Book of Common Prayer
Psalmul 55
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un maschil[a] al lui David.
1 Dumnezeule, ia aminte la rugăciunea mea
şi nu trece cu vederea cererea mea!
2 Ascultă-mă şi răspunde-mi!
Îmi arăt neliniştea în plângerea mea
şi sunt tulburat
3 din pricina vociferării duşmanului,
la vederea presiunii impuse de cel rău;
căci ei fac să cadă necazul peste mine
şi mi se împotrivesc cu furie.
4 Îmi tremură inima înăuntrul meu,
spaimele morţii au căzut peste mine.
5 Frică şi cutremur au venit peste mine,
m-a acoperit teroarea.
6 Zic atunci: „Cine-mi va da aripi ca ale porumbelului,
ca să zbor şi să mă ascund?“
7 Da, aş fugi departe de tot,
m-aş refugia în pustie.Sela
8 M-aş grăbi să-mi găsesc refugiu,
în faţa vântului năprasnic.
9 Stăpâne, pune-i în încurcătură, încâlceşte-le limbile,
căci numai violenţă şi ceartă văd în cetate!
10 Zi şi noapte ei dau târcoale
zidurilor ei;
răutatea şi abuzurile se află în mijlocul ei.
11 Dezastrul este în mijlocul ei,
iar asuprirea şi înşelăciunea
nu-i părăsesc străzile.
12 Nu un duşman mă batjocoreşte,
căci atunci aş îndura!
Nu cel ce mă urăşte se ridică împotriva mea,
căci m-aş ascunde de el!
13 Ci tu, un om ca şi mine,
prietenul meu, apropiatul meu,
14 cel cu care am avut părtăşie dulce
când am mers cu mulţimea la Casa lui Dumnezeu!
15 Moartea să-i ia prin surprindere,
să se pogoare de vii în Locuinţa Morţilor,
căci au acceptat răutăţile în mijlocul lor.
16 Eu însă voi striga către Dumnezeu,
iar Domnul mă va scăpa.
17 Seara, dimineaţa şi la amiază,
oftez şi gem,
iar El îmi va auzi glasul.
18 Mă va răscumpăra nevătămat[b]
din războiul pornit împotriva mea,
căci mulţi sunt împotriva mea.
19 Dumnezeu, Care tronează în veci,
va auzi şi-i va smeri!Sela
Sunt nişte oameni care nu se întorc de la căile lor
şi care nu se tem de Dumnezeu.
20 Prietenul meu îşi întinde mâna împotriva celor ce trăiesc în pace cu el,
îşi calcă legământul.
21 Gura lui este alunecoasă ca smântâna,
dar în inima lui poartă războiul.
Cuvintele lui sunt mai alunecoase decât untdelemnul,
dar în ascuns sunt nişte săbii.
22 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,
şi El îţi va purta de grijă!
El nu va îngădui ca cel drept să se clatine vreodată.
23 Dar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe cei răi
în adâncul gropii;
oamenii însetaţi de sânge şi înşelători
nu vor trăi nici jumătate din zilele lor!
Eu însă mă voi încrede în Tine!
Psalmul 138
Al lui David
1 Te voi lăuda din toată inima mea,
Te voi cânta în prezenţa dumnezeilor!
2 Mă voi închina în Templul Tău cel sfânt
şi-Ţi voi lăuda Numele,
pentru îndurarea Ta, pentru credincioşia Ta,
pentru că Ţi-ai înălţat Numele şi cuvântul mai presus de orice.
3 În ziua când Te-am chemat, Tu mi-ai răspuns,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
4 Doamne, toţi regii pământului Te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii Tale!
5 Vor cânta căile Domnului,
căci mare este slava Ta, Doamne!
6 Deşi este înălţat, Domnul îl vede pe cel smerit
şi îl cunoaşte de departe pe cel mândru.
7 Când umblu prin mijlocul necazului,
Tu mă înviorezi,
Îţi întinzi mâna împotriva mâniei duşmanilor mei
şi mă izbăveşti cu dreapta Ta.
8 Domnul va isprăvi ce a început pentru mine.
Doamne, îndurarea Ta este veşnică:
nu părăsi lucrările mâinilor Tale!
Psalmul 139
Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm.
1 Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti!
2 Tu ştii când stau jos şi când mă ridic
şi de departe îmi cunoşti gândurile.
3 Tu îmi cercetezi cărarea şi culcuşul
şi toate căile mi le ştii îndeaproape.
4 Nici nu-mi ajunge cuvântul pe buze,
că Tu, Doamne, îl şi cunoşti pe de-a-ntregul.
5 Tu mă învălui pe dinapoi şi pe dinainte
şi-Ţi pui mâna peste mine.
6 O asemenea cunoştinţă este prea minunată pentru mine:
este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe.
7 Unde să plec dinaintea Duhului Tău,
unde să fug dinaintea feţei Tale?
8 Dacă mă sui în cer, Tu eşti acolo!
Dacă îmi întind patul în Locuinţa Morţilor, iată-Te şi acolo!
9 Purtat de aripile zorilor,
mă aşez la capătul mării,
10 dar şi acolo mâna Ta mă conduce
şi dreapta Ta mă apucă.
11 Dacă aş spune: „Sigur întunericul mă va ascunde,
iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte“,
12 nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine;
noaptea luminează ca ziua,
iar întunericul este ca lumina.
13 Tu mi-ai întocmit rărunchii;
Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.
14 Te laud că sunt o făptură atât de minunată
– minunate sunt lucrările Tale! –
şi sufletul meu ştie foarte bine aceasta.
15 Oasele mele nu erau ascunse de Tine
când am fost făcut într-un loc ascuns,
când am fost ţesut în adâncimile pământului.
16 Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau,
iar în cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost hotărâte
mai înainte să existe vreuna din ele.
17 Cât de greu de pătruns îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule!
Cât de mare este numărul lor!
18 Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
19 Dumnezeule, de l-ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, ucigaşilor!
20 Ei, care vorbesc de Tine în chip nelegiuit,
duşmanii Tăi, care Îţi folosesc Numele în mod nesăbuit!
21 Să nu-i urăsc pe cei ce Te urăsc, Doamne?
Să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
22 Îi urăsc cu o ură desăvârşită:
pentru mine, ei sunt nişte duşmani.
23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima,
încearcă-mă şi cunoaşte-mi frământările!
Vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan
1 După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiţilor şi se afla în Ţiklag de două zile. 2 A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe cap. Când a ajuns înaintea lui David, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
3 – De unde vii? l-a întrebat David.
– Am scăpat din tabăra israelită, i-a răspuns el.
4 – Spune-mi ce s-a întâmplat! i-a cerut David.
– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă şi mulţi dintre ei au murit, a răspuns el. Saul şi fiul său Ionatan au murit şi ei.
5 – De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit? l-a mai întrebat David pe tânărul care i-a adus veştile.
6 – S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, a răspuns tânărul, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau din urmă. 7 Când Saul s-a uitat în urmă şi m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns:
– Iată-mă!
8 – Cine eşti? m-a întrebat el.
– Sunt amalekit, i-am răspuns eu.
9 Atunci el mi-a zis:
– Apropie-te de mine şi ucide-mă pentru că sunt în agonia morţii, cu toate că sunt încă în viaţă.
10 Aşadar, m-am apropiat de el şi l-am ucis deoarece ştiam că, odată rănit, nu va mai trăi. I-am luat apoi coroana de pe cap şi brăţara de la braţ şi le-am adus aici, stăpânului meu.
11 Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, iar toţi bărbaţii care erau cu el au făcut acelaşi lucru. 12 Au bocit, au plâns şi au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru oştirea Domnului şi pentru Casa lui Israel, căci au murit de sabie. 13 Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veştile:
– De unde eşti?
– Sunt fiul unui străin, un amalekit, i-a răspuns el.
14 Atunci David i-a zis:
– Cum de nu ţi-a fost frică să-ţi ridici mâna şi să ucizi pe unsul Domnului?
15 Apoi David l-a chemat pe unul dintre oamenii lui şi i-a zis:
– Apropie-te şi doboară-l!
El l-a lovit şi acesta a murit. 16 David i-a zis:
– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am ucis pe unsul Domnului.“
Scrisoarea Sinodului către credincioşii dintre neamuri
22 Atunci apostolii şi bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei nişte bărbaţi pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas şi cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit şi Barsabas, şi pe Silas, bărbaţi cu funcţie de conducere între fraţi. 23 Au trimis prin ei următoarea scrisoare:
„Apostolii şi bătrânii, fraţii voştri, către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria şi Cilicia. Salutare! 24 Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor şi v-au necăjit sufletele, (zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea,)[a] 25 am hotărât într-un singur gând să alegem nişte bărbaţi pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnabas şi Pavel, 26 oameni care şi-au riscat viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos. 27 Aşadar, i-am trimis pe Iuda şi pe Silas, şi ei vă vor spune, prin viu grai, aceleaşi lucruri. 28 Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem nici o altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare 29 şi anume: să vă feriţi de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de adulter, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!“
30 Aşadar, când cei trimişi au ajuns în Antiohia, au adunat mulţimea şi le-au dat scrisoarea. 31 Citind-o, fraţii s-au bucurat de mesajul de încurajare. 32 Iuda şi Silas, care şi ei erau profeţi, i-au încurajat pe fraţi şi i-au întărit prin multe cuvinte. 33 După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsaţi de către fraţi să plece în pace la cei care-i trimiseseră. 34 (Totuşi Silas a hotărât să rămână acolo.)[b] 35 Pavel şi Barnabas au rămas în Antiohia şi, împreună cu mulţi alţii, dădeau învăţătură şi vesteau Cuvântul Domnului.
Necredinţa celor din Nazaret
6 Isus a ieşit de acolo şi a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învăţătură în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, erau uimiţi şi ziceau: „De unde are Acest Om aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Cum de se fac aceste minuni prin mâinile Lui? 3 Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei[a] şi fratele lui Iacov, al lui Iosif[b], al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile Lui, nu sunt oare aici, printre noi?“ Şi astfel, ei se poticneau în El.
4 Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui.“ 5 Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor.
Trimiterea celor doisprezece
Isus străbătea satele de jur-împrejur, dând învăţătură. 7 El i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, 9 ci să se încalţe cu sandale, dar să nu-şi ia două tunici. 10 El le-a mai zis: „În orice casă intraţi, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela. 11 Şi dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, scuturaţi-vă praful de sub picioare când ieşiţi de acolo, drept mărturie împotriva lor!“
12 Ei au plecat şi au predicat că oamenii trebuie să se pocăiască. 13 Au scos mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi i-au uns cu untdelemn şi i-au vindecat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.