Add parallel Print Page Options

Psalmul 30

Un psalm. O cântare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David

Te înalţ, Doamne, căci m-ai(A) ridicat
şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure(B) de mine.
Doamne, Dumnezeule,
eu am strigat către Tine,
şi Tu m-ai vindecat(C).
Doamne, Tu mi-ai ridicat(D) sufletul din Locuinţa morţilor,
Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară(E) în groapă.
Cântaţi(F) Domnului, voi cei iubiţi de El,
măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!
Căci mânia Lui ţine numai o clipă(G),
dar îndurarea Lui ţine toată(H) viaţa:
seara vine plânsul,
iar dimineaţa(I), veselia.
Când îmi mergea bine(J), ziceam:
„Nu mă voi clătina niciodată!”
Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare,
dar Ţi-ai ascuns(K) Faţa, şi m-am tulburat.
Doamne, eu am strigat către Tine
şi m-am rugat Domnului zicând:
„Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă pogori în groapă?
Poate să Te laude ţărâna(L)?
Poate ea să vestească credincioşia Ta?
10 Ascultă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, ajută-mă!”
11 Şi mi-ai prefăcut(M) tânguirile în veselie,
mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,
12 pentru ca inima mea să-Ţi cânte şi să nu stea mută.
Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!

Psalmul 31

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David

Doamne, în Tine(N) mă încred:
să nu fiu dat de ruşine niciodată.
Izbăveşte-mă în(O) dreptatea Ta!
Pleacă-Ţi(P) urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută!
Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
Căci(Q) Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea
şi, pentru(R) Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii.
Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!
În mâinile(S) Tale îmi încredinţez duhul:
Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!
Eu urăsc pe cei ce(T) se lipesc de idoli deşerţi
şi mă încred în Domnul.
Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta,
căci vezi ticăloşia mea, ştii(U) neliniştea sufletului meu,
şi nu mă vei da(V) în mâinile vrăjmaşului,
ci îmi vei pune picioarele(W) la loc larg.
Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare:
faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit(X) de întristare;
10 mi se sfârşeşte viaţa în durere şi anii în suspinuri.
Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele(Y)!
11 Din pricina potrivnicilor mei am ajuns(Z) de ocară,
de mare ocară pentru vecinii(AA) mei, şi de groază pentru prietenii mei;
cei ce(AB) mă văd pe uliţă fug de mine.
12 Sunt uitat de(AC) inimi ca un mort,
am ajuns ca un vas sfărâmat.
13 Aud(AD) vorbele rele ale multora,
văd spaima(AE) care domneşte împrejur,
când se sfătuiesc(AF) ei împreună împotriva mea
şi uneltesc să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă încred în Tine, Doamne,
şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”
15 Soarta mea este în mâna Ta;
scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!
16 (AG) să lumineze Faţa Ta peste robul Tău,
scapă-mă prin îndurarea Ta!
17 Doamne, să nu(AH) rămân de ruşine când Te chem.
Ci să rămână de ruşine cei răi şi ei să se pogoare muţi(AI) în Locuinţa morţilor!
18 Să amuţească(AJ) buzele mincinoase,
care vorbesc(AK) cu îndrăzneală,
cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
19 O, cât(AL) de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine
şi pe care o arăţi celor ce se încred
în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
20 Tu(AM) îi ascunzi la adăpostul Feţei Tale de cei ce-i prigonesc,
îi(AN) ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci Şi-a arătat în(AO) chip minunat îndurarea faţă de mine:
parc-aş fi fost într-o(AP) cetate întărită!
22 În(AQ) pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit(AR) dinaintea Ta!”
Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele
când am strigat spre Tine.
23 Iubiţi(AS) dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El.
Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi
şi pedepseşte aspru pe cei mândri.
24 Fiţi tari(AT) şi îmbărbătaţi-vă inima,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!

Psalmul 32

Un psalm al lui David. O cântare

Ferice de cel cu fărădelegea iertată(AU)
şi de cel cu păcatul acoperit!
Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă(AV) Domnul nelegiuirea
şi în(AW) duhul căruia nu este viclenie!
Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
Căci zi şi noapte mâna(AX) Ta apăsa asupra mea;
mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea.
Am zis(AY): „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!”
Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
De(AZ) aceea, orice om evlavios să se roage(BA) Ţie la vreme potrivită!
Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
Tu(BB) eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz,
Tu mă înconjuri cu cântări(BC) de izbăvire.
„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi,
te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
Nu(BD) fiţi ca un cal sau ca un catâr fără(BE) pricepere,
pe care-l struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-l legi
ca să nu se apropie de tine.
10 De multe(BF) dureri are parte cel rău,
dar cel ce(BG) se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă(BH) în Domnul şi veseliţi-vă!
Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!