Apocalipsa 11
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
11 Apoi mi s-a dat o trestie(A) asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te(B) şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. 2 Dar curtea(C) de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci(D) a fost dată neamurilor, care vor călca(E) în picioare sfânta cetate patruzeci(F) şi două de luni. 3 Voi da celor doi martori(G) ai mei să prorocească(H) îmbrăcaţi în saci o(I) mie două sute şaizeci de zile.” 4 Aceştia sunt cei doi(J) măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. 5 Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc(K) care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă(L) vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. 6 Ei au(M) putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor, şi au(N) putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie ori de câte ori vor voi. 7 Când îşi vor(O) isprăvi mărturisirea lor, fiara(P) care se ridică din(Q) Adânc va(R) face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. 8 Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii(S) celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde(T) a fost răstignit şi Domnul lor. 9 Şi(U) oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi(V) nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. 10 Şi(W) locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri(X) unii altora, pentru că(Y) aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului. 11 Dar(Z), după cele trei zile şi jumătate, duhul(AA) de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. 12 Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi(AB) s-au suit într-un nor(AC) spre cer, iar(AD) vrăjmaşii lor i-au văzut. 13 În clipa aceea s-a(AE) făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a(AF) zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au(AG) dat slavă Dumnezeului cerului. 14 A doua(AH) nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând. 15 Îngerul(AI), al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi(AJ) în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia(AK) lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi(AL) El va împărăţi în vecii vecilor.” 16 Şi cei(AM) douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu 17 şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care(AN) eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi(AO) ai început să împărăţeşti. 18 Neamurile(AP) se mâniaseră, dar a venit(AQ) mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici(AR) şi mari, şi să(AS) prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” 19 Şi Templul(AT) lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au(AU) fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi(AV) o grindină mare.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.