Faptele Apostolilor 4:1-10:13

Nouă Traducere În Limba Română

Petru şi Ioan în faţa Sinedriului

4 În timp ce Petru şi Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoţii, comandantul gărzii Templului şi saducheii^[a], ² foarte supăraţi de faptul că ei dădeau învăţătură poporului şi vesteau în Isus învierea dintre cei morţi. ³ Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. ⁴ Însă mulţi dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns la aproape cinci mii.

⁵ În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii^[b] şi cărturarii^[c], ⁶ precum şi Ana – marele preot^[d] –, Caiafa^[e], Ioan, Alexandru şi toţi cei care erau din neamul marilor preoţi. ⁷ I-au pus pe apostoli să stea în mijloc şi i-au întrebat:

– Prin ce putere sau în numele cui aţi făcut aceasta?

⁸ Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns:

– Conducători şi bătrâni ai poporului, ⁹ dacă astăzi suntem cercetaţi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios şi pentru felul în care a fost el vindecat, ¹⁰ să vă fie cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi! ¹¹ El este:

¹² În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!

¹³ Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi^[h] şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus. ¹⁴ Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică. ¹⁵ Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu^[i] şi s-au sfătuit între ei, zicând: ¹⁶ „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar şi nu putem nega. ¹⁷ În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească şi mai departe în popor, să-i ameninţăm, ca să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta!“ ¹⁸ I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească deloc şi să nu mai dea învăţătură în Numele lui Isus. ¹⁹ Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! ²⁰ Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit!“ ²¹ După ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind un mod prin care să-i pedepsească, din pricina poporului, deoarece toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. ²² Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

Credincioşii se roagă pentru a primi îndrăzneală

²³ După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoţilor şi bătrânii. ²⁴ Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul în acelaşi gând către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne peste toate, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele, ²⁵ Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoşului nostru David, slujitorul Tău, astfel:

²⁷ Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod^[l], Ponţiu Pilat^[m], neamurile şi poporul^[n] lui Israel, ²⁸ ca să facă, de fapt, tot ceea ce ai hotărât mai dinainte să se întâmple prin mâna Ta şi planul Tău. ²⁹ Şi acum, Doamne, uită-te la ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău! ³⁰ Întinde-Ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“

³¹ După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Credincioşii îşi împart între ei averile

³² Mulţimea celor ce crezuseră era una în inimă şi gând şi nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. ³³ Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus şi un mare har era peste ei toţi. ³⁴ Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obţinuţi pe lucrurile vândute îi aduceau ³⁵ şi-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărţiţi fiecăruia după cum avea nevoie. ³⁶ Iosif, numit de apostoli şi Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, ³⁷ a vândut un ogor care-i aparţinea şi apoi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Ananias şi Safira

5 Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soţia lui, Safira, ² şi a păstrat pentru sine o parte din bani cu ştirea soţiei lui; apoi a adus cealaltă parte din bani şi a pus-o la picioarele apostolilor. ³ Petru i-a zis: „Ananias, de ce ţi-a umplut Satan^[o] inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului? ⁴ Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Şi, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziţia ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!“ ⁵ Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut la pământ şi şi-a dat duhul. O mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri. ⁶ Cei tineri s-au ridicat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.

⁷ Cam după trei ore, a intrat şi soţia lui, fără să ştie ce se întâmplase. ⁸ Petru a întrebat-o:

– Spune-mi, cu atât aţi vândut ogorul?

Ea i-a răspuns:

– Da, cu atât.

⁹ Atunci Petru i-a zis:

– De ce v-aţi înţeles între voi să-L puneţi la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine!

¹⁰ Dintr-odată, ea a căzut la picioarele lui şi şi-a dat duhul. Când au intrat tinerii, au găsit-o moartă; au dus-o afară şi au îngropat-o lângă soţul ei. ¹¹ O mare frică a cuprins toată biserica^[p] şi pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri.

Prin apostoli se fac semne şi minuni

¹² Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor. Toţi se adunau în acelaşi gând în Porticul lui Solomon ¹³ şi nici unul din ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, deşi poporul îi lăuda foarte mult. ¹⁴ Totuşi, tot mai mulţi oameni, o mulţime de bărbaţi şi femei care credeau în Domnul, erau adăugaţi la numărul lor, ¹⁵ astfel că oamenii îi scoteau pe străzi pe cei neputincioşi şi-i puneau pe tărgi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. ¹⁶ Mulţimea, de asemenea, se aduna din cetăţile din jurul Ierusalimului, aducându-i pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate; şi toţi erau vindecaţi.

Apostolii persecutaţi

¹⁷ Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de invidie, ¹⁸ au pus mâinile pe apostoli şi i-au băgat în închisoarea publică. ¹⁹ Dar un înger al Domnului a deschis uşile închisorii în timpul nopţii, i-a condus afară şi le-a zis: ²⁰ „Duceţi-vă, staţi în Templu şi spuneţi poporului toate cuvintele vieţii acesteia!“ ²¹ Auzind aceasta, ei au intrat în Templu dis-de-dimineaţă şi au început să dea învăţătură. Când a sosit marele preot şi cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică toată adunarea bătrânilor^[q] fiilor lui Israel, şi au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduşi. ²² Dar gărzile, când au sosit acolo, nu i-au găsit în închisoare, aşa că s-au întors şi au anunţat ²³ spunând: „Închisoarea am găsit-o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i-am găsit stând la uşi, dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru!“ ²⁴ Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât şi conducătorii preoţilor au rămas înmărmuriţi din pricina lor şi au început să se întrebe ce se întâmplă. ²⁵ Cineva însă a venit şi i-a anunţat: „Iată că bărbaţii pe care i-aţi băgat în închisoare stau în Templu şi dau învăţătură poporului!“ ²⁶ Atunci comandantul s-a dus împreună cu gărzile şi i-a adus, însă nu cu forţa, pentru că se temeau să nu fie loviţi cu pietre de popor.

²⁷ I-au adus şi i-au pus să stea înaintea Sinedriului. Marele preot i-a întrebat ²⁸ zicând:

– (Nu)^[r] v-am poruncit răspicat să nu mai daţi învăţătură în Numele acesta? Dar iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să aruncaţi peste noi vina pentru sângele Acestui Om!

²⁹ Petru şi ceilalţi apostoli i-au răspuns:

– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! ³⁰ Dumnezeul strămoşilor noştri L-a înviat pe Isus, Cel pe Care voi L-aţi prins şi L-aţi ucis pironindu-L pe lemn^[s]! ³¹ Pe El, Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa, ca Prinţ şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertare de păcate! ³² Iar noi suntem martori ai acestor lucruri şi, de asemenea, şi Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El!

³³ Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi au vrut să-i omoare. ³⁴ Dar un fariseu^[t] pe nume Gamaliel^[u], un cărturar respectat de tot poporul, s-a ridicat în Sinedriu şi a poruncit ca oamenii să fie scoşi afară puţin. ³⁵ Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama ce aveţi de gând să le faceţi acestor oameni! ³⁶ Căci, nu demult, s-a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva şi căruia i s-au alăturat aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, iar toţi cei ce-l urmaseră au fost împrăştiaţi şi nu s-a ales nimic de ei. ³⁷ După el, pe vremea recensământului^[v], s-a ridicat Iuda, galileeanul, şi a tras pe popor după el. Dar şi el a pierit, iar cei ce-l urmaseră au fost împrăştiaţi. ³⁸ Iar acum, eu vă spun: depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, i se va pune capăt, ³⁹ dar dacă este de la Dumnezeu nu-i veţi putea opri pe aceşti oameni! Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!“ ⁴⁰ Ei au fost convinşi de el. Apoi i-au chemat pe apostoli, i-au biciuit, le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul. ⁴¹ Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându-se că au fost consideraţi vrednici să fie înjosiţi pentru Numele lui Isus. ⁴² Şi, în fiecare zi, în Templu şi prin case, nu încetau să dea învăţătură şi să ducă vestea bună că Isus este Cristosul.

Alegerea celor şapte diaconi^[w]

6 În zilele acelea, când numărul ucenicilor creştea, evreii elenişti au început să murmure împotriva evreilor autohtoni^[x], pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare. ² Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! ³ Prin urmare, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i punem responsabili cu îndatorirea aceasta, ⁴ iar noi vom continua să dăm atenţie rugăciunii şi slujirii Cuvântului.“ ⁵ Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulţimi, aşa că l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; ⁶ i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.

⁷ Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, numărul ucenicilor creştea tot mai mult în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi veneau la credinţă.

Arestarea lui Ştefan

⁸ Ştefan, un om plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. ⁹ Unii din sinagoga^[y] numită „A oamenilor liberi^[z]“ – a celor din Cirena^[aa], a celor din Alexandria^[ab] şi a celor din Cilicia^[ac] şi din Asia^[ad] – au început o dispută cu Ştefan, ¹⁰ dar nu puteau să se opună înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. ¹¹ Atunci au plătit nişte bărbaţi care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu!“ ¹² Au incitat pe popor, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înşfăcat şi l-au dus înaintea Sinedriului. ¹³ Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte blasfemiatoare împotriva acestui Lăcaş sfânt şi împotriva Legii! ¹⁴ Căci l-am auzit spunând că Acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredinţat Moise!“ ¹⁵ Toţi cei ce şedeau în Sinedriu s-au uitat ţintă la el şi au văzut că faţa lui arăta ca faţa unui înger.

Ştefan se adresează Sinedriului

7 Marele preot l-a întrebat:

– Aşa stau lucrurile?

² El a răspuns:

– Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, ³ şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!“^{[ae] 4} Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor^[af] şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum, ⁵ dar nu i-a dat în ea nici o moştenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da ca posesiune, lui şi seminţei^[ag] lui după el, cu toate că nu avea nici un copil. ⁶ Dumnezeu i-a spus că urmaşii lui vor locui ca străini într-o ţară străină şi că vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani^[ah]. ⁷ „Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieşi de acolo şi Mi se vor închina Mie în locul acesta.“^{[ai] 8} Apoi i-a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l-a circumcis pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

⁹ Patriarhii, fiind invidioşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el ¹⁰ şi l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har şi înţelepciune în prezenţa lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. ¹¹ A venit o foamete în tot Egiptul şi în Canaan; necazul era mare şi strămoşii noştri nu găseau de mâncare. ¹² Iacov a auzit că în Egipt era grâu, aşa că i-a trimis acolo pe strămoşii noştri pentru prima oară. ¹³ Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. ¹⁴ Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum şi întreaga familie, în număr de şaptezeci şi cinci de suflete^[aj]. ¹⁵ Şi astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât şi strămoşii noştri au murit. ¹⁶ Au fost mutaţi în Şehem şi puşi în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Şehem, în schimbul unei sume în argint. ¹⁷ Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creştea şi se înmulţea tot mai mult în Egipt, ¹⁸ până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. ¹⁹ Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul şi i-a tratat rău pe strămoşii noştri, cerându-le să-şi abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască. ²⁰ În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, ²¹ iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe propriul ei fiu. ²² Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi fapte.

²³ Când avea patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorinţa să-i viziteze pe fraţii săi, pe israeliţi. ²⁴ A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate şi i-a luat apărarea; el l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean. ²⁵ Credea că fraţii săi vor înţelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înţeles. ²⁶ În ziua următoare, i-a văzut pe doi bătându-se şi i-a îndemnat la pace, spunându-le: „Bărbaţilor, voi sunteţi fraţi; de ce vă faceţi rău unul altuia?“ ²⁷ Dar cel ce-i făcea rău semenului său, l-a împins şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? ²⁸ Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis ieri pe egiptean“?^{[ak] 29} Când a auzit aceasta, Moise a fugit şi a locuit ca străin în ţara Midian, unde i s-au născut doi fii.

³⁰ După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un înger^[al] în pustia muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. ³¹ Când a văzut tufişul, Moise s-a mirat de priveliştea aceea şi, în timp ce se apropia ca să se uite mai bine, glasul Domnului i-a vorbit astfel: ³² „Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul) lui Isaac şi (Dumnezeul)^[am] lui Iacov!“^[an] Moise tremura şi nu îndrăznea să se uite. ³³ Domnul i-a zis: „Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! ³⁴ Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit geamătul, aşa că M-am coborât să-l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“^{[ao] 35} Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră zicând: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător?“, pe el l-a trimis Dumnezeu drept conducător şi eliberator, cu ajutorul îngerului care i s-a arătat în tufiş. ³⁶ El i-a scos din Egipt şi a făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, la Marea Roşie^[ap] şi în pustie, timp de patruzeci de ani. ³⁷ El este acelaşi Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie.“^{[aq] 38} El este acela care a fost în adunare, în pustie, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu strămoşii noştri; şi el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. ³⁹ Strămoşii noştri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins şi, în inimile lor, s-au întors în Egipt. ⁴⁰ Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne nişte zei care să meargă înaintea noastră, căci nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului!“^{[ar] 41} Şi în zilele acelea şi-au făcut un viţel, au adus jertfă acelui idol şi s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. ⁴² Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a lăsat să se închine oştirii cerului, aşa cum este scris în Cartea Profeţilor:

⁴⁴ Cortul Mărturiei era cu strămoşii noştri în pustie, aşa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. ⁴⁵ Strămoşii noştri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoşilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David, ⁴⁶ care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov^[at] un loc de locuit. ⁴⁷ Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă. ⁴⁸ Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, aşa cum zice profetul:

⁵¹ Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! ⁵² Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, ⁵³ voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!

Lapidarea lui Ştefan

⁵⁴ Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. ⁵⁵ El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu ⁵⁶ şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului^[av] stând la dreapta lui Dumnezeu!“ ⁵⁷ Atunci ei au început să strige cu glas tare şi n-au vrut să mai asculte, ci s-au repezit într-un singur gând asupra lui; ⁵⁸ l-au scos afară din cetate şi l-au lovit cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. ⁵⁹ Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!“ ⁶⁰ Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!“ Şi spunând aceasta, a adormit.

Filip vesteşte Evanghelia în Samaria

8 Saul îşi dăduse consimţământul la uciderea lui Ştefan.

Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin regiunile Iudeii şi ale Samariei^[aw]. ² Nişte oameni evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit mult. ³ Saul însă făcea prăpăd în biserică, intrând prin case, luând cu forţa bărbaţi şi femei şi aruncându-i în închisoare.

⁴ Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau. ⁵ Filip s-a coborât într-o cetate a Samariei^[ax] şi le-a predicat pe Cristos. ⁶ Mulţimile luau aminte în acelaşi gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. ⁷ Căci din mulţi demoniaci ieşeau duhuri rele, scoţând strigăte puternice, şi mulţi paralitici şi şchiopi erau vindecaţi. ⁸ Astfel, a fost o mare bucurie în cetatea aceea.

⁹ În cetate era un om pe nume Simon, care practica vrăjitoria şi uimea neamul Samariei, pretinzând că ar fi cineva important. ¹⁰ Şi toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, luau aminte la el şi spuneau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea numită «mare»!“ ¹¹ Îl ascultau cu luare-aminte pentru că de mult timp îi uimise cu vrăjitoriile lui. ¹² Dar când au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia^[ay] despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre Numele lui Isus Cristos, au fost botezaţi atât bărbaţi, cât şi femei. ¹³ Chiar şi Simon însuşi a crezut şi, după ce a fost botezat, stătea tot timpul cu Filip şi se mira văzând semnele şi minunile mari care se făceau.

¹⁴ Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. ¹⁵ Când au ajuns, s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. ¹⁶ Căci Duhul Sfânt nu Se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezaţi în Numele Domnului Isus. ¹⁷ Atunci şi-au pus mâinile peste ei, iar aceia au primit Duhul Sfânt. ¹⁸ Când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani, ¹⁹ spunând:

– Daţi-mi şi mie autoritatea aceasta, ca oricine peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt!

²⁰ Petru însă i-a zis:

– Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obţine cu bani! ²¹ Tu n-ai nici parte, nici sorţ în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu! ²² Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi roagă-te Domnului ca, dacă este posibil, să-ţi ierte această intenţie a inimii tale, ²³ căci văd că eşti plin de otravă amară şi în lanţul nedreptăţii!

²⁴ Simon a răspuns:

– Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce aţi spus să nu vină peste mine!

²⁵ După ce au depus mărturie şi au vorbit despre Cuvântul Domnului, Petru şi Ioan s-au întors în Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de-ale samaritenilor^[az].

Filip şi eunucul etiopian

²⁶ Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Scoală-te şi du-te spre sud, pe drumul din pustie, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“ ²⁷ Filip s-a sculat şi s-a dus. Şi iată că un eunuc^[ba] etiopian, înalt oficial al lui Candake^[bb], regina etiopienilor^[bc], şi responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim, ²⁸ iar acum se întorcea de acolo, stând în carul lui de călătorie şi citindu-l pe profetul Isaia. ²⁹ Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te şi însoţeşte carul acela!“ ³⁰ Filip a alergat către el şi l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia.

El l-a întrebat:

– Înţelegi ce citeşti?

³¹ Acesta i-a răspuns:

– Cum aş putea, dacă nu mă va îndruma cineva?

Şi l-a rugat pe Filip să se suie în car şi să se aşeze lângă el. ³² Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta:

³⁴ Eunucul l-a întrebat pe Filip:

– Spune-mi, te rog, despre cine spune profetul aceste lucruri? Despre sine sau despre altcineva?

³⁵ Atunci Filip a luat cuvântul şi, începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia despre Isus. ³⁶ În timp ce călătoreau de-a lungul drumului, au ajuns la o apă. Eunucul a zis:

– Uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?

³⁷ (Filip a zis:

– Dacă crezi din toată inima ta, poţi!

El i-a răspuns:

– Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu!)^[be]

³⁸ A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, atât Filip, cât şi eunucul, iar Filip l-a botezat. ³⁹ Când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, astfel că eunucul nu l-a mai văzut şi şi-a continuat drumul bucuros. ⁴⁰ Filip s-a pomenit în Azot şi, călătorind spre Cezareea, a vestit Evanghelia prin toate cetăţile, până când a ajuns acolo.

Convertirea lui Saul

9 Între timp însă, Saul încă sufla ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot ² şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepţi ai Căii^[bf], atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. ³ În timp ce era pe drum şi se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer. ⁴ El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea:

– Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?

⁵ El a întrebat:

– Cine eşti, Doamne^[bg]?

Isus i-a răspuns:

– Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi! ⁶ Ridică-te^[bh], intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci! .

⁷ Bărbaţii care-l însoţeau în călătorie s-au oprit amuţiţi; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. ⁸ Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc. ⁹ Timp de trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

¹⁰ În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o viziune:

– Ananias!

– Iată-mă, Doamne! a răspuns el.

¹¹ Domnul i-a zis:

– Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ şi caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Iată, chiar acum el se roagă ¹² şi a văzut într-o viziune un om pe nume Ananias, intrând şi punându-şi mâinile peste el ca să-şi recapete vederea!

¹³ Ananias I-a răspuns:

– Doamne, am auzit de la mulţi despre toate relele pe care omul acesta le-a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. ¹⁴ Chiar şi aici are autoritate din partea conducătorilor preoţilor să-i lege pe toţi cei ce cheamă Numele Tău!

¹⁵ Dar Domnul i-a zis:

– Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor şi regilor lor, cât şi înaintea fiilor lui Israel! ¹⁶ Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu!

¹⁷ Ananias a plecat, a intrat în casa unde era Saul şi, punându-şi mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ţi recapeţi vederea şi să fii umplut de Duhul Sfânt!“ ¹⁸ Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, şi el şi-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat ¹⁹ şi, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile.

Saul, în Damasc şi Ierusalim

Saul a rămas câteva zile cu ucenicii în Damasc ²⁰ şi imediat a început să predice în sinagogi despre Isus, şi anume că El este Fiul lui Dumnezeu. ²¹ Toţi cei ce-l auzeau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta?! Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi la conducătorii preoţilor?!“ ²² Dar Saul se întărea tot mai mult şi le provoca nedumerire iudeilor care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul.

²³ După mai multe zile, iudeii au uneltit să-l omoare, ²⁴ însă Saul a aflat despre uneltirea lor. Zi şi noapte ei supravegheau porţile, ca să-l omoare. ²⁵ Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-un coş.

²⁶ Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toţi se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic. ²⁷ Atunci Barnabas l-a luat şi l-a dus la apostoli; le-a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, şi El îi vorbise, şi cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. ²⁸ De atunci venea şi se ducea împreună cu ei în Ierusalim, vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului. ²⁹ De asemenea, vorbea şi purta dispute cu iudeii elenişti^[bi], dar ei încercau să-l omoare. ³⁰ Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis în Tars.

³¹ Pe atunci, biserica de prin toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se bucura de pace şi era consolidată; umbla în frică de Domnul şi, prin încurajarea Duhului Sfânt, se înmulţea.

Petru, în Lida şi în Iafo

³² În timp ce călătorea prin toate regiunile, Petru s-a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. ³³ Acolo a găsit un om pe nume Enea, care de opt ani zăcea în pat, pentru că era paralizat. ³⁴ Petru i-a zis: „Enea, Isus Cristos te vindecă! Ridică-te şi fă-ţi patul!“ Şi el s-a ridicat imediat. ³⁵ Toţi locuitorii din Lida şi din Şaron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.

³⁶ În Iafo era o ucenică, pe nume Tabita, care tradus înseamnă „Gazelă“ (sau Dorca)^[bj]. Viaţa ei era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. ³⁷ În zilele acelea, ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Au spălat-o şi au pus-o în camera de sus. ³⁸ Lida este aproape de Iafo; prin urmare, când au auzit că Petru este în Lida^[bk], ucenicii au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Nu ezita să vii până la noi!“ ³⁹ Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus. Toate văduvele au venit lângă el, plângând şi arătându-i tunicile şi hainele pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. ⁴⁰ Petru i-a scos afară pe toţi, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!“ Ea a deschis ochii şi, când l-a văzut pe Petru, s-a ridicat. ⁴¹ El i-a dat mâna şi a ridicat-o; apoi i-a chemat pe sfinţi şi pe văduve şi le-a înfăţişat-o vie. ⁴² Acest fapt a devenit cunoscut prin tot Iafo şi mulţi au crezut în Domnul. ⁴³ Petru a rămas mai multe zile în Iafo, la un anume Simon, un tăbăcar.

Corneliu

10 În Cezareea era un om pe nume Corneliu, un centurion^[bl] din cohorta^[bm] numită „Italiana“. ² Era evlavios şi temător de Dumnezeu^[bn], împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii poporului şi se ruga mereu lui Dumnezeu. ³ Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea^[bo], a văzut clar, într-o viziune, pe un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi spunându-i:

– Corneliu!

⁴ Corneliu s-a uitat ţintă la el şi s-a înspăimântat. El a zis:

– Ce este, domnule?

Îngerul i-a spus:

– Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte^[bp]. ⁵ Acum, trimite nişte bărbaţi la Iafo şi cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit şi Petru. ⁶ El găzduieşte la Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare.

⁷ Cum a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi din slujitorii săi din casă şi un soldat evlavios, care-i era devotat tot timpul, ⁸ şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iafo.

Viziunea lui Petru

⁹ În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş să se roage pe la ceasul al şaselea^[bq]. ¹⁰ I s-a făcut foame şi a vrut să mănânce. În timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească. ¹¹ A văzut cerul deschis şi ceva ca o pânză mare fiind coborâtă pe pământ de cele patru colţuri. ¹² În ea se aflau tot felul de patrupede, animale mici^[br] ale pământului şi păsări ale cerului. ¹³ Un glas i-a vorbit astfel:

– Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!