Iov 30

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

30 Şi acum… am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
² Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
³ Sfrijiţi de sărăcie şi foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
⁴ Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.
⁵ Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
⁶ Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peşterile pământului şi în stânci.
⁷ Urlă printre tufişuri
şi se adună sub mărăcini.
⁸ Fiinţe mârşave şi dispreţuite,
sunt izgoniţi din ţară.
⁹ Şi acum^(A), astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
¹⁰ Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă^(B) în faţă.
¹¹ Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
¹² Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea
şi îmi împing picioarele,
şi îşi croiesc^(C) cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
¹³ Îmi nimicesc cărarea
şi lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
¹⁴ Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
¹⁵ Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
¹⁶ Şi acum, mi se topeşte^(D) sufletul în mine
şi m-au apucat zilele suferinţei.
¹⁷ Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
¹⁸ De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa,
mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
¹⁹ Dumnezeu m-a aruncat în noroi
şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
²⁰ Strig către Tine şi nu-mi răspunzi;
stau în picioare şi nu mă vezi.
²¹ Eşti fără milă împotriva mea,
lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
²² Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
²³ Căci ştiu că mă duci la moarte,
în locul unde^(E) se întâlnesc toţi cei vii.
²⁴ Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
²⁵ Nu plângeam^(F) eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
²⁶ Mă aşteptam la fericire,
şi când colo, nenorocirea^(G) a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
²⁷ Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
²⁸ Umblu înnegrit^(H), dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare şi strig după ajutor.
²⁹ Am ajuns frate^(I) cu şacalii,
tovarăş cu struţii.
³⁰ Pielea^(J) mi se înnegreşte şi cade,
iar oasele^(K) îmi ard şi se usucă.
³¹ Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.