Book of Common Prayer
Psalmul 72
Al lui Solomon[a]
1 Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
şi dreptatea Ta fiului regelui!
2 Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
3 Munţii vor aduce pacea pentru popor
şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
4 El le va face dreptate asupriţilor din popor,
îi va izbăvi pe fiii săracilor
şi îl va zdrobi pe asupritor.
5 El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din neam în neam.
6 El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi, picurând pământul.
7 În zilele lui, cel drept va înflori
şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
9 Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
toate popoarele îl vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.
15 Să trăiască!
Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!
16 Să fie belşug de grâne în ţară,
chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
şi-l vor numi fericit!
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
Slava Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!
20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.
73 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit.
De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăţa poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc şi se bucură,
căci aştept împlinirea Cuvântului Tău.
75 Doamne, recunosc că judecăţile Tale sunt drepte
şi că din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat,
după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.
77 Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi,
căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!
78 Să fie făcuţi de râs cei îngâmfaţi, căci m-au defăimat prin minciuni!
Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
şi cei ce cunosc mărturiile Tale!
80 Fie-mi inima integră în orânduirile Tale,
şi atunci nu voi fi dat de ruşine!
81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
şi voi păzi mărturia gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
Abner, asasinat de Ioab
22 Imediat după aceea a sosit Ioab împreună cu slujitorii lui David. Aceştia se întorceau de la un jaf şi aduceau o mare pradă cu ei. Abner însă nu se mai afla împreună cu David la Hebron, căci acesta îi dăduse voie să plece, iar el a plecat în pace. 23 Când au sosit, Ioab şi oştirea care era cu el, i s-a spus lui Ioab că Abner, fiul lui Ner a fost la rege, iar acesta i-a dat voie să plece şi el a plecat în pace. 24 Ioab a venit la rege şi i-a zis: „Ce ai făcut? Abner a fost la tine, iar tu i-ai dat voie să plece. De ce? 25 Îl cunoşti bine pe Abner, fiul lui Ner! El a venit ca să te înşele, ca să-ţi cunoască mişcările[a] şi ca să ştie tot ceea ce faci.“
26 După ce a ieşit de la David, Ioab a trimis mesageri după Abner, care l-au adus înapoi de la fântâna[b] lui Sira. David însă nu ştia nimic. 27 Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l-a luat deoparte, la poartă, ca şi cum i-ar vorbi în taină. Acolo, ca să-l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l-a lovit în stomac şi a murit. 28 Când David a aflat ce s-a întâmplat, a zis: „Eu şi regatul meu suntem nevinovaţi înaintea Domnului, pentru totdeauna, de moartea lui Abner, fiul lui Ner. 29 Fie ca vina acestei morţi să cadă asupra lui Ioab şi asupra familiei tatălui său! Fie ca în neamul său să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere pe trup[c], cineva lepros[d], cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă ucis de sabie şi cineva care să ducă lipsă de hrană.“ 30 (Ioab împreună cu fratele său Abişai l-au ucis pe Abner pentru că, în lupta de la Ghivon, acesta îl omorâse pe fratele lor Asael.)
31 David i-a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Sfâşiaţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci şi mergeţi bocind înaintea lui Abner.“ Regele David mergea în urma sicriului. 32 L-au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele a plâns în hohote la mormântul lui şi întreg poporul a făcut acelaşi lucru. 33 Regele a cântat această cântare de jale:
Să moară Abner cum moare un mişel?
34 N-aveai nici mâinile legate,
nici picioarele puse în lanţuri.
Ai căzut ca unul răpus de mişei.
Şi tot poporul a plâns din nou după Abner. 35 Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce cât mai era încă ziuă însă el a făcut următorul jurământ: „Dumnezeu să se poarte cu mine cu toată asprimea[e] dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui.“ 36 Lucrul acesta a fost cunoscut de întreg poporul şi a plăcut tuturor. De fapt, tot ceea ce a făcut regele a plăcut poporului. 37 Astfel, în acea zi, tot poporul şi tot Israelul au ştiut că nu regele l-a omorât pe Abner, fiul lui Ner. 38 Apoi David le-a zis slujitorilor săi: „Nu vă daţi seama că un prinţ şi un mare om a căzut astăzi în Israel? 39 Şi astăzi, deşi sunt uns ca rege, sunt slab, iar aceşti bărbaţi, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Fie ca Domnul să-i răsplătească celui rău după răutatea lui!“
Pavel şi Silas în închisoare
16 Într-o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne-a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinaţie[a] şi care, prin ghicire, aducea mult câştig stăpânilor ei. 17 Ea se ţinea după Pavel şi după noi şi striga: „Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc Calea mântuirii!“ 18 Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s-a întors şi i-a zis duhului: „Îţi poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieşi din ea!“ Şi a ieşit chiar în ceasul acela. 19 Când stăpânii ei au văzut că speranţa lor de câştig s-a dus, i-au apucat pe Pavel şi pe Silas şi i-au târât în piaţa publică, înaintea autorităţilor. 20 I-au adus înaintea magistraţilor[b] şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea! Sunt iudei 21 şi vestesc nişte obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“ 22 Mulţimea s-a ridicat şi ea împotriva lor, iar magistraţii le-au sfâşiat hainele şi au poruncit să fie bătuţi cu nuiele. 23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să-i păzească bine. 24 Primind un astfel de ordin, temnicerul i-a aruncat în celula cea mai lăuntrică şi le-a băgat picioarele în butuci.
47 Era deja seară când barca a ajuns în mijlocul mării, iar El se afla singur pe ţărm. 48 A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă şi, cam în a patra strajă a nopţii[a], Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă la ei[b]. 49 Când L-au văzut umblând pe mare, au zis: „Este o stafie!“ şi au ţipat, 50 pentru că toţi s-au speriat când L-au văzut.
Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis: „Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!“ 51 După ce S-a suit la ei în barcă, vântul a încetat. Ei s-au mirat foarte tare. 52 Căci nu înţeleseseră nici ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
53 Au traversat marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au ancorat acolo. 54 Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. 55 Ei au alergat prin toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe paturi pe cei bolnavi acolo unde auzeau că se află Isus. 56 Şi oriunde mergea El, în sate, în cetăţi sau în cătune, îi aşezau pe cei bolnavi în pieţe şi-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui; şi toţi cei care se atingeau de ea erau vindecaţi.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.