Apocalipsa 12-14

Nouă Traducere În Limba Română

Femeia şi balaurul

12 În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, ² era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii. ³ În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur^[a] mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având pe capete şapte diademe, ⁴ a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l mănânce. ⁵ Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său. ⁶ Iar femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile^[b].

⁷ În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei, ⁸ dar nu au putut învinge şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. ⁹ Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. ¹⁰ Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând:

¹³ Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul. ¹⁴ Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deşert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi^[e], departe de faţa şarpelui. ¹⁵ Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul, ¹⁶ dar pământul a venit în ajutorul femeii; şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. ¹⁷ Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu rămăşiţa seminţei^[f] ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus. ¹⁸ Apoi a stat^[g] pe ţărmul mării.

Fiara din mare

13 Am văzut ridicându-se din mare o fiară care avea zece coarne şi şapte capete. Pe coarne avea zece diademe, iar pe capete avea nume blasfemiatoare. ² Fiara pe care am văzut-o era asemenea unui leopard, dar picioarele îi erau ca ale ursului, iar gura – ca gura de leu. Balaurul i-a dat ei puterea lui, tronul lui şi o mare autoritate. ³ Unul dintre capetele ei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei de moarte a fost vindecată. Întregul pământ a fost uimit şi s-a dus după fiară. ⁴ Şi i s-au închinat balaurului, pentru că el îi dăduse autoritate fiarei. Ei s-au închinat şi fiarei, zicând: „Cine este ca fiara şi cine se poate război cu ea?!“

⁵ Fiarei i s-a dat o gură, ca să rostească vorbe mari şi blasfemii. I s-a dat să exercite autoritate pentru patruzeci şi două de luni. ⁶ Ea şi-a deschis gura blasfemiind împotriva lui Dumnezeu, blasfemiind Numele Său, cortul Său şi pe cei ce locuiesc în cer. ⁷ I s-a dat să poarte război cu sfinţii şi să-i învingă. Şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie, popor, limbă şi neam. ⁸ Toţi locuitorii pământului i se vor închina, şi anume aceia ale căror nume nu au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului, Care a fost înjunghiat.^{[h] 9} Cine are urechi, să audă!

Fiara din pământ

¹¹ Am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară. Avea două coarne ca de miel şi vorbea ca un balaur. ¹² Ea a exercitat toată autoritatea primei fiare, în locul ei. A făcut ca pământul şi locuitorii lui să i se închine primei fiare, cea a cărei rană de moarte fusese vindecată. ¹³ Făcea semne mari şi cobora chiar foc din cer pe pământ înaintea oamenilor. ¹⁴ Ea îi ducea în rătăcire pe locuitorii pământului prin semnele care îi fusese dat să le facă în locul celeilalte fiare, spunându-le locuitorilor pământului să facă o imagine a fiarei care avusese rana cauzată de sabie, şi care totuşi a trăit. ¹⁵ I-a fost dat să dea suflare imaginii fiarei, pentru ca imaginea fiarei să şi vorbească şi totodată să facă ca toţi care nu se închină imaginii fiarei să fie omorâţi. ¹⁶ Ea a făcut ca la toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte ¹⁷ şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. ¹⁸ Aici este înţelepciunea! Cel ce are pricepere, să calculeze numărul fiarei, pentru că este numărul unui om. Numărul său este şase sute şaizeci şi şase.

Mielul şi cei o sută patruzeci şi patru de mii

14 M-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sion, şi împreună cu El erau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scrise pe frunţile lor Numele Lui şi Numele Tatălui Său. ² Şi am auzit un glas din cer, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al harpiştilor care cântă la harfele lor. ³ Ei cântau un cântec nou înaintea tronului şi înaintea celor patru făpturi vii şi a bătrânilor. Nimeni nu putea învăţa acel cântec, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. ⁴ Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini^[j]. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel. ⁵ Şi în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină.

Mesajele celor trei îngeri

⁶ Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veşnică celor ce trăiesc pe pământ – la fiecare neam, seminţie, limbă şi popor. ⁷ El spunea cu glas puternic: „Fiţi temători de Dumnezeu şi daţi-I slavă, pentru că a sosit ceasul judecăţii Lui! Închinaţi-vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea şi izvoarele de apă!“

⁸ Un alt înger, al doilea, a urmat spunând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, cel care a dat să bea la toate neamurile din vinul mâniei^[k] datorat desfrânării lui^[l]!“

⁹ Un alt înger, al treilea, le-a urmat spunând cu glas puternic: „Dacă i se închină cineva fiarei şi imaginii ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, ¹⁰ va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat^[m] în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea îngerilor sfinţi şi înaintea Mielului. ¹¹ Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei.“ ¹² Aici este răbdarea sfinţilor – a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus^[n].

¹³ Am auzit un glas din cer spunând: „Scrie: ferice^[o] de morţii care, de acum, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.“

¹⁴ Apoi m-am uitat şi iată că era un nor alb, iar pe nor şedea „Cineva Care era ca un fiu al omului“^[p]. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită. ¹⁵ Un alt înger a ieşit din Templu, strigând cu glas puternic Celui Ce şedea pe nor: „Trimite secera Ta şi seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“ ¹⁶ Cel Ce şedea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ şi pământul a fost secerat.

¹⁷ Un alt înger a ieşit din Templul din cer, având şi el o seceră ascuţită. ¹⁸ Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieşit de la altar şi a strigat cu glas puternic către cel ce avea secera ascuţită: „Trimite secera ta ascuţită şi culege ciorchinii de struguri ai viei pământului, pentru că strugurii ei sunt copţi!“ ¹⁹ Îngerul şi-a aruncat secera pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. ²⁰ Teascul a fost călcat în picioare în afara cetăţii şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanţă de o mie şase sute de stadii^[q].