Bible in 90 Days

Asuprirea israeliţilor în Egipt

1 Acestea sunt numele israeliţilor care au venit în Egipt împreună cu Iacov şi împreună cu familiile lor: ² Ruben, Simeon, Levi şi Iuda, ³ Isahar, Zabulon şi Beniamin, ⁴ Dan şi Neftali, Gad şi Aşer. ⁵ Toţi urmaşii lui Iacov erau în număr de şaptezeci^[a]. Iosif se afla deja în Egipt. ⁶ După o vreme, Iosif a murit; apoi au murit toţi fraţii săi şi toată generaţia de atunci. ⁷ Israeliţii s-au înmulţit foarte mult; ei au devenit numeroşi şi au ajuns puternici, astfel încât ţara s-a umplut de ei.

⁸ Peste Egipt s-a ridicat un nou monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ⁹ El a zis poporului său: „Iată că poporul israeliţilor este prea mare şi prea puternic pentru noi. ¹⁰ Haideţi să ne purtăm cu dibăcie faţă de ei, căci altfel se vor înmulţi şi, dacă se va întâmpla să fim în război, s-ar putea să li se alăture duşmanilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să fugă din ţară.“ ¹¹ Astfel, au pus peste ei supraveghetori de sclavi, ca să-i asuprească prin poveri grele; în acest fel au zidit Pitomul şi Ramsesul ca cetăţi cu hambare pentru Faraon^[b]. ¹² Însă cu cât erau ei mai asupriţi, cu atât se înmulţeau şi se răspândeau mai mult; egiptenii au ajuns să se teamă de israeliţi ¹³ şi i-au supus la o muncă foarte grea; ¹⁴ le-au făcut vieţile amare, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor şi la tot felul de lucrări pe câmp. În toate sarcinile pe care le dădeau israeliţilor, egiptenii erau foarte aspri.

¹⁵ Monarhul Egiptului le-a zis moaşelor evreilor (pe una o chema Şifra, iar pe cealaltă Pua): ¹⁶ „Când vă veţi împlini slujba de moaşe la femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă cel care se va naşte va fi băiat, omorâţi-l, dar dacă va fi fată, lăsaţi-o să trăiască.“ ¹⁷ Însă moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le-a poruncit monarhul Egiptului, ci au lăsat şi băieţii să trăiască. ¹⁸ Monarhul Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a întrebat:

– De ce aţi făcut acest lucru şi i-aţi lăsat şi pe băieţi să trăiască?

¹⁹ Moaşele i-au răspuns lui Faraon:

– Deoarece femeile evreilor nu sunt ca şi femeile egiptene; ele sunt vânjoase şi nasc înainte ca moaşa să ajungă la ele.

²⁰ Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor, iar poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte puternic. ²¹ Pentru că moaşele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. ²² Apoi Faraon a poruncit întregului său popor: „Aruncaţi în Nil orice băiat care li se va naşte^[c] evreilor! Doar pe fete să le lăsaţi să trăiască!“

Naşterea şi tinereţea lui Moise

2 Un bărbat din casa lui Levi îşi luase de soţie o fată a lui Levi. ² Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu; fiindcă a văzut că era un copil frumos^[d], ea l-a ascuns timp de trei luni. ³ Când nu l-a mai putut ascunde, a luat un coş de papirus, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilul în el şi l-a pus între trestii, pe malul râului. ⁴ Sora lui stătea la distanţă, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. ⁵ Fiica lui Faraon a coborât la râu să se scalde şi fetele care erau cu ea se plimbau pe malul râului; ea a văzut coşul între trestii şi şi-a trimis sclava să i-l aducă. ⁶ Când l-a deschis, a văzut înăuntru copilul. Acesta plângea, iar fiicei lui Faraon i s-a făcut milă de el şi a zis: „Trebuie să fie unul dintre copiii evreilor.“ ⁷ Atunci sora copilului a întrebat-o pe fiica lui Faraon:

– Să merg şi să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine?

⁸ – Du-te! i-a răspuns fiica lui Faraon.

Fata s-a dus şi a chemat-o pe mama copilului. ⁹ Fiica lui Faraon i-a zis: „Ia acest copil şi alăptează-l pentru mine, iar eu îţi voi plăti.“ Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. ¹⁰ Când copilul a crescut, ea l-a adus la fiica lui Faraon şi el a devenit fiul acesteia; ea i-a pus numele Moise^[e], deoarece l-a scos din apă.

Fuga lui Moise în Midian

¹¹ Într-o zi, pe când crescuse deja, Moise a ieşit să vadă greutăţile celor din poporul său; el a văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre cei din poporul său. ¹² S-a uitat într-o parte şi într-alta şi, nevăzând pe nimeni, l-a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. ¹³ A doua zi, pe când ieşea din nou, a văzut doi evrei bătându-se. El l-a întrebat pe cel vinovat:

– De ce-ţi loveşti semenul?

¹⁴ Acesta i-a răspuns:

– Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis pe egiptean?

Atunci Moise s-a temut şi şi-a zis: „Cu siguranţă că acest lucru este cunoscut.“ ¹⁵ Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să-l omoare pe Moise. Însă Moise a fugit de Faraon şi s-a refugiat în ţara Midian; el s-a aşezat lângă o fântână. ¹⁶ Preotul din Midian avea şapte fiice. Ele au venit la fântână, au scos apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. ¹⁷ Au sosit însă acolo nişte păstori care le-au izgonit; Moise s-a ridicat, le-a luat apărarea şi apoi le-a adăpat turmele. ¹⁸ Când ele s-au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le-a întrebat:

– Cum se face că aţi venit mai repede astăzi?

¹⁹ Ele i-au răspuns:

– Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, ne-a scos apă şi ne-a adăpat turma.

²⁰ Atunci el le-a spus fiicelor sale:

– Şi unde este acum omul acela? Cum de l-aţi lăsat acolo? Invitaţi-l la masă!

²¹ Moise a fost de acord să locuiască la acel om şi acesta i-a dat-o de soţie pe fiica sa, Sefora. ²² Ea a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherşom^[f], zicându-şi: „Sunt un străin într-o ţară străină.“

Dumnezeu ia aminte la suferinţa israeliţilor

²³ După o perioadă lungă de timp, monarhul Egiptului a murit. Israeliţii încă gemeau în sclavia lor şi strigau după ajutor; strigătul lor din cauza sclaviei a ajuns la cunoştinţa lui Dumnezeu. ²⁴ Dumnezeu le-a auzit geamătul şi Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov. ²⁵ Astfel, Dumnezeu a luat aminte la starea israeliţilor şi I-a păsat de ei^[g].

Tufişul în flăcări – delegarea lui Moise

3 Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El şi-a dus turma dincolo de pustie şi a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. ² Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. Moise s-a uitat într-acolo şi a văzut că, deşi tufişul ardea, totuşi nu se mistuia. ³ Atunci Moise şi-a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această privelişte deosebită; oare de ce nu se mistuie tufişul?“ ⁴ Când Domnul a văzut că el s-a apropiat să privească la ce se întâmpla, l-a chemat din tufiş şi i-a zis:

– Moise, Moise!

– Iată-mă! a răspuns el.

⁵ Dumnezeu i-a zis:

– Nu te apropia! Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.

⁶ El i-a mai zis:

– Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.

Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să se uite la Dumnezeu.

⁷ Domnul i-a mai zis:

– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, ⁸ aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. ⁹ Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. ¹⁰ Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!

¹¹ Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Cine sunt eu, să merg la Faraon şi să-i scot pe israeliţi din Egipt?

¹² El i-a zis:

– Eu voi fi cu tine; acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul Meu din Egipt, vă veţi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta.

¹³ Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Dacă voi merge la israeliţi şi le voi spune că Dumnezeul părinţilor lor m-a trimis la ei, iar ei mă vor întreba Care este Numele Său, ce le voi răspunde?

¹⁴ Dumnezeu i-a zis lui Moise:

– EU SUNT CEL CE SUNT!^[h] Să le spui israeliţilor că Cel Ce Îşi spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei.

¹⁵ Dumnezeu i-a mai zis lui Moise:

– Aşa să le vorbeşti israeliţilor: „Domnul^[i], Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.“ Acesta este Numele Meu pentru veci de veci; acest Nume este o aducere-aminte pentru toate generaţiile. ¹⁶ Du-te, convoacă sfatul bătrânilor lui Israel^[j] şi spune-le: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, mi S-a arătat şi mi-a zis: «Am luat aminte la voi şi la ce vi se face în Egipt; ¹⁷ am hotărât că vă voi scoate de sub asuprirea Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a periziţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, o ţară în care curge lapte şi miere.»“ ¹⁸ Ei vor asculta glasul tău şi astfel, tu împreună cu cei din sfatul bătrânilor veţi merge la monarhul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul evreilor, ne-a ieşit în cale; lasă-ne să facem o călătorie de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru.“ ¹⁹ Totuşi Eu ştiu că monarhul Egiptului nu vă va lăsa să ieşiţi până nu-l voi sili cu mâna Mea puternică. ²⁰ Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele, pe care le voi face în el; după aceea monarhul Egiptului vă va lăsa să plecaţi. ²¹ Eu voi face ca acest popor să găsească bunăvoinţă la egipteni în aşa fel încât, atunci când veţi pleca, să nu ieşiţi cu mâinile goale. ²² Fiecare femeie israelită va cere vecinei ei şi oricărei femei care locuieşte în casa vecinilor, lucruri de argint, lucruri de aur şi îmbrăcăminte; acestea le veţi pune pe fiii şi pe fiicele voastre şi astfel îi veţi prăda pe egipteni.

Semnele care-l vor însoţi pe Moise

4 Moise I-a răspuns:

– Dar dacă nu mă vor crede şi nu mă vor asculta, ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!“

² – Ce ai în mână? l-a întrebat Domnul.

– Un toiag, I-a răspuns Moise.

³ – Aruncă-l la pământ! i-a zis Dumnezeu.

El l-a aruncat la pământ şi acesta s-a transformat într-un şarpe; Moise a fugit de el. ⁴ Apoi Domnul i-a zis lui Moise:

– Întinde-ţi mâna şi prinde-l de coadă!

El şi-a întins mâna, l-a prins şi acesta s-a transformat în mâna lui într-un toiag.

⁵ – Vei înfăptui această minune pentru ca ei să creadă că Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, ţi S-a arătat.

⁶ Domnul i-a mai zis:

– Bagă-ţi mâna în sân!

Moise şi-a băgat mâna în sân şi când a scos-o era plină de lepră^[k], albă ca zăpada. ⁷ Apoi Dumnezeu i-a zis:

– Bagă-ţi mâna înapoi în sân!

El şi-a băgat mâna înapoi în sân, însă când a scos-o, era la fel de sănătoasă ca tot trupul său.

⁸ – Dacă nu te vor crede şi nu vor lua în seamă mesajul primului semn, îl vor crede pe cel de-al doilea. ⁹ Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu te vor lua în seamă, să iei apă din Nil şi să o verşi pe pământ. Apa pe care o vei lua din Nil se va preface în sânge pe pământul uscat.

¹⁰ Dar Moise I-a zis Domnului:

– Stăpâne, niciodată nu am fost un vorbitor bun, nici în trecut, nici chiar acum când ai vorbit robului Tău; am vorbirea şi limba încurcată^[l].

¹¹ Atunci Domnul l-a întrebat:

– Cine a făcut gura omului? Cine a făcut pe mut sau pe surd, cine a făcut vederea sau orbirea? Oare nu Eu, Domnul? ¹² Acum, du-te, căci Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce să spui.

¹³ Însă Moise I-a răspuns:

– Stăpâne, Te rog, trimite pe altcineva!

¹⁴ Atunci mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Moise şi El i-a zis:

– Nu este levitul^[m] Aaron frate cu tine? Ştiu că el poate vorbi bine; chiar acum vine să te întâlnească, iar când te va vedea, se va bucura în inima lui. ¹⁵ Să stai de vorbă cu el şi să-l împuterniceşti să vorbească toate cuvintele pe care ţi le-am dat; Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi te voi învăţa ce să faci. ¹⁶ El va vorbi poporului în locul tău; îţi va sluji drept gură şi tu vei fi pentru el cum este Dumnezeu pentru tine. ¹⁷ Ia în mână acest toiag, căci cu el vei face semnele.

Moise se întoarce în Egipt

¹⁸ Moise s-a întors la socrul său, Ietro, şi i-a zis:

– Te rog, lasă-mă să mă întorc la cei din poporul meu, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.

– Du-te în pace! i-a răspuns Ietro.

¹⁹ Domnul îi spusese lui Moise în Midian: „Întoarce-te în Egipt, pentru că toţi cei ce căutau să-ţi ia viaţa au murit.“ ²⁰ Moise şi-a luat soţia şi fiii, i-a pus pe măgari şi s-a întors în Egipt. Moise avea în mână toiagul lui Dumnezeu. ²¹ Domnul i-a zis lui Moise: „Când te vei întoarce în Egipt şi vei înfăptui înaintea lui Faraon toate minunile pe care te-am împuternicit să le faci, Eu îi voi împietri inima şi el nu va lăsa poporul să plece. ²² Atunci să-i spui lui Faraon: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. ²³ Ţi-am poruncit să-l laşi pe fiul Meu să plece ca să Mi se închine, însă tu nu ai vrut! Iată că acum îl voi ucide pe întâiul tău născut!’»“

²⁴ Pe drum, în locul în care au rămas peste noapte, Domnul l-a întâlnit^[n] şi a vrut să-l omoare. ²⁵ Dar Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului ei^[o], l-a aruncat la picioarele lui Moise şi a zis: „Tu îmi eşti un soţ de sânge!“ ²⁶ Atunci El l-a lăsat în pace. Ea a zis: „Un soţ de sânge“ din cauza circumciziei.

²⁷ Domnul i-a zis lui Aaron: „Du-te în pustie ca să-l întâlneşti pe Moise.“ El a plecat şi, când a ajuns la muntele lui Dumnezeu, l-a întâlnit pe Moise şi l-a sărutat. ²⁸ Moise i-a zis lui Aaron toate cuvintele cu care Domnul l-a trimis şi toate semnele pe care i le-a poruncit să le facă. ²⁹ Apoi Moise şi Aaron s-au dus şi au convocat sfatul bătrânilor lui Israel. ³⁰ Aaron le-a spus toate cuvintele pe care Domnul i le zisese lui Moise şi a făcut semnele înaintea poporului. ³¹ Poporul a crezut, iar când au auzit că Domnul i-a cercetat pe israeliţi şi că le-a văzut necazul, s-au plecat la pământ şi s-au închinat.

Moise şi Aaron înaintea lui Faraon

5 După aceea, Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis:

– Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă-Mi poporul să plece ca să ţină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“

² Dar Faraon a răspuns:

– Cine este Domnul ca eu să-L iau în seamă şi să-l las pe Israel să plece? Nu-L cunosc pe Domnul şi nu-l voi lăsa pe Israel să plece.

³ Ei au continuat:

– Însuşi Dumnezeul evreilor ni S-a arătat; te rugăm, lasă-ne să facem o călătorie de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă şi cu sabie.

⁴ Dar monarhul Egiptului le-a zis:

– Moise şi Aaron, de ce abateţi poporul de la lucru? Întoarceţi-vă la treburile voastre! ⁵ Vedeţi, a mai zis Faraon, cât de numeros este acum acest popor în ţară, şi voi vreţi să-l opriţi de la lucru!

⁶ În aceeaşi zi, Faraon le-a poruncit vătafilor şi supraveghetorilor poporului: ⁷ „Să nu mai daţi poporului paie ca înainte, ca să facă cărămizi, ci să se ducă ei înşişi să şi le adune. ⁸ Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi ca mai înainte şi să nu le micşoraţi norma, pentru că sunt leneşi. De aceea îşi permit să strige: «Lasă-ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!» ⁹ Să li se dea mai mult de lucru, ca să aibă ce să muncească şi să nu mai ia în seamă tot felul de minciuni.“ ¹⁰ Vătafii şi supraveghetorii poporului s-au dus şi au anunţat poporul: „Aşa vorbeşte Faraon: «Nu vă mai dau paie; ¹¹ mergeţi şi adunaţi-vă paie de oriunde găsiţi, însă să ştiţi că norma voastră nu va fi micşorată.»“ ¹² Poporul s-a răspândit prin toată ţara Egiptului ca să adune mirişte în loc de paie. ¹³ Vătafii îi grăbeau, zicându-le: „Terminaţi-vă lucrul, norma zilnică, ca şi atunci când vi se dădeau paie.“ ¹⁴ Supraveghetorii israeliţilor, care fuseseră puşi peste ei de către vătafii lui Faraon, erau bătuţi şi întrebaţi: „De ce n-aţi terminat ieri şi astăzi numărul de cărămizi pe care-l făceaţi înainte?“ ¹⁵ Atunci supraveghetorii israeliţilor au venit la Faraon şi i-au zis:

– De ce te porţi aşa cu sclavii tăi? ¹⁶ Nu li se mai dau paie sclavilor tăi, şi totuşi li se cere aceeaşi normă de cărămizi! Ia aminte cum sunt bătuţi sclavii tăi! Greşeala este a poporului tău!

¹⁷ Faraon le-a răspuns:

– Leneşilor! Asta sunteţi, nişte leneşi! De aceea ziceţi: „Lasă-ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului.“ ¹⁸ Întoarceţi-vă la lucru, pentru că va trebui să faceţi aceeaşi normă de cărămizi, fără să mai primiţi paie.

¹⁹ Supraveghetorii israeliţilor şi-au dat seama că sunt în necaz când li s-a spus că nu li se va micşora numărul zilnic de cărămizi. ²⁰ Când au ieşit de la Faraon, s-au întâlnit cu Moise şi cu Aaron care îi aşteptau. ²¹ Ei le-au zis: „Domnul să se uite la voi şi să vă judece! Voi ne-aţi făcut urâţi înaintea lui Faraon şi a vătafilor săi şi le-aţi pus sabia în mână ca să ne ucidă.“ ²² Atunci Moise s-a întors către Domnul şi L-a întrebat:

– Stăpâne, de ce ai adus acest necaz peste popor? De ce m-ai trimis? ²³ De când am venit şi i-am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut mai mult rău poporului, iar Tu n-ai făcut nimic ca să-Ţi eliberezi poporul.

Promisiunea eliberării este reafirmată

6 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Vei vedea acum ce-i voi face lui Faraon. O mână puternică îl va sili să-i lase să plece. Datorită unei mâini puternice, el îi va izgoni din ţara lui.

² Dumnezeu i-a mai zis lui Moise:

– Eu sunt Domnul. ³ Eu M-am descoperit lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul Atotputernic^[p], dar cu Numele de „Domnul“^[q] nu M-am făcut cunoscut lor.^{[r] 4} Am făcut legământ cu ei ca să le dau Canaanul, ţara în care au locuit ca străini; ⁵ tot Eu am auzit geamătul israeliţilor pe care egiptenii îi ţin ca sclavi şi Mi-am adus aminte de acest legământ. ⁶ De aceea aşa să le spui israeliţilor: „Eu sunt Domnul şi vă voi scoate de sub jugul egiptenilor; vă voi elibera din sclavia în care ei vă ţin. Vă voi răscumpăra cu o mână întinsă şi cu faptele măreţe ale judecăţii Mele. ⁷ Vă voi lua ca popor al Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. Veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-a eliberat de sub jugul egiptenilor. ⁸ Vă voi duce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov şi am să v-o dau vouă ca moştenire. Eu sunt Domnul.“

⁹ Moise le-a spus aceste cuvinte israeliţilor, dar ei nu le-au luat în seamă din cauza deznădejdii^[s] şi a sclaviei cumplite în care se aflau. ¹⁰ După aceea, Domnul i-a zis lui Moise:

¹¹ – Du-te şi spune-i lui Faraon, monarhul Egiptului, să-i lase pe israeliţi să plece din ţara sa.

¹² Dar Moise I-a răspuns Domnului:

– Dacă israeliţii nu m-au luat în seamă, cum mă va asculta atunci Faraon pe mine, un vorbitor atât de slab^[t]?

¹³ Domnul le-a vorbit lui Moise şi Aaron şi le-a dat porunci cu privire la israeliţi şi la monarhul Egiptului, pentru a-i putea scoate pe israeliţi din Egipt.

Genealogia lui Moise şi a lui Aaron

¹⁴ Iată-i pe cei care au fost conducătorii familiilor^[u] părinţilor lor:

Aceştia au fost conducătorii familiilor leviţilor, potrivit clanurilor lor. ²⁶ Iar aceşti Aaron şi Moise sunt cei cărora Domnul le-a zis să-i scoată pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor. ²⁷ Ei sunt cei care i-au zis lui Faraon, monarhul Egiptului, să-i lase pe israeliţi să plece din Egipt – aceşti Moise şi Aaron.

Aaron vorbeşte pentru Moise

²⁸ În ziua când Domnul i-a vorbit lui Moise în ţara Egiptului, ²⁹ El i-a zis:

– Eu sunt Domnul; spune-i lui Faraon, monarhul Egiptului, tot ce ţi-am poruncit.

³⁰ Însă Moise i-a răspuns Domnului:

– Dar eu sunt un vorbitor slab, de ce m-ar asculta Faraon?

7 Domnul i-a zis lui Moise:

– Iată, te-am făcut ca Dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, îţi va fi profet. ² Să-i spui tot ce ţi-am poruncit, iar fratele tău, Aaron, să-i spună lui Faraon să-i lase pe israeliţi să iasă din ţara sa. ³ Eu însă îi voi împietri inima lui Faraon şi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului. ⁴ Când Faraon nu te va asculta, Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi prin faptele măreţe ale judecăţii Mele Îmi voi scoate din ţara Egiptului oştirile, pe israeliţi, poporul Meu. ⁵ Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului şi îi voi scoate pe israeliţi din mijlocul lor.

⁶ Moise şi Aaron au făcut astfel; ei au făcut întocmai cum le-a poruncit Domnul. ⁷ Moise avea optzeci de ani şi Aaron avea optzeci şi trei de ani atunci când i-au vorbit lui Faraon.

Toiagul lui Aaron se transformă în şarpe

⁸ Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: ⁹ „Când Faraon vă va zice să faceţi o minune, atunci tu, Moise, să-i spui lui Aaron să ia toiagul şi să-l arunce înaintea lui Faraon; şi toiagul se va transforma în şarpe.“ ¹⁰ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul; Aaron a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi a slujitorilor săi, iar acesta s-a transformat într-un şarpe^[v]. ¹¹ Atunci Faraon i-a chemat pe cei înţelepţi şi pe vrăjitori, şi magicienii Egiptului au făcut la fel prin vrăjitoriile lor. ¹² Toţi şi-au aruncat toiegele şi acestea s-au transformat în şerpi, însă toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. ¹³ Inima lui Faraon s-a împietrit, astfel că el nu i-a ascultat pe cei doi, după cum zisese Domnul.

Prima urgie: prefacerea apei în sânge

¹⁴ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Inima lui Faraon este împietrită; el nu vrea să lase poporul să plece. ¹⁵ Du-te dis-de-dimineaţă la Faraon, atunci când acesta merge la apă, stai pe malul râului ca să-l întâlneşti şi ia în mână toiagul care s-a făcut şarpe. ¹⁶ Să-i spui astfel: «Domnul, Dumnezeul evreilor, m-a trimis să-ţi cer să laşi poporul să plece ca să I se închine în pustie. Dar până acum n-ai ascultat. ¹⁷ De aceea aşa vorbeşte Domnul: ‘Prin aceasta vei cunoaşte că Eu sunt Domnul: cu toiagul din mâna mea voi lovi apa din Nil, iar aceasta se va preface în sânge. ¹⁸ Peştii din râu vor muri, râul se va împuţi şi egiptenii nu vor mai putea să bea apă din Nil.’»“ ¹⁹ Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Ia-ţi toiagul, întinde-ţi mâna peste apele Egiptului - peste râuri, canale, iazuri şi peste toate bălţile - şi ele se vor preface în sânge.» Va fi sânge în toată ţara Egiptului, chiar şi în vasele de lemn şi de piatră.“ ²⁰ Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul. În prezenţa lui Faraon şi a slujitorilor săi, el a ridicat toiagul, a lovit apa din râu, şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge, ²¹ iar peştii din râu au murit. Râul s-a împuţit, astfel că egiptenii n-au mai putut să bea apă, şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. ²² Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor; inima lui Faraon a rămas împietrită şi nu i-a ascultat pe Aaron şi pe Moise, după cum spusese Domnul. ²³ Faraon s-a întors, a intrat în palat şi inima nu i-a fost mişcată de întâmplarea aceasta. ²⁴ Toţi egiptenii au săpat de-a lungul Nilului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea apă din acest râu. ²⁵ Trecuseră şapte zile de când Domnul lovise Nilul.

A doua urgie: broaştele

8 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ² Dacă nu-l vei lăsa să plece, voi lovi toată ţara ta cu broaşte. ³ Râul va fi plin de broaşte; ele vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare şi în vasele de frământat. ⁴ Broaştele se vor sui pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.’»“ ⁵ Domnul i-a mai zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron să-şi întindă mâna cu toiagul peste râuri, canale şi iazuri, ca broaştele să iasă în ţara Egiptului.“ ⁶ Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaştele au ieşit şi au acoperit ţara Egiptului. ⁷ Dar vrăjitorii au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor şi au adus broaşte în Egipt. ⁸ După aceea Faraon i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– Rugaţi-vă Domnului să ia broaştele de pe mine şi de pe poporul meu şi voi lăsa poporul să plece ca să-I aducă jertfe Domnului.

⁹ Moise i-a răspuns lui Faraon:

– Îţi las cinstea să hotărăşti^[w] când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca broaştele să fie luate de pe tine şi din casele tale şi să rămână doar în Nil.

¹⁰ – Mâine! i-a zis el.

– Fie aşa cum spui – i-a răspuns Moise – ca să ştii că nu este nimeni ca Domnul, Dumnezeul nostru. ¹¹ Broaştele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; ele vor rămâne doar în Nil.

¹² Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele pe care le-a adus peste Faraon. ¹³ Domnul a făcut aşa cum I-a cerut Moise: broaştele au murit în case, în curţi şi pe câmpuri. ¹⁴ Ei le-au adunat grămezi şi ţara s-a împuţit. ¹⁵ Când Faraon a văzut că are răgaz, şi-a împietrit inima, după cum spusese Domnul, şi nu i-a ascultat.

A treia urgie: ţânţarii

¹⁶ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ţi toiagul şi loveşte praful pământului ca el să se prefacă în ţânţari în toată ţara Egiptului.»“ ¹⁷ Ei au făcut întocmai: Aaron şi-a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului şi au venit ţânţari peste oameni şi peste animale; în toată ţara Egiptului praful pământului s-a transformat în ţânţari. ¹⁸ Vrăjitorii au încercat să facă şi ei ţânţari prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Ţânţarii se aflau pretutindeni, pe oameni şi pe animale. ¹⁹ Atunci vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“ Dar inima lui Faraon era împietrită şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul.

A patra urgie: muştele

²⁰ După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, când el se va duce la apă, şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ²¹ Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi trimite roiuri de muşte peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău şi în casele tale: atât casele egiptenilor, cât şi ţara în care locuiesc se vor umple de roiuri de muşte. ²² Dar în ziua aceea voi proteja ţinutul Goşen^[x], unde locuieşte poporul Meu, iar roiurile de muşte nu vor ajunge acolo, ca să recunoşti că Eu sunt Domnul în această ţară. ²³ Astfel, voi face o deosebire^[y] între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta ţi se va arăta mâine.’»“ ²⁴ Domnul a făcut întocmai şi roiurile de muşte au venit în palatul lui Faraon şi în casele slujitorilor săi; toată ţara Egiptului a fost pustiită din cauza muştelor. ²⁵ Atunci Faraon i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– Duceţi-vă şi aduceţi jertfe Dumnezeului vostru în ţară.

²⁶ – Nu este bine să facem astfel, i-a răspuns Moise, pentru că jertfele pe care le aducem Domnului, Dumnezeul nostru, sunt privite drept urâciuni de către egipteni. Dacă aducem înaintea egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre? ²⁷ Va trebui să facem o călătorie de trei zile în pustie şi acolo să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, aşa cum ne-a poruncit.

²⁸ Faraon a zis:

– Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeul vostru, în pustie, doar dacă nu veţi merge prea departe. Deocamdată, rugaţi-vă pentru mine.

²⁹ – Imediat ce ies de la tine, i-a răspuns Moise, mă voi ruga Domnului ca mâine să îndepărteze roiurile de muşte de la Faraon şi de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să se mai poarte cu viclenie şi să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfe Domnului!

³⁰ Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. ³¹ Domnul a făcut aşa cum I-a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muşte de la Faraon, de la slujitorii săi şi din poporul său; n-a rămas nici măcar una. ³² Însă şi de data aceasta Faraon şi-a împietrit inima şi nu a lăsat poporul să plece.

A cincea urgie: molimă peste animale

9 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine. ² Dacă nu-l vei lăsa să plece şi-l vei opri din nou, ³ mâna Domnului va lovi cu molimă grea vitele de pe câmp: caii, măgarii, cămilele, cirezile şi turmele. ⁴ Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al israeliţilor.’ ⁵ Domnul a hotărât o vreme, zicând că mâine va face acest lucru în ţară.»“ ⁶ În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar din vitele israeliţilor n-a murit nici una. ⁷ Faraon a trimis pe cineva şi a aflat că nici una din vitele israeliţilor n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită şi tot nu a lăsat poporul să plece.

A şasea urgie: bube peste egipteni

⁸ Domnul le-a zis din nou lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon. ⁹ Ea se va transforma într-un praf fin peste toată ţara Egiptului şi va cauza bube cu puroi pe oameni şi pe animale în toată ţara Egiptului.“ ¹⁰ Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer şi ea a dat naştere la bube cu puroi pe oameni şi pe animale. ¹¹ Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau şi pe vrăjitori, ca pe toţi egiptenii. ¹² Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

A şaptea urgie: grindina

¹³ După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine, ¹⁴ pentru că de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. ¹⁵ Căci, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. ¹⁶ Dar te-am ridicat^[z] ca să-ţi arăt puterea Mea şi astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. ¹⁷ Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l laşi să plece? ¹⁸ Ei bine, mâine, pe vremea aceasta, voi face să cadă cea mai grea grindină din câte au căzut vreodată în Egipt, de când a fost întemeiat până acum. ¹⁹ De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele şi tot ce ai pe câmp; orice om şi orice animal care va fi pe câmp şi nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“ ²⁰ Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adăpostit sclavii şi vitele în case, ²¹ dar cei care n-au luat în seamă Cuvântul Domnului şi-au lăsat sclavii şi vitele pe câmp. ²² Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată ţara Egiptului: peste oameni, peste animale şi peste plantele câmpului din ţara Egiptului.“ ²³ Când Moise şi-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis o furtună cu grindină şi trăsnete care au căzut pe pământ. Domnul a făcut să cadă grindină peste ţara Egiptului: ²⁴ era grindină amestecată cu trăsnete, o grindină atât de grea, cum n-a mai căzut niciodată în ţara Egiptului, de când aceasta a fost întemeiată ca neam. ²⁵ Grindina a doborât la pământ tot ce era pe câmp în toată ţara Egiptului, atât oameni, cât şi animale; grindina a doborât la pământ toate plantele câmpului şi a frânt orice copac de pe câmp. ²⁶ Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost ţinutul Goşen^[aa], unde locuiau israeliţii. ²⁷ Faraon şi-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis:

– De data aceasta am păcătuit; Domnul este drept, eu şi poporul meu suntem răi. ²⁸ Rugaţi-vă Domnului, căci ne este de ajuns trăsnetul şi grindina lui Dumnezeu! Vă las să plecaţi; nu mai trebuie să staţi.

²⁹ Moise i-a răspuns:

– Cum voi ieşi din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul; trăsnetul nu va mai lovi şi nu va mai cădea grindină, ca să recunoşti că pământul este al Domnului. ³⁰ Cât despre tine şi slujitorii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu.

³¹ Plantaţiile de in şi de orz au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic şi inul înflorise, ³² însă cele de grâu şi secară albă n-au păţit nimic, pentru că erau sădite târziu. ³³ Moise l-a lăsat pe Faraon, a ieşit din cetate şi şi-a ridicat mâinile spre Domnul; atunci trăsnetul şi grindina au încetat şi n-a mai plouat pe pământ. ³⁴ Când Faraon a văzut că ploaia, grindina şi trăsnetul au încetat, a păcătuit din nou şi şi-a împietrit inima atât el, cât şi slujitorii săi. ³⁵ Inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe israeliţi să plece, după cum îi spusese Domnul lui Moise.

A opta urgie: lăcustele

10 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât şi slujitorilor săi, ca să descopăr aceste semne în mijlocul lor ² şi pentru ca voi să puteţi istorisi copiilor şi nepoţilor voştri cât de aspru m-am purtat cu egiptenii, ce semne am făcut în mijlocul lor; şi astfel să ştiţi că Eu sunt Domnul.“ ³ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smereşti înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece şi să Mi se închine. ⁴ Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi aduce mâine lăcuste în ţara ta. ⁵ Ele vor acoperi ţara şi nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor mânca ce v-a mai rămas după grindină, vor mânca orice copac care creşte pe câmp şi ⁶ îţi vor umple palatele tale, casele slujitorilor tăi şi ale tuturor egiptenilor; va fi ceva ce nici părinţii, nici părinţii părinţilor tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ şi până în ziua de azi.»“ Apoi ei s-au întors şi au ieşit de la Faraon. ⁷ Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă poporul să plece ca să se închine Domnului, Dumnezeul lor; încă nu înţelegi că Egiptul este ruinat?“ ⁸ Moise şi Aaron au fost aduşi înapoi la Faraon şi el le-a zis:

– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?

⁹ Moise i-a răspuns:

–Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre, pentru că avem de ţinut o sărbătoare în cinstea Domnului.

¹⁰ El le-a zis:

– Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi cu copiii voştri! Băgaţi de seamă, căci aveţi de gând să faceţi ceva rău^[ab]. ¹¹ Nu, nu! Doar bărbaţii voştri pot merge să se închine Domnului, pentru că aceasta aţi cerut.

Şi au fost izgoniţi dinaintea lui Faraon.

¹² După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului şi o vor invada lăcustele care vor mânca orice plantă din ţara Egiptului, tot ce a mai rămas după urgia cu grindina.“ ¹³ Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului şi Domnul a adus vântul de răsărit peste ţară pe tot timpul zilei şi al nopţii; când s-a făcut dimineaţă, vântul de răsărit a adus lăcustele. ¹⁴ Lăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată şi nu va mai fi. ¹⁵ Ele au acoperit întreaga ţară şi tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din ţară şi tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată ţara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci şi nici plante pe câmp. ¹⁶ Faraon i-a chemat repede pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, şi împotriva voastră. ¹⁷ Iartă-mi şi păcatul acesta şi roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ ¹⁸ Ei au ieşit de la Faraon şi Moise s-a rugat din nou Domnului. ¹⁹ Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie^[ac]. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt. ²⁰ Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a lăsat pe israeliţi să plece.

A noua urgie: întunericul

²¹ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată ţara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“ ²² Moise şi-a întins mâna spre cer şi s-a făcut un mare întuneric peste toată ţara Egiptului timp de trei zile. ²³ Oamenii nu se puteau vedea unii pe alţii şi timp de trei zile nu s-au putut mişca de unde erau; dar toţi israeliţii au avut lumină acolo unde locuiau. ²⁴ Faraon l-a chemat pe Moise şi i-a zis:

– Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului. Copiii voştri pot merge cu voi, însă turmele şi cirezile voastre vor rămâne.

²⁵ Moise i-a răspuns:

– Trebuie să ne laşi să aducem jertfe şi arderi-de-tot Domnului, Dumnezeul nostru. ²⁶ Vitele noastre trebuie să meargă cu noi; nici o copită nu va rămâne, pentru că trebuie să alegem dintre ele pentru a ne închina Domnului, Dumnezeul nostru, şi nu ştim ce vom folosi pentru a ne închina Domnului decât atunci când vom ajunge acolo.

²⁷ Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta n-a vrut să-i lase să plece.

²⁸ Apoi Faraon i-a zis:

– Ieşi de la mine! Fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea faţa, vei muri.

²⁹ – Să fie precum ai zis! i-a răspuns Moise. Nu-ţi voi mai vedea faţa.

Vestirea celei de-a zecea urgii

11 Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon şi peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecaţi de acolo. Când vă va lăsa să ieşiţi, de fapt el vă va izgoni de tot. ² Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său şi orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint şi de aur.“ ³ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni. Mai mult, Moise a devenit un om de seamă în Egipt; aşa îl considerau atât slujitorii lui Faraon, cât şi poporul egiptean.

⁴ Moise i-a mai zis lui Faraon:

– Aşa vorbeşte Domnul: „La miezul nopţii voi trece prin Egipt. ⁵ Toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al sclavei care învârte la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai vitelor. ⁶ Apoi va fi un mare strigăt în toată ţara Egiptului, aşa cum n-a mai fost şi nu va mai fi. ⁷ Dar între israeliţi nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipt şi Israel.“ ⁸ Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi vor veni la mine şi se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Pleacă, tu şi tot poporul care te urmează!“ După aceea voi pleca.

Şi plin de mânie Moise a ieşit de la Faraon. ⁹ Domnul îi zisese de la început lui Moise: „Faraon nu te va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulţească în ţara Egiptului.“ ¹⁰ Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul i-a împietrit inima şi acesta n-a lăsat poporul să plece din ţara sa.

Mielul pascal şi azimile

12 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ² „Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an. ³ Spune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel^[ad] pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. ⁴ Dacă o familie este prea mică pentru un miel, ei vor trebui să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, după numărul persoanelor, iar mielul să fie împărţit după cât mănâncă fiecare om. ⁵ Mielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied. ⁶ Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri^[ae]. ⁷ Să ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca. ⁸ Să mănânce mielul în aceeaşi noapte; să-l mănânce fript la foc, cu azime şi cu ierburi amare. ⁹ Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci fript la foc – capul, picioarele şi măruntaiele. ¹⁰ Să nu lăsaţi nimic din el până dimineaţă;^[af] orice va rămâne din el până dimineaţa să fie ars. ¹¹ Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului. ¹² Pentru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul. ¹³ Sângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului. ¹⁴ Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: să o comemoraţi ca pe o sărbătoare pentru Domnul; să o comemoraţi de-a lungul generaţiilor ca pe o sărbătoare dată printr-o poruncă veşnică. ¹⁵ Timp de şapte zile să mâncaţi azime. Chiar din prima zi să scoateţi aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima până în a şaptea zi va fi nimicit din Israel. ¹⁶ În prima zi să aveţi o adunare sfântă; în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; doar ceea ce trebuie să mănânce fiecare, aceea să fie pregătit de voi. ¹⁷ Să ţineţi Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeaşi zi am scos oştirile voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi această zi în toate generaţiile, ca o poruncă veşnică. ¹⁸ În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci şi una zi, să mâncaţi azime. ¹⁹ Timp de şapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie că este străin, fie că este băştinaş. ²⁰ Să nu mâncaţi nimic dospit; numai azime să se mănânce în toate locuinţele voastre.“

²¹ Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte. ²² Luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi cei doi uşori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara uşii casei până dimineaţa, ²³ pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă acea uşă şi nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre şi să vă ia viaţa. ²⁴ Să ţineţi acest lucru ca pe o poruncă veşnică pentru voi şi pentru copiii voştri. ²⁵ Când veţi ajunge în ţara pe care Domnul v-o va da, aşa cum a promis, să păziţi această poruncă. ²⁶ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?», ²⁷ voi să le răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă^[ag] casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni şi a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ şi s-a închinat. ²⁸ Apoi israeliţii au plecat şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul lui Moise şi lui Aaron.

Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt

²⁹ La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. ³⁰ Când Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. ³¹ În aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le­a zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis. ³² Luaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţi­mă.“

³³ Egiptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“ ³⁴ Poporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri. ³⁵ Israeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. ³⁶ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni. ³⁷ Israeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii^[ah]. ³⁸ O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi. ³⁹ Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.

⁴⁰ Israeliţii au stat în Egipt^[ai] patru sute treizeci de ani. ⁴¹ La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. ⁴² Pentru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului.

Porunci privind Paştele

⁴³ Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paşte: nici un străin să nu mănânce mielul de Paşte, ⁴⁴ dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis; ⁴⁵ peregrinul sau slujitorul plătit să nu mănânce. ⁴⁶ Să fie mâncat într-o singură casă; să nu scoateţi carnea afară din casă şi să nu-i zdrobiţi nici unul din oase. ⁴⁷ Paştele să fie ţinut de întreaga adunare a lui Israel. ⁴⁸ Dacă vreun străin care locuieşte la tine va dori să sărbătorească Paştele Domnului, toţi bărbaţii din familia lui să fie circumcişi; doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băştinaş. Nici unul care este necircumcis să nu mănânce. ⁴⁹ Va fi o singură lege atât pentru băştinaş, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru.“ ⁵⁰ Toţi israeliţii au făcut aşa cum le poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron. ⁵¹ În ziua aceea Domnul i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor.

Sărbătoarea Azimelor şi răscumpărarea întâilor născuţi

13 Domnul i-a zis lui Moise: ² „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliţilor, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, este al Meu.“

³ Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mâna Sa puternică; să nu se mănânce pâine dospită. ⁴ Astăzi ieşiţi, în luna Abib^[aj]. ⁵ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, ţară pe care El a jurat părinţilor voştri că v-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere – să ţineţi această sărbătoare în luna aceasta. ⁶ Şapte zile să mâncaţi azime, iar în a şaptea zi să ţineţi o sărbătoare în cinstea Domnului. ⁷ Timp de şapte zile să mâncaţi azime; să nu se găsească la voi pâine dospită şi nici un fel de aluat să nu fie văzut pe teritoriul vostru. ⁸ Fiecare să spună copilului său în ziua aceea: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt.» ⁹ Să fie pentru voi ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte^[ak], pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele voastre; căci, cu mâna Lui puternică, v-a scos Domnul din Egipt. ¹⁰ Să ţineţi această poruncă la vremea ei, în fiecare an. ¹¹ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, aşa cum a jurat părinţilor voştri, şi are să v-o dea vouă, ¹² să puneţi deoparte pentru Domnul pe toţi aceia care vor fi primul rod al pântecelui. Toţi întâii născuţi dintre vitele voastre să fie ai Domnului şi anume fiecare mascul. ¹³ Dar orice întâi născut al măgăriţei să-l răscumpăraţi cu o oaie^[al]; dacă nu-l răscumpăraţi, să-i frângeţi gâtul^[am]. De asemenea, să răscumpăraţi pe fiecare întâi născut dintre copiii voştri. ¹⁴ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă aceasta?», să le răspundeţi: «Domnul, cu mâna Lui puternică, ne-a scos din Egipt, din casa sclaviei. ¹⁵ Când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul le-a luat viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfim Domnului primul rod al pântecelui fiecărui animal şi răscumpărăm pe întâii născuţi dintre copiii noştri. ¹⁶ Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână şi ca un semn pe frunte.»“

Trecerea Mării Roşii

¹⁷ Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ ¹⁸ Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie^[an]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. ¹⁹ Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“^{[ao] 20} Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. ²¹ Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. ²² Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.

14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ² „Spune-le israeliţilor să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon; să vă aşezaţi tabăra lângă mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ³ Faraon va zice despre israeliţi: «Rătăcesc fără ţintă prin ţară, îi înghite pustia.» ⁴ Eu îi voi împietri inima lui Faraon şi el îi va urmări; însă Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon şi a întregii lui oştiri. Egiptenii vor recunoaşte astfel că Eu sunt Domnul.“ Şi ei au făcut întocmai.

⁵ Când i s-a spus monarhului egiptean că poporul a fugit, Faraon şi slujitorii săi s-au răzgândit cu privire la israeliţi, zicând: „Cum de-am putut să-l lăsăm pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?“ ⁶ Faraon şi-a pregătit carul şi şi-a luat oştirea cu el; ⁷ a luat şase sute de care alese şi toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. ⁸ Domnul a împietrit inima lui Faraon, monarhul Egiptului, astfel că acesta a început să-i urmărească pe israeliţi; în acest timp, israeliţii îşi continuau drumul cu îndrăzneală. ⁹ Egiptenii i-au urmărit cu toţi caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii^[ap] şi oştirea acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra aşezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ¹⁰ În timp ce Faraon se apropia, israeliţii îi priveau pe egipteni mărşăluind înspre ei. Atunci s-au temut şi au început să strige către Domnul. ¹¹ Apoi i-au zis lui Moise:

– Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în pustie? Ce ne-ai făcut scoţându-ne din Egipt? ¹² Nu-ţi spuneam noi în Egipt să ne laşi să lucrăm pentru egipteni? Ar fi fost mult mai bine pentru noi să lucrăm pentru egipteni decât să murim în pustie.

¹³ Dar Moise i-a zis poporului:

– Nu vă temeţi, staţi fermi şi veţi vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeţi azi nu-i veţi mai vedea. ¹⁴ Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceţi.

¹⁵ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte. ¹⁶ Tu să-ţi ridici toiagul şi să-ţi întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărţi şi israeliţii vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. ¹⁷ Apoi voi împietri inimile egiptenilor şi aceştia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oştiri, a carelor şi a călăreţilor lui. ¹⁸ Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor şi călăreţilor lui.“ ¹⁹ Îngerul Domnului, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a început să meargă în spatele israeliţilor. Stâlpul de nor şi-a schimbat locul şi, din faţa lor, a început să meargă în spatele lor. ²⁰ El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într­o parte şi luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă întreaga noapte. ²¹ Apoi Moise şi-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărţit apele şi a făcut din mare pământ uscat. ²² Israeliţii au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor. ²³ Egiptenii i-au urmărit şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mare. ²⁴ Spre dimineaţă Domnul s-a uitat din stâlpul de foc şi din nor la oştirea egiptenilor şi a adus învălmăşeală în rândul acestora. ²⁵ A făcut ca roţile de la carele lor să cadă^[aq], astfel că egiptenii au început să le mânuiască cu greutate. Ei au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci Domnul se luptă pentru ei împotriva Egiptului!“ ²⁶ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare şi apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele şi peste călăreţii lor.“ ²⁷ Moise şi-a întins mâna spre mare şi, înspre dimineaţă, marea a revenit la adâncimea ei deplină. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceştia în mijlocul mării; ²⁸ apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oştirea lui Faraon, care venise după israeliţi în mijlocul mării; nici unul n-a rămas în viaţă. ²⁹ Însă israeliţii au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor.

³⁰ Aşa l-a salvat Domnul pe Israel în ziua aceea de egipteni. Israeliţii i-au văzut pe egipteni zăcând morţi pe malul mării. ³¹ Ei au văzut lucrarea măreaţă pe care Domnul a înfăptuit-o împotriva egiptenilor; poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Cântarea de laudă a lui Moise şi a lui Miriam

15 Atunci Moise şi israeliţii au cântat această cântare Domnului: