Add parallel Print Page Options

Mustrări şi ameninţări

Ascultaţi cuvântul acesta pe care-l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din ţara Egiptului! ‘Eu v-am ales numai(A) pe voi dintre toate familiile pământului, de aceea(B) vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre. Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi? Răcneşte leul în pădure dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui dacă n-a prins nimic? Cade pasărea în laţul de pe pământ dacă nu i s-a întins o cursă? Se ridică laţul de la pământ fără să se fi prins ceva în el? Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire(C) într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul? Nu, Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere(D) taina Sa slujitorilor Săi proroci. Leul(E) răcneşte: cine(F) nu se va speria? Domnul, Dumnezeu, vorbeşte: cine nu va proroci?’ Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului şi spuneţi: «Strângeţi-vă pe munţii Samariei şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!» 10 Nu(G) sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire.’ 11 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Vrăjmaşul(H) va împresura ţara, îţi va doborî tăria şi palatele tale vor fi jefuite!’ 12 Aşa vorbeşte Domnul: ‘După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vârf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc! 13 Ascultaţi şi spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul, Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor: 14 «În ziua când voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărâmate şi vor cădea la pământ. 15 Voi surpa casele de iarnă(I) şi casele de vară(J); palatele de fildeş se vor duce şi casele(K) cele multe se vor nimici, zice Domnul.»’

責備以色列人

「以色列人啊,
要聽耶和華責備你們的話,
責備我從埃及領出來的整個民族的話,
『世上萬族之中,我只揀選了你們,
所以我要因你們的罪惡而懲罰你們。』」

若非相約,
二人怎會同行呢?
若非捕到獵物,
獅子怎會在林中咆哮呢?
若非獵獲食物,
猛獅怎會在洞中吼叫呢?
若非設下誘餌,
鳥兒怎會陷入網羅呢?
若非有什麼陷進去,
網羅怎會收起來呢?
若城中響起號角,
居民豈不恐懼顫抖?
若災禍降臨城中,
豈不是耶和華的作為?
的確,主耶和華不向祂的僕人——眾先知顯明祂的計劃,
就不會採取任何行動。
獅子吼叫,誰不懼怕呢?
主耶和華已發言,誰能不傳講呢?
要向亞實突和埃及的城堡宣告:
「你們要聚集到撒瑪利亞的山上,
看看城中的混亂和暴虐之事。
10 他們不知正道,強取豪奪,
在他們的堡壘中積斂錢財。
這是耶和華說的。」
11 所以,主耶和華說:
「敵人要圍攻此地,
攻破他們的防守,
搶掠他們的城堡。」

12 耶和華說:
「牧人從獅口中救羊,
只能奪回兩條腿和一塊耳朵。
同樣,住在撒瑪利亞的以色列人被救回的時候,
也僅剩一片床榻和一角臥椅。」
13 主——萬軍之上帝耶和華說:
「你們要聽這話,去警告雅各家。
14 我追討以色列人的罪時,
要摧毀伯特利的祭壇,
將祭壇的角砍落在地。
15 我要拆毀過冬和避暑的房屋,
搗毀象牙裝飾的宮殿,
推倒許多宏偉的樓宇。
這是耶和華說的。」

'阿 摩 司 書 3 ' not found for the version: Chinese New Testament: Easy-to-Read Version.