Add parallel Print Page Options

Psalmul 88

O cântare. Un psalm al fiilor lui Core. Către mai-marele cântăreţilor.

De cântat cu flautul. O cântare a lui Heman, Ezrahitul

Doamne, Dumnezeul(A) mântuirii mele!
Zi(B) şi noapte strig înaintea Ta!
S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta!
Ia aminte la cererile mele,
căci mi s-a săturat sufletul de rele
şi(C) mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor.
Sunt pus în rândul(D) celor ce se pogoară în groapă,
sunt(E) ca un om care nu mai are putere.
Stau întins printre cei morţi,
ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt,
de care nu-Ţi mai aduci aminte
şi care sunt despărţiţi de(F) mâna Ta.
M-ai aruncat în groapa cea mai de jos,
în întuneric, în adâncuri.
Mânia Ta mă apasă
şi mă năpădeşti cu(G) toate valurile Tale.
Ai îndepărtat(H) de la mine pe toţi prietenii mei,
m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei;
sunt închis(I) şi nu pot să ies.
Mi se topesc ochii(J) de suferinţă;
în toate zilele Te chem(K), Doamne,
şi-mi întind(L) mâinile spre Tine!
10 Oare(M) pentru morţi faci Tu minuni?
Sau se scoală morţii să Te laude?
11 Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormânt
şi de credincioşia Ta în Adânc?
12 Sunt cunoscute(N) minunile Tale în întuneric
şi(O) dreptatea Ta în ţara uitării?
13 Doamne, eu Îţi cer ajutorul
şi(P) dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine.
14 Pentru ce(Q), Doamne, lepezi sufletul meu?
Pentru ce îmi ascunzi(R) Faţa Ta?
15 Din tinereţe, sunt nenorocit şi trag să mor,
sunt cuprins(S) de spaimele Tale şi nu ştiu ce să mai fac.
16 Mânia Ta trece peste mine,
spaimele Tale mă nimicesc de tot.
17 Ele mă(T) înconjoară toată ziua, ca nişte ape,
mă înfăşoară toate deodată.
18 Ai depărtat(U) de la mine pe prieteni şi tovarăşi,
şi cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuţi.