Psalmi 95
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Psalmul 95
1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului
şi să(A) strigăm de bucurie către Stânca(B) mântuirii noastre.
2 Să mergem înaintea Lui cu laude,
să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
3 Căci(C) Domnul este un Dumnezeu mare,
este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.
4 El ţine în mână adâncimile pământului
şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.
5 A Lui este marea(D), El a făcut-o,
şi mâinile Lui au întocmit uscatul:
6 veniţi să ne închinăm şi să ne smerim,
să ne plecăm genunchiul(E) înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
7 Căci El este Dumnezeul nostru
şi noi(F) suntem poporul păşunei Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui… O, de aţi asculta azi(G) glasul Lui! –
8 „Nu vă împietriţi inima ca la Meriba(H),
ca în ziua de la Masa, în pustie,
9 unde părinţii(I) voştri M-au ispitit
şi M-au încercat, măcar că văzuseră(J) lucrările Mele.
10 Patruzeci(K) de ani M-am scârbit de neamul acesta
şi am zis: ‘Este un popor cu inima rătăcită;
ei nu cunosc căile Mele.’
11 De aceea am jurat(L) în mânia Mea:
‘Nu vor intra în odihna Mea!’ ”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.