Iov 40
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
40 Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
2 „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti(A) împotriva Celui Atotputernic?
Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
3 Iov a răspuns Domnului şi a zis:
4 „Iată, eu sunt prea(B) mic. Ce să-Ţi răspund?
Îmi pun mâna la gură.
5 Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde;
de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”
6 Domnul(C) a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
7 „Încinge-ţi mijlocul(D) ca un viteaz
ca Eu(E) să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
8 Vrei(F) să nimiceşti până şi dreptatea Mea?
Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?
9 Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu
şi un glas de tunet(G) ca al Lui?
10 Împodobeşte-te cu(H) măreţie şi mărime,
îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă!
11 Varsă-ţi valurile mâniei tale
şi doboară cu o privire pe cei trufaşi!
12 Smereşte cu o privire pe cei(I) trufaşi,
zdrobeşte pe loc pe cei răi,
13 ascunde-i pe toţi împreună în ţărână,
înveleşte-le faţa în întuneric!
14 Şi atunci voi aduce şi Eu lauda
puterii dreptei tale.
15 Uită-te la hipopotamul căruia i-am dat viaţă, ca şi ţie!
El mănâncă iarbă ca boul.
16 Uită-te ce tărie are în coapse
şi ce putere are în muşchii pântecelui său!
17 Îşi îndoaie coada tare ca un cedru
şi vinele coapselor lui sunt întreţesute.
18 Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă,
mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.
19 El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu.
Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliţă.
20 El îşi găseşte hrana(J) în munţi,
unde se joacă toate fiarele câmpului.
21 Se culcă sub lotus,
în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor.
22 Desişul lotusului îl acoperă cu umbra lui,
sălciile pârâului îl înconjoară.
23 Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge:
chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniştit.
24 Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în faţă?
Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.