Neemia 8
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Citirea Legii
8 Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor.
Atunci, tot poporul(A) s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea(B) Porţii Apelor. Au zis cărturarului(C) Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. 2 Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi(D) şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia(E) zi a lunii a şaptea. 3 Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare-aminte la citirea cărţii Legii. 4 Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam. 5 Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi, când a deschis-o, tot poporul s-a(F) sculat. 6 Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns(G) ridicând mâinile(H): „Amin! Amin!” Şi s-au plecat(I) şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ. 7 Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea(J) şi fiecare stătea la locul lui. 8 Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
Prăznuirea Sărbătorii Corturilor
9 Dregătorul Neemia(K), preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii(L) care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta(M) este închinată Domnului, Dumnezeului vostru, să nu vă bociţi(N) şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. 10 Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte(O) şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” 11 Leviţii potoleau pe tot poporul zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!” 12 Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte(P) şi altora şi s-au veselit mult. Căci înţeleseseră(Q) cuvintele care li se tâlcuiseră. 13 A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii. 14 Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi(R) în timpul sărbătorii lunii a şaptea. 15 Atunci au trimis să răspândească vestea(S) aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim(T): „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri(U) de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.” 16 Atunci, poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul(V) caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor(W) şi pe locul deschis de la poarta(X) lui Efraim. 17 Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie(Y). 18 Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi(Z), din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit(AA).
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.