Romani 2:17-29
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Iudeii nu se pot dezvinovăţi
17 Tu(A), care te numeşti iudeu, care te(B) rezemi pe o Lege, care(C) te lauzi cu Dumnezeul tău, 18 care cunoşti(D) voia Lui, care ştii să faci deosebire(E) între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; 19 tu, care te(F) măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20 povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai(G) dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; 21 tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? 22 Tu(H), care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?(I) Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23 Tu(J), care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24 „Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este(K) scris.
Adevărata tăiere împrejur
25 Tăierea împrejur(L), negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea, dar, dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. 26 Dacă(M) deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? 27 Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea nu te(N) va osândi el pe tine care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? 28 Iudeu nu(O) este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. 29 Ci iudeu este acela(P) care este iudeu înăuntru, şi tăiere împrejur(Q) este aceea a inimii, în duh(R), nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda(S) nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Read full chapterCopyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.