Ieremia 12
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
12 „Tu eşti prea drept(A), Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte(B) calea celor răi şi toţi mişeii trăiesc în pace? 2 I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape(C) de gura lor, dar departe de inima lor! 3 Totuşi Tu, Doamne, mă(D) cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi(E) inima şi vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe nişte oi care trebuie tăiate şi pregăteşte-i pentru ziua(F) măcelului! 4 Până când să se jelească(G) ţara şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele(H) şi păsările din pricina răutăţii(I) locuitorilor. Căci ei zic: ‘El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!’ 5 Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale(J) Iordanului? 6 Căci chiar fraţii(K) tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede(L) când îţi vor spune vorbe prietenoase.”
Ţara pustiită. Asupra pustiitorilor
7 „Mi-am părăsit casa şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmaşilor ei. 8 Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea, şi de aceea o urăsc. 9 A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă? Duceţi-vă(M) şi strângeţi toate fiarele câmpului, şi aduceţi-le ca s-o mănânce!” 10 „Un mare(N) număr de păstori îmi pustiesc via(O), îmi calcă(P) ogorul în picioare; ogorul meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit. 11 Îl pustiesc, şi el stă(Q) trist şi pustiit înaintea mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni(R) nu ia seama la ea. 12 Peste toate înălţimile pustiei vin pustiitori, căci sabia Domnului mănâncă ţara de la un capăt la altul, şi nimeni nu-i lăsat în pace. 13 Au semănat(S) grâu, şi seceră spini, s-au ostenit fără folos. Să vă fie ruşine de ce culegeţi în urma mâniei aprinse a Domnului!” 14 „Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating(T) de moştenirea pe care am dat-o poporului Meu Israel: ‘Iată, îi voi smulge(U) din ţara lor şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. 15 Dar(V), după ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei şi-i voi aduce înapoi(W) pe fiecare în moştenirea lui şi pe fiecare în ţara lui. 16 Şi, dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura(X) pe Numele Meu zicând: «Viu este Domnul!» cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi(Y) în mijlocul poporului Meu. 17 Dar, dacă nu vor asculta(Z) nimic, voi nimici cu desăvârşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde’, zice Domnul.”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.