² „Astfel de lucruri am auzit eu des;
voi toţi sunteţi nişte^(A) mângâietori supărăcioşi.
³ Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt?
Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
⁴ Ca voi aş vorbi eu
de aţi fi în locul meu?
V-aş copleşi cu vorbe,
aş da^(B) din cap la voi,
⁵ v-aş mângâia cu gura
şi aş mişca din buze
ca să vă uşurez durerea?
⁶ Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,
iar dacă tac, cu ce se micşorează?
⁷ Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…
Mi-ai pustiit toată casa!
⁸ M-ai apucat ca pe un vinovat –
dovadă slăbiciunea mea,
care se ridică şi mă învinuie în faţă.
⁹ Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia^(C) Lui,
scrâşneşte din dinţi împotriva mea,
mă loveşte^(D) şi mă străpunge cu privirea Lui.
¹⁰ Ei deschid^(E) gura să mă mănânce,
mă ocărăsc şi mă bat^(F) peste obraji,
se înverşunează^(G) cu toţii după mine.
¹¹ Dumnezeu mă lasă^(H) la bunul plac al celor nelegiuiţi
şi mă aruncă în mâinile celor răi.
¹² Eram liniştit şi m-a scuturat,
m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit,
a tras asupra mea ca^(I) într-o ţintă.
¹³ Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile.
El Îmi străpunge rărunchii fără milă,
îmi varsă fierea pe pământ,
¹⁴ mă frânge bucăţi, bucăţi,
Se aruncă asupra mea ca un războinic.
¹⁵ Mi-am cusut un sac pe piele
şi mi-am prăvălit capul^(J) în ţărână.
¹⁶ Plânsul mi-a înroşit faţa
şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
¹⁷ Totuşi n-am făcut nicio nelegiuire
şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
¹⁸ Pământule, nu-mi acoperi sângele,
şi vaietele^(K) mele să n-aibă margine!
¹⁹ Chiar acum martorul^(L) meu este în cer,
apărătorul meu este în locurile înalte.
²⁰ Prietenii mei râd de mine,
dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,
²¹ să facă dreptate^(M) omului înaintea lui Dumnezeu
şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
²² Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit
şi mă voi duce pe o cărare^(N) de unde nu mă voi mai întoarce.