Bible in 90 Days

Istoria creării cerurilor şi a pământului

1 La început, Dumnezeu^[a] a creat cerurile şi pământul. ² Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste întinderea apelor.

³ Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“; şi a fost lumină. ⁴ Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. ⁵ Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.

⁶ Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească^[b] în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!“ ⁷ Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost. ⁸ Dumnezeu a numit bolta „cer“. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a doua.

⁹ Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!“ Şi aşa a şi fost. ¹⁰ Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹¹ Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!“ Şi aşa a şi fost. ¹² Pământul a dat vegetaţie: plante care fac sămânţă potrivit soiului lor şi pomi care dau rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹³ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a treia.

¹⁴ Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii ¹⁵ şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!“ Şi aşa a şi fost. ¹⁶ Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, care să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mic, care să stăpânească noaptea; a făcut, de asemenea, şi stelele. ¹⁷ Dumnezeu i-a aşezat pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, ¹⁸ să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ¹⁹ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a patra.

²⁰ Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!“ ²¹ Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, potrivit felurilor lor şi toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. ²² Dumnezeu le-a binecuvântat zicând: „Fiţi roditoare, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ!“ ²³ A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a cincea.

²⁴ Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite,^[c] animale mici^[d] şi animale sălbatice^[e], fiecare potrivit felurilor lor!“ Şi aşa a şi fost. ²⁵ Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

²⁶ Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om^[f] după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul^[g] şi peste toate animalele mici care mişună pe pământ!“

²⁸ Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!“ ²⁹ Apoi Dumnezeu a zis: „V-am dat toate plantele care fac sămânţă şi care se află pe tot pământul şi toţi pomii care fac fructe cu sămânţă în ele, ca să le aveţi pentru hrană. ³⁰ Tuturor animalelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor animalelor mici care mişună pe pământ, care au suflare de viaţă în ele, le-am dat ca hrană toate plantele verzi.“ Şi aşa a şi fost.

³¹ Dumnezeu s-a uitat la tot ce a făcut şi toate erau foarte bune. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a şasea.

2 Astfel a fost încheiată crearea cerurilor, a pământului şi a întregii lor oştiri. ² În ziua a şaptea, Dumnezeu Îşi terminase lucrarea pe care a făcut-o; El s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o. ³ Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit^[h] de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie.

Adam şi Eva

⁴ Aceasta este relatarea^[i] creării cerurilor şi a pământului.

Când Domnul Dumnezeu^[j] a făcut pământul şi cerurile, ⁵ pe pământ nu era încă nici o plantă verde, iar iarba câmpului încă nu încolţise pentru că Domnul Dumnezeu încă nu dăduse ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul, ⁶ ci doar un abur se ridica de pe pământ şi uda toată suprafaţa pământului. ⁷ Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam^[k] din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu. ⁸ Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit. Acolo l-a pus pe Adam, omul pe care l-a modelat. ⁹ Domnul Dumnezeu a făcut să crească din ţărâna pământului tot felul de pomi care sunt plăcuţi la vedere şi buni de mâncat; de asemenea, în mijlocul grădinii se aflau pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. ¹⁰ Un râu curgea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărţea în patru braţe. ¹¹ Numele primului braţ era Pişon; el curgea împrejurul^[l] ţării Havila, unde era aur. ¹² Aurul acelei ţări era bun; de asemenea, acolo se găseau bedelion^[m] şi piatră de onix. ¹³ Numele celui de-al doilea braţ era Ghihon. El curgea împrejurul ţării Cuş^[n]. ¹⁴ Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braţ era Eufrat.

¹⁵ Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească. ¹⁶ Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, ¹⁷ dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“

¹⁸ Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ ¹⁹ Astfel, Domnul Dumnezeu a modelat din ţărână toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam, ca să vadă ce nume le va da. Şi numele pe care Adam i l-a dat fiecărei vieţuitoare, acela a rămas. ²⁰ Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi fiarelor câmpului; însă pentru el nu s-a găsit nici un ajutor potrivit. ²¹ Aşa că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. Atunci Domnul a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei. ²² Şi, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam. ²³ Atunci Adam a exclamat:

²⁴ De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup.

²⁵ Omul şi soţia lui erau goi, dar nu le era ruşine.

Căderea în păcat şi consecinţele sale

3 Şarpele era mai şiret^[p] decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii:

– A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină.“?

² – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, ³ dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“

⁴ Dar şarpele i-a zis femeii:

– Nu veţi muri nicidecum! ⁵ Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.

⁶ Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. ⁷ Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele.

⁸ Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea amurgului^[q] şi s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre pomii din grădină. ⁹ Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis:

– Unde eşti?

¹⁰ – Am auzit glasul Tău în grădină, a răspuns el, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol; de aceea m-am ascuns.

¹¹ Dumnezeu l-a întrebat:

– Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?

¹² – Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom şi am mâncat, a răspuns Adam.

¹³ Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii:

– Ce ai făcut?

– Şarpele m-a înşelat şi am mâncat, a răspuns femeia.

¹⁴ Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,

¹⁶ Femeii i-a zis:

¹⁷ Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care-ţi poruncisem să nu mănânci,

²⁰ Adam a numit-o Eva^[t] pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.

²¹ Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-a îmbrăcat. ²² Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul; acum el şi-ar putea întinde mâna să ia şi din pomul vieţii ca să mănânce şi va trăi veşnic.“ ²³ De aceea Domnul Dumnezeu l-a alungat pe om afară din grădina Eden, ca să muncească pământul din care a fost luat. ²⁴ După ce l-a alungat pe om, a pus la răsăritul^[u] grădinii Eden nişte heruvimi şi o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre pomul vieţii.

Cain şi Abel

4 Adam a cunoscut-o^[v] pe soţia sa, Eva, iar ea a rămas însărcinată şi l-a născut pe Cain^[w]. Ea a zis: „Am căpătat^[x] un om cu ajutorul Domnului.“ ² Apoi l-a născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel era păstor, iar Cain – plugar. ³ După o vreme, Cain I-a adus Domnului o jertfă din rodul pământului, ⁴ iar Abel I-a adus o jertfă din întâii născuţi ai turmei sale şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi jertfa lui, ⁵ însă spre Cain şi jertfa lui nu a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. ⁶ Domnul i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi de ce ţi s-a posomorât faţa? ⁷ Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit? Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândeşte la uşă, dorinţa lui este să te domine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti.“

⁸ Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Haidem să ieşim la câmp!^[y]“ Pe când se aflau acolo, Cain l-a lovit pe fratele său, Abel, şi l-a omorât. ⁹ Atunci Domnul l-a întrebat pe Cain:

– Unde este fratele tău, Abel?

– Nu ştiu, a răspuns el. Sunt eu păzitorul fratelui meu?

¹⁰ Domnul i-a zis:

– Ce ai făcut? Ascultă: glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine! ¹¹ Acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta. ¹² Când vei ara pământul, el nu-ţi va mai da recolta^[z]; pe pământ vei fi un pribeag, un rătăcitor. ¹³ Cain I-a spus Domnului:

– Pedeapsa mea este prea mare ca s-o pot purta. ¹⁴ Din moment ce m-ai izgonit astăzi de pe faţa pământului şi trebuie să mă ascund de faţa Ta şi să devin un pribeag, un rătăcitor pe pământ, atunci oricine mă va întâlni mă va ucide.

¹⁵ Domnul i-a răspuns:

– Nu va fi aşa; dacă cineva îl va ucide pe Cain, Cain va fi răzbunat de şapte ori.

Domnul a hotărât un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. ¹⁶ Cain a plecat din prezenţa Domnului şi s-a aşezat în ţara Nod^[aa], la răsărit de Eden.

Începuturile civilizaţiei

¹⁷ Cain a cunoscut-o pe soţia sa, iar ea a rămas însărcinată şi l-a născut pe Enoh. Cain a construit o cetate şi a numit-o Enoh, după numele fiului său. ¹⁸ Lui Enoh i s-a născut Irad, iar Irad a fost tatăl^[ab] lui Mehuiael. Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael, iar Metuşael a fost tatăl lui Lameh. ¹⁹ Lameh şi-a luat două soţii: pe una o chema Ada, iar pe cealaltă – Ţila. ²⁰ Ada l-a născut pe Iabal; el a fost tatăl celor care locuiesc în corturi şi au turme. ²¹ Numele fratelui său era Iubal; el a fost tatăl tuturor celor care cântă cu lira şi cu fluierul. ²² Ţila l-a născut pe Tubal-Cain, care a făcut tot felul de unelte^[ac] din bronz şi fier. Sora lui Tubal-Cain a fost Naama.

²³ Lameh le-a spus soţiilor sale:

²⁵ Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa. Aceasta a născut un fiu pe care l-a numit Set^[ae], zicând: „Dumnezeu mi-a dăruit un alt urmaş^[af] în locul lui Abel, întrucât el a fost omorât de Cain.“ ²⁶ Lui Set i s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Enoş^[ag]. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

Urmaşii lui Adam până la Noe

5 Aceasta este cartea genealogiei^[ah] lui Adam. În ziua în care l-a creat pe om^[ai], Dumnezeu l-a făcut după asemănarea Sa. ² I-a creat bărbat şi femeie; în ziua în care i-a creat, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om^[aj]“.

Potopul

6 Când oamenii au început să se înmulţească pe pământ şi li s-au născut fiice, ² fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat dintre ele ca soţii pe acelea pe care şi le-au ales. ³ Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne^[al] pentru totdeauna în om, pentru că el este carne^[am]; zilele lui vor fi în număr de o sută douăzeci de ani.“ ⁴ Pe pământ trăiau uriaşi^[an] în zilele acelea – şi chiar şi după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii. Aceştia au fost eroii din vechime, oameni cu renume.

⁵ Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că fiecare înclinaţie a gândurilor din mintea lui era tot timpul numai înspre rău. ⁶ Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a întristat în inima Lui. ⁷ El a zis: „Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, atât pe el, cât şi vitele, animalele mici^[ao] şi păsările cerului, pentru că Îmi pare rău că le-am făcut.“ ⁸ Dar Noe a găsit har înaintea Domnului.

⁹ Aceasta este istoria^[ap] lui Noe. Noe a fost un om drept şi integru între cei din generaţia sa; el a umblat cu Dumnezeu. ¹⁰ Noe a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

¹¹ Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi plin de violenţă. ¹² Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ îşi stricaseră căile. ¹³ Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârşitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violenţă din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul. ¹⁴ Fă-ţi o arcă din lemn de gofer^[aq]. Fă-i nişte încăperi^[ar] şi acoper-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. ¹⁵ Să o faci astfel: lungimea ei să fie de trei sute de coţi, lăţimea – de cincizeci, iar înălţimea – de treizeci^[as]. ¹⁶ Fă-i un acoperiş^[at] pe care să-l prelungeşti cu un cot^[au] . Pune uşa arcei pe o parte a sa. Să faci arca cu trei punţi: una jos, a doua la mijloc, iar a treia sus. ¹⁷ Eu voi aduce un potop de apă pe pământ ca să distrug toate creaturile de sub ceruri, care au suflare de viaţă în ele; şi tot ce este pe pământ va pieri. ¹⁸ Dar voi face un legământ cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soţia ta şi cu soţiile fiilor tăi. ¹⁹ Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare fel de vieţuitoare, ca să le ţii vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul şi femelă. ²⁰ Să vină la tine înăuntru, ca să le ţii vii, câte o pereche din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale sălbatice şi din fiecare fel de animale mici care mişună pe pământ. ²¹ Ia cu tine din fiecare fel de mâncare şi depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine şi pentru ele.“ ²² Noe a făcut toate aceste lucruri aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.

7 Apoi Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în arcă, tu şi toată familia ta, pentru că am văzut că, din această generaţie, doar tu eşti drept înaintea Mea. ² Ia cu tine şapte perechi din toate animalele curate, mascul şi femelă, şi câte o pereche din animalele necurate, mascul şi femelă. ³ Ia câte şapte perechi din păsările cerului, mascul şi femelă, ca să le păstrezi vie sămânţa pe pământ, ⁴ pentru că, peste şapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe pământ toate vieţuitoarele pe care le-am făcut.“ ⁵ Noe a făcut toate aceste lucruri aşa cum i-a poruncit Domnul.

⁶ Noe avea şase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ. ⁷ Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi, pentru ca să scape de apele potopului. ⁸ Dintre vitele curate şi necurate, dintre păsările şi toate animalele mici care mişună pe pământ^{[av] 9} au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul şi femelă, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe. ¹⁰ După şapte zile, au venit pe pământ apele potopului. ¹¹ În al şase sutelea an al vieţii lui Noe, în a şaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au ţâşnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis. ¹² Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. ¹³ Noe, fiii săi, Sem, Ham şi Iafet, soţia sa, precum şi cele trei soţii ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeaşi zi ¹⁴ şi împreună cu ei, toate vieţuitoarele potrivit felurilor lor, toate animalele potrivit felurilor lor, toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor şi toate păsările potrivit felurilor lor – toate păsările şi toate creaturile înaripate. ¹⁵ Dintre toate creaturile care au suflare de viaţă în ele, au intrat în arca lui Noe două câte două. ¹⁶ Animalele, mascul şi femelă dintre toate creaturile, au intrat în arca lui Noe, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit acestuia; apoi Domnul l-a închis înăuntru.

¹⁷ Potopul a ţinut patruzeci de zile pe pământ; apele au crescut şi au înălţat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului. ¹⁸ Apele s-au ridicat şi au crescut mult pe pământ, iar arca plutea deasupra apelor. ¹⁹ Apele s-au ridicat aşa de mult pe pământ, încât toţi munţii înalţi de sub cerul întreg au fost acoperiţi. ²⁰ Apele s-au ridicat deasupra munţilor, acoperindu-i cu aproape cincisprezece coţi^[aw]. ²¹ Toate creaturile care mişunau pe pământ au pierit: păsări, vite, animale sălbatice, toate animalele mici care mişună pe pământ şi toţi oamenii. ²² Toate creaturile de pe uscat, care aveau în nări suflare de viaţă, au murit. ²³ Dumnezeu a şters de pe pământ toate vieţuitoarele: om şi vite, animale mici şi păsări ale văzduhului; toate au fost şterse de pe pământ. Doar Noe a rămas împreună cu cei care erau cu el în arcă. ²⁴ Apele au fost mari pe pământ timp de o sută cincizeci de zile.

8 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe şi de toate vietăţile şi vitele care erau împreună cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au potolit. ² Fântânile adâncului şi stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer s-a oprit. ³ Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârşitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, ⁴ iar în a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea, arca s-a oprit pe munţii Ararat. ⁵ Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munţilor.

⁶ După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o ⁷ şi a trimis afară un corb care a zburat încoace şi încolo, până când apele de pe pământ s-au uscat. ⁸ Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe pământ au scăzut; ⁹ dar porumbelul n-a găsit nici un loc unde să se aşeze, pentru că încă era apă pe tot pământul. De aceea el s-a întors la Noe în arcă, iar acesta şi-a întins mâna, l-a luat şi l-a adus la el în arcă. ¹⁰ El a mai aşteptat încă şapte zile şi apoi a trimis din nou porumbelul din arcă. ¹¹ Porumbelul s-a întors la el seara, iar în cioc avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe şi-a dat seama că apele de pe pământ scăzuseră. ¹² A mai aşteptat încă şapte zile, iar apoi a trimis din nou porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.

¹³ În anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în prima zi a lunii întâi, pământul era uscat. Noe a ridicat învelitoarea arcei şi a văzut că pământul era uscat. ¹⁴ În a douăzeci şi şaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat de tot. ¹⁵ Atunci Dumnezeu i-a spus lui Noe: ¹⁶ „Ieşi afară din arcă, tu, împreună cu soţia ta, cu fiii tăi şi cu soţiile acestora. ¹⁷ Scoate afară toate vieţuitoarele care sunt cu tine – păsările, animalele^[ax], precum şi toate animalele mici care mişună pe pământ^[ay] – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare şi să se înmulţească.“ ¹⁸ Astfel, Noe a ieşit din arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi. ¹⁹ De asemenea, toate vieţuitoarele, potrivit felurilor lor, toate animalele mici şi toate păsările, tot ce mişună pe pământ, au ieşit şi ele din arcă.

²⁰ Atunci Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus ca ardere de tot pe altar. ²¹ Domnul a simţit o aromă plăcută şi a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, chiar dacă^[az] înclinaţia minţii lui este înspre rău din tinereţe, şi nici nu voi mai distruge toate vieţuitoarele, aşa cum am făcut-o.

Legământul lui Dumnezeu cu Noe

9 Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. ² Frica şi groaza de voi să fie peste toate vieţuitoarele pământului, peste păsările cerului, peste toate creaturile care mişună pe pământ şi peste toţi peştii mării. Ele vă sunt date în stăpânire. ³ Tot ce se mişcă şi are viaţă vă va fi hrană. Aşa cum v-am dat plantele verzi, acum vă dau totul. ⁴ Dar să nu mâncaţi carne cu viaţa ei, adică cu sânge.^{[ba] 5} Pentru sângele vieţilor voastre voi cere socoteală; voi cere socoteală de la orice vietate. Iar din mâna omului, voi cere socoteală pentru viaţa semenului său.

⁷ Iar voi, fiţi roditori şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el.“^[bb]

⁸ Apoi Dumnezeu le-a spus lui Noe şi fiilor săi: ⁹ „Fac un legământ cu voi, cu urmaşii^[bc] voştri ¹⁰ şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi – păsările, vitele şi toate animalele sălbatice care au fost cu voi, toate cele care au ieşit din arcă – cu toate vieţuitoarele de pe pământ. ¹¹ Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul.“ ¹² Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: ¹³ pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ. ¹⁴ Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori, ¹⁵ Îmi voi aminti de legământul pe care l-am făcut cu voi şi cu toate vieţuitoarele de toate felurile. Apele nu vor mai deveni niciodată potop care să distrugă toate creaturile. ¹⁶ Când curcubeul va fi în nori, îl voi vedea şi Îmi voi aminti de legământul veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de toate felurile care sunt pe pământ.“ ¹⁷ Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut cu toate creaturile care sunt pe pământ.“

Fiii lui Noe

¹⁸ Fiii lui Noe, care au ieşit din arcă, au fost: Sem, Ham şi Iafet. Ham a fost tatăl lui Canaan. ¹⁹ Aceştia trei au fost fiii lui Noe şi din ei s-au răspândit oameni pe tot pământul.

²⁰ Noe a început să lucreze pământul şi a plantat o vie^[bd]. ²¹ El a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezbrăcat în cortul său. ²² Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi le-a spus despre acest lucru celor doi fraţi ai săi de afară. ²³ Dar Sem şi Iafet au luat o haină, şi-au pus-o pe umeri, au intrat în cort mergând cu spatele şi au acoperit goliciunea tatălui lor; feţele lor erau întoarse, astfel încât ei n-au văzut goliciunea tatălui lor. ²⁴ Când Noe s-a trezit din beţie şi a aflat ce i-a făcut fiul său cel tânăr, ²⁵ a zis:

²⁶ Noe a mai zis:

²⁸ După potop Noe a mai trăit trei sute cincizeci de ani. ²⁹ Astfel, Noe a trăit în total nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

Formarea şi răspândirea neamurilor pe pământ

10 Aceasta este genealogia^[bg] fiilor lui Noe – Sem, Ham şi Iafet – şi aceştia au fost fiii care li s-au născut după potop.

Iafetiţii

Hamiţii

⁸ Lui Cuş^[bk] i s-a născut Nimrod; acesta a ajuns un om puternic pe pământ. ⁹ El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se spune: „Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului.“ ¹⁰ Primele centre ale regatului său au fost: Babel, Erec, Akkad şi Calne^[bl], în ţara Şinar^[bm]. ¹¹ Din acea ţară, el s-a dus în Asur^[bn] şi a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah ¹² şi Resen, care este între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare.

După aceea clanurile canaaniţilor s-au răspândit, ¹⁹ iar hotarele lor se întindeau de la Sidon spre Gherar, până la Gaza şi apoi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Laşa.

²⁰ Aceştia au fost urmaşii lui Ham, potrivit clanurilor lor, după limbile lor, în ţările şi în cadrul neamurilor lor.

Semiţii

²¹ I s-au născut fii şi lui Sem, fratele mai mare al lui Iafet^[bo]; Sem a fost strămoşul tuturor fiilor lui Eber.

Toţi aceştia au fost fiii lui Ioktan. ³⁰ Regiunea în care locuiau se întindea de la Meşa spre Sefar, muntele de la răsărit. ³¹ Aceştia au fost urmaşii lui Sem, potrivit clanurilor lor, după limbile lor, în ţările şi în cadrul neamurilor lor.

³² Acestea au fost clanurile fiilor lui Noe, potrivit urmaşilor lor, în cadrul neamurilor lor; din ei s-au răspândit neamurile pe pământ, după potop.

Turnul Babel

11 Tot pământul vorbea o singură limbă şi folosea aceleaşi cuvinte. ² Venind dinspre răsărit^[bs], oamenii au găsit o câmpie în ţara Şinar^[bt] şi s-au aşezat acolo. ³ Ei şi-au spus unul altuia: „Haideţi să facem cărămizi şi să le ardem bine.“ Ei foloseau cărămizi în loc de pietre şi smoală în loc de mortar. ⁴ Apoi au zis: „Haidem să ne construim o cetate şi un turn cu vârful până la cer şi să ne facem un nume, altfel vom fi împrăştiaţi pe tot pământul.“

⁵ Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care oamenii le construiau. ⁶ Domnul a zis: „Ei sunt un singur popor, toţi au aceeaşi limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă; nimic din ceea ce şi-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. ⁷ Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia.“ ⁸ Astfel, Domnul i-a împrăştiat de acolo pe tot pământul, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. ⁹ De aceea cetatea a fost numită Babel^[bu], pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ şi apoi i-a împrăştiat pe tot pământul.

Urmaşii lui Sem până la Avram

¹⁰ Aceasta este genealogia^[bv] lui Sem.

²⁷ Aceasta este genealogia^[bx] lui Terah: Terah a fost tatăl lui Avram, Nahor şi Haran. Haran a fost tatăl lui Lot.

²⁸ Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în ţara în care s-a născut, în Ur din Caldeea. ²⁹ Avram şi Nahor şi-au luat soţii. Numele soţiei lui Avram era Sarai, iar numele soţiei lui Nahor era Milca. Ea era fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi. ³⁰ Sarai era stearpă; ea nu avea copii.

³¹ Terah i-a luat pe fiul său Avram şi pe nepotul său Lot, fiul lui Haran, precum şi pe Sarai, nora sa şi soţia fiului său Avram, şi au ieşit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în Canaan; dar când au ajuns în Haran, s-au aşezat acolo. ³² Terah a trăit două sute cinci ani, apoi a murit în Haran.

Chemarea lui Avram

12 Domnul îi zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, dintre rudeniile tale şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta! ² Te voi face un neam mare şi te voi binecuvânta; voi face numele tău mare, iar tu vei fi o binecuvântare. ³ Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile^[by] pământului!“ ⁴ Avram a plecat, aşa cum îi spusese Domnul, iar Lot a mers împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a plecat din Haran. ⁵ El a luat-o pe soţia sa, Sarai, şi pe nepotul său Lot, toate bunurile pe care ei le-au adunat şi sclavii pe care i-au dobândit în Haran, au plecat spre Canaan şi au ajuns acolo. ⁶ Avram a călătorit prin ţară până la terebintul lui More din Şehem. Pe atunci canaaniţii se aflau în ţară. ⁷ Domnul i S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Seminţei tale^[bz] îi voi da această ţară!“ Avram a zidit acolo un altar Domnului Care i Se arătase. ⁸ De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus, iar Ai la răsărit. El a zidit acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. ⁹ Apoi Avram a călătorit în continuare spre Neghev^[ca].

Avram în Egipt

¹⁰ A venit o foamete în ţară şi, pentru că foametea era grea, Avram s-a dus în Egipt ca să locuiască acolo pentru o vreme. ¹¹ Când era aproape de a intra în Egipt, Avram i-a zis soţiei sale, Sarai: „Ştiu că eşti o femeie frumoasă. ¹² Când te vor vedea egiptenii şi îşi vor da seama că eşti soţia mea, pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa în viaţă. ¹³ Spune că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din cauza ta şi viaţa să-mi fie cruţată datorită ţie.“ ¹⁴ Când Avram a intrat în Egipt, egiptenii au văzut că Sarai era foarte frumoasă. ¹⁵ Demnitarii lui Faraon^[cb] au văzut-o, i-au lăudat-o, iar ea a fost adusă în familia lui. ¹⁶ Faraon l-a tratat bine pe Avram datorită ei şi i-a dat oi, boi, măgari, măgăriţe, sclavi, sclave şi cămile. ¹⁷ Dar Domnul l-a lovit cu urgii pe Faraon şi familia lui din cauza lui Sarai, soţia lui Avram. ¹⁸ Atunci Faraon l-a chemat pe Avram şi l-a întrebat: „De ce mi-ai făcut una ca asta? De ce nu mi-ai spus că ea este soţia ta? ¹⁹ De ce ai pretins că este sora ta, iar eu am luat-o de soţie? Ia-ţi soţia şi du-te!“ ²⁰ Faraon le-a dat porunci oamenilor săi cu privire la Avram, iar aceştia l-au izgonit împreună cu soţia lui şi cu tot ce avea.

Despărţirea lui Avram de Lot

13 Avram a urcat din Egipt în Neghev^[cc] împreună cu soţia lui şi cu tot ce avea, iar Lot a mers împreună cu el. ² Avram era foarte bogat în turme, în argint şi în aur. ³ Din Neghev, el a călătorit până la Betel, până la locul în care şi-a întins cortul la început, între Betel şi Ai, ⁴ loc în care el făcuse un altar mai înainte. Acolo Avram a chemat Numele Domnului. ⁵ Lot, care a mers împreună cu Avram, avea şi el turme de oi, cirezi de boi şi corturi. ⁶ Dar teritoriul locuit nu-i mai încăpea; aveau atât de multe bunuri, încât nu mai puteau locui împreună. ⁷ De asemenea, s-a iscat o ceartă între păstorii turmelor lui Avram şi păstorii turmelor lui Lot. În vremea aceea canaaniţii şi periziţii locuiau în Canaan. ⁸ Atunci Avram i-a zis lui Lot: „Să nu fie ceartă între mine şi tine, nici între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem rude. ⁹ Nu este oare toată ţara înaintea ta? Desparte-te de mine, te rog. Dacă tu o iei la stânga, eu o voi lua la dreapta, iar dacă tu o iei la dreapta, eu o voi lua la stânga.“ ¹⁰ Lot şi-a ridicat privirea şi a văzut că toată Câmpia Iordanului până la Ţoar era bine udată, ca grădina Domnului, ca ţara Egiptului; aceasta s-a întâmplat înainte ca Domnul să fi distrus Sodoma şi Gomora. ¹¹ Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului şi a pornit spre răsărit. Aşa s-au despărţit unul de celălalt. ¹² Avram a locuit în Canaan, în timp ce Lot a locuit între cetăţile din câmpie, unde şi-a aşezat cortul aproape de Sodoma. ¹³ Oamenii din Sodoma erau răi, păcătuind peste măsură împotriva Domnului.

¹⁴ Domnul i-a spus lui Avram după ce Lot s-a despărţit de el: „Ridică-ţi privirea din locul în care eşti şi uită-te spre nord şi spre sud, spre răsărit şi spre apus, ¹⁵ pentru că toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale^[cd] pentru totdeauna. ¹⁶ Îi voi face pe urmaşii tăi ca pulberea pământului, astfel încât, dacă cineva poate număra pulberea pământului, şi urmaşii tăi vor putea fi număraţi. ¹⁷ Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat, pentru că ţie ţi-o voi da.“ ¹⁸ Astfel, Avram şi-a mutat cortul şi a venit să se aşeze lângă stejarii lui Mamre, în Hebron, unde a zidit un altar Domnului.

Avram îl salvează pe Lot

14 În zilele lui Amrafel, regele Şinarului^[ce], regii Ariok din Elasar, Chedorlaomer din Elam şi Tidal din Goyim, ² s-au luptat împotriva regilor Bera din Sodoma, Birşa din Gomora, Şinab din Adma, Şemeber din Ţeboim şi împotriva regelui din Bela, adică Ţoar. ³ Toţi aceştia din urmă s-au unit în valea Sidim, adică Marea Sărată^[cf]. ⁴ Ei l-au slujit pe Chedorlaomer timp de doisprezece ani, dar in al treisprezecelea an s-au răsculat. ⁵ În al paisprezecelea an, Chedorlaomer şi regii care erau cu el au venit şi i-au înfrânt pe refaiţi la Aştarot-Karnaim, pe zuziţi la Ham, pe emiţi la Şave Chiriatayim ⁶ şi pe horiţi în ţinutul muntos, din Seir până la El-Paran, la marginea pustiei. ⁷ Apoi s-au întors şi au venit la En-Mişpat sau Kadeş, unde au cucerit tot teritoriul amalekiţilor, precum şi pe amoriţii care locuiau în Haţaţon-Tamar. ⁸ Atunci regii din Sodoma, din Gomora, din Adma, din Ţeboim şi din Bela, adică din Ţoar, au ieşit şi s-au pregătit de luptă, în valea Sidim, ⁹ împotriva regilor Chedorlaomer din Elam, Tidal din Goyim, Amrafel din Şinar şi Ariok din Elasar – patru regi împotriva a cinci. ¹⁰ Valea Sidim era plină de gropi cu smoală, astfel încât, atunci când regii din Sodoma şi din Gomora au fugit, unii dintre oamenii lor au căzut în ele, iar ceilalţi au fugit înspre dealuri. ¹¹ Cei patru regi au capturat toate bunurile din Sodoma şi din Gomora, precum şi toate proviziile lor de hrană şi au plecat. ¹² Ei l-au capturat şi pe Lot, nepotul lui Avram, care locuia în Sodoma, împreună cu bunurile lui, şi au plecat.

¹³ Un om care a scăpat cu viaţă a venit şi l-a înştiinţat de acest lucru pe evreul Avram, care locuia lângă stejarii amoritului Mamre, fratele^[cg] lui Eşcol şi al lui Aner; aceştia erau aliaţii lui Avram. ¹⁴ Când Avram a auzit că nepotul său fusese luat prizonier, i-a chemat la luptă pe cei trei sute optsprezece sclavi pregătiţi, născuţi în gospodăria sa, şi a pornit în urmărire până la Dan. ¹⁵ El şi-a împărţit oamenii, i-a atacat pe regi noaptea, i-a izgonit şi i-a urmărit până la Hoba, la nord de Damasc. ¹⁶ Avram a recuperat toate bunurile; l-a adus înapoi şi pe nepotul său, Lot, împreună cu toate bunurile lui, precum şi pe femei şi pe ceilalţi oameni.

¹⁷ După ce Avram s-a întors de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a regilor care erau cu el, regele din Sodoma i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, adică Valea Regelui. ¹⁸ Melhisedek, regele Salemului^[ch], a adus pâine şi vin; el era preot al Dumnezeului cel Preaînalt^[ci]. ¹⁹ L-a binecuvântat pe Avram astfel:

Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. ²¹ Apoi regele din Sodoma i-a zis lui Avram:

– Dă-mi oamenii şi păstrează bunurile pentru tine.

²² Dar Avram i-a răspuns regelui din Sodoma:

– I-am jurat Domnului, Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerului şi al pământului, ²³ că nu voi lua nici măcar un fir de aţă sau o curea de sandală din ceea ce este al tău, pentru ca să nu pretinzi că l-ai îmbogăţit pe Avram. ²⁴ Eu nu voi lua nimic, în afară de ceea ce au mâncat oamenii mei şi de partea celor care au mers împreună cu mine – Aner, Eşkol şi Mamre. Ei să-şi ia partea lor.

Legământul lui Dumnezeu cu Avram

15 După toate acestea, Domnul i-a vorbit lui Avram într-o viziune astfel:

– Nu te teme, Avrame. Eu sunt scutul tău; răsplata ta va fi foarte mare.

² – Stăpâne Doamne, ce-mi vei da? I-a răspuns Avram. Căci mor fără copii, iar moştenitorul^[cj] gospodăriei mele este Eliezer din Damasc? ³ Nu mi-ai dat nici un urmaş, a continuat Avram, şi prin urmare, un sclav din gospodăria mea va fi moştenitorul meu.

⁴ Dar Domnul i-a răspuns:

– Nu acesta va fi moştenitorul tău, ci unul care se va naşte din tine, el îţi va fi moştenitor.

⁵ Apoi l-a dus afară şi i-a spus:

– Uită-te la cer şi numără stelele, dacă poţi! Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi! a continuat El.

⁶ Avram L-a crezut pe Domnul, şi El i-a socotit acest lucru dreptate.

⁷ Domnul i-a mai spus:

– Eu sunt Domnul Care te-a adus din Ur, din Caldeea, ca să-ţi dea această ţară drept moştenire.

⁸ – Stăpâne Doamne, cum voi şti că o voi moşteni? L-a întrebat Avram.

⁹ – Adu-Mi o junincă de trei ani, a răspuns El, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.

¹⁰ Avram I-a adus toate acestea, le-a despicat în două şi a aşezat jumătăţile una în faţa celeilalte; dar păsările nu le-a despicat. ¹¹ Când păsările de pradă s-au năpustit asupra stârvurilor, Avram le-a izgonit. ¹² Pe când apunea soarele, pe Avram l-a cuprins un somn adânc şi un întuneric mare şi înfricoşător a venit peste el. ¹³ Atunci Domnul i-a zis lui Avram: „Să ştii că urmaşii tăi vor fi străini într-o ţară care nu este a lor şi vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani^[ck]. ¹⁴ Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, iar după aceea vor ieşi de acolo cu mari bogăţii. ¹⁵ Tu însă vei merge la strămoşii tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. ¹⁶ Urmaşii tăi se vor întoarce aici în a patra generaţie^[cl], pentru că nelegiuirea amoriţilor nu este încă deplină.“ ¹⁷ Când a apus soarele şi s-a întunecat, s-a văzut un fum ca de cuptor şi o torţă aprinsă care a trecut printre acele bucăţi. ¹⁸ În ziua aceea, Domnul a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminţei tale^[cm] îi voi da această ţară, de la Râul Egiptului^[cn] până la Râul cel Mare, adică Eufrat, ¹⁹ şi anume pe cheniţi, pe cheniziţi, pe cadmoniţi, ²⁰ pe hitiţi, pe periziţi, pe refaimiţi, ²¹ pe amoriţi, pe canaaniţi, pe ghirgasiţi şi pe iebusiţi.“

Agar şi Ismael

16 Sarai, soţia lui Avram, nu-i născuse acestuia copii. Dar ea avea o sclavă egipteancă, pe care o chema Agar, ² aşa că i-a spus lui Avram: „Domnul m-a oprit să am copii. Intră^[co], te rog, la sclava mea; poate voi primi copii prin ea.“ Avram a ascultat-o pe Sarai. ³ Astfel, după ce Avram a locuit zece ani în Canaan, soţia sa, Sarai, a luat-o pe egipteanca Agar, sclava sa, şi i-a dat-o soţului ei, Avram, ca să-i fie soţie. ⁴ El a intrat la Agar, iar aceasta a rămas însărcinată; când a văzut că a rămas însărcinată, Agar a privit-o cu dispreţ pe stăpâna sa. ⁵ Atunci Sarai i-a spus lui Avram:

– Fie ca răul care mi se face să cadă peste tine! Ţi-am dat-o în braţe pe sclava mea, iar când a descoperit că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Domnul să judece între mine şi tine!

⁶ Avram i-a răspuns lui Sarai:

– Sclava ta este sub autoritatea ta; trateaz-o aşa cum crezi că este bine!

Sarai a asuprit-o pe Agar, iar aceasta a fugit de la ea. ⁷ Îngerul Domnului a găsit-o în pustie, lângă un izvor de apă – izvorul de lângă drumul care duce la Şur – ⁸ şi a întrebat-o:

– Agar, sclava lui Sarai, de unde vii şi unde mergi?

– Fug de stăpâna mea, Sarai, a răspuns ea.

⁹ Îngerul Domnului i-a zis:

– Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-i-te. ¹⁰ Îi voi înmulţi atât de mult pe urmaşii tăi, încât acea mulţime nu va putea fi numărată, a adăugat Îngerul Domnului.

¹¹ Îngerul Domnului i-a mai spus:

¹³ Agar L-a numit pe Domnul Care i-a vorbit: „Dumnezeul Care mă vede“^[cr], zicându-şi: „L-am văzut

într-adevăr aici pe Cel Care mă vede.“^{[cs] 14} De aceea fântâna a fost numită Beer Lahai-Roi^[ct]; ea se află între Kadeş şi Bered. ¹⁵ Agar i-a născut lui Avram un fiu, iar Avram i-a pus numele Ismael. ¹⁶ Avram avea optzeci şi şase de ani când Agar i l-a născut pe Ismael.