Add parallel Print Page Options

Psalmul 12

Către mai-marele cântăreţilor.

De cântat pe harpa cu opt coarde.

Un psalm al lui David

Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi(A),
pier credincioşii dintre fiii oamenilor.
Oamenii îşi spun minciuni(B) unii altora,
pe buze au lucruri linguşitoare(C), vorbesc cu inimă prefăcută.
Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare,
limba care vorbeşte cu trufie(D),
pe cei ce zic: „Suntem tari cu limba noastră,
căci buzele noastre sunt cu noi. Cine ar putea să fie stăpân peste noi?”
Pentru că cei nenorociţi sunt asupriţi şi pentru că săracii gem,
„acum”, zice Domnul, „Mă scol(E) şi aduc mântuire celor obijduiţi(F)”.
Cuvintele Domnului sunt cuvinte(G) curate,
un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţit de şapte ori.
Tu, Doamne, îi vei păzi
şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie.
Pretutindeni mişună cei răi,
când domneşte ticăloşia printre fiii oamenilor.