau:

Osana[n], Fiul lui David!

Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului![o]

Osana în locurile preaînalte!“

10 Când a intrat în Ierusalim, toţi cei din cetate au început să se agite şi să întrebe:

– Cine este Acesta?

11 Mulţimile răspundeau:

– Acesta este Profetul Isus din Nazaretul Galileii!

Isus alungă negustorii din Templu

12 Isus a intrat în Templu[p] şi i-a scos afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei 13 şi le-a zis: „Este scris:

«Casa Mea va fi numită
    o casă de rugăciune»[q],

dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“[r]

14 Au venit la El în Templu nişte orbi şi şchiopi, iar El i-a vindecat. 15 Dar conducătorii preoţilor şi cărturarii, când au văzut lucrurile minunate, pe care le făcea, şi pe copiii care strigau în Templu: „Osana, Fiul lui David!“, au fost indignaţi 16 şi I-au zis:

– Auzi ce spun aceştia?

Isus le-a răspuns:

– Da! N-aţi citit niciodată acolo unde scrie că:

„Din gura copiilor şi a celor ce sunt alăptaţi
    Ţi-ai scos laudă!“[s]?

17 Şi, lăsându-i, a ieşit din cetate, S-a îndreptat spre Betania şi a înnoptat acolo.

Blestemarea smochinului neroditor. Puterea rugăciunii.

18 Dimineaţa, în timp ce se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame. 19 A văzut un smochin lângă drum şi S-a dus spre el, dar n-a găsit în el decât frunze. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai iasă rod din tine!“ Şi deodată smochinul s-a uscat. 20 Ucenicii s-au mirat când au văzut acest lucru şi L-au întrebat:

– Cum de s-a uscat smochinul aşa deodată?

21 Isus le-a răspuns:

– Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă şi nu v-aţi îndoi, aţi face nu numai ceea ce am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă aţi zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai! 22 Toate lucrurile pe care le cereţi cu credinţă în rugăciune, le veţi primi.

Autoritatea lui Isus

23 A intrat apoi în Templu. În timp ce dădea învăţătură, au venit la El conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului şi L-au întrebat:

– Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat această autoritate?

24 Isus le-a răspuns:

– Vă voi pune şi Eu o întrebare, iar dacă Îmi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. 25 Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni?

Ei au început să vorbească între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?», 26 iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», ne temem de mulţime, fiindcă toţi l-au considerat pe Ioan un profet“.

27 Aşa că I-au răspuns lui Isus:

– Nu ştim!

Atunci şi El le-a zis:

– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda celor doi fii

28 Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a dus la primul şi i-a zis:

– Fiule, du-te şi lucrează astăzi în vie!

29 Dar el i-a răspuns:

– Nu vreau.

Mai târziu însă i-a părut rău şi s-a dus.

30 Omul s-a dus şi la celălalt şi i-a spus acelaşi lucru. Acesta i-a răspuns: „Da, stăpâne!“, dar nu s-a dus.

31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?

– Primul! I-au răspuns ei.[t]

Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că până şi colectorii de taxe şi prostituatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu! 32 Căci a venit Ioan la voi umblând pe calea dreptăţii şi nu l-aţi crezut! Dar colectorii de taxe şi prostituatele l-au crezut. Şi măcar că aţi văzut acest lucru, nu v-a părut rău la urmă, ca să-l credeţi!

Pilda viticultorilor

33 Ascultaţi o altă pildă:

Era un om, proprietar de pământ, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a construit un turn de pază.[u] Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 34 Când s-a apropiat vremea roadelor, i-a trimis pe sclavii săi la viticultori, ca să-i ia partea cuvenită din roade.

35 Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A trimis din nou alţi sclavi, mai mulţi decât primii, dar şi cu aceştia au făcut la fel. 37 La urmă l-a trimis la ei pe fiul său, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“

38 Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul, şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm şi să-i luăm moştenirea!“ 39 Şi l-au apucat, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.

40 Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori?

41 Ei au răspuns:

– Pe ticăloşii aceia îi va nimici printr-o moarte groaznică, iar via le-o va arenda altor viticultori, care la vremea potrivită îi vor da partea cuvenită din roade.

42 Isus i-a întrebat:

– N-aţi citit niciodată în Scripturi că:

„Piatra pe care au respins-o zidarii
    a devenit piatra din capul unghiului.
Domnul a făcut acest lucru
    şi este minunat în ochii noştri!“[v]?

43 De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi-i va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite. 44 Cel ce cade peste această piatră va fi sfărâmat în bucăţi, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi.[w]

45 Când conducătorii preoţilor şi fariseii au auzit pildele Lui, au înţeles că Isus vorbeşte despre ei. 46 Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de mulţimi, pentru că acestea Îl considerau profet.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.