Psalmi 79
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea(A) Ta,
au pângărit Templul Tău cel sfânt(B)
şi au(C) prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre.
2 Trupurile(D) neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările cerului,
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele pământului.
3 Ca apa le-au vărsat sângele, de jur împrejurul Ierusalimului,
şi(E) n-a fost nimeni să-i îngroape.
4 Am ajuns de(F) ocara vecinilor noştri,
de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
5 Până(G) când, Doamne, Te vei mânia fără încetare
şi va(H) arde mânia Ta ca focul?
6 Varsă-Ţi(I) mânia peste neamurile care nu(J) Te cunosc
şi peste împărăţiile care nu cheamă(K) Numele Tău!
7 Căci au mâncat pe Iacov
şi i-au pustiit locuinţa.
8 Nu-Ţi(L) mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri,
ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale!
Căci suntem nenorociţi(M) de tot!
9 Ajută-ne(N), Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele(O) Tău!
10 Pentru ce(P) să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
Să se ştie înaintea ochilor noştri, printre neamuri,
că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi!
11 Să ajungă(Q) până la Tine gemetele prinşilor de război!
Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!
12 Întoarce vecinilor noştri, de(R) şapte ori în sânul lor,
batjocurile(S) care Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!
13 Şi(T) noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda în veci
şi vom(U) vesti din neam în neam laudele tale.
詩篇 79
Chinese Contemporary Bible (Traditional)
祈求上帝拯救
亞薩的詩。
79 上帝啊,
外族人侵佔你的產業,
玷污你的聖殿,
使耶路撒冷淪為廢墟。
2 他們把你僕人的屍體餵飛鳥,
把你忠心子民的屍體給野獸吃,
3 使耶路撒冷周圍血流成河,
屍體無人埋葬。
4 我們成了列國羞辱的對象,
周圍的人都嗤笑、譏諷我們。
5 耶和華啊,你向我們發怒,
要到何時呢?
難道要到永遠嗎?
你的怒火要燒到何時呢?
6 求你把烈怒撒向那些不承認你的列邦,
撒向那些不求告你的列國。
7 因為他們吞噬了雅各,
摧毀了他的家園。
8 求你不要向我們追討我們祖先的罪,
願你快快地憐憫我們,
因為我們已經落入絕望中。
9 拯救我們的上帝啊,
求你為了自己榮耀的名而幫助我們,
為你名的緣故拯救我們,
赦免我們的罪。
10 為何讓列邦說:
「他們的上帝在哪裡?」
求你讓我們親眼看見,
也讓列邦都知道,
你為自己被害的子民伸冤。
11 求你垂聽被囚之人的哀歎,
求你用大能的臂膀留住死囚的性命。
12 主啊,我們的鄰邦羞辱你,
求你以七倍的羞辱來報應他們。
13 這樣,你的子民,你草場上的羊必永遠稱謝你,世代稱頌你。
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Copyright © 2004 by World Bible Translation Center
