Luca 3
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
3 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei; 2 şi în(A) zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3 Şi(B) Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru(C) iertarea păcatelor, 4 după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul(D) celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. 5 Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. 6 Şi orice(E) făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu’.” 7 Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui(F) de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? 8 Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 9 Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci(G) orice pom care nu face roadă bună este tăiat şi aruncat în foc.” 10 Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci(H) ce trebuie să facem?” 11 Drept răspuns, el le zicea: „Cine(I) are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel”. 12 Au(J) venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” 13 El le-a răspuns: „Să nu(K) cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi”. 14 Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici(L) să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre”. 15 Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu cumva este el Hristosul, 16 Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu(M) vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. 17 Acela are lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire şi(N) Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Închiderea lui Ioan
18 Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia şi-i dădea încă multe alte îndemnuri. 19 Dar(O) cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe care le făcuse, 20 a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
Botezul lui Isus
21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus(P); şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul, 22 şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
Cartea neamului lui Isus Hristos
23 Isus avea aproape(Q) treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, 24 fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, 25 fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 26 fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, 27 fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 28 fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 29 fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 30 fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 31 fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan(R), fiul lui(S) David, 32 fiul(T) lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, 33 fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, 34 fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul(U) lui Terah, fiul lui Nahor, 35 fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 36 fiul(V) lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul(W) lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 37 fiul lui Metusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, 38 fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul(X) lui Dumnezeu.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.