Bible in 90 Days

¹³ Ei i-au răspuns:

– Doar te vom lega şi te vom da în mâinile lor! De ucis însă nu te vom ucide!

L-au legat cu două funii noi şi l-au scos din stâncă. ¹⁴ Când au ajuns la Lehi, filistenii au venit spre el strigând. Atunci Duhul Domnului a venit de îndată peste el şi funiile pe care le avea la braţe s-au făcut ca pânza arsă în foc, iar legăturile i-au căzut de la mâini. ¹⁵ A găsit o falcă de măgar, care nu era uscată încă, a luat-o în mână şi a ucis cu ea o mie de oameni.

¹⁶ Apoi Samson a zis:

¹⁷ După ce a terminat de vorbit, a aruncat falca din mână. Locul acela a fost numit Ramat-Lehi^[b]. ¹⁸ Fiindu-i foarte sete, L-a chemat pe Domnul şi I-a zis: „Tu ai dat prin mâna robului tău această mare izbăvire şi acum să mor de sete şi să cad în mâinile celor necircumcişi?“ ¹⁹ Dumnezeu a despicat groapa^[c] din Lehi şi din ea a ieşit apă. După ce a băut, Samson şi-a revenit şi s-a înviorat. De aceea au numit acel loc En-Hakkore^[d], el aflându-se şi astăzi în Lehi.

²⁰ Samson a judecat^[e] Israelul timp de douăzeci de ani, pe vremea domniei filistene.

Samson şi Dalila

16 Samson a plecat la Gaza. Acolo a văzut o prostituată şi a intrat la ea^[f]. ² S-a spus celor din Gaza:

– Samson a intrat aici!

Atunci au înconjurat locul unde era şi l-au pândit toată noaptea la poarta cetăţii; toată noaptea au stat liniştiţi, zicându-şi unii altora:

– Când se va lumina de ziuă îl vom ucide!

³ Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii s-a trezit, a apucat porţile de la intrarea în cetate, cu amândoi stâlpii, le-a smuls cu tot cu zăvor, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.

⁴ După aceea, el a iubit o femeie din valea Sorek, care se numea Dalila. ⁵ Domnitorii filistenilor s-au dus la ea şi i-au zis: „Înduplecă-l şi află de unde vine puterea lui cea mare şi cum l-am putea birui, ca să-l putem lega şi să-l umilim! Apoi îţi vom da fiecare câte o mie o sută de şecheli^[g] de argint!“

⁶ Dalila i-a zis lui Samson:

– Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare şi cum ar trebui să fii legat pentru a fi biruit?

⁷ Samson i-a răspuns:

– Dacă m-ar lega cu şapte coarde de arc noi, care să nu fi fost încă uscate, atunci m-ar lăsa puterile şi aş deveni ca oricare alt om!

⁸ Domnitorii filistenilor i-au adus şapte coarde de arc noi, care încă nu fuseseră uscate şi ea l-a legat cu ele. ⁹ Cei ce pândeau stăteau la ea în odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“ Dar el a rupt coardele de arc aşa cum se rupe un fir de fuior când este atins de foc. Astfel că ei nu au aflat de unde-i vine puterea. ¹⁰ Dalila i-a zis lui Samson:

– Ai glumit cu mine şi mi-ai spus minciuni. Te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat!

¹¹ El i-a răspuns:

– Dacă m-ar lega cu funii noi, cu care să nu se fi făcut nici o lucrare, atunci m-ar lăsa puterile şi aş deveni ca orice alt om!

¹² Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“ Cei ce pândeau stăteau în odaie. El însă a rupt funiile de la braţe ca pe nişte aţe.

¹³ Dalila i-a zis lui Samson:

– Până acum te-ai jucat cu mine şi mi-ai spus minciuni. Arată-mi cu ce trebuie să fii legat!

El i-a răspuns:

– Dacă vei împleti în ţesătură cele şapte şuviţe de pe capul meu şi le vei ţintui cu ajutorul unui ţăruş, atunci m-ar lăsa puterile şi aş deveni ca oricare alt om!

În timp ce Samson dormea, Dalila a luat cele şapte şuviţe de pe capul lui şi le-a împletit în ţesătură. ¹⁴ Le-a ţintuit^[h] cu ajutorul unui ţăruş şi apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“ El însă s-a trezit din somn şi a smuls ţăruşul gherghefului cu tot cu ţesătura.

¹⁵ Atunci ea i-a zis: „Cum poţi să spui că mă iubeşti când inima ta nu este cu mine? Ţi-ai bătut joc de mine de trei ori şi nu mi-ai dezvăluit de unde-ţi vine puterea ta cea mare!“ ¹⁶ Fiindcă ea îl necăjea în fiecare zi prin cuvintele ei şi îl cicălea, el n-a mai suportat^[i]. ¹⁷ I-a dezvăluit tot ce era în mintea lui şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, fiindcă sunt un nazireu al Domnului încă din pântecele mamei mele. Dacă aş fi ras, atunci puterea mea s-ar depărta de la mine, aş slăbi şi aş deveni ca orice alt om!“

¹⁸ Când a văzut Dalila că i-a dezvăluit tot ce tăinuia, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor, spunându-le: „Veniţi, pentru că de data aceasta mi-a dezvăluit tot ce avea în minte!“ Domnitorii filistenilor au venit la ea şi i-au adus argint. ¹⁹ Ea l-a adormit pe genunchii ei. Apoi a chemat un om care i-a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui şi a început astfel să-l umilească^[j]. Şi puterea lui l-a părăsit. ²⁰ Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“ El s-a trezit din somn şi şi-a zis: „Mă voi ridica la fel ca în celelalte rânduri şi mă voi scutura.“ Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. ²¹ Filistenii l-au înşfăcat şi i-au scos ochii; apoi l-au dus la Gaza şi l-au legat cu lanţuri de aramă. Acolo învârtea la moară în temniţă. ²² După ce a fost ras, părul capului lui a început din nou să crească.

²³ Domnitorii filistenilor s-au adunat ca să aducă o mare jertfă zeului lor, Dagon, şi să se veselească. Ei ziceau:

²⁴ Când l-a văzut poporul, au început să-şi laude zeul, căci îşi ziceau:

²⁵ În bucuria inimii lor au zis: „Chemaţi-l pe Samson ca să ne distreze!“ L-au luat pe Samson dintre întemniţaţi şi el a început să joace înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi, în faţa lor. ²⁶ Samson i-a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Dă-mi voie să ating şi să mă sprijin de stâlpii care susţin templul, ca să mă pot odihni!“ ²⁷ Templul era plin de bărbaţi şi de femei. Toţi domnitorii filistenilor erau acolo, iar pe acoperiş erau aproape trei mii de bărbaţi şi de femei care-l priveau pe Samson jucând. ²⁸ Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Stăpâne Doamne, Te rog, adu-Ţi aminte de mine şi mai dă-mi putere doar de data aceasta, Dumnezeule, ca să mă răzbun pe filisteni, să mă răzbun pentru cei doi ochi ai mei!“ ²⁹ Samson s-a rezemat de cei doi stâlpi care susţineau templul şi s-a aplecat spre ei; unul era la dreapta lui şi celălalt la stânga. ³⁰ Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!“ Apoi a împins cu putere şi templul a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era în el. Astfel, cei pe care i-a omorât la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii. ³¹ Fraţii lui şi rudele sale au venit şi l-au luat. Apoi l-au dus şi l-au îngropat între Ţora şi Eştaol, în mormântul tatălui său, Manoah. El judecase^[k] pe Israel timp de douăzeci de ani.

Mica şi idolii lui

17 Era un om din regiunea muntoasă a lui Efraim care se numea Mica. ² El i-a zis mamei sale:

– Cei o mie o sută de şecheli^[l] de argint care ţi s-au luat şi pentru care ai blestemat chiar de faţă cu mine, argintul acela este la mine. Eu îl luasem!

Mama lui i-a răspuns:

– Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!

³ El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de şecheli de argint şi ea i-a zis:

– Pun deoparte acest argint, închinându-l Domnului cu mâna mea, pentru ca fiul meu să-şi facă din el un idol cioplit şi un idol turnat. În acest fel ţi-l voi restitui!

⁴ El i-a dat înapoi mamei sale argintul. Mama lui a luat două sute de şecheli^[m] de argint şi i-a dat argintarului. Acesta a făcut din el un idol cioplit şi un idol turnat. ⁵ Acest om, Mica, avea un templu^[n]; şi-a făcut un efod^[o] şi nişte terafimi^[p] şi l-a învestit ca preot pe unul din fiii săi. ⁶ În zilele acelea nu era rege în Israel şi fiecare făcea ce i se părea că este drept.

⁷ Era un tânăr levit ce locuia în Betleemul lui Iuda, printre cei din clanul lui Iuda. ⁸ Omul acesta a plecat din Betleemul lui Iuda ca să locuiască acolo unde va găsi un loc potrivit. În drumul său^[q], a ajuns în regiunea muntoasă a lui Efraim, la casa lui Mica. ⁹ Mica i-a zis:

– De unde vii?

El i-a răspuns:

– Sunt un levit din Betleemul lui Iuda şi călătoresc ca să-mi găsesc un loc unde să locuiesc!

¹⁰ Mica i-a zis:

– Rămâi la mine! Îmi vei fi părinte şi preot, iar eu îţi voi da zece şecheli^[r] de argint pe an, un rând de haine şi mijloace de trai.

Levitul a rămas. ¹¹ Astfel, levitul a fost de acord să locuiască la acel om care l-a privit ca pe unul din fiii lui. ¹² Mica l-a învestit pe levit şi tânărul a slujit ca preot în casa lui. ¹³ Mica a zis: „Acum ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot un levit!“

Conflictul dintre Mica şi daniţi

18 În zilele acelea nu era rege în Israel. Seminţia lui Dan îşi căuta un teritoriu în care să locuiască, pentru că nici până în ziua aceea nu-şi însuşiseră moştenirea primită în mijlocul seminţiilor lui Israel. ² Daniţii au trimis dintre ei toţi, din clanurile lor, cinci bărbaţi viteji din Ţora şi din Eştaol, ca să umble prin ţară şi s-o iscodească. Ei le-au zis: „Duceţi-vă şi iscodiţi ţara!“ Aceştia au ajuns în regiunea muntoasă a lui Efraim, aproape de casa lui Mica şi au înnoptat acolo. ³ Când erau aproape de casa lui Mica, au recunoscut glasul^[s] tânărului levit şi s-au dus într-acolo. Ei i-au zis:

– Cine te-a adus aici? Ce faci în acest loc? De ce eşti aici?

⁴ El le-a răspuns:

– Mica face cutare şi cutare lucru pentru mine, el mă plăteşte şi eu îi sunt preot!

⁵ Ei i-au zis:

– Te rugăm, întreabă-L pe Dumnezeu în legătură cu noi, ca să ştim dacă vom avea izbândă în călătoria în care mergem!

⁶ Preotul le-a răspuns:

– Mergeţi în pace deoarece călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului!

⁷ Cei cinci bărbaţi au plecat şi au ajuns în Laiş. Acolo au văzut un popor care trăia în siguranţă, după obiceiurile sidonienilor, fiind liniştit şi încrezător. Ei locuiau nestânjeniţi în ţară şi nu erau vasalii nimănui.^[t] Erau departe de sidonieni şi nu ţineau legătura cu alţi oameni^[u]. ⁸ Când s-au întors la rudele lor din Ţora şi Eştaol, aceştia i-au întrebat:

– Ce veste ne aduceţi?

⁹ Ei le-au răspuns:

– Haideţi să-i atacăm, fiindcă le-am văzut ţinutul şi este foarte bun! Nu fiţi aşa de nepăsători şi de leneşi, ci duceţi-vă şi puneţi stăpânire pe ţinut! ¹⁰ Când veţi ajunge acolo, veţi găsi un popor încrezător. Ţinutul este întins şi încăpător şi Dumnezeu l-a dat în mâinile noastre; este un loc în care nu lipseşte nimic din tot ce este pe pământ!

¹¹ Şase sute de oameni din clanul daniţilor, înzestraţi cu arme de război, au pornit din Ţora şi din Eştaol. ¹² Ei au înaintat şi şi-au aşezat tabăra la Chiriat-Iearim, în Iuda. De aceea locul acela s-a numit Mahane-Dan^[v], el aflându-se şi astăzi în Chiriat-Iearim. ¹³ De acolo au trecut în regiunea muntoasă a lui Efraim şi au ajuns aproape de casa lui Mica. ¹⁴ Cei cinci bărbaţi care iscodiseră ţinutul Laiş, au luat cuvântul şi le-au zis rudelor lor: „Ştiţi că într-una din aceste case există un efod^[w], terafimi^[x], un idol cioplit şi un idol turnat? Cred că ştiţi acum ce aveţi de făcut!“ ¹⁵ S-au dus într-acolo, au ajuns la casa unde slujea tânărul levit, adică la casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate. ¹⁶ Cei şase sute de războinici înarmaţi stăteau la intrarea porţii. ¹⁷ Apoi cele cinci iscoade au plecat de lângă el şi au intrat în casă. În timp ce preotul stătea la poarta casei cu cei şase sute de războinici înarmaţi, cei cinci bărbaţi care iscodiseră ţinutul s-au dus înăuntru şi au luat idolul cioplit, efodul, terafimii şi idolul turnat. ¹⁸ Când aceştia au intrat în casa lui Mica să ia idolul cioplit, terafimii şi idolul turnat, preotul le-a zis:

– Ce faceţi?

¹⁹ Ei i-au răspuns:

– Taci, nu mai zice nimic şi vino cu noi, pentru că dorim să ne fii părinte şi preot! E mai bine să fii preot în casa unui singur om sau să fii preotul unei seminţii şi al unui clan din Israel?

²⁰ Preotul s-a bucurat în inima lui şi, luând efodul, terafimii şi idolul turnat, a plecat împreună cu poporul. ²¹ Apoi au plecat mai departe, punând în faţa lor copiii, vitele şi bunurile. ²² După ce s-au depărtat de casa lui Mica, oamenii care îşi aveau casele lângă casa lui Mica au fost chemaţi să pornească în urmărirea daniţilor.

²³ Când au strigat după daniţi, aceştia s-au întors şi i-au zis lui Mica:

– Ce ai de strigi după noi?

²⁴ El le-a răspuns:

– Cum puteţi să-mi spuneţi ce am? Mi-aţi luat zeii pe care mi-i făcusem, mi-aţi luat şi preotul şi aţi plecat! Eu cu ce mai rămân?

²⁵ Daniţii i-au zis:

– Să nu te mai auzim, căci altfel nişte oameni înverşunaţi se vor năpusti asupra ta şi îţi vei pierde viaţa atât tu, cât şi familia ta!

²⁶ Apoi daniţii şi-au văzut mai departe de drum. Când a văzut Mica că aceştia erau mai puternici decât el,

s-a întors acasă.

Daniţii cuceresc cetatea Laiş

²⁷ Astfel, după ce au luat preotul şi ceea ce făcuse Mica, aceştia şi-au continuat drumul până ce au ajuns în Laiş, la un popor liniştit şi încrezător. I-au ucis pe locuitori cu sabia şi au dat foc cetăţii. ²⁸ Nimeni nu i-a izbăvit, pentru că erau departe de Sidon şi nu ţineau legătura cu alţi oameni. Cetatea era în valea care duce la Bet-Rehob. Daniţii au rezidit-o şi au locuit în ea. ²⁹ Au numit cetatea Dan, după numele lui Dan, strămoşul lor, care i se născuse lui Israel; dar la început numele cetăţii era Laiş. ³⁰ Daniţii şi-au înălţat unul din idoli pentru ei şi pentru Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise^[y]; el şi urmaşii lui au fost preoţii seminţiei lui Dan până în ziua când ţara a ajuns în captivitate. ³¹ Cât timp Casa lui Dumnezeu a fost la Şilo, daniţii au păstrat idolul turnat al lui Mica, ca zeu al lor.

Un levit şi ţiitoarea lui

19 În zilele acela, când nu era rege în Israel, un levit care locuia la marginea regiunii muntoase a lui Efraim îşi luase o ţiitoare din Betleemul lui Iuda. ² Dar ţiitoarea i-a fost necredincioasă^[z] şi s-a întors apoi la familia ei, în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni. ³ După aceea, soţul ei s-a dus la ea pentru a o convinge să se întoarcă. Era însoţit de slujitorul său şi de o pereche de măgari. Ea l-a adus în locuinţa tatălui ei şi tatăl fetei l-a primit cu bucurie când l-a văzut. ⁴ Socrul său, tatăl fetei, l-a reţinut şi astfel ei au rămas la el trei zile. Au mâncat, au băut şi au înnoptat acolo. ⁵ În a patra zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au pregătit să plece. Dar tatăl fetei i-a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine ca să prinzi putere, apoi veţi pleca!“ ⁶ Ei au rămas, au mâncat şi au băut din nou împreună. Tatăl fetei i-a zis ginerelui său: „Te rog, binevoieşte să rămâi aici peste noapte şi înveseleşte-te!“ ⁷ Bărbatul se sculase să plece, dar socrul său l-a convins să rămână. Astfel, el s-a întors şi a înnoptat din nou acolo. ⁸ În a cincea zi, s-a sculat dis-de-dimineaţă ca să plece. Tatăl fetei i-a zis: „Te rog, mai zăboveşte la mine până la amiază şi întăreşte-ţi inima!“ Astfel, ei au mâncat din nou împreună. ⁹ După aceea bărbatul s-a sculat să plece împreună cu slujitorul şi cu ţiitoarea sa, dar socrul lui, tatăl fetei, i-a zis: „Iată că se apropie seara! Te rog, înnoptează aici, căci ziua aproape a trecut! Rămâi, te rog, şi înveseleşte-te! Mâine te vei trezi ca să porneşti la drum şi te vei duce acasă!“ ¹⁰ Dar bărbatul n-a vrut să mai rămână, ci s-a ridicat şi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalim, cu cei doi măgari înşeuaţi şi cu ţiitoarea sa. ¹¹ Când erau aproape de Iebus, se făcuse târziu deja. Slujitorul i-a zis stăpânului său:

– Am putea să ne întoarcem în cetatea acestor iebusiţi ca să înnoptăm acolo!

¹² Dar stăpânul lui i-a răspuns:

– Nu ne întoarcem pentru o cetate străină, ai cărei locuitori nu sunt israeliţi, ci vom merge până la Ghiva! ¹³ Să încercăm să ne apropiem de unul din aceste locuri: de Ghiva sau Rama, a mai spus el slujitorului său.

¹⁴ Astfel, ei au plecat mai departe. Când au ajuns aproape de Ghiva, care aparţine de Beniamin, soarele apunea. ¹⁵ S-au întors şi au intrat să înnopteze în Ghiva. Ei au intrat şi s-au oprit în piaţa cetăţii, dar nu s-a găsit nimeni care să-i primească în casă şi să-i găzduiască. ¹⁶ Chiar atunci, seara, un bătrân se întorcea de la lucrul câmpului. Omul era din regiunea muntoasă a lui Efraim, dar locuia ca străin în Ghiva, deşi oamenii din această cetate erau beniamiţi. ¹⁷ Când s-a uitat şi l-a văzut pe călător în piaţa cetăţii, bătrânul i-a zis:

– Încotro mergi şi de unde vii?

¹⁸ El i-a răspuns:

– Călătoresc din Betleemul lui Iuda spre marginea regiunii muntoase a lui Efraim, de unde sunt! Mă dusesem până în Betleemul lui Iuda, iar acum mă duc la Casa Domnului^[aa]. Nu este nimeni care să mă primească în casa lui, ¹⁹ deşi avem paie şi nutreţ pentru măgarii noştri, avem pâine şi vin pentru mine însumi, pentru slujitoarea ta şi pentru tânărul care este cu slujitorii tăi, aşa că nu ne lipseşte nimic!

²⁰ Bătrânul i-a zis:

– Fii liniştit! Mă voi îngriji eu de toate nevoile tale, numai să nu rămâi peste noapte în piaţă!

²¹ I-a dus în casa lui şi a dat nutreţ măgarilor. Apoi şi-au spălat picioarele, au mâncat şi au băut. ²² În timp ce se veseleau ei, nişte oameni nelegiuiţi dintre locuitorii cetăţii, au început să roiască în jurul casei, bătând la uşă. L-au strigat pe bătrân, stăpânul casei, şi i-au zis:

– Scoate-l afară pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să ne împreunăm cu el ca să-l cunoaştem^[ab]!

²³ Bătrânul, stăpânul casei, a ieşit la ei şi le-a răspuns:

– Fraţilor, vă rog, nu fiţi aşa răi. Omul acesta îmi este oaspete, de aceea nu săvârşiţi o asemenea faptă ruşinoasă! ²⁴ Am o fiică fecioară, iar el are o ţiitoare. Vi le voi aduce afară pe ele! Înjosiţi-le şi faceţi-le ce vă va plăcea, dar nu săvârşiţi un lucru aşa de ruşinos cu acest om! ²⁵ Oamenii însă n-au vrut să-l asculte. Atunci călătorul şi-a înşfăcat ţiitoarea şi le-a scos-o afară. Ei au necinstit-o^[ac] şi au abuzat de ea toată noaptea, până dimineaţa. Apoi, când a început să se crape de ziuă, au lăsat-o să plece. ²⁶ La ivirea zorilor, femeia a venit şi a căzut la uşa casei bătrânului, unde se afla şi stăpânul ei, rămânând acolo până când s-a luminat bine de ziuă. ²⁷ Dimineaţa, stăpânul ei s-a trezit, a deschis uşile casei şi a ieşit să-şi continue drumul. Atunci a dat de ţiitoarea sa care era întinsă lângă uşa casei, având mâinile pe prag. ²⁸ El i-a zis: „Ridică-te şi hai să mergem!“ Dar ea nu a răspuns nimic. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar şi a plecat către casă. ²⁹ Când a ajuns acasă, a luat un cuţit, şi-a apucat ţiitoarea şi a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi pe care le-a trimis prin toată regiunea lui Israel. ³⁰ Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când au venit israeliţii din ţara Egiptului şi până astăzi! Luaţi aminte asupra acestei fapte, sfătuiţi-vă şi spuneţi ce-i de făcut!“

Lupta dintre israeliţi şi beniamiţi

20 Toţi israeliţii au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba^[ad] şi până la ţinutul Ghiladului. Adunarea s-a strâns astfel ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa. ² Conducătorii întregului popor, ai tuturor seminţiilor lui Israel, s-au înfăţişat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestraşi. ³ Beniamiţii au auzit că israeliţii s-au strâns la Miţpa. Israeliţii au zis:

– Spuneţi, cum s-a întâmplat această nelegiuire?

⁴ Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul şi le-a zis:

– Eu şi ţiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparţine de Beniamin, ca să înnoptăm acolo. ⁵ Dar locuitorii Ghivei s-au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram şi au vrut să mă omoare. Mi-au necinstit ţiitoarea până când a murit. ⁶ Atunci mi-am apucat ţiitoarea, am tăiat-o în bucăţi şi bucăţile le-am trimis prin toată ţara moştenită de Israel, pentru că ceea ce ei au săvârşit este o nelegiuire şi o urâciune în Israel. ⁷ Iată că toţi cei ce aţi venit aici sunteţi israeliţi: sfătuiţi-vă deci şi daţi un verdict acum!

⁸ Poporul a luat o decizie şi a zis:

– Nici unul din noi nu va pleca! Nimeni nu se va întoarce acasă! ⁹ Iată acum ce-i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieşi la sorţi! ¹⁰ Din toate seminţiile lui Israel vom lua zece bărbaţi dintr-o sută, o sută dintr-o mie şi o mie din zece mii; aceştia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva^[ae] lui Beniamin potrivit cu toată nelegiuirea pe care a săvârşit-o în Israel! ¹¹ Israeliţii s-au unit şi s-au mobilizat împotriva cetăţii. ¹² Conducătorii seminţiilor lui Israel au trimis nişte bărbaţi prin toate familiile lui Beniamin ca să le spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care a avut loc printre voi? ¹³ Aduceţi-i acum pe oamenii aceia nelegiuiţi, care sunt printre voi în Ghiva, ca să-i omorâm! Vom nimici astfel răul din mijlocul lui Israel!“ Dar beniamiţii n-au vrut să asculte de glasul israeliţilor, fraţii lor.

¹⁴ Beniamiţii s-au strâns din cetăţile lor la Ghiva şi s-au pregătit de luptă împotriva israeliţilor. ¹⁵ În ziua aceea s-au mobilizat douăzeci şi şase de mii de războinici beniamiţi, în afară de locuitorii Ghivei, care s-au strâns în număr de şapte sute de oameni aleşi. ¹⁶ În toată mulţimea aceasta erau şapte sute de bărbaţi destoinici, care erau stângaci. Toţi aceştia, trăgând cu praştia, puteau ţinti chiar şi un fir de păr şi nu greşeau. ¹⁷ De partea opusă lui Beniamin, se adunaseră bărbaţii lui Israel: erau patru sute de mii de războinici înarmaţi. ¹⁸ Ei au plecat în grabă la Betel. Acolo israeliţii L-au întrebat pe Dumnezeu şi au zis:

– Care dintre noi să pornească primul la război împotriva beniamiţilor?

Domnul le-a răspuns:

– Iuda să înceapă!

¹⁹ Dimineaţa, israeliţii au pornit şi şi-au aşezat tabăra lângă Ghiva. ²⁰ Apoi au ieşit să se lupte cu beniamiţii şi s-au aşezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei. ²¹ Beniamiţii au ieşit din Ghiva şi au doborât în acea zi douăzeci şi două de mii de israeliţi. ²² Israeliţii s-au îmbărbătat şi s-au aşezat din nou în linie de bătaie în locul în care se aşezaseră în prima zi.

²³ Între timp israeliţii se duseseră să plângă înaintea Domnului până seara. L-au întrebat atunci pe Domnul, spunându-I:

– Să pornim din nou la luptă împotriva beniamiţilor, fraţii noştri?

Domnul le-a răspuns:

– Înaintaţi împotriva lor!

²⁴ De aceea israeliţii au înaintat a doua zi împotriva beniamiţilor. ²⁵ Dar şi a doua zi beniamiţii le-au ieşit împotrivă din Ghiva şi au doborât optsprezece mii de războinici înarmaţi. ²⁶ Atunci, toţi israeliţii, deci tot poporul, s-au dus la Betel şi au început să plângă. În ziua aceea au rămas acolo, în prezenţa Domnului, până seara şi au adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de pace^[af]. ²⁷ Israeliţii L-au întrebat pe Domnul – în vremea aceea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo, ²⁸ iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui – şi I-au zis:

– Să pornim din nou la luptă împotriva fraţilor noştri sau să ne oprim?

Domnul le-a răspuns:

– Duceţi-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre!

²⁹ Atunci, israeliţii au pus la pândă nişte oameni în spatele cetăţii Ghiva. ³⁰ A treia zi israeliţii au ieşit la luptă împotriva beniamiţilor şi s-au aşezat înaintea Ghivei ca şi în celelalte dăţi. ³¹ Beniamiţii au urmărit poporul, fiind astfel îndepărtaţi de lângă cetate. Au început să lovească în popor şi să ucidă ca în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel şi altul la Ghiva – şi în câmpie. Au ucis aproape treizeci de israeliţi. ³² Beniamiţii ziceau: „Iată-i învinşi dinaintea noastră ca şi mai înainte!“ Dar israeliţii ziceau: „Să fugim şi să-i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“ ³³ Israeliţii au fugit fiecare de pe poziţiile lor şi s-au regrupat la Baal-Tamar, iar israeliţii care stăteau la pândă s-au năpustit din locul în care erau, la apus^[ag] de Ghiva^[ah]. ³⁴ Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă şi beniamiţii nici nu-şi închipuiau că va veni asupra lor un asemenea dezastru. ³⁵ Domnul i-a nimicit pe beniamiţi dinaintea lui Israel şi astfel israeliţii au ucis în acea zi douăzeci şi cinci de mii o sută de beniamiţi. ³⁶ Beniamiţii au înţeles că au fost înfrânţi.

Atunci când israeliţii s-au lăsat urmăriţi de beniamiţi, ei s-au bazat pe oamenii care fuseseră puşi la pândă în apropierea Ghivei. ³⁷ Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s-au năpustit asupra ei şi au trecut cetatea prin ascuţişul sabiei. ³⁸ Semnalul pe care israeliţii îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalţe în cetate un nor mare de fum. ³⁹ Doar atunci bărbaţii lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Beniamiţii începuseră să lovească şi pentru că numărul celor ucişi era aproape de treizeci de oameni, ei îşi ziceau: „Cu siguranţă că sunt nimiciţi dinaintea noastră ca în prima luptă!“ ⁴⁰ Când coloana de fum a început să se înalţe din cetate, beniamiţii au privit înapoi şi au observat-o cum se ridica din întreaga cetate înspre ceruri. ⁴¹ Atunci israeliţii s-au întors în luptă. Când au văzut dezastrul care-i aştepta, beniamiţii s-au îngrozit. ⁴² Au fugit dinaintea israeliţilor spre drumul care duce în pustie, dar nu au putut scăpa de luptă; israeliţii care ieşeau din cetate i-au ucis chiar acolo^[ai]. ⁴³ I-au înconjurat pe beniamiţi, i-au urmărit fără încetare^[aj] şi i-au nimicit până în faţa Ghivei, spre răsărit.

⁴⁴ Optsprezece mii de beniamiţi au fost ucişi, toţi aceştia fiind luptători viteji. ⁴⁵ Unii au fugit şi au scăpat în pustie, la stânca Rimon. Israeliţii au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alţii i-au urmărit până la Ghidom, ucigând dintre aceştia două mii de oameni. ⁴⁶ Astfel, numărul beniamiţilor care au pierit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cinci de mii de războinici. ⁴⁷ Dintre cei care au fugit şi au scăpat în pustie, la stânca Rimon au mai rămas şase sute de oameni. Ei au locuit la stânca Rimon timp de patru luni. ⁴⁸ Israeliţii s-au întors spre beniamiţi şi au trecut prin ascuţişul sabiei toate cetăţile cu tot ce au găsit în ele: oameni şi animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăţi pe care le-au găsit în cale.

Israeliţii salvează seminţia lui Beniamin

21 Israeliţii juraseră la Miţpa: „Nici unul din noi să nu-şi dea fata de soţie beniamiţilor!“ ² După toate acestea, poporul s-a dus la Betel şi a rămas acolo, în prezenţa Domnului, până seara. Şi-au ridicat glasul, s-au jelit ³ şi au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s-a întâmplat aşa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?“

⁴ A doua zi poporul s-a sculat devreme, a zidit acolo un altar şi a adus arderi de tot şi jertfe de pace^[ak]. ⁵ Apoi israeliţii au zis: „Care dintre seminţiile lui Israel nu a venit la adunare, înaintea Domnului?“ Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu va veni înaintea Domnului la Miţpa, să fie pedepsit cu moartea.

⁶ Israeliţilor le părea rău de cei din poporul lor şi ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminţie din Israel! ⁷ Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soţii, fiindcă am jurat pe Domnul că nu le vom da de soţii pe fetele noastre?“ ⁸ Apoi au zis: „Este vreuna dintre seminţiile lui Israel care nu a venit înaintea Domnului, la Miţpa?“ Li s-a spus că în tabără, la adunare, nu venise nici un bărbat din Iabeşul Ghiladului. ⁹ Au adunat poporul şi iată că acolo nu era nici un bărbat dintre locuitorii Iabeşului din Ghilad.

¹⁰ Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici, poruncindu-le: „Duceţi-vă şi treceţi prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din Iabeşul Ghiladului, cu tot cu femei şi copii! ¹¹ Iată ce trebuie să faceţi: să nimiciţi toţi bărbaţii şi toate femeile care nu sunt fecioare!“ ¹² Au găsit printre locuitorii din Iabeşul Ghiladului patru sute de fete fecioare şi le-au adus în tabără la Şilo, în ţara Canaan.

¹³ Toată adunarea a trimis soli ca să le vorbească beniamiţilor care se aflau la stânca Rimon şi să le vestească pacea. ¹⁴ În acea vreme, beniamiţii s-au întors şi li s-au dat de soţii dintre acelea care au fost lăsate în viaţă – dintre femeile din Iabeşul Ghiladului. Totuşi nu erau destule pentru ei. ¹⁵ Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în seminţiile lui Israel. ¹⁶ Atunci cei din sfatul bătrânilor adunării au zis: „Ce să facem cu cei care au rămas fără soţii, căci beniamitele au fost nimicite?“ ¹⁷ Au mai zis: „Supravieţuitorii lui Beniamin trebuie să aibă urmaşi, ca să nu fie ştearsă o seminţie din Israel! ¹⁸ Dar noi nu putem să le dăm de soţii pe fiicele noastre, căci toţi israeliţii au jurat spunând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“ ¹⁹ După aceea au zis: „În fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Şilo, la nord de Betel, în partea de răsărit a drumului care duce de la Betel la Şehem şi la sud de Lebona!“ ²⁰ Apoi le-au poruncit beniamiţilor şi le-au zis: „Duceţi-vă şi staţi la pândă în vii! ²¹ Urmăriţi ce se întâmplă şi când le veţi vedea pe fetele din Şilo că vor ieşi să danseze, să ieşiţi din vii şi să vă răpiţi fiecare câte o soţie dintre fetele din Şilo. Apoi să vă duceţi în teritoriul lui Beniamin. ²² Dacă părinţii sau fraţii lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Daţi-ni-le nouă, căci în luptă n-am reuşit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le daţi acum, nu veţi fi vinovaţi de încălcarea jurământului!»“ ²³ Beniamiţii au făcut întocmai: şi-au luat soţii după numărul lor dintre dansatoarele pe care le-au răpit. Apoi au plecat şi s-au întors la moştenirea lor; au zidit din nou cetăţi şi au locuit în ele. ²⁴ Tot atunci, israeliţii au plecat de acolo, fiecare la seminţia şi la clanul lui. Şi astfel, fiecare om s-a dus la proprietatea lui.

²⁵ În zilele acelea nu era rege în Israel şi fiecare făcea ce i se părea că este drept.

Naomi şi Rut

1 Pe vremea când judecau^[al] judecătorii, a fost o foamete în ţară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soţia lui şi cu cei doi fii ai săi să locuiască ca străin în câmpiile Moabului. ² Bărbatul se numea Elimelek, soţia lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon şi Chilion. Ei erau efratiţi din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo.

³ Însă Elimelek, soţul lui Naomi, a murit şi ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. ⁴ Aceştia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, ⁵ cei doi, adică Mahlon şi Chilion, au murit şi ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei şi fără soţul său. ⁶ Ea s-a hotărât apoi să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei, pentru că a aflat că Domnul i-a cercetat poporul şi i-a dat din nou hrană. ⁷ Naomi a plecat din locul în care locuise, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Au pornit la drum ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.

⁸ La un moment dat însă Naomi le-a zis celor două nurori ale ei:

– Plecaţi! Întoarceţi-vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să se poarte faţă de voi cu bunătatea^[am] cu care şi voi v-aţi purtat faţă de cei ce au murit şi faţă de mine! ⁹ Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soţ!

Apoi le-a sărutat de rămas bun, dar ele au început să plângă.

¹⁰ – Venim şi noi cu tine la poporul tău, i-au zis ele.

¹¹ – Nu, copilele mele, le-a răspuns Naomi, întoarceţi-vă! De ce să veniţi cu mine? Mai pot eu oare avea fii în pântecele meu, care să fie apoi soţii voştri? ¹² Întoarceţi-vă, copilele mele! Plecaţi! Eu sunt prea bătrână să mai am un soţ. Chiar dacă aş zice că mai este nădejde pentru mine, chiar dacă aş fi în noaptea aceasta cu un bărbat şi aş naşte fii, ¹³ aţi aştepta voi până se vor face mari? Vă veţi păstra voi pentru ei, fără să vă măritaţi? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi^[an], căci mâna Domnului s-a întins împotriva mea!

¹⁴ Nurorile au început iarăşi să plângă. Orpa şi-a sărutat soacra de rămas bun şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.

¹⁵ – Cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la zeii ei! i-a zis Naomi. Du-te şi tu după cumnata ta!

¹⁶ – Nu stărui să te părăsesc şi să mă întorc de la tine, i-a răspuns Rut. Unde mergi tu, vreau să merg şi eu, unde locuieşti tu, vreau să locuiesc şi eu; poporul tău va fi şi poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. ¹⁷ Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi tot acolo voi fi şi îngropată. Domnul să se poarte cu mine cu toată asprimea^[ao] dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine!

¹⁸ Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel. ¹⁹ Au plecat amândouă şi au călătorit împreună până au ajuns la Betleem.

Când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor.

– Aceasta este Naomi?! se întrebau femeile.

²⁰ – Nu mă mai numiţi Naomi^[ap], le-a răspuns ea, ci numiţi-mă Mara^[aq], pentru că Cel Atotputernic^[ar] m-a amărât mult. ²¹ Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiţi Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea^[as] şi Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?

²² Aşa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.

Rut îl întâlneşte pe Boaz

2 Acolo Naomi avea o rudă din partea soţului ei, un bărbat foarte renumit din clanul lui Elimelek, al cărui nume era Boaz.

² Într-o zi, moabita Rut i-a zis lui Naomi:

– Dă-mi voie, te rog, să merg pe ogor ca să strâng spice de pe urma aceluia înaintea căruia voi găsi bunăvoinţă.^[at]

– Du-te, copila mea, i-a răspuns ea.

³ Ea s-a dus şi, ajungând pe un ogor, a început să culeagă spicele rămase în urma secerătorilor. S-a nimerit ca ogorul acela să fie tocmai al lui Boaz, din clanul lui Elimelek.

⁴ Chiar atunci Boaz a sosit din Betleem şi le-a zis secerătorilor:

– Domnul să fie cu voi!

– Domnul să te binecuvânteze, i-au răspuns ei.

⁵ Apoi l-a întrebat pe slujitorul care supraveghea secerătorii:

– A cui este tânăra aceasta?

⁶ Slujitorul care supraveghea secerătorii i-a răspuns:

– Aceasta este tânăra moabită care s-a întors cu Naomi din câmpiile Moabului. ⁷ Ea mi-a zis: „Te rog, dă-mi voie să culeg şi să strâng dintre snopi spicele rămase în urma secerătorilor!“ Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până acum şi nu s-a odihnit decât pentru puţin timp, în adăpost^[au].

⁸ Boaz i-a zis lui Rut:

– Ascultă-mă, fiică! Să nu mergi la cules pe un alt ogor şi să nu pleci de aici! Rămâi cu slujitoarele mele. ⁹ Uită-te unde vor secera pe ogor şi du-te după ele! Voi porunci slujitorilor să nu se atingă de tine. Iar când ţi-e sete, poţi să mergi la vase şi să bei din ceea ce au scos slujitorii.

¹⁰ Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi i-a zis:

– Cum de am găsit bunăvoinţă înaintea ta, ca să mă iei în seamă pe mine, o străină^[av]?

¹¹ – Mi s-a spus despre tot ce ai făcut pentru soacra ta după moartea soţului tău, i-a răspuns Boaz, cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să vii la un popor pe care nu-l cunoşteai până mai ieri. ¹² Domnul să-ţi răsplătească fapta şi răsplata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel, sub aripile Căruia ai venit să te adăposteşti!

¹³ – Să găsesc bunăvoinţă la tine şi pe mai departe, stăpânul meu, i-a răspuns ea, pentru că vorbele tale m-au mângâiat şi au atins inima slujnicei tale, deşi eu nu sunt nici măcar ca una dintre slujitoarele tale.

¹⁴ La ora mesei Boaz i-a zis lui Rut:

– Apropie-te, mănâncă din pâine şi înmoaie-ţi bucata în zeama cu oţet.

Ea s-a aşezat lângă secerători, iar el a servit-o cu boabe prăjite. Ea a mâncat, s-a săturat şi i-a mai şi rămas. ¹⁵ Apoi, când ea s-a ridicat să mai culeagă, Boaz le-a poruncit slujitorilor săi astfel:

– Lăsaţi-o să culeagă chiar şi dintre snopi, fără să o umiliţi! ¹⁶ Ba chiar scoateţi-i spice din snopi şi aruncaţi-i-le pe jos, ca să le poată culege şi nu o dojeniţi!

¹⁷ Rut a cules spice de pe ogor până seara, a bătut ce a cules şi i s-a strâns aproape o efă^[aw] de orz. ¹⁸ A luat ceea ce strânsese şi s-a dus în cetate, iar soacra sa a văzut cât culesese. Ea i-a dat lui Naomi şi ceea ce-i rămăsese după ce se săturase la masă. ¹⁹ Atunci soacra ei a întrebat-o:

– Unde ai cules astăzi şi unde ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce te-a luat în seamă!

Rut a început să-i povestească soacrei sale la cine a lucrat şi i-a zis:

– Numele bărbatului la care am lucrat astăzi este Boaz.

²⁰ Naomi i-a zis nurorii sale:

– Binecuvântat să fie el de Domnul, Cel Care^[ax] nu Şi-a părăsit îndurarea^[ay] faţă de noi, cei vii, şi faţă de cei ce au murit! Bărbatul acesta este ruda noastră, i-a mai zis Naomi, dintre cei cu drept de răscumpărare^[az] asupra noastră.

²¹ Moabita Rut i-a zis:

– El mi-a spus: „Stai aproape de slujitorii mei până vor sfârşi tot ce au de secerat.“

²² Naomi i-a răspuns nurorii sale Rut:

– Este bine, fiica mea, să lucrezi cu slujnicele lui şi să nu dea alţii peste tine pe un alt ogor.

²³ Astfel, Rut a stat aproape de slujnicele lui Boaz şi a cules până când s-a încheiat seceratul orzului şi al grâului. Ea locuia împreună cu soacra ei.

Strategia lui Naomi

3 După o vreme Naomi, soacra ei, i-a zis:

– Copila mea, aş vrea să-ţi găsesc un loc de odihnă, unde să-ţi fie bine. ² Oare Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată că la noapte îşi va vântura orzul în arie. ³ Tu spală-te, unge-te, pune-ţi mantia pe tine şi coboară la aria de treierat. Să nu te faci însă cunoscută lui până nu termină de mâncat şi de băut. ⁴ Şi când se va duce să se culce, să ţii minte locul unde se va culca. Apoi să te duci într-acolo, să-i dezveleşti picioarele şi să te culci. După aceea îţi va spune el ce trebuie să faci.

⁵ – Voi face tot ce mi-ai spus! i-a răspuns ea.

⁶ Rut a coborât la aria de treierat şi a făcut întocmai cum o sfătuise soacra ei. ⁷ După ce a mâncat şi a băut, Boaz, mulţumit în inima lui, s-a întins să se culce la marginea unui stog. Atunci ea s-a apropiat încet, i-a dezvelit picioarele şi s-a culcat acolo. ⁸ Pe la miezul nopţii omul s-a speriat; el s-a aplecat şi iată că o femeie era culcată la picioarele sale.

⁹ – Cine eşti tu? a întrebat el.

– Sunt eu, Rut, slujnica ta! i-a răspuns ea. Întinde-ţi marginea mantiei peste slujitoarea ta,^[ba] căci tu eşti cel cu drept de răscumpărare!

¹⁰ – Binecuvântată să fii de Domnul, copila mea, a zis el. Dragostea pe care ai arătat-o la urmă spune mai mult decât ceea ce ai făcut prima dată, de vreme ce nu ai umblat după cei tineri, fie ei săraci sau bogaţi. ¹¹ De aceea, copila mea, nu te teme! Voi face pentru tine tot ce mi-ai spus, deoarece în toată cetatea se ştie că eşti o femeie cinstită. ¹² Este adevărat că eu am drept de răscumpărare, dar mai există cineva, mai apropiat decât mine, care are şi el acest drept. ¹³ Deocamdată înnoptează aici, iar mâine dimineaţă voi afla dacă acea persoană va dori să te răscumpere. Dacă el nu va dori să te răscumpere, viu este Domnul că te voi răscumpăra eu! Deci culcă-te aici până dimineaţă!

¹⁴ Ea a rămas culcată la picioarele lui până spre dimineaţă, trezindu-se mai înainte ca oamenii să se poată vedea unii pe alţii, deoarece Boaz îi spusese:

– Să nu se afle că a intrat o femeie în arie pe timp de noapte!

¹⁵ De asemenea, Boaz i-a mai zis:

– Adu-mi mantia ta şi ţine-o bine!

Ea a ţinut-o, iar el i-a măsurat şase măsuri de orz. După ce i-a pus povara în spate, Boaz^[bb] a pornit spre cetate.

¹⁶ Când Rut a ajuns la soacra sa, aceasta a întrebat-o:

– Cum a fost, copila mea?

Rut i-a istorisit tot ce a făcut omul acela pentru ea. ¹⁷ Apoi a încheiat zicând:

– Mi-a mai dat şi aceste şase măsuri de orz, spunându-mi: „Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta.“

¹⁸ Naomi i-a zis:

– Aşteaptă, copila mea, până vei vedea ce întorsătură vor lua lucrurile, dar îţi spun că omul acesta nu-şi va găsi liniştea până nu va lămuri lucrurile chiar astăzi.

Boaz se căsătoreşte cu Rut

4 Boaz s-a dus la poarta cetăţii şi s-a aşezat acolo. Tocmai atunci trecea cel ce avea drept de răscumpărare, cel despre care vorbise Boaz. Boaz i-a zis:

– Prietene, întoarce-te şi aşază-te aici, te rog!

Acesta s-a întors şi s-a aşezat. ² Boaz a adus şi zece dintre cei din sfatul bătrânilor^[bc] cetăţii, zicându-le:

– Aşezaţi-vă aici!

Ei s-au aşezat acolo.

³ Apoi i-a zis celui cu drept de răscumpărare:

– Naomi, care s-a întors din câmpiile Moabului, a scos la vânzare parcela de pământ care era a rudei noastre, Elimelek. ⁴ M-am gândit să te anunţ şi să-ţi spun: „Cumpăr-o acum de faţă cu locuitorii şi de faţă cu cei din sfatul bătrânilor poporului meu. Dacă vrei deci s-o răscumperi, răscumpăr-o, dar dacă nu vrei s-o răscumperi, atunci spune-mi, ca să ştiu, căci nu este nimeni înaintea ta cu drept de răscumpărare, iar după tine urmez eu.

– O voi răscumpăra eu, i-a răspuns acesta.

⁵ – În ziua în care vei cumpăra parcela de la Naomi, i-a mai zis Boaz, va trebui s-o răscumperi şi pe moabita Rut^[bd], soţia celui ce a murit, ca să păstrezi numele mortului în cadrul moştenirii lui.

⁶ Atunci cel ce avea drept de răscumpărare i-a răspuns:

– Aşa nu-mi permit s-o răscumpăr, ca nu cumva să-mi pun în primejdie propria moştenire.

Răscumpăr-o tu! Poţi lua tu dreptul meu de răscumpărare, căci eu nu-mi permit s-o răscumpăr.

⁷ Pe vremuri, în Israel, pentru a întări toate rânduielile privitoare la răscumpărare şi la schimbarea dreptului de răscumpărare, unul îşi scotea sandala şi i-o dădea celuilalt. Aceasta slujea drept mărturie în Israel. ⁸ Deci cel ce avea drept de răscumpărare i-a zis lui Boaz:

– Cumpăr-o tu!

Apoi şi-a scos sandala. ⁹ Atunci Boaz le-a zis celor din sfatul bătrânilor şi întregului popor:

– Astăzi sunteţi martori că am cumpărat din mâna lui Naomi tot ce a aparţinut lui Elimelek, lui Chilion şi lui Mahlon. ¹⁰ De asemenea, pe moabita Rut, văduva lui Mahlon, am cumpărat-o de soţie, ca să păstrez numele mortului în cadrul moştenirii lui, astfel încât să nu se şteargă numele acestuia dintre rudele lui şi din cetatea sa. Sunteţi martori astăzi!

¹¹ Tot poporul care era la poartă şi cei din sfatul bătrânilor i-au răspuns:

– Suntem martori! Să o facă Domnul pe femeia care intră în casa ta ca pe Rahela şi ca pe Lea care, împreună, au zidit Casa lui Israel! Să-ţi sporească puterea în Efrata şi să-ţi faci un nume în Betleem! ¹² Fie familia ta, prin urmaşul^[be] pe care ţi-l va da Domnul din această tânără, ca familia lui Pereţ care i s-a născut lui Iuda din Tamar.

Linia genealogică a lui David

¹³ Boaz a luat-o pe Rut şi ea a devenit soţia lui. El a intrat la ea^[bf] şi Domnul a dat rod pântecului ei, astfel că aceasta a născut un fiu. ¹⁴ Femeile i-au zis lui Naomi: „Binecuvântat să fie Domnul, Cel Ce nu te-a lăsat astăzi fără un răscumpărător. Fie ca numele lui să fie vestit în Israel! ¹⁵ El îţi va reînviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţii tale, căci l-a născut nora ta care te iubeşte şi care preţuieşte pentru tine mai mult decât şapte fii.“

¹⁶ Naomi a luat copilul, l-a strâns la piept şi i-a fost acestuia ca o mamă. ¹⁷ Vecinele i-au pus numele Obed, spunând: „I s-a născut un fiu lui Naomi!“ El a fost tatăl lui Işai, tatăl lui David.

¹⁸ Aceştia sunt descendenţii lui Pereţ:

Naşterea şi consacrarea lui Samuel

1 Era un bărbat din Ramatayim-Ţofim^[bh], din ţinutul muntos al lui Efraim, numit Elkana. El era fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, şi era efratit. ² El avea două soţii. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.

³ În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Şilo ca să se închine şi să aducă jertfe Domnului Oştirilor^[bi]. Acolo slujeau ca preoţi ai Domnului cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas. ⁴ În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soţiei sale, Penina, şi tuturor fiilor şi fiicelor pe care le avea de la ea, ⁵ dar Anei îi dădea o parte mai aleasă fiindcă o iubea. Domnul însă o făcuse stearpă. ⁶ Potrivnica ei obişnuia s-o necăjească^[bj] ca s-o facă să se mânie din cauză că Domnul o făcuse stearpă. ⁷ Potrivnica ei făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori se ducea Ana la Casa Domnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea şi nu mânca nimic. ⁸ Atunci Elkana, bărbatul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi şi nu mănânci şi de ce îţi este mâhnită inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“

⁹ Odată, după ce a mâncat şi a băut la Şilo, Ana s-a ridicat de la locul ei. Preotul Eli şedea pe scaunul său, lângă uşorul porţii Templului^[bk] Domnului. ¹⁰ Ea a început să se roage Domnului cu sufletul amărât şi plângând cu amar. ¹¹ A făcut următorul jurământ, spunând: „Doamne al Oştirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la suferinţa slujitoarei Tale, dacă Îţi vei aduce aminte de mine şi n-o vei uita pe slujitoarea Ta şi dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieţii lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“

¹² Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenţie la gura ei. ¹³ Ana vorbea în inima ei şi numai buzele i se mişcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, ¹⁴ i-a vorbit astfel:

– Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin!

¹⁵ Ana i-a răspuns:

– Stăpânul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin şi nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. ¹⁶ Să nu o consideri pe slujitoarea ta drept o femeie stricată, căci din prea multa mea durere şi supărare am vorbit până acum.

¹⁷ Atunci Eli i-a zis:

– Mergi în pace şi Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o.

¹⁸ Ana i-a răspuns:

– Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoinţă la tine!

Spunând acestea, femeia a plecat. A început să mănânce şi faţa ei n-a mai fost mâhnită.

¹⁹ În dimineaţa următoare s-au trezit devreme cu toţii, s-au închinat înaintea Domnului, după care s-au întors acasă, în Rama. Elkana a cunoscut-o pe^[bl] soţia sa, iar Domnul Şi-a adus aminte de ea. ²⁰ Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată şi^[bm] a născut un băiat pe care l-a numit Samuel^[bn], căci ea spunea: „De la Domnul l-am cerut.“

²¹ Elkana a plecat cu toată familia lui ca să aducă Domnului jertfa anuală şi ca să-şi împlinească jurământul. ²² Ana însă nu s-a dus, ci i-a spus soţului ei:

– După ce-l voi înţărca pe băiat, îl voi aduce şi-l voi înfăţişa înaintea Domnului, unde va locui pentru totdeauna.

²³ Elkana, soţul ei, i-a răspuns:

– Fă ceea ce crezi că este bine! Rămâi până îl vei înţărca. Fie numai ca Domnul să-Şi împlinească cuvântul^[bo]!

Femeia a rămas şi a alăptat copilul până l-a înţărcat. ²⁴ După ce l-a înţărcat pe băiat, l-a luat cu ea, împreună cu un taur de trei ani^[bp], o efă^[bq] de făină şi un burduf cu vin şi l-a adus la Casa Domnului, în Şilo; copilul era mic. ²⁵ După ce au jertfit taurul, l-au adus pe băiat la Eli. ²⁶ Ana i-a zis lui Eli:

– Oh, stăpânul meu! Viu este sufletul tău că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându-se Domnului. ²⁷ Pentru copilul acesta mă rugam, iar Domnul mi-a dăruit ceea ce am cerut de la El. ²⁸ De aceea îl dăruiesc Domnului. Pentru toate zilele vieţii lui, el va fi dăruit Domnului.

Ei^[br] s-au închinat acolo Domnului.

Rugăciunea Anei

2 Ana s-a rugat spunând:

¹¹ După aceea, Elkana a plecat acasă, la Rama, iar băiatul a rămas să slujească Domnului în prezenţa preotului Eli.

Ticăloşia fiilor lui Eli

¹² Fiii lui Eli erau nişte oameni nelegiuiţi; ei nu-L cunoşteau pe Domnul. ¹³ Obiceiul preoţilor faţă de popor era acesta: slujitorul preotului venea, în timp ce se fierbea carnea, la fiecare om care îşi aducea jertfa şi, ţinând în mână o furculiţă cu trei dinţi, ¹⁴ o băga în tigaie, în cratiţă, în cazan sau în oală şi tot ceea ce era apucat cu furculiţa, preotul lua pentru sine. În felul acesta făceau cu toţi israeliţii care veneau acolo, la Şilo. ¹⁵ Pe lângă aceasta, înainte de a arde grăsimea,^[bu] slujitorul preotului venea şi îi spunea omului care jertfea: „Dă pentru preot carne de fript, căci el nu va lua de la tine carne fiartă, ci doar crudă!“ ¹⁶ Dacă omul îi răspundea: „Să ardem mai întâi grăsimea, iar după aceea vei lua atât cât doreşti“, slujitorul îi spunea: „Chiar acum trebuie să dai! Dacă nu, voi lua cu forţa!“ ¹⁷ Păcatul acestor tineri era foarte mare în ochii Domnului, pentru că dispreţuiau darurile Domnului.

¹⁸ Samuel însă slujea înaintea Domnului; şi copilul acesta era încins cu un efod de in. ¹⁹ Mama sa îi făcea în fiecare an câte o mantie mică pe care i-o aducea atunci când se suia împreună cu soţul ei pentru a aduce jertfa anuală. ²⁰ Eli binecuvânta pe Elkana şi pe soţia acestuia, spunând: „Să-ţi dea Domnul copii din femeia aceasta, în schimbul celui pe care ea l-a oferit Domnului.“ Apoi ei plecau acasă. ²¹ Domnul a binecuvântat-o pe Ana, iar aceasta a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Cât despre tânărul Samuel, el creştea în prezenţa Domnului.

²² Eli era foarte bătrân şi când a auzit tot ce făceau fiii lui cu întregul Israel şi cum se culcau cu femeile care slujeau la intrarea Cortului Întâlnirii, ²³ le-a spus: „Pentru ce faceţi asemenea lucruri? Am auzit despre faptele voastre rele de la întregul popor. ²⁴ Nu, fiii mei! Nu este bine ceea ce aud spunându-se despre voi în poporul Domnului. ²⁵ Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, poate Dumnezeu^[bv] îi va lua apărarea. Dar dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine va interveni pentru el?“ Dar ei nu au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul dorea să-i omoare.

²⁶ Tânărul Samuel însă creştea în statură şi era tot mai plăcut Domnului şi oamenilor.

Vestirea pedepsei împotriva familiei lui Eli

²⁷ Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a spus: „Aşa vorbeşte Domnul: «Nu M-am descoperit Eu familiei tatălui tău atunci când erau în Egipt, sub stăpânirea lui Faraon? ²⁸ Nu l-am ales pe el dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie preotul Meu, să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea? Nu am dat eu familiei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc ale israeliţilor? ²⁹ De ce aţi nesocotit jertfa şi darurile Mele, care am poruncit să fie aduse în locuinţa Mea şi cum de i-ai onorat pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, îngrăşându-vă voi înşivă din partea aleasă a fiecărei jertfe aduse de poporul Meu, Israel?»