Pilda nunţii fiului de împărat

22 Isus a^(A) luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: ² „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. ³ A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. ⁴ A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii^(B) şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă».’ ⁵ Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. ⁶ Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. ⁷ Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile^(C) sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. ⁸ Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici^(D) de ea. ⁹ Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’ ¹⁰ Robii au ieşit la răspântii, au^(E) strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. ¹¹ Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo pe un om care^(F) nu era îmbrăcat în haina de nuntă. ¹² ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit. ¹³ Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în^(G) întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. ¹⁴ Căci^(H) mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi’.”

Birul

¹⁵ Atunci^(I), fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. ¹⁶ Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodianii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. ¹⁷ Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?” ¹⁸ Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? ¹⁹ Arătaţi-Mi banul birului.”Şi ei I-au adus un ban^[a]. ²⁰ El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?” ²¹ „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Daţi^(J) dar cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” ²² Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.

Despre înviere

²³ În aceeaşi^(K) zi, au venit la Isus saducheii, care^(L) zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: ²⁴ „Învăţătorule, Moise^(M) a zis: ‘Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş’. ²⁵ Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. ²⁶ Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea. ²⁷ La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. ²⁸ La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.” ²⁹ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi^(N) nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. ³⁰ Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi^(O) ca îngerii lui Dumnezeu în cer. ³¹ Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: ³² ‘Eu^(P) sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii’.” ³³ Noroadele care ascultau au^(Q) rămas uimite de învăţătura lui Isus.

Porunca cea mai mare

³⁴ Când^(R) au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc. ³⁵ Şi unul din ei, un învăţător al Legii^(S), ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: ³⁶ „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” ³⁷ Isus i-a răspuns: „Să^(T) iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. ³⁸ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. ³⁹ Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să^(U) iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. ⁴⁰ În aceste^(V) două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”

Al cui fiu este Hristosul?

⁴¹ Pe^(W) când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat: ⁴² „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei. ⁴³ Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: ⁴⁴ ‘Domnul^(X) a zis Domnului Meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.»?’ ⁴⁵ Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?” ⁴⁶ Nimeni^(Y) nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a^(Z) îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.