Neemia 2  Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Neemia, la Ierusalim

2 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe^(A), pe când vinul era înaintea lui, am^(B) luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. ² Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare^(C) a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică ³ şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul^(D) în veac! Cum să n-am faţa tristă când cetatea^(E) în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?” ⁴ Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor ⁵ şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” ⁶ Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec şi i-am hotărât o^(F) vreme. ⁷ Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda, ⁸ şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă^(G), pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci^(H) mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. ⁹ M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai-mari ai oastei şi nişte călăreţi. ¹⁰ Sanbalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Neemia îmbărbătează pe popor

¹¹ Am^(I) ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile. ¹² După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream. ¹³ Am ieşit noaptea pe Poarta^(J) Văii şi m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului şi spre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate^(K) ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc. ¹⁴ Am trecut pe la Poarta^(L) Izvorului şi pe la Iazul Împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine. ¹⁵ M-am suit noaptea pe la^(M) pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe Poarta Văii, şi astfel m-am întors. ¹⁶ Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai-marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi. ¹⁷ Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de^(N) ocară!” ¹⁸ Şi le-am istorisit cum mâna^(O) cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit^(P) în această hotărâre bună. ¹⁹ Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc^(Q) de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi^(R) împotriva împăratului?” ²⁰ Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi, dar voi^(S), n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere-aminte în Ierusalim.”