Exod 10

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Lăcustele

10 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon^(A), căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui^(B), ca să fac semnele Mele în mijlocul lor ² şi ca^(C) să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.” ³ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Până când ai de gând să nu vrei să^(D) te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ⁴ Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte^(E) lăcuste pe toată întinderea ţării tale. ⁵ Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul^(F); vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, ⁶ îţi vor^(G) umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi’.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon. ⁷ Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste^(H) pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?” ⁸ Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă”, le-a zis el, „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?” ⁹ Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri, căci avem să ţinem o sărbătoare^(I) în cinstea Domnului.” ¹⁰ Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! ¹¹ Nu, nu, ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon. ¹² Domnul a zis lui Moise^(J): „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce^(K) toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.” ¹³ Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului, şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. ¹⁴ Lăcustele^(L) au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai^(M) fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. ¹⁵ Au acoperit^(N) toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au^(O) mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra, şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului. ¹⁶ Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am^(P) păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. ¹⁷ Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta şi rugaţi^(Q) pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” ¹⁸ Moise^(R) a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. ¹⁹ Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat^(S) în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. ²⁰ Domnul a^(T) împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

Întuneric de trei zile

²¹ Domnul a zis lui Moise^(U): „Întinde-ţi mâna spre cer, şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.” ²² Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost^(V) întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. ²³ Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar^(W) în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină. ²⁴ Faraon a chemat pe Moise şi a^(X) zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri^(Y); copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” ²⁵ Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, ²⁶ şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.” ²⁷ Domnul a împietrit^(Z) inima lui Faraon, şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece. ²⁸ Faraon a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.” ²⁹ „Da!” a răspuns Moise, „nu^(AA) mă voi mai arăta înaintea ta.”