Proverbe 10
Nouă Traducere În Limba Română
Proverbele lui Solomon
10 Proverbele lui Solomon:
Un fiu înţelept aduce bucurie tatălui său,
dar un fiu prost îşi întristează mama.
2 Comorile obţinute prin înşelăciune nu folosesc la nimic,
dar dreptatea salvează de la moarte.
3 Domnul nu va lăsa pe cel drept să sufere de foame,
dar El îndepărtează pofta celor răi.
4 Mâinile leneşe aduc sărăcie unui om,
dar mâinile harnice îl îmbogăţesc.
5 Cine strânge vara este un fiu înţelept,
dar cine doarme în timpul secerişului este un fiu care aduce ruşine.
6 Pe capul celui drept sunt binecuvântări,
dar gura celor răi ascunde violenţă.
7 Amintirea celui drept este binecuvântată,
dar numele celor răi va putrezi.
8 Cine are o inimă înţeleaptă primeşte poruncile,
dar pălăvrăgeala nebunului duce la ruină.
9 Cine umblă în integritate merge în siguranţă,
dar cine apucă pe căi strâmbe va fi descoperit.
10 Cine clipeşte răutăcios din ochi provoacă întristare,
iar pălăvrăgeala nebunului duce la ruină.
11 Gura celui drept este un izvor de viaţă,
dar gura celor răi ascunde violenţă.
12 Ura provoacă certuri,
dar dragostea acoperă toate greşelile.
13 Pe buzele omului priceput se găseşte înţelepciune,
dar nuiaua este pentru spinarea celui fără minte.
14 Înţelepţii păstrează cunoştinţa,
dar gura nebunilor atrage ruina.
15 Averea este o cetate întărită pentru cel bogat,
iar lipsa este ruina celor săraci.
16 Câştigul celui drept este folosit pentru viaţă,
dar venitul celui rău este folosit pentru păcat.
17 Cine ia seama la disciplinare este pe calea către viaţă,
dar cine ignoră corectarea se rătăceşte.
18 Cine ascunde ura are buze mincinoase,
şi oricine răspândeşte bârfa este un prost.
19 În mulţimea de cuvinte păcatul nu lipseşte,
dar cel ce-şi ţine în frâu buzele este chibzuit.
20 Limba celui drept este argint ales,
dar inima celui rău este de mică valoare.
21 Buzele celui drept hrănesc pe mulţi,
dar proştii mor din lipsă de judecată.
22 Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte
şi El nu adaugă nici un necaz la ea.
23 Pentru cel prost este o plăcere să facă răul,
dar omul priceput îşi găseşte plăcerea în înţelepciune.
24 Celui rău, de ceea ce se teme, aceea i se va întâmpla,
dar celor drepţi li se va împlini dorinţa.
25 Când trece furtuna, cel rău nu mai este,
dar cel drept este o temelie veşnică.
26 Ca oţetul pentru dinţi şi ca fumul pentru ochi,
aşa este leneşul pentru cei ce-l trimit.
27 Frica de Domnul prelungeşte zilele,
dar anii celui rău vor fi scurtaţi.
28 Nădejdea celor drepţi este bucurie,
dar speranţa celor răi va pieri.
29 Calea Domnului este un refugiu pentru cel integru,
dar este o ruină pentru cei ce fac răul.
30 Cel drept nu va fi dezrădăcinat niciodată,
dar cei răi nu vor locui în ţară.
31 Gura celui drept aduce înţelepciune,
dar limba care vorbeşte lucruri stricate va fi nimicită.
32 Buzele celui drept ştiu ce este potrivit,
dar gura celor răi spune numai lucruri stricate.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.