2 Împăraţilor 21
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Manase, împăratul lui Iuda
21 Manase avea doisprezece(A) ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba. 2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile(B) neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 3 El a zidit din nou înălţimile pe care(C) le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab(D), împăratul lui Israel, şi s-a închinat(E) înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit. 4 A(F) zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim(G) Îmi voi pune Numele.” 5 A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului. 6 Şi-a(H) trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea(I) şi vrăjitoria şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. 7 A pus idolul Astarteei pe care-l făcuse în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa(J) aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu. 8 Nu voi(K) mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.” 9 Dar ei n-au ascultat, şi Manase a fost pricina pentru(L) care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 10 Atunci, Domnul a vorbit astfel prin robii Săi prorocii: 11 „Pentru că(M) Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai(N) rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut(O) şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui, 12 iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi(P) urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele. 13 Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia(Q) ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab şi voi curăţa Ierusalimul ca o farfurie care se curăţă şi se răstoarnă cu faţa în jos după ce a fost curăţată. 14 Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor, 15 pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt până în ziua de azi!’ ” 16 Manase(R) a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului. 17 Celelalte(S) fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatele la care s-a dedat, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 18 Manase a adormit(T) cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
Amon, împăratul lui Iuda
19 Amon avea douăzeci şi doi(U) de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba. 20 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum(V) făcuse tatăl său, Manase; 21 a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său şi s-a închinat înaintea lor; 22 a părăsit(W) pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n-a umblat în calea Domnului. 23 Slujitorii lui Amon au uneltit(X) împotriva lui şi au omorât pe împărat în casa lui. 24 Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia. 25 Celelalte fapte ale lui Amon şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 26 L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.